ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1397/2017

Decizia nr. 1397/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03 ianuarie 2017, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestație împotriva Hotărârii nr. 1266 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea acestei hotărâri și obligarea intimatului la admiterea cererii de numire a sa în funcția de judecător la Tribunalul Cluj sau la Curtea de Apel Cluj.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, începând cu data de 01 iulie 2014 și până în prezent, și-a desfășurat activitatea profesională atât în calitate de procuror șef, cât și în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - Biroul teritorial Bistrița-Năsăud.

Prin Hotărârea nr. 69 din 21 ianuarie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a decis organizarea unor sesiuni de numire a judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător în lunile mai și octombrie 2016. Prin Hotărârile nr. 861 din 14 iulie 2016 și nr. 966 din 04 octombrie 2016, emise de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a decis organizarea unor sesiuni de transferuri pentru judecătorii, tribunale și curți de apel, urmând a se desfășura în luna octombrie 2016.

Ca urmare a acestor Hotărâri, la data de 12 octombrie 2016 s-a publicat de către Consiliul Superior al Magistraturii situația posturilor vacante de judecător, conform căreia pe raza Curții de Apel Cluj erau vacante un post la Judecătoria Cluj-Napoca, 4 posturi la Tribunalul Cluj și 6 posturi la Curtea de Apel Cluj.

În acest context, la data de 17 octombrie 2016, contestatorul A. a formulat cererea de numire în funcția de judecător, optând pentru Tribunalul Cluj sau Curtea de Apel Cluj.

Prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016 emisă de Secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a contestatorului A.

În urma finalizării sesiunii de transferuri, la data de 25 octombrie 2016 au rămas vacante 2 posturi de judecător la Tribunalul Cluj și un post de judecător la Curtea de Apel Cluj.

Prin Hotărârea nr. 1266 din 27 octombrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis respingerea cererii formulată de contestator, împreună cu toate celelalte 30 de cereri care au făcut obiectul analizei în ședința de Plen.

Contestatorul consideră că, prin respingerea cererii sale de numire în funcția de judecător, intimatul a comis un abuz, sesiunea de numire fiind una pur formală, în condițiile în care toate cererile au fost respinse.

Contestatorul apreciază că argumentele expuse în cuprinsul Hotărârii nr. 1266 din 27 octombrie 2016 nu sunt justificate, întrucât:

- avizele nefavorabile comunicate de Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj au doar caracter consultativ, iar la dosar exista și un aviz favorabil emis de DIICOT;

- complexitatea activității DIICOT nu privește funcția de conducere pe care o îndeplinea contestatorul, ci funcțiile de execuție. Chiar și așa, DIICOT a oferit un aviz favorabil, ceea ce denotă că activitatea îndeplinită de contestator poate fi exercitată și de o altă persoană;

- specializarea contestatorului nu trebuie să fie considerată o piedică, întrucât acesta dorește să își desfășoare activitatea profesională și în alte ramuri ale dreptului, iar repartizarea judecătorilor pe secții se realizează de către colegiul de conducere al instanței, nu de Consiliul Superior al Magistraturii. De altfel, arată contestatorul, nici judecătorii cărora li s-a admis transferul nu aveau dobândită o specializare în activitatea practică pentru care s-a admis transferul;

- nicio dispoziție legală din domeniu nu prevede ca procurorul ce dorește să fie numit judecător să formuleze cererea de numire și să opteze pentru locurile vacante de la instanțele cu potențial redus de ocupare.

De asemenea, contestatorul apreciază că, prin hotărârea atacată, a fost pus într-o situație discriminatorie, pe criteriul calității sale de procuror.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației formulată împotriva Hotărârii nr. 1266 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește efectele Hotărârii nr. 1021 din 25 octombrie 2016 emisă de Secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, adoptarea acesteia nu creează automat un drept la numire și nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plen.

Hotărârea Secției a constatat îndeplinite condițiile legale în vederea numirii contestatorului în funcția de judecător, însă ea reflectă o vocație, iar nu un drept la numirea în funcția de judecător. Vocația la numirea în funcția de judecător reiese din dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, fiind o normă cu caracter supletiv. Consiliul Superior al Magistraturii are, însă, atributul exclusiv de a decide, în funcție de toate elementele de fapt, urmărind asigurarea unui echilibru între interesul general și interesele de ordin profesional ale persoanei care solicită aprobarea cererii de numire.

Din datele avute la dispoziție de intimat, la DIICOT, unitatea de parchet la care activează contestatorul, existau 22 de posturi de conducere vacante și 12 de execuție.

La instanțele la care contestatorul a solicitat numirea, existau 2 posturi vacante la Tribunalul Cluj și un post vacant la Curtea de Apel Cluj. De altfel, aceste două instanțe au comunicat avize nefavorabile pentru numirea în funcție a contestatorului, avize care, deși au caracter consultativ, trebuie avute în vedere. Tribunalul Cluj a motivat avizul nefavorabil prin nevoia acestei instanțe de judecători specializați în materia contenciosului administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

În acest context, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat în mod legal și temeinic asupra cererii contestatorului, asigurând buna funcționare a unității de parchet implicate, Biroul teritorial Bistrița Năsăud - DIICOT și dând eficiență interesului general, la acel moment fiind oportun ca locurile de judecător să fie ocupate de judecători cu experiență deja formată.

Intimatul susține că hotărârea contestată nu are caracter arbitrar și nu a fost pronunțată cu exces de putere, contestatorul având doar o vocație la numirea în funcția de judecător, și nu un drept, rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea din funcția de procuror în cea de judecător.

Critica privind incidența principiului nediscriminării nu este motivată corespunzător, nefiind arătate persoanele aflate în situații identice cu contestatorul și cărora li s-ar fi admis cererea.

Prin încheierea de ședință din data de 05 aprilie 2017, Înalta Curte a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o concludentă în soluționarea cauzei.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată nefondată contestația, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente.

Contestația a fost adresată în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect Hotărârea nr. 1266 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost soluționată cererea contestatorului, procuror șef al Biroului Teritorial Bistrița Năsăud din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, de numire în funcția de judecător.

Prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru numirea contestatorului în funcția de judecător, iar prin hotărârea Plenului CSM contestată a fost respinsă cererea contestatorului de numire în funcția de judecător la Tribunalul Cluj sau la Curtea de Apel Cluj.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, luând în calcul toate argumentele relevante, respectiv vechimea contestatorului în funcția de procuror, gradul profesional, avizele nefavorabile exprimate de instanțele la care s-a solicitat numirea, avizul favorabil al DIICOT, volumul de activitate al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj - Biroul teritorial Bistrița-Năsăud, unitate de parchet la care este încadrat (pe funcția de conducere de procuror-șef) contestatorul, dar și al instanțelor la care a solicitat numirea în funcția de judecător, precum și situația posturilor vacante și gradul de ocupare a posturilor la DIICOT, că se impune respingerea cererii contestatorului având în vedere că atât Tribunalul Cluj cât și Curtea de Apel Cluj au exprimat avizele nefavorabile în raport de necesitățile lor privind resursele umane (inclusiv din perspectiva specializării) și ținând seama de posibilitățile efective de ocupare a posturilor vacante, astfel că Plenul CSM a apreciat că nu este oportună aprobarea cererii contestatorului.

Hotărârea contestată este legală și nu este emisă cu exces de putere, așa cum susține contestatorul. Motivele contestației privesc oportunitatea soluției administrative. În examinarea criticilor privitoare la oportunitate, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității cât privește măsurile individuale dispuse de autoritățile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice (în speță, interesul public al bunei funcționări a justiției).

Din această perspectivă, nu se poate afirma că intimatul CSM s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acționat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatorului de numire în funcția de judecător.

Plenul CSM s-a raportat la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 22 și 23 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător. Printre criteriile prevăzute de Regulament a fi avute în vedere la soluționarea cererilor se numără volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestor posturi. În speță, s-a reținut gradul mai scăzut de ocupare a posturilor de procuror la DIICOT, precum și complexitatea cauzelor instrumentate la nivelul acestei structuri specializate, care impun păstrarea în funcție a unui procuror care a dobândit o experiență solidă în sistem.

Pe de altă parte, instanțele la care a cerut contestatorul numirea în funcția de judecător înregistrau, la data soluționării cererii contestatorului, în total trei posturi vacante, care puteau fi ocupate cu ușurință și care nu corespundeau specializării contestatorului, în drept penal.

Față de toate aceste repere care creionează criteriul referitor la volumul de activitate al unității de parchet/instanțelor implicate și dificultățile de ocupare a posturilor, se constată că Plenul CSM a decis respingerea cererii, în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiile legale și regulamentare.

Hotărârea contestată a avut în vedere situația concretă la data soluționării cererii de numire în funcția de judecător. Plenul CSM a procedat la o analiză de oportunitate a măsurii, pe care este îndrituit să o facă în raport de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborate cu prevederile art. 22 și 23 din Regulamentul aprobat prin HPCSM nr. 193/2006. Cât privește avizul favorabil exprimat de către DIICOT, acesta are rol consultativ, decizia fiind atributul exclusiv al CSM care, conform legii, își asumă rolul de a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar.

Critica privind incidența principiului nediscriminării nu poate fi avută în vedere întrucât nu este motivată, nefiind arătate persoanele aflate în situații identice cu contestatorul și care au fost tratate diferit.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge contestația, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1266 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV