ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3324/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 95 din 9 februarie 2017 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Buzău, la Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 5 București, Judecătoria Sector 4 București, Judecătoria Sector 3 București Judecătoria Sector 2 București sau Judecătoria Sector 1 București, formulată de domnul judecător A.

Prin Hotărârea nr. 253 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de domnul A., judecător la Judecătoria Buzău, împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 95 din 9 februarie 2017.

La data de 26 aprilie 2017 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal contestația formulată A. care a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 253 din 21 martie 2017 și a Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 95 din 09 februarie 2017, admiterea contestației și admiterea cererii sale de transfer la Judecătoria Sectorului 5 București.

În motivarea căii de atac contestatorul arată:

I. Intimatul nu a răspuns criticilor expuse în contestația formulată ci s-a mulțumit să menționeze cu titlu general că au fost respectate criteriile prevăzute de regulamentul privind transferul magistraților (HCSM nr. 193/2006). În acest sens a mai arătat că refuzul intimatului de a aproba transferul său constituie o manifestare a excesului de putere, hotărârile privind transferurile sunt lipsite de previzibilitate, iar pretinsa "situație dificilă" a Judecătoriei Buzău reprezintă motiv numai pentru respingerea cererilor sale de transfer, nu și în cazul colegilor săi. În ședința de transferuri din luna octombrie 2016 au fost transferate trei colege la alte instanțe (dna judecător B., dna judecător C. și dna judecător D.) fiind respinsă cererea sa, iar ulterior, cu ocazia sesiunii de transferuri din luna noiembrie 2016 secția pentru judecători i-a respins din nou cererea cu motivația că persista aceeași situație dificilă la Judecătoria Buzău care a motivat limitarea la trei a numărului cererilor de transfer aprobate în sesiunea anterioară. Cu toate acestea, la sesiunea de transferuri din luna ianuarie 2017 secția pentru judecători i-a respins din nou cererea, însă a admis cererile de transfer a altor doi colegi (dl. judecător E. și dl. judecător F.).

De asemenea, deși la sesiunea de transferuri din luna februarie 2017 secția pentru judecători a apreciat că nu pot fi admise decât două cereri de transfer, respectiv cele ale judecătorilor E. și F., la sesiunea următoare de transferuri, cea din luna martie 2017, intimatul a dispus din nou transferul unui judecător (dna G.) în condițiile în care nu a apărut nici o modificare în schema de personal la Judecătoria Buzău în acesta perioadă, ceea ce arată ca raționamentul expus cu ocazia precedentei sesiuni de transferuri care a dus la limitarea transferurilor la doar 2 a fost unul eronat.

Susține că există un viciu și în analiza oportunității cererii de transfer, de vreme ce la ședința de transferuri din luna februarie 2017 intimatul a limitat numărul judecătorilor transferați iar la următoarea intimatul a aprobat alte cereri de transfer fără a lua în considerare raționamentul expus anterior. Totodată, daca la sesiunea de transferuri din luna februarie 2017 cererea de transfer a dnei G. a fost respinsă pentru motivul că nu va desfășura in mod efectiv activitate de judecată, fiind în concediu de maternitate, la sesiunea de transferuri din luna martie cererea dnei judecător a fost admisă, deși aceasta se afla încă in concediu de maternitate (pana in anul 2018)

Conform jurisprudenței constante a secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, oportunitatea (în care se traduce dreptul de apreciere al intimatului) este o dimensiune a legalității și se subsumează acesteia. În acest sens, dreptul de apreciere al intimatului cu privire la vocația de transfer a reclamantului nu este unul discreționar, ci acesta trebuie să se manifeste prin raportare la criterii obiective, cu păstrarea echilibrului între interesul personal și interesul general și nu ca o manifestare pur subiectivă care se traduce prin excesul de putere, astfel cum s-a întâmplat în cazul hotărârii contestate. Tot în acest sens arată că este imperios necesar ca intimatul să își respecte propria practică pentru a asigura hotărârilor o anumită predictibilitate.

Prin urmare, gestionarea resurselor umane este atributul exclusiv al intimatului, însă acesta nu îl poate exercita în mod arbitrar cu nesocotirea prevederilor regulamentare, a propriei practici în materie de transferuri și interesului legitim al contestatorului de a fi transferat la instanța în circumscripția căreia are domiciliul.

II. Intimatul a refuzat să răspundă criticilor formulate cu privire la încălcarea prevederilor art. 2 alin. (5) coroborate cu art. 3 punctul 1 din HCSM nr. 193/2006, pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de. conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, menționând că exced examinării obiectului solicitării formulate. În acest sens hotărârea contestată este nemotivată.

În fapt, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (5) coroborate cu art. 3 punctul 1 din HCSM nr. 193/2006, secția pentru judecători avea obligația să aibă în vedere situația resurselor umane existentă la Judecătoria Buzău la data ședinței de transferuri. În acest sens, intimatul a refuzat să verifice veridicitatea informațiilor furnizate de conducerea Judecătoriei Buzău în avizul negativ exprimat cu privire la situația personalului la această instanță. Astfel, dacă ar fi verificat propriile evidente ar fi observat că judecătorul menționat că s-ar afla în concediu medical prelungit a întrerupt acest concediu pentru a beneficia de prevederile Ordinului ministrului justiției nr. 219/C din 01.02.2017 (prin care s-a majorat valoarea de referință sectorială la care se raportează indemnizațiile magistraților) și se afla în activitate la data de 09.02.2017.

III. Intimatul a refuzat să ia în considerare criteriul prevăzut de Regulament (H.C.S.M. nr. 193/2006), respectiv disponibilitatea contestatorului de a activa în oricare dintre secțiile (civilă sau penală) Judecătoriei Sectorului 5 București. în funcție de necesitățile acesteia.

De asemenea, intimatul a reținut în mod eronat că experiența contestatorului este mai ales în materie civilă, deși prin contestația adresată Plenului CSM a arătat că înainte de a fi numit judecător, a activat în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești timp de 1 an și 6 luni (perioada iulie 2014 - ianuarie 2016). Prin urmare, experiența sa este mai ales in materie penală și nu în materie civilă, astfel cum în mod eronat a reținut intimatul în hotărârea contestată, având în vedere că în materie penală a activat o perioadă de 1 an și 6 luni iar în materie civilă doar 1 an.

IV. Intimatul nu a fost consecvent nici în ceea ce privește analiza volumului de activitate la Judecătoria Buzău. Astfel, dacă în hotărârea contestată s-a reținut că volumul de activitate se situează în apropierea nivelului mediei naționale și nu se impune vacantarea decât a două posturi pentru a nu perturba activitatea instanței, la următoarea sesiune de transferuri, intimatul a dispus transferul a încă unui judecător de la Judecătoria Buzău prin Hotărârea nr. 390 din 23 martie 2017 a secției pentru judecători a CSM) reținând că "volumul de activitate la Judecătoria Buzău este inferior mediei naționale, deși sunt 12 posturi de judecător vacante". De asemenea, la sesiunea de transferuri din luna februarie 2017 cererea de transfer a dnei G. a fost respinsă pentru motivul că nu va desfășura in mod efectiv activitate de judecată, fiind în concediu de maternitate și suspendare de drept a activității, iar la următoarea sesiune de transferuri (luna martie) cererea dnei judecător a fost admisă, deși se afla încă in concediu de maternitate (pana in anul 2018).

V. Intimatul nu a luat în considerare toate criteriile prevăzute de Regulament (HCSM nr. 193/2006) în special cele de natură subiectivă, vizând domiciliul contestatorului, împrejurarea că s-a stabilit în mun. București încă din anul 2006 când a achiziționat o locuință în capitală, că distanța dintre mun. București și mun. Buzău este de 115 km, iar naveta îi aduce prejudicii vieții private, în contextul în care fratele său, familia sa și viitoarea soție locuiesc în mun. București.

În consecință, intimatul a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului contestatorului de a fi transferat la Judecătoria Sectorului 5 București

În drept, invocă prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prevederile Hotărârii Consiliului Superior a Magistraturii nr. 193/2006, art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

La adoptarea hotărârii de respingere a cererii, secția pentru judecători a reținut, în esență, că la Judecătoriile Sectoarelor 6, 4, 3, 2 și 1 din București nu existau posturi de judecător efectiv vacante, apte de a fi ocupate în sesiunea de transferuri din februarie 2017.

În ceea ce privește Judecătoria Sectorului 5 București, s-a reținut, potrivit datelor statistice furnizate de direcția de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, existența unui singur post vacant, pentru care au fost formulate 16 cereri de transfer.

De asemenea, s-a reținut, prin raportare la situația Judecătoriei Buzău, că de la această instanță au fost formulate 5 cereri de transfer, că exista un număr mare de locuri vacante (6 posturi, ceea ce determina un grad de vacantare de 30%) și că volumul de activitate al instanței se situa în apropierea nivelului mediei naționale, apreciind, în consecință, că nu este oportună încuviințarea a mai mult de două cereri de transfer de la această instanță.

Analizând cele 5 cereri de transfer formulate de următorii judecători de la Judecătoria Buzău: A., cu o vechime la instanță de 1 an, E., cu o vechime la instanță de 3 ani și 1 lună, G., cu o vechime la instanță de 3 ani și 1 lună, F., cu o vechime la instanță de 3 ani și 1 lună. H., cu o vechime la instanță de 1 an, și ținând cont și de adresa nr. x/2017 a acestei judecătorii, care preciza că 2 judecători se află în concediu de creștere și îngrijire copil, iar un alt judecător se află în concediu medical prelungit, secția pentru judecători a încuviințat cererile de transfer formulate judecătorii E. și F. lonuț, în considerarea vechimii mai mari a acestora la instanță, a motivelor personale deosebite și a posibilității de a funționa efectiv la instanțele unde au solicitat transferul.

În analiza comparativă a cererilor de transfer formulate pentru Judecătoria Sectorului 5 București, dar și a cererilor de transfer formulate de judecătorii de la Judecătoria Buzău, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament, și la situația acestei instanțe, secția pentru judecători a apreciat că nu este oportună aprobarea cererii de transfer formulate de domnul judecător A., având în vedere și punctele de vedere exprimate de instanțele implicate în procedura transferului, în special cele comunicate de Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Buzău și Judecătoria Buzău, precum și faptul că domnul judecător își desfășura activitatea în cadrul unei secții civile, în timp ce postul vacant existent la Judecătoria Sectorului 5 București era alocat secției penale.

Contestația petentului, formulată potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, a fost respinsă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 253 din 21.03.2017.

În motivarea hotărârii, Plenul a constatat că transferul nu poate fi privit ca un drept al magistratului, ci, astfel cum în mod constant au apreciat instanța supremă, precum și secțiile și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, transferul este privit ca o vocație a magistratului, analizarea cererilor de transfer făcându-se în raport de criteriile regulamentare, cu păstrarea echilibrului între interesul de ordin personal al solicitantului și interesul general al bunei funcționări a instanțelor și parchetelor.

Cu privire la afirmațiile contestatorului privind transferul a 5 colegi judecători de la Judecătoria Buzău în luna octombrie 2016 și luna ianuarie 2017, în condițiile în care cererile acestuia au fost respinse, inclusiv în alte sesiuni de transfer, precum și ignorarea disponibilității sale de a activa în cadrul oricărei secții a Judecătoriei Sectorului 5 București, Plenul a reamintit că, astfel cum a arătat și în alte contestații formulate de domnul judecător, potrivit practicii constante a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a analizat solicitarea având în vedere, în mod cumulativ, toate criteriile prevăzute art. 3 din Regulament, precum și punctele de vedere exprimate de instanțele implicate în soluționarea cererii de transfer, chiar dacă acestea nu erau prezentate in extenso, soluția adoptată fiind de natură a menține un echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească, în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, buna desfășurare a activității instanțelor și interesul legitim privat al magistraților care adresează solicitări către Consiliu.

În legătură cu cele expuse, Plenul a apreciat că în mod corect secția pentru judecători a reținut că experiența domnului judecător este mai ales în materie civilă, față de necesitățile Judecătoriei Sectorului 5 București (locul vacant de la această instanță fiind alocat secției penale), reamintind că fiecare cerere de transfer este soluționată în temeiul împrejurărilor concrete, în acord cu criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament și cu necesitățile de personal care să mențină buna funcționare a instanțelor, orice criteriu enumerat de art. 3 din Regulament fiind supus cerinței coroborării și cu alte criterii generale, cum ar fi situația existentă la instanța de la care se solicită transferul, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să nu fie afectată buna funcționare a acesteia.

Intimatul a mai arătat că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație, fără a crea în mod automat un drept absolut al solicitantului, iar cererea de transfer se analizează de Consiliul Superior al Magistraturii luând în discuție un complex de factori obiectivi și subiectivi, care trebuie priviți împreună, astfel că adoptarea unor soluții diferite reprezintă o consecință atât a dinamicii resurselor umane, cât și a unor situații de fapt specifice fiecărei sesiuni de transferuri în parte.

În ceea ce privește susținerile contestatorului potrivit cărora în pofida situației Judecătoriei Buzău s-au aprobat cereri de transfer de la Judecătoria Buzău și în alte sesiuni de transfer, au fost apreciate de intimat ca neîntemeiate, deoarece la adoptarea soluțiilor, Secțiile pentru judecători/procurori au în vedere situația existentă la momentul analizării respectivelor solicitări de transfer, prin prisma tuturor criteriilor regulamentare.

În această ordine de idei intimatul a conchis că analiza cererii de transfer ce a condus la luarea hotărârilor contestate a avut la bază criterii cum sunt volumul de activitate al instanțelor implicate, dificultățile de ocupare a posturilor la acestea, experiența profesională, continuitatea și stabilitatea magistraților la instanțele de la care au solicitat transferul, dar și motivele de ordin personal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Analizând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și în raport de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Contestația, formulată în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privește Hotărârea nr. 253 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 95/2017 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii privind respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Buzău la Judecătoria Sectorului 5 București.

Înalta Curte reține că transferul judecătorilor și procurorilor este reglementat de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Astfel, conform art. 3 din Regulament, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.

Înalta Curte apreciază că, în raport de criteriile cuprinse limitativ în prevederile art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, criticile contestatorului împotriva Hotărârii nr. 253 din 21.02 2017 nu sunt întemeiate.

Contrar susținerilor contestatorului și în acord cu apărările intimatului, Înalta Curte constată că cererea de transfer a fost analizată de către secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a CSM, intimatul pronunțând o decizie corectă și față de contestația formulată, în condiții de legalitate și oportunitate raportat la circumstanțele concrete ale cererii de transfer, menită să asigure un echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al contestatorului.

De asemenea, hotărârile atacate sunt motivate, astfel încât să garanteze legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea soluției adoptate, iar lipsa unui răspuns detaliat la fiecare critică nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Nu se poate reține excesul de putere, în sensul definiției date acestei noțiuni prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, hotărârile fiind adoptate în temeiul competențelor legale conferite intimatului prin dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, acesta exercitându-și dreptul de apreciere cu respectarea prevederilor art. 2 și 3 din Regulament. Analiza criteriilor s-a efectuat în baza circumstanțelor concrete sesiunii de transfer din luna februarie 2017, vizând, astfel cum rezultă din motivarea hotărârilor atacate, situația posturilor vacante la instanțele implicate, încărcătura pe judecător la aceste instanțe, vechimea solicitanților în funcția de judecător și la instanța de la care solicită transferul, la care se adaugă motivele de ordin personal și profesional.

Astfel, respingerea cererii de transfer la Judecătoria Sectorului 5 a fost motivată cu existența unui singur post vacant la această instanță, pentru care au fost formulate 16 cereri de transfer, dar și prin raportare la situația Judecătoriei Buzău, unde 6 posturi erau vacante (cu grad de vacantare de 30%), volumul de activitate al instanței se situa în apropierea mediei naționale și au fost formulate 5 cereri de transfer. Efectuând analiza comparativă a cererilor de transfer formulate de judecătorii de la Judecătoria Buzău, s-a arătat că nu este oportună încuviințarea a mai mult de două cereri de transfer de la această instanță, c-a urmare s-au încuviințat cererile formulate de judecătorii E. și F. în considerarea vechimii mai mari a acestora la instanță, a motivelor personale deosebite și a posibilității de a funcționa la instanțele unde au solicitat transferul. În acest context, a fost avută în vedere și poziția instanțelor implicate în procedura transferului, precum și faptul că activitatea contestatorului a fost desfășurată la secția civilă, în timp ce postul vacant în care s-a solicitat transferul era alocat secției penale.

Așa fiind, concluzia la care a ajuns secția pentru judecători reprezintă o aplicare judicioasă a criteriilor regulamentare și se încadrează în marja de apreciere pe care o deține în exercitarea competențelor sale, măsura fiind de natură a menține un echilibru între interesul public- buna desfășurare a activității instanțelor- și interesul legitim privat al magistraților.

În legătură cu argumentele arătate prin contestație, Înalta Curte împărtășește considerentele Plenului, reținute prin hotărârea de soluționare a acesteia, în sensul că aplicarea concomitentă a criteriilor regulamentare cu ocazia soluționării cererilor de transfer, cu observarea avizelor date de instanțele implicate de transfer, au menirea de a asigura un just echilibru între buna desfășurare a activității instanțelor și interesul legitim privat al magistraților, iar importanța care se atribuie unor situații sau împrejurări de fapt este rezultatul coroborării tuturor criteriilor în scopul gestionării eficiente a resurselor umane și buna desfășurare a activității instanțelor de judecată. În concret, legalitatea soluționării cererii de transfer trebuie stabilită prin raportare la modul de aplicare a criteriilor în situația existentă într-o anumită sesiune de transfer, iar nu raportat la situațiile specifice altor sesiuni de transfer.

Dispozițiile evocate au fost respectate, iar hotărârea de soluționare a contestației face referiri explicite atât cu privire la importanța referatului întocmit de către direcția de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ce atestă datele relevante cu privire la situația instanțelor implicate în procedura de transfer, precum și la datele referitoare la cariera și motivele profesionale și personale ale solicitanților care au fost luate în considerare, evidențiind, cu privire la importanța avizelor, că acestea nu conduc automat la admiterea sau respingerea unei cereri de transfer, întrucât au un rol orientativ pe care secția corespunzătoare îl are în vedere, în scopul de a asigura buna funcționare a instanțelor, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor regulamentare.

Criteriile privitoare la specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia, nu pot fi privite în mod izolat, fără a fi coroborate și cu celelalte criterii prevăzute de Regulament, astfel că cererea de transfer a contestatorului nu putea primi o soluționare favorabilă exclusiv prin prisma manifestării intenției sale de funcționa și la o altă secție, de o altă specializare față de specializarea pe care acesta o avea în cadrul Judecătoriei Buzău. În această ordine de idei, nu se poate reține că cerințele cum ar fi disponibilitatea sau experiența profesională a contestatorului, în balanță cu aprecierea nevoilor de personal al instanțelor aflate în conflict, ar fi fost nesocotite sau greșit evaluate de către intimat.

Este adevărat că, pe lângă celelalte considerente care au condus secția pentru judecători la respingerea cererii de transfer a contestatorului (situația Judecătoriei Buzău, numărul mare de cereri de transfer formulate de judecători de la această instanță, vechimea la instanță, motivele personale invocate de fiecare dintre aceștia etc.) s-a avut în vedere și faptul că domnul judecător își desfășura activitatea în materie civilă la instanța de unde solicita transferul, în timp ce necesitățile Judecătoriei Sectorului 5 București impuneau ocuparea unui loc în cadrul secției penale a acestei instanțe, iar experiența domnului judecător în materie penală fusese acumulată în perioada în care acesta a funcționat ca procuror (stagiar).

Deși s-a reținut la fiecare dintre sesiunile de transfer situația dificilă a acestei instanțe, pentru asigurarea echilibrului între interesul general determinat de buna funcționare a instanței și interesele personale ale solicitanților, în analiza coroborată a criteriilor instituite de art. 3 din Regulament, secția de judecători a limitat numărul cererilor de transfer și a încuviințat acele cereri care se impuneau a fi admise, în detrimentul solicitărilor contestatorului, fără ca aceasta să echivaleze cu inconsecvența în luarea măsurilor.

Din modul de reglementare a criteriilor enumerate de articolul 3 din Regulament rezultă că la soluționarea cererilor de transfer se au în vedere și cele care vizează domiciliul solicitantului, distanta dintre domiciliul și sediul instanței la care funcționează judecătorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, însă aceste criterii, în analiza comparativă a tuturor cererilor de transfer, trebuie coroborate cu toate celelalte criterii obiective și subiective.

Prin urmare, fiecare dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament nu constituie prin el însuși motiv determinant în admiterea transferului, fiind necesară analizarea lor concomitentă și coroborată, astfel încât să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor de la care și respectiv la care se solicită transferul.

Contrar susținerilor contestatorului, având în vedere și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se putea acorda prioritate criteriilor regulamentare privind motivele personale, cu ignorarea celorlalte criterii obiective, deoarece acestea trebuie avute în vedere simultan, nefiind prestabilită o ordine, cu mențiunea că aceste criterii sunt analizate în comparație cu motivele personale invocate de fiecare dintre titularii cererilor de transfer, după analiza condițiilor de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete pentru fiecare petent.

Față de cele reținute, apreciind că Hotărârea nr. 253 din 21.03.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost motivată cu respectarea criteriilor legale și nu poate fi apreciată ca fiind discreționară, Înalta Curte va respinge contestația formulată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 253 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2017.