ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2959/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2016, contestatorul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 560 din 17 mai 2016 și a Hotărârii nr. 270 din 29 martie 2016 a secției pentru Judecători din cadrul CSM, și obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea sa de transfer la Judecătoria Sectorului 3 București.

În esență, contestatorul a arătat că intimatul, la analizarea cererii sale de transfer, a avut în vedere alte criterii decât cele prevăzute de art. 3 din HCSM nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, respectiv avizele instanțelor implicate în transfer, faptul că se formulează frecvent cereri de transfer pentru judecătoriile sectoarelor din București, dificultatea ocupării posturilor la Judecătoria Buzău și situația dificilă a acestei instanțe.

Astfel, avizele instanțelor nu figurează printre criteriile limitativ enumerate de art. 3 din HCSM nr. 193/2006. Dispozițiile art. 2 alin. (4) din Regulament nu introduc un nou criteriu suplimentar celor reținute la art. 3 iar avizele instanțelor ar fi injust a fi avute în vedere, de vreme ce sunt subiective.

Referitor la situația dificilă a Judecătoriei Buzău, la momentul analizării cererii sale toate posturile de execuție erau ocupate, fiind temporar vacant un singur post de execuție. Prin hotărârea secției pentru Judecători s-a analizat existența riscului unor eventuale vacantări, care nu sunt certe, ci doar posibile. De asemenea, niciunul dintre judecătorii care îndeplinesc condițiile de pensionare nu și-au anunțat intenția de a se pensiona.

Mai arată contestatorul că un alt motiv de nelegalitate a hotărârilor contestate este reprezentat de reținerea eronată a vechimii sale la Judecătoria Buzău. A fost numit judecător al Judecătoria Buzău prin Decretul Președintelui României nr. 123 din 15 ianuarie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României la 19.01.2016. Astfel, la data soluționării cererii sale de transfer, 29.03.2016, avea o vechime de 2 luni și 10 zile la această instanță, și nu doar de o lună.

Menționează că aspectul vechimii este relevant, prin prisma faptului că, în aceeași ședință de transferuri, secția de Judecători a CSM a admis cererea de transfer a d-nei judecător A., de la Judecătoria Fetești la Judecătoria Buftea, care avea exact aceeași vechime cu a sa, și a admis cererea de transfer a d-nei judecător B., de la Judecătoria Roșiori de Vede la Judecătoria Buftea, la doar 8 zile de la data publicării decretului de numire la instanță. De asemenea, din practica secției pentru Judecători reiese că se aprobă transferul judecătorilor fără a se ține cont de vechimea efectivă.

Mai apreciază contestatorul că intimatul a omis analizarea criteriilor ce vizează situația personală a sa, pentru că are locuință proprie în Municipiul București, fiindu-i afectată viața de familie. De asemenea, și-a manifestat disponibilitatea de a activa în oricare dintre secțiile Judecătoriei Sectorului 3 București.

Mai arată, referitor la oportunitatea transferului, că încărcătura pe judecător la Judecătoria Buzău, în anul 2015, a fost de 1136 cauze, cu puțin mai mare decât media națională, de 1060 cauze, iar încărcătura pe schemă a fost de 916 cauze, sub media națională de 917 cauze.

Intimatul nu a arătat modul în care ar fi afectată această instanță prin transferul său și a analizat și a soluționat în mod discreționar cererile de transfer ale sale și ale colegelor menționate mai sus.

Astfel, temeiurile hotărârii contestate nu se circumscriu criteriilor legale prevăzute în mod limitativ de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, iar intimatul a ignorat cu desăvârșire motivele personale invocate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și Legea nr. 554/2004 a contenciosului adminsitrativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, învederând că nu pot fi primite criticile de nelegalitate vizând nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, secția pentru Judecători și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu au aplicat discreționar sau selectiv criteriile prevăzute de Regulament la analizarea cererilor de transfer și nici nu au dat eficiență unor criterii inexistente.

Unul dintre criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer vizează asigurarea activității la instanțele implicate în această procedură, criteriu care trebuie coroborat cu toate celelalte criterii obiective și subiective. Cererea de transfer la care contestatorul face referire, a d-nei judecător A., a privit transferul la Judecătoria Buftea, instanță pentru care au fost formulate 4 cereri de transfer, cererea contestatorului nefiind analizată comparativ cu aceasta.

Din vechimea în magistratură a contestatorului, de 3 ani și 4 luni, acesta a fost auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii în perioada 2012-2014 și 1 an și 6 luni a exercitat funcția de procuror. La data formulării cererii de transfer, avea o vechime în instanță de 1 lună și 11 zile.

În sesiunea de transfer din martie 2016, nu a fost admisă nicio cerere de transfer la una dintre Judecătoriile Sectoarelor din București formulate de magistrați cu aceeași vechime ca și cea a contestatorului.

De asemenea, analiza tuturor cererilor de transfer nu a fost una formală, ci a fost de natură să asigure luarea unei decizii obiective, însă, pentru respectarea dreptului la viață privată, datele personale nu au fost inserate în hotărârile atacate dar au fost analizate și coroborate cu datele obiective privind volumul de activitate al instanțelor implicate, dificultățile de ocupare a posturilor la acestea, experiența profesională, continuitatea și stabilitatea magistraților la instanțele de la care au solicitat transferul, cât și motivele de ordin personal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 560 din 17 mai 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Obiectul contestației, formulate în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privește Hotărârea nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația formulată de contestatorul C. împotriva Hotărârii nr. 270 din 29 martie 2016 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Buzău la Judecătoria Sectorului 3 București.

Înalta Curte reține că instituția transferului judecătorilor și procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.

Susținerile contestatorului, referitoare la soluționarea cererii de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus-menționate, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reține că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă, cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În cauză, având în vedere că pentru Judecătoria Sectorului 3 București au fost formulate 23 de cereri de transfer, analizarea acestora s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ și concomitent pentru toți solicitanții, criterii care au vizat volumul de activitate al instanțelor de la care s-a solicitat transferul și celor la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate, vechimea solicitanților în funcția de judecător, vechimea în cadrul instanțelor de la care au solicitat transferul, vechimea în grad și avizele exprimate, cu reținerea motivelor de ordin personal și profesional invocate de fiecare magistrat.

Astfel, soluționarea cererii de transfer formulată de contestator s-a făcut prin prisma acestor criterii regulamentare și nu a fost una formală, în mod corect secția pentru Judecători având în vedere la adoptarea soluției, în primul rând, aspecte legate de situația posturilor și încărcătura dosarelor pe judecător și pe schemă la Judecătoria Buzău la data formulării și analizării respectivei cereri, comparativ cu a instanței la care s-a solicitat transferul, în vederea asigurării activității la instanțele implicate în această procedură, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulament.

În acest sens, prin hotărârea contestată s-a reținut că, la Judecătoria Buzău, la data formulării cererii de transfer, cele 31 de posturi de judecător sunt ocupate, un post de judecător fiind temporar vacant, în condițiile în care, la această instanță, în anul 2015, încărcătura dosarelor pe judecător a fost de 1136, față de media națională de 1060 de cauze, iar pe schema de personal a fost de 916 cauze, spre deosebire de schema medie națională de 917.

S-a avut în vedere că la Judecătoria Sectorului 3 unde se solicită transferul sunt vacante 3 posturi, din care 1 post aferent unei funcții de președinte de secție, astfel că doar 2 posturi de judecător vacante sunt disponibile pentru sesiunea de transfer din martie 2016.

Susținerile contestatorului referitoare la aplicarea de către intimat a criteriului vechimii în mod discreționar, invocând admiterea cererilor de transfer ale altor judecători la Judecătoria Buftea, nu au nicio reveanță. Cererea sa nu a fost analizată comparativ cu cererile magistraților care solicitau transferul la această instanță, ci comparativ cu celelate 22 de cereri care vizau Judecătoria Sectorului 3 București.

De asemenea, referirea din cuprinsul Hotărârii secției pentru Judecători la avizele instanțelor implicate în procedura transferului, s-a realizat în condițiile art. 2 alin. (3) și (4) din Regulament, pentru a se aprecia asupra oportunității cererii de transfer, fără însă ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluției.

În motivarea hotărârilor emise de secția pentru Judecători și de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a făcut trimitere numai la situația profesională și personală a contestatorului, întrucât aceste date au fost considerate relevante la adoptarea soluției în cauză, situația concretă a fiecărui solicitant fiind evidențiată în raport cu situația celui a cărui cerere de transfer a fost admisă.

Totodată, din cuprinsul hotărârilor atacate și a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestora, rezultă că la soluționarea cererii de transfer formulate de contestator au fost analizate în mod efectiv și criteriile subiective prevăzute la art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor de judecător la instanțele implicate în procedura transferului, volumul de activitate, precum și vechimea solicitanților în funcție și în cadrul instanțelor de la care s-a solicitat transferul.

Sub acest aspect, este de menționat faptul că motivele de ordin personal și familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer, să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

În speță, deși motivele personale invocate de contestator nu au fost inserate în cuprinsul hotărârilor contestate, acestea au fost analizate la soluționarea cererii de transfer, fiind coroborate cu celelalte criterii prevăzute de art. 3 din Regulament, urmărindu-se în acest mod buna desfășurare a activității la Judecătoria Buzău și la instanța unde s-a solicitat transferul, aspecte ce rezultă din considerentele hotărârilor.

În contextul arătat, Hotărârea nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este motivată cu respectarea criteriilor legale și nu poate fi apreciată ca fiind discreționară.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituțională de garant al independenței justiției, are prerogativa de a soluționa cererile de transfer ale judecătorilor și procurorilor, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulament, iar, în cauză, după cum s-a arătat, motivele invocate de intimat în respingerea cererii de transfer au o justificare obiectivă, astfel încât nu se poate reține existența unor elemente de exces de putere, care să conducă la afectarea legalității hotărârii ce formează obiectul prezentei contestații.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că soluțiile pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer nu denotă o practică neunitară, deoarece fiecare solicitare este analizată în funcție de circumstanțele concrete ale respectivei cauze, neputându-se vorbi de persoane aflate în situații identice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de C. împotriva Hotărârii nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2016.