ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3643/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 594 din 18 mai 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de domnul A., judecător în cadrul judecătoriei Buzău, împotriva Hotărârii nr. 423/28.03.2017 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea hotărârii sale, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că prin Hotărârea nr. 423/28.03.2017 a secției pentru judecători a Consiliului Superior ai Magistraturii a fost respinsă cererea de transfer, de la Judecătoria Buzău la judecătoriile Sector 2, 4 sau 6 București, formulată de domnul judecător A.

În considerentele acestei hotărâri au fost avute în vedere, fără a fi ignorate motivele personale și profesionale ale magistratului, situația instanței de la care se solicita transferul și faptul că 3 judecători de la Judecătoria Buzău formulaseră cereri de transfer.

În concret, s-a evidențiat situația Judecătoriei Buzău, instanță la care încărcătura pe judecător s-a situat în anul 2016 peste media națională și la care existau 13 posturi de judecător vacante, aspecte ce nu ar fi justificat, privite exclusiv, vacantarea unui alt post de judecător. Dat fiind faptul că au fost avute în vedere și interesele personale ale magistraților și nu doar interesul general, precum și față de faptul că, dintre cei trei magistrați care au solicitat transferul de la Judecătoria Buzău, cea mai mare vechime la instanță o avea doamna judecător B., respectiv 3 ani și 2 luni, s-a considerat prioritară cererea sa. Domnul judecător A. și doamna judecător C. aveau o vechime la instanță de 1 an și 1 lună. S-a evidențiat și faptul că Judecătoria Buzău este o instanță neatractivă și cu dificultăți de ocupare a posturilor vacante, iar instanțele implicate au comunicat avize negative.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că, la soluționarea cererii de transfer a contestatorului, în ședința secției pentru judecători din data de 28.03.2017, a fost avut în vedere un post de judecător la Judecătoria Sectorului 4 București, instanță la care se ceruse transferul și la care nu existau posturi de execuție vacante la data de 23.03.2017, însă, la aceeași dată, se vacantase un post de judecător, ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate de către un magistrat de la acea instanță.

Pornind de la considerentele Hotărârii secției pentru judecători nr. 228/14.02.2017, prin care se arăta că judecătorii care intenționează să formuleze cereri de transfer pentru instanțele unde nu există posturi vacante pot formula astfel de cereri în termenul regulamentar, urmând ca acestea să fie analizate în aceeași lună, în raport de posturile de judecător care se vor vacanta ca efect al admiterii unor cereri de transfer, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a subliniat că reanalizarea unei cereri de transfer nu poate fi efectuată în raport de toate instanțele unde existau sau nu posturi de execuție vacante, ci doar în raport de instanțele la care s-au vacantat posturi după prima etapă a sesiunii de transferuri, vizate ca atare prin cererea de transfer formulată.

Prin urmare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat neîntemeiată susținerea contestatorului privind neanalizarea cererii sale de transfer raportat la un post de judecător vacantat la Judecătoria Sectorului 3 București în data de 23.03.2017. Cererea sa de transfer la Judecătoria Sectorului 3, instanță la care existau posturi de execuție vacante în sesiunea din martie 2017, a fost soluționată în data de 23.03.2017 și nu se impunea reanalizarea acesteia în data de 28.03.2017 raportat la un alt post vacantat.

Referitor la susținerile privind maniera arbitrară de apreciere a situației dificile a judecătoriei Buzău raportat la mai multe cereri de transfer și la diferite solicitări de ocupare a posturilor vacante la această instanță, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca fiind subiective și neîntemeiate concluziile domnului judecător.

De altfel, în cuprinsul hotărârilor secției pentru judecători nr. 336/23.03.2017 și nr. 423/28.03.2017, privind cererile de transfer ale contestatarului, s-a reținut că, pentru a nu fi afectată buna funcționare a Judecătoriei Buzău, poate fi admisă o singură solicitare, fiind acordată prioritate transferului doamnei judecător B., în considerarea vechimii sale la instanță.

Plenul a reținut că secția pentru judecători, cu ocazia soluționării unei cereri de transfer, are obligația de a analiza interesele personale ale magistratului în contextul necesității asigurării unei repartizări optime a resurselor umane la nivelul sistemului, în vederea unei bune funcționări a acestuia, respectându-se astfel justul echilibru între interesele personale ale magistratului și interesul general.

În același timp, în situația existenței unui concurs între mai multe cereri de transfer formulate pentru aceeași instanță este necesară analizarea cumulativă a criteriilor regulamentare în cazul tuturor magistraților solicitanți, neputându-se acorda prioritate exclusivă motivelor personale ale unui magistrat cu ignorarea motivelor colegilor săi.

Cu toate acestea, pot apărea situații excepționale în care motivele personale ale unui magistrat să conducă la admiterea unei cereri de transfer, acordându-se o importanță deosebită acestui criteriu regulamentar.

Nu se poate aprecia, însă, că motivele personale ale domnului judecător constituie o astfel de situație excepțională. Este adevărat faptul că domnul judecător A. domiciliază în București și, în aceste condiții, efectuează zilnic naveta pe o distanță de circa 220 km dus-întors, însă, o atare împrejurare nu poate fi inclusă în categoria situațiilor excepționale, deoarece o distanță între localitatea de domiciliu și cea de desfășurare a activității, de 110 de km, și durata de timp necesară efectuării navetei pot fi apreciate ca fiind rezonabile.

S-a arătat că Plenul Consiliului recunoaște dreptul oricărei persoane de a locui și de a-și desfășura activitatea în orice localitate dorește însă dinamica resurselor umane trebuie să urmărească nu doar interesul individual al unui magistrat, ci și buna funcționare a întregului sistem judiciar.

Ulterior examenului de capacitate organizat- în perioada 03.07 - 05.11.2015, promovat de către domnul judecător, prin Hotărârea nr. 1/06.01.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în funcție de opțiunile formulate de magistrați în ordinea mediilor obținute, s-a dispus, printre altele, înaintarea către Președintele României a propunerii de numire a domnului A. în funcția de judecător la judecătoria Buzău. Astfel, imposibilitatea de a aproba o cerere de transfer a unui magistrat, la 1 an de zile după ce a optat la definitivat pentru o instanță, dintr-o localitate situată la 110 km față de domiciliu, nu poate fi echivalată cu ignorarea drepturilor personale ale acestuia.

Cu privire la avizele negative exprimate de către Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești, s-a menționat că, deși avizele instanțelor implicate nu se regăsesc printre criteriile enumerate de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, solicitarea lor este obligatorie, în conformitate cu art. 2 alin. (3) și (4) din Regulamentul anterior menționat. Mai mult, deși aceste avize au caracter consultativ, astfel cum a susținut și domnul judecător, ele nu sunt lipsite de orice relevanță, putând fi avute în vedere de către secția pentru judecători la soluționarea cererilor de transfer, alături de criteriile regulamentare, întrucât, de regulă, acestea reflectă situația reală a instanței din perspectiva managerilor acesteia.

Contestatorul solicită anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 594/18 mai 2017, precum și a Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 423/28 martie 2017, prin care a fost respinsă cererea de transfer a acestuia la Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind abuzive și emise cu exces de putere către intimat și, pe cale de consecință, admiterea contestației și transferul la Judecătoria Sectorului 4 București.

În motivarea contestației arată că, în fapt, sesiunea de transferuri din luna martie 2017 a fost organizată în două etape, în prima etapă (23.03.2017) fiind analizate cererile de transfer formulate prin raportare la judecătoriile la care existau deja locuri vacante, iar în a doua etapă (28.03.2017) fiind analizate cererile de transfer formulate prin raportare la judecătoriile la care s-au vacantat posturi de judecători cu ocazia transferurilor dispuse de intimat în prima etapă a sesiunii de transferuri. Hotărârile contestate privesc a doua etapă a sesiunii de transferuri din luna martie 2017 desfășurată în data de 28.03.2017.

Cu privire la hotărârile contestate (Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 594/18 mai 2017 și Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 423/28 martie 2017), intimatul a acționat în mod discreționar, cu nesocotirea interesului legitim al contestatorului, de a funcționa la instanța în a cărei circumscripție domiciliază.

Astfel, la doar 5 zile de la adoptarea de către Plenul CSM a hotărârii contestate prin prezentul demers, secția pentru judecători a dispus transferul doamnei judecător C., de la Judecătoria Buzău la Judecătoria Sectorului 1 București (Hotărârea secției pentru judecători nr. 582/23.05.2017) fără a lua în considerare nici "situația deosebită" a Judecătoriei Buzău, nici raționamentul expus în hotărârile contestate, respectiv că "nu este oportun decât transferul unui singur judecător, al doamnei judecător B." .

Prin urmare, este evident că situația deosebită a Judecătoriei Buzău a fost doar un pretext pentru respingerea cererii sale de transfer, respectiv a contestației formulate.

Contestatorul afirmă că intimatul a limitat în mod arbitrar numărul cererilor de transfer admise, de fiecare dată cu excluderea cererii sale, motivând prin situația dificilă a Judecătoriei Buzău. Astfel, la ședința de transferuri din luna februarie 2017, au fost transferați doi judecători de la Judecătoria Buzău la alte instanțe (domnii judecători D. și E.), cererea sa fiind respinsă cu motivația că situația dificilă a Judecătoriei Buzău nu permite transferul decât pentru 2 judecători. Cu toate acestea, la sesiunea de transferuri din luna martie 2017, secția pentru judecători a dispus transferul unui alt judecător, doamna B., respingându-i din nou cererea cu aceeași motivație expusă anterior, respectiv că situația dificilă a Judecătoriei Buzău nu permite transferul decât pentru un singur judecător. Ulterior însă, cu ocazia sesiunii de transferuri din luna mai 2017, și la doar câteva zile de la data respingerii de către Plenul CSM a contestației ce face obiectul prezentei cauze, intimatul a transferat încă un judecător de la Judecătoria Buzău, respectiv doamna C., având aceeași vechime în funcție la instanță ca și contestatorul.

Se mai arată că, în prima etapă a ședinței de transferuri din martie 2017, în care i-a fost respinsă cererea prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 336/23.03.2017, evocată de către intimat în hotărârea contestată, acesta din urmă a hotărât transferul doamnei judecător F. de la Judecătoria Slobozia la Judecătoria Sectorului 3 București (Hotărârea secției pentru judecători nr. 335/23.03.2017).

Singurul element care a făcut diferența a fost atitudinea discreționară a intimatului care, în cazul contestatorului, de fiecare dată, a avut în vedere doar vechimea la instanță, pe când în cazul colegei sale de promoție, F., s-a orientat spre vechimea în funcție pentru a dispune transferul acesteia și a respinge cererea de transfer a domnului judecător G.

În opinia contestatorului nu există predictibilitate cu privire la hotărâri succesive ale intimatului, fie că este vorba despre secția pentru Judecători sau Plenul C.S.M., iar această lipsă de predictibilitate conduce la o perpetuă și arbitrară respingere a solicitărilor de transfer și afectează viața de familie întrucât distanța mare dintre localitatea de domiciliu și sediul instanței unde activează se oglindește în oboseala accentuată, lipsa totală a timpului afectat vieții private și familiei.

În ceea ce privește avizele negative transmise de către instanțele implicate în transfer, contestatorul precizează că acestea au fost solicitate, conform art. 2 alin. (3) și (4) din HCSM nr. 193/2006 privind Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, înainte de prima etapă a sesiunii de transferuri care s-a desfășurat la data de 23.03.2017. La acea dată, la Judecătoria Sectorului 4 București nu exista niciun loc vacant disponibil pentru transfer, acesta fiind motivul avizului negativ exprimat de respectiva instanță.

Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Ploiești au exprimat avize negative de fiecare dată, nu doar în cazul contestatorului, ci și în cazul tuturor judecătorilor cărora intimatul le-a aprobat cererile de transfer de la Judecătoria Buzău. Astfel, domnii judecători D. și E. și doamnele judecător B. și C. au avut aceleași avize negative.

Prin urmare, cererile de transfer ale domnilor judecători D. și E. și a doamnei judecător B. nu erau mai bine caracterizate decât cererea contestatorului, astfel cum a susținut intimatul, iar acesta, în mod arbitrar, le-a creat aparenta unor cereri mai bine caracterizate prin faptul că avut în vedere în mod constant doar criteriul vechimii la instanță care îi avantaja în detrimentul criteriului vechimii în funcție favorabil contestatorului.

În consecință, s-a susținut că a fost încălcat principiul egalității de tratament întrucât nu era vorba de o imposibilitate obiectivă de a dispune transferul contestatorului, așa cum se susținuse de către intimat, ci de refuzul arbitrar al intimatului în acest sens, cu nesocotirea interesului legitim al magistratului, de a obține transferul în localitatea de domiciliu.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că, în perioada ianuarie 2016 - martie 2017, intimatul a hotărât transferul a 16 judecători, de fiecare dată respingând cererea contestatorului cu motivația vechimii reduse la instanță. Este evidentă atitudinea arbitrară a intimatului care nu i-a acordat egalitate de tratament față de colegii săi de promoție. De fiecare dată, intimatul a aplicat două măsuri diferite, vechimea redusă la instanță fiind menționată de fiecare dată doar în cazul contestatorului.

Se mai precizează că în toate cererile a menționat faptul că locuiește de peste 10 ani în București, încă din anul 2006 când a achiziționat o locuință (conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la data de 27.03.2006 sub nr. x de către Biroul Notarului Public H. - anexat). Fratele contestatorului și familia locuiesc în municipiul București, iar viitoarea soție a contestatorului locuiește și are locul de muncă tot în municipiul București.

De asemenea, s-a mai arătat că singura sa legătură cu orașul Buzău este dată doar de exercitarea profesiei, neavând rude sau alte persoane apropiate pe raza acestui municipiul și nu intenționează nici pe viitor să se stabilească în acest oraș.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, arătând, în esență, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 2 și 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Examinând hotărârile contestate, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Cu titlu preliminar, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) raportate la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reține că este învestită cu controlul de legalitate și temeinicie asupra Hotărârii Plenului CSM nr. 594/18.05.2017, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată de contestator, iar analiza efectuată de instanță vizează, implicit, și Hotărârea secției pentru judecători a CSMnr. 423/28.03.2017.

Înalta Curte arată că instituția transferului judecătorilor și procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.

Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate susținerile contestatorului privind soluționarea cererii sale de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus menționate.

În acord cu jurisprudența sa constantă, Înalta Curte reține că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor rezultă cu evidență că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speță, având în vedere că, pentru postul de judecător vacant de la Judecătoria Sectorului 4 București, au fost formulate mai multe cereri de transfer, analizarea acestora s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ și concomitent pentru toți solicitanții, criterii care au vizat volumul de activitate al instanțelor de la care s-a solicitat transferul și al instanței la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate, vechimea solicitanților în funcția de judecător, vechimea în cadrul instanțelor de la care au solicitat transferul, avizele exprimate, cu reținerea motivelor de ordin personal și profesional invocate de fiecare magistrat.

În sensul jurisprudenței sale anterioare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Decizia nr. 227/2016 și Decizia nr. 2070/2016, în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte a pornit de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public, pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire, și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Cu alte cuvinte, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba de interesul public al bunei funcționări a justiției.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în cauză, intimatul CSM nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator, nefiind probat un exces de putere din partea autorității, prin faptul că nu a fost primită/aprobată cererea formulată de contestator, ci o altă cerere.

În materia cererilor de transfer, exercitarea dreptului de apreciere cu exces de putere poate fi reprezentată, spre exemplu, de luarea în considerare în privința unor candidați a unora dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul, iar în privința altor candidați, a altor criterii sau încălcarea unor drepturi și libertăți ale solicitantului, împrejurări a căror existență nu se constată în litigiul dedus judecății.

Așa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor contestate, intimatul a analizat cererile de transfer care au venit în concurs în funcție de criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele de ordin personal invocate de contestator au fost avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, iar autoritatea publică pârâtă, în mod rezonabil, realizând o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul, în raport cu circumstanțele profesionale și personale ale titularilor cererilor de transfer, nu a dat eficiență cererii formulate de contestator, exercitându-și astfel dreptul de apreciere, în limitele marjei permise de lege, fără a se constata existența unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va respinge, ca nefondată, contestația formulată împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 594/18.05.2017 și a Hotărârii secției pentru judecători a CSM nr. 423/28.03.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 594 din 18 mai 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 423 din 28.03.2017 a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2017.