ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2576/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 19724/DRUO/22593/ST/2016 A. - judecător la Judecătoria Buzău a solicitat transferul la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 6,5, 4, 3 sau 2 București.

Prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1116 din 25 octombrie 2016, cererea petentului a fost respinsă, ținându-se seama de vechimea în funcție și la instanța de la care se solicită transferul, volumul de activitate înregistrat la instanțele implicate dar și de avizele comunicate de către acestea.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 40 din 17 ianuarie 2017 a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1116 din 25 octombrie 2016.

În analizarea contestației formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reținând situația prezentată de secția pentru judecători, a apreciat ca neîntemeiate toate criticile formulate de către contestator.

Plenul a reținut că analiza cererii de transfer formulată de către contestator s-a efectuat prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, iar analizarea comparativă a celor 8 cereri de transfer nu a fost formală, întrucât din considerentele hotărârii contestate reiese că au fost avute în vedere motivele de ordin profesional și personal, invocate de cei 8 magistrați, punctele de vedere comunicate de instanțele implicate, precum și toate criteriile prevăzute la art. 3 din regulamentul de transfer, apreciind, în mod corect că, în cazul de față, este definitorie necesitatea stabilității judecătorilor definitivi la instanță, raportat la vechimea în funcția de judecător și la instanță.

Or, astfel cum se observă, de la Judecătoria Buzău au fost admise numai cererile formulate de judecători cu vechime foarte mare în funcție și la instanța, cu luarea în considerare a motivelor invocate, dar și a situației Judecătoriei Buzău.

Pe de altă parte, s-a reținut dificultatea de ocupare a posturilor de judecător la Judecătoria Buzău, astfel cum rezultă și din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 5 din 12 ianuarie 2017, din care rezultă că, în urma examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, organizat în perioada 1 iunie 2016 - 3 noiembrie 2016, pentru cele 8 posturi indisponibilizate la Judecătoria Buzău pentru acest concurs, la această instanță nu a optat niciun candidat.

În consecință, Plenul a reținut că analizarea celor 8 cereri de transfer de la Judecătoria Buzău s-a realizat de către secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecăreia dintre cele 8 cereri menționate.

Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 40 din 17 ianuarie 2017, precum și a hotărârii secției pentru judecători nr. 1116 din 25 octombrie 2016, a formulat contestație A., solicitând anularea acestora și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri în sensul admiterii cererii de transfer la una dintre Judecătoriile sectoarelor 6, 5, 4, 3 sau 2 din București.

Sistematizând criticile contestatorului, Înalta Curte reține că hotărârile atacate sunt combătute sub următoarele aspecte:

- ignorarea criteriilor prevăzute de Regulament invocate de către contestator și valorificarea unui singur criteriu, respectiv al vechimi în funcție și la instanță, deși intimatul avea obligația de a analiza cumulativ aceste criterii;

- nerespectarea egalității de tratament în raport cu cererile altor colegi de promoție în cazul cărora au fost admise cererile de transfer;

- analiza comparativă expusă în hotărârile contestate reflectă lipsa de obiectivitate a intimatului, care a acționat în mod discreționar, cu depășirea limitelor dreptului de apreciere, încălcând astfel interesul legitim al contestatorului de a fi transferat la una dintre judecătoriile de sector din București.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 martie 2017, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, motivat de faptul că respingerea cererii de transfer s-a făcut în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare incidente.

În esență, arată că prin hotărârea atacată au fost analizate în mod efectiv atât criteriile obiective, cât și cele subiective reglementate de art. 3 din Regulament, urmărindu-se asigurarea unui echilibru între interesul privat și de ordin profesional al contestatorului și interesul general al bunei funcționări a instanței implicate.

Cu titlu preliminar, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) și 7 raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reține că este învestită cu controlul de legalitate și temeinicie al Hotărârii Plenului CSM nr. 41 din 17 ianuarie 2017, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată de contestator, iar analiza efectuată de instanță vizează, implicit, și Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016.

Controlul de legalitate declanșat de contestator vizează depășirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer.

Revine, astfel, Înaltei Curți, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, competența să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În sensul jurisprudenței sale anterioare în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Așadar, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice, se raportează la scopul legii iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba despre interesul public al bunei funcționări a justiției.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în speță, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator.

Critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 este neîntemeiată.

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006:

"La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială."

În esență, contestatorul acreditează ideea că intimatul a ignorat criteriile prevăzute de Regulament, dând eficiență doar criteriului vechimii, cu încălcarea prevederilor legale privind transferul.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că din documentația întocmită de direcția de specialitate care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, rezultă că, de la Judecătoria Buzău au fost formulate 8 cereri de transfer analizate comparativ, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, statuându-se că, pentru păstrarea echilibrului între interesele solicitanților și interesul general al bunei funcționări a instanțelor de la care și la care se solicită transferul, este oportun transferul a doar 3 judecători de la Judecătoria Buzău.

Reținând concursul celor 8 cereri de transfer de la Judecătoria Buzău, intimatul a procedat, în mod corect la analizarea concomitentă a acestora, în raport de criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament, fără a fi ignorate motivele personale sau profesionale ale fiecărui magistrat.

Astfel, în ceea ce privește primul criteriu avut în vedere la soluționarea cererilor de transfer, se constată că aspectele consemnate în actele contestate cu privire la volumul de activitate și schema de personal nu au fost determinante în soluția de respingere a cererii de transfer. În continuare, intimatul a procedat la analiza criteriilor următoare, prevăzute de art. 3 teza a doua, a treia și a patra din Regulament, apreciind ca fiind prioritare cererile de transfer formulate de B. (20 de ani și 5 luni vechime în funcție, dintre care 2 ani și 6 luni la Judecătoria Buzău), C. (12 ani vechime în funcție, dintre care 9 ani și 6 luni la Judecătoria Buzău) și D. (12 ani vechime în funcție, dintre care 6 ani și 4 luni la Judecătoria Buzău) și neoportun transferul contestatorului care comparativ cu ceilalți 3 judecători are o vechime de doar 9 luni în funcție de judecător la Judecătoria Buzău și o vechime în funcție de 4 ani.

De altfel, contestatorul nu formulează critici cu privire la aspectele reținute de autoritatea intimată în privința criteriilor expuse, ci contestă faptul că autoritatea publică a soluționat cererea sa de transfer, în concurs cu celelalte cereri, fără a da prioritate circumstanțelor sale personale, deși art. 3 din Regulament nu stabilește ordinea de prioritate a criteriilor.

Sub acest aspect, criticile contestatorului în sensul că intimatul a acordat valoare absolută criteriilor profesionale - referitoare la vechimea în funcție și la instanță - în dauna criteriilor personale nu pot fi primite în condițiile în care măsura administrativă materializată în cuprinsul actelor contestate este convergentă interesului public al bunei funcționări a justiției, iar inconvenientele cauzate destinatarului nu reflectă o nesocotire a principiului proporționalității între interesul public și interesul individual, ci reprezintă o ipoteză de justă apreciere a preeminenței interesului public asupra celui privat.

Nici argumentele întemeiate pe practica administrativă privind soluționarea cererilor de transfer de către Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii contestate, întrucât acestea au fost emise în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, atâta timp cât autoritatea publică emitentă a expus argumentele avute în vedere la adoptarea măsurii administrative în raport cu dispozițiile legale incidente și circumstanțele personale și profesionale ale titularilor cererilor de transfer în scopul satisfacerii interesului public urmărit, respectiv necesitatea stabilității judecătorilor definitivi la Judecătoria Buzău, raportat la vechimea în funcția de judecător și la instanță.

Referitor la nerespectarea principiului egalității de tratament în raport cu cererile altor colegi de promoție, care au solicitat transferul de la alte instanțe, Înalta Curte reține că cererea contestatorului nu putea fi analizată comparativ cu cererile colegilor săi de promoție ci comparativ cu cele 8 cereri de transfer care vizau Judecătoria Buzău, cum în mod corect a procedat intimatul.

Constatând, așadar, că hotărârile contestate satisfac exigențele privind motivarea, autoritatea publică intimată realizând, în mod rezonabil, o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 din Regulament, în raport de circumstanțele profesionale și personale ale titularilor celor 8 cereri de transfer de la Judecătoria Buzău, Înalta Curte reține că autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege, neidentificându-se un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse care conduc la concluzia că intimatul nu a acționat cu exces de putere, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 40 din 17 ianuarie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 1116 din 25 octombrie 2016 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM