ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1611/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 ianuarie 2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1454 din data de 22 noiembrie 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și, în consecință, obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să admită cererea contestatorului și să dispună încetarea activității acestuia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și continuarea activității la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În susținerea contestației contestatorul a expus parcursul său profesional, arătând că, începând cu data de 15.05.2013 și-a desfășurat neîntrerupt activitatea la D.I.I.C.O.T. Bacău.

La data de 05.04.2016 contestatorul a solicitat încetarea activității la D.I.I.C.O.T. Bacău și continuarea activității la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde, potrivit informațiilor prezentate de Consiliul Superior al Magistraturii, existau două posturi vacante.

Cererea contestatorului a fost analizată în cadrul ședinței secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 17.05.2016, fiind respinsă prin Hotărârea secției pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016.

Contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 a fost respinsă prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016.

Contestatorul susține că atât Hotărârea secției pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016, cât și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016 sunt nelegale și netemeinice, întrucât cererea contestatorului a fost soluționată similar unei cereri de transfer, în raport de criteriile prevăzute de lege la soluționarea acestui tip de cereri.

Or, cererea de revenire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău trebuia soluționată conform dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 și art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016, care prevăd un drept, iar nu o simplă vocație, în favoarea procurorului care solicită revenirea la unitatea de parchet de unde provine sau la care are dreptul să funcționeze. Acest drept nu este condiționat de existența unui post liber la respectivul Parchet, iar solicitarea nu trebuie analizată ca o cerere de transfer.

Hotărârea nr. 580 din 16 septembrie 2014, prin care secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reglementat de principiu situația incidentă în cauză, este considerată de contestator ca fiind contrară dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, impunând condiții suplimentare, neprevăzute de lege. Prin interpretarea dată de Consiliul Superior al Magistraturii, se creează o situație discriminatorie între procurorii de execuție care funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T. și DNA și procurorii care ocupă funcții de conducere.

Se învederează de contestator că transferul este reglementat distinct prin dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, fiind un drept diferit de cel reglementat de art. 75 alin. (11) din același act normativ.

Prin Hotărârea secției pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 se arată că la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău se înregistrează o încărcătură de lucrări/procuror sub media națională, argument ce nu poate fi reținut întrucât în anul 2016, la nivelul acestui Parchet, au fost delegați doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. De asemenea, la scurt timp după respingerea cererii formulate de contestator, în ședința din data de 27 mai 2016, intimatul a admis o cerere de promovare efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Un alt argument prezentat în Hotărârea secției pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 se referă la creșterea numărului și a complexității lucrărilor înregistrate la nivelul Serviciului Teritorial Bacău din cadrul D.I.I.C.O.T., precum și la lipsa posturilor vacante la nivelul acestui serviciu, argument ce nu poate fi reținut în condițiile în care alte cereri similare formulate de procurori din cadrul acestei structuri au fost admise.

Contestatorul consideră neîntemeiat și argumentul referitor la faptul că nu a activat niciodată la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, întrucât a dobândit gradul corespunzător prin examenele de promovare pe loc, în perioada în care a activat în cadrul structurii specializate. Anterior, secția pentru Procurori a admis mai multe cereri formulate de procurori care au funcționat în cadrul DNA Bacău sau D.I.I.C.O.T. Bacău și care nu au activat anterior la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Contestatorul apreciază că argumentele privind datele statistice au fost invocate doar în sens formal, discreționar, pentru a justifica respingerea cererii acestuia. Mai arată faptul că, în perioada 2014 - 2016, a formulat mai multe cereri de încetare a activității în cadrul D.I.I.C.O.T. Bacău și de continuare a activității în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, însă toate cererile au fost respinse sistematic de către secția pentru Procurori, deși, în această perioadă, au fost admise cererile formulate de alți procurori.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 75 alin. (11) din legea nr. 304/2004, art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a CSM.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Intimatul arată că dispozițiile art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor instituie dreptul procurorilor ce au activat în cadrul D.I.I.C.O.T. de a reveni la unitatea de parchet de la care provin, însă, în ceea ce privește cererea de a continua activitatea la o altă unitate de Parchet, aceasta reprezintă doar o vocație, aspect confirmat și de decizia nr. 5971 din 09 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2011.

O interpretare contrară ar duce la eludarea normelor privind transferul magistraților și aplicarea unui tratament favorabil procurorilor care au funcționat în unități de parchet specializate, în raport cu procurorii care nu lucrează în astfel de unități.

Cererea contestatorului a fost soluționată având în vedere regulile incidente procedurilor de transfer, ținând cont de numărul de posturi vacante atât la nivelul unității de parchet unde s-a cerut continuarea activității, cât și la nivelul unității unde activează contestatorul, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constatând că la structura D.I.I.C.O.T. este necesară asigurarea stabilității resurselor umane.

Referitor la critica contestatorului privind soluționarea favorabilă a altor cereri similare, intimatul arată că fiecare cerere a fost analizată în funcție de circumstanțele concrete de la momentul soluționării, fiind asigurată luarea unei decizii în condiții de legalitate și oportunitate.

În speță nu se poate susține nici adoptarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere, respingerea contestației fiind corespunzător motivată, adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea art. 60 din Legea nr. 303/2004 și art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, fiind analizate toate argumentele contestatorului.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți, la dosar fiind depusă, în copie, documentația ce a stat la baza emiterii Hotărârii secției pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestația formulată de A., urmând a o respinge pentru următoarele considerente.

Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este Hotărârea Plenului CSM nr. 1454 din 22 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru procurori a CSM nr. 269 din 17 mai 2016.

Prin această din urmă hotărâre a fost respinsă cererea contestatorului de încetare a activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Bacău și continuare a activității în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Secția pentru procurori a reținut că, în raport de prevederile art. 75 alin. (11) și art. 87 alin. (9) din Lega nr. 304/2004, cererea prin care se solicită încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T. și continuarea activității la o altă unitate de parchet decât cea de la care procurorul a provenit se soluționează similar cererilor de transfer, în raport de situația posturilor vacante, de volumul de activitate și de avizul unității de parchet la care procurorul solicită continuarea activității.

Astfel, s-a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău (la care contestatorul solicită continuarea activității) înregistrează o încărcătură de lucrări/procuror sub media națională, situație diferită de cea a D.I.I.C.O.T., unde numărul lucrărilor a crescut în 2015 comparativ cu anul precedent și unde se înregistrează un număr mare de posturi vacante. S-a luat în considerare și complexitatea deosebită a cauzelor investigate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău.

Plenul CSM, soluționând contestația administrativă împotriva hotărârii nr. 269/2016 a secției pentru procurori, a reținut că interpretarea constantă dată dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 a fost aceea că, la încetarea activității la D.I.I.C.O.T., procurorul revine, chiar și peste schemă, la parchetul de unde provine, în concordanță cu dispozițiile art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Însă, în situația în care procurorul solicită continuarea activității la alt parchet unde are dreptul să funcționeze, cererea de continuare a activității se analizează similar cererii de transfer, ținându-se seama de necesitățile de personal, volumul de activitate și avizul parchetului la care se dorește continuarea activității. Într-o astfel de situație nu se aplică dispozițiile 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, continuarea activității la o altă unitate de parchet decât cea la care a funcționat anterior reprezentând pentru procuror o vocație, iar nu un drept.

A mai reținut Plenul că și în cazul cererilor procurorilor de continuare a activității la încetarea mandatelor deținute în funcții de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004, pentru opțiunea funcționării la un alt parchet decât cel de la care au fost numiți, se analizează (ca o condiție necesară) existența unui post de execuție vacant.

Având în vedere că procurorul contestator a solicitat continuarea activității la o altă unitate de parchet decât cea de la care a provenit, Plenul a reținut că secția pentru procurori a procedat la o analiză a factorilor relevanți, care au fost examinați împreună și că, în mod corect, a dat prioritate argumentelor care au pledat pentru respingerea cererii, respectiv: volumul de activitate la D.I.I.C.O.T., numărul mare de posturi vacante și dificultățile de ocupare a acestora, precum și complexitatea cauzelor înregistrate la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău - toți fiind factori care susțin necesitatea asigurării unei scheme complete de personal în vederea funcționării eficiente a acestei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cât privește motivele contestației de față, primul dintre acestea se referă la analizarea greșită atât de către secție cât și de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a cererii contestatorului similar unei cereri de transfer (în raport de situația posturilor vacante și de volumul de activitate al unităților de parchet implicate în procedură).

Contestatorul susține că, în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și a art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., încetarea activității unui procuror la D.I.I.C.O.T. și continuarea activității acestuia la un parchet unde are dreptul să funcționeze este un drept (iar nu o vocație), care nu poate fi condiționat nici măcar de existența unui post liber la respectivul parchet și, cu atât mai puțin, ar putea fi analizat ca o cerere de transfer.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate. Conform practicii sale constante, Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat prevederile legale invocate de contestator, coroborându-le cu prevederile art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, stabilind astfel că acest cadru legal garantează procurorului, independent de orice criterii, revenirea la parchetul de unde provine, nu și continuarea activității la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

De altfel, secția pentru procurori și în adoptarea hotărârii de principiu nr. 580 din 16 septembrie 2014 a reținut că, în cazurile în care se solicită încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T. sau DNA și continuarea activității la alte unități de parchet decât cele de la care procurorii au provenit, în raport de prevederile art. 75 alin. (11) și art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 și în lipsa unei reglementări exprese, astfel de cereri se soluționează similar cererilor de transfer, ținându-se seama de situația posturilor vacante și volumul de activitate al unităților de parchet implicate în procedură.

Înalta Curte constată că interpretarea dată de Consiliul Superior al Magistraturii prevederilor legale relevante este corectă. Art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data adoptării Hotărârilor care fac obiectul contestației, prevedea că, (l)a data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

În mod similar dispune și art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016.

Aceste texte de lege nu conferă procurorului a cărui activitate în cadrul D.I.I.C.O.T. încetează garanția că va continua activitatea conform alegerii sale, la orice unitate de parchet la care ar avea dreptul să funcționeze potrivit legii, ci stabilește căile legale posibile de continuare a activității.

Numai coroborarea prevederilor art. 75 alin. (11) cu cele ale art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 permite concluzia că, în cazul revenirii la unitatea de parchet de unde a provenit, procurorul are postul asigurat, fie chiar din fondul de rezervă. În cealaltă ipoteză, pentru care legiuitorul nu a dispus similar, în mod legal Consiliul Superior al Magistraturii a aplicat prin analogie prevederile legale din materia transferurilor, întrucât în ipoteza în care procurorul nu ar fi funcționat în cadrul unității specializate a Parchetului și ar fi dobândit gradul profesional superior în timpul exercitării funcției într-o unitate de parchet obișnuită, o astfel de mutare urmărită de magistrat intră în categoria transferurilor.

O interpretare contrară a prevederilor legale arătate ar conduce la eludarea normelor privind transferul magistraților și aplicarea unui tratament favorabil nejustificat procurorilor care au funcționat în unități de parchet specializate, în raport cu procurorii care nu funcționează în astfel de unități de parchet.

Cât privește celelalte motive ale contestației, acestea privesc oportunitatea soluției administrative. În examinarea criticilor privitoare la oportunitate, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității cât privește măsurile individuale dispuse de autoritățile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice (în speță, interesul public al bunei funcționări a justiției).

Din această perspectivă, nu se poate afirma că intimatul CSM s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acționat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatorului. Așa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor atacate, au fost analizate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006 cu modificările ulterioare.

Primul dintre criteriile care trebuie avut în vedere la soluționarea cererilor de transfer (și care vizează interesul public) se referă la asigurarea activității la unitățile de parchet implicate în procedură. Or, în speță s-a acordat prioritate (chiar dacă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău existau locuri vacante și această unitate de parchet a exprimat un aviz favorabil față de cererea contestatorului) situației D.I.I.C.O.T., reținându-se creșterea volumului de activitate, existența unor posturi vacante și dificultatea de ocupare a lor, precum și complexitatea cauzelor instrumentate de Serviciul Teritorial Bacău.

În consecință, autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei pe care legea i-o permite, neidentificându-se un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat contestatorul că i s-ar fi aplicat un tratament discriminatoriu în raport cu alți procurori din cadrul structurilor specializate ale parchetului, care au formulat cereri similare. Aceste susțineri nu pot fi avute în vedere întrucât fiecare cerere este analizată în funcție de circumstanțele concrete existente la momentul solicitării. Contestatorul nu poate afirma că a fost tratat diferit de alți procurori care au formulat cereri similare, tocmai pentru că circumstanțele formulării acestor cereri diferă, iar analiza factorilor, examinați împreună, este marcată și de dreptul de apreciere al autorității administrative investită cu atributul gestionării resurselor umane, în scopul asigurării bunei funcționări a justiției.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge contestația, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva hotărârii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2017.