ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2575/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 23410/DRUO/25108/ST/2016 A. - judecător la Judecătoria Buzău a solicitat transferul la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 4, 5, 6, 1, 3 sau 2 București.

Prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016, cererea petentului a fost respinsă, apreciindu-se că nu este oportun transferul, având în vedere, pe de o parte, numărul mare al posturilor vacante și temporar vacante la Judecătoria Buzău, iar pe de altă parte volumul de activitate și dificultatea de ocupare a posturilor de judecător la Judecătoria Buzău.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 41 din 17 ianuarie 2017 a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 216.

În analizarea contestației formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reținând situația prezentată de secția pentru judecători, a apreciat ca neîntemeiate toate criticile formulate de către contestator.

Plenul a constatat că analiza cererii de transfer s-a efectuat prin prisma volumului de activitate la toate instanțele implicate, precum și a situației posturilor de judecător, reținându-se dificultatea de ocupare a posturilor de judecător la Judecătoria Buzău, astfel cum rezultă și din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 5 din 12 ianuarie 2017, din care rezultă că, în urma examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, organizat în perioada 1 iunie 2016 - 3 noiembrie 2016, pentru cele 8 posturi indisponibilizate la Judecătoria Buzău pentru acest concurs, la această instanță nu a optat niciun candidat.

Sub acest aspect, s-a mai reținut că, din considerentele hotărârii contestate rezultă că secția pentru judecători, la analizarea cererii de transfer formulate de domnul judecător A., și-a exercitat dreptul de apreciere cu luarea în considerare a tuturor criteriilor regulamentare, asigurând luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete atât ale instanței de la care s-a solicitat transferul, cât și ale instanțelor la care s-a solicitat transferul, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat cererea de transfer.

Plenul CSM a reținut că, sub aspectul criticii referitoare la neluarea în seamă a punctelor de vedere favorabile exprimate de instanțe din municipiul București, acesta este nefondat, având în vedere că, din considerentele hotărârii contestate rezultă că secția pentru judecători a analizat circumstanțele concrete atât ale instanței de la care s-a solicitat transferul, cât și ale instanțelor la care s-a solicitat transferul, fiind definitorii aspectele evocate de Judecătoria Buzău. De altfel, dintre punctele de vedere favorabile exprimate de judecătoriile de sector din municipiul București, s-a reținut că doar cel al Judecătoriei Sectorului 2 București, exprimat prin adresa nr. 537/J din 4 noiembrie 2016, cuprinde aspecte concrete, privind un număr de 4 posturi vacante, desființarea a 4 completuri civile, precum și 5 posturi temporar vacante, însă la această instanță, în sesiunea de transferuri din 21 noiembrie 2016, s-au aprobat cererile de transfer formulate de 3 judecători, respectiv doamna judecător B., de la Judecătoria Răcari, doamna judecător C., de la judecătoria Ploiești, și doamna judecător D., de la Judecătoria Constanța. În schimb, Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Sectorului 5 București s-au exprimat doar în sensul de a fi de acord cu transferul, aspect care nu poate duce la o analiză comparativă concludentă. De asemenea, s-a reținut că Tribunalul București și Curtea de Apel București și-au exprimat punctele de vedere în funcție de cele ale judecătoriilor anterior menționate.

În ceea ce privește referirea contestatorului la alți colegi de promoție, cărora secția pentru judecători le-a aprobat transferul la judecătorii din municipiul București, în sesiunea de transferuri din luna octombrie 2016, toți aceștia având aceeași vechime cu a contestatorului, Plenul a reținut că acest motiv a fost invocat de domnul judecător A. și cu ocazia unei alte contestații, formulate de acesta împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 1116 din 25 octombrie 2016, contestație respinsă de Plen prin Hotărârea nr. 40 din 17 ianuarie 2017, fiind irelevant în analizarea prezentei contestații, întrucât vizează împrejurări și situații diferite, străine de obiectul hotărârii contestate.

Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 41 din 17 ianuarie 2017, precum și a hotărârii secției pentru judecători nr. 1417 din 21 noiembrie 2016, a formulat contestație A., solicitând anularea acestora și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul la una dintre judecătoriile de sector din Municipiul București.

Sistematizând criticile contestatorului, Înalta Curte reține că hotărârile atacate sunt combătute sub următoarele aspecte:

- neanalizarea tuturor motivelor de nelegalitate invocate de către contestator, respectiv a împrejurării că, ulterior sesiunii de transferuri din luna octombrie 2016, au fost transferați 2 judecători la Judecătoria Buzău,astfel încât transferul contestatorului nu ar aduce niciun prejudiciu acestei instanțe;

- criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor au fost analizate eronat, în sensul că au fost avute în vedere date statistice incomplete; nu au fost avute avizele favorabile ale instanțelor implicate, nu s-a ținut seama de circumstanțele de ordin personal invocate de către contestator;

- hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, impunându-se anularea acesteia și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 martie 2017, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate.

În esență, intimatul a arătat că, prin hotărârile atacate au fost analizate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament care au fost coroborate cu datele statistice privind situația posturilor de judecător la instanțele implicate și necesitatea asigurării bunei funcționări a Judecătoriei Buzău.

Cu titlu preliminar, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) și 7 raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reține că este învestită cu controlul de legalitate și temeinicie al Hotărârii Plenului CSM nr. 41 din 17 ianuarie 2017, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată de contestator, iar analiza efectuată de instanță vizează, implicit, și Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016.

Controlul de legalitate declanșat de contestator vizează depășirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer.

Revine, astfel, Înaltei Curți, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, competența să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În sensul jurisprudenței sale anterioare în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Așadar, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice, se raportează la scopul legii iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba despre interesul public al bunei funcționări a justiției.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în speță, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator.

Critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 este neîntemeiată.

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006:

"La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul ș la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială."

În esență, contestatorul acreditează ideea că datele obiective: volum activitate și schemă de personal au fost reținute selectiv de către autoritatea intimată.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că din documentația întocmită de direcția de specialitate care a stat la baza emiterii hotărârii atacate rezultă că, deși încărcătura pe judecător la Judecătoria Buzău este mai mică decât media națională, totuși, dintre cele 34 de posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate 28 de posturi, 6 posturi fiind vacante, reținându-se și dificultatea de ocupare a posturilor la această instanță spre deosebire de judecătoriile sectoarelor din București, instanțe considerate atractive din perspectiva numărului de cereri formulate pentru ocuparea funcțiilor de judecător vacante.

În ceea ce privește admiterea unor cereri de transfer de la Judecătoria Buzău în altă sesiune de transferuri decât cea din noiembrie 2016, Înalta Curte reține că fiecare solicitare de transfer este analizată prin raportare la situația instanțelor existentă la momentul analizării cererilor, cum în mod corect a procedat și autoritatea intimată.

Susținerile contestatorului întemeiate pe practica neunitară a secției pentru judecători nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea actelor contestate, întrucât acestea au fost emise în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, autoritatea publică emitentă expunând argumentele avute în vedere la adoptarea măsurii administrative în raport cu dispozițiile legale incidente și circumstanțele profesionale personale ale titularilor cererilor de transfer în scopul satisfacerii interesului public urmărit.

Criticile vizând avizul instanțelor implicate în procedura transferului sunt, de asemenea, nefondate, întrucât dispozițiile legale care reglementează instituția transferului au un caracter supletiv și nu creează în mod automat solicitantului un drept la transfer și o obligație corelativă a Consiliului Superior al Magistraturii prin simpla formulare a cererii, în condițiile în care se impune a fi avută în vedere politica de resurse umane la nivelul instanțelor implicate în procedură și menținerea unui just echilibru între interesul general reprezentat de o bună administrare a justiției și interesul personal al magistratului.

Din această perspectivă nu prezintă relevanță avizele instanțelor implicate, acestea neconducând în mod automat la admiterea cererii de transfer, factorul decident fiind secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, rolul acesteia fiind acela de a asigura buna funcționare a instanțelor, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament.

În ceea ce privește neluarea în considerare a circumstanțelor personale invocate de către contestator, Înalta Curte reține că argumentele de ordin personal invocate - deținerea în proprietate a unei locuințe în București și prejudicierea vieții private prin efectuarea navetei zilnice -

au fost avute în vedere, însă s-a considerat, în mod rezonabil, că transferul de la Judecătoria Buzău nu este oportun, cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 5391/12/A din 7 noiembrie 2016 emisă de Judecătoria Buzău rezultă că contestatorul locuiește cu chirie în Municipiul Buzău, solicitând decontarea chiriei.

Constatând, așadar, că hotărârile contestate satisfac exigențele privind motivarea, fiind efectuată o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul în raport de circumstanțele concrete profesionale și personale ale titularului cererii de transfer, Înalta Curte reține că autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 41 din 17 ianuarie 2017 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM