ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3086/2016

HOTĂRÂRE
09.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3086/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iulie 2016, sub nr. x/1/2016, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 782 din 28 iunie 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 318 din 24 mai 2016 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

În motivare, contestatoarea a învederat că hotărârile menționate sunt nelegale și netemeinice, în esență, pentru următoarele considerente:

Cererea sa de transfer a fost analizată prin comparație cu cererea de transfer formulată de doamna procuror B., deși Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, nu prevede în mod expres această modalitate de analizare a cererilor.

Din lecturarea motivelor enumerate de secția pentru Procurori rezultă că la soluționarea cererii de transfer au fost avute în vedere doar criteriile de ordin profesional prevăzute de art. 3 din Regulament, care erau în avantajul doamnei procuror B., fără a fi analizate criteriile de ordin personal invocate în cererea sa de transfer.

Deși s-a precizat că au fost analizate comparativ cele cinci cereri de transfer care au vizat postul de execuție vacant din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, din cuprinsul hotărârii secției pentru Procurori rezultă că au fost analizate numai cererea sa și cea a doamnei procuror B..

Astfel, s-a apreciat că este prioritară cererea de transfer formulată de doamna procuror B., deoarece a primit aviz favorabil din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind delegată în cadrul acestei unități de parchet din data de 16 mai 2016, cu toate că delegarea unui procuror la o unitate de parchet nu este enumerată printre criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

De asemenea, deși s-a reținut vechimea mai mare în funcție a doamnei procuror B., nu s-a făcut referire la faptul că, atât contestatoarea, cât și doamna procuror, au obținut gradul de procuror de parchet de pe lângă tribunal cu ocazia promovării aceluiași examen de promovare pe loc, în anul 2015.

În cuprinsul hotărârii emise de secția pentru Procurori s-a menționat faptul că, în temeiul art. 3 din Regulament și a avizului nefavorabil primit de contestatoare, este prioritară cererea de transfer formulată de doamna procuror B., fără a fi analizate criterii precum domiciliul solicitantului, locul de muncă al soțului, distanța dintre domiciliul solicitantului și sediul parchetului la care funcționează, posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia și situația familială.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a precizat care dintre criteriile prevăzute de Regulament fac prioritară cererea de transfer a doamnei procuror B., rezultând astfel caracterul discreționar al soluționării cererii.

În ceea ce privește numărul de locuri vacante existente la parchetele implicate, deși exista posibilitatea efectivă de ocupare a locurilor vacante existente la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, materializată la data de 15 iulie 2016, prin ocuparea de către procurorii stagiari a 7 locuri din cele 8 vacante, nu au fost avute în vedere aceste aspecte atunci când a fost analizată situația acestei unități de parchet.

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost motivată corespunzător, avându-se în vedere doar anumite criterii dintre cele prevăzute la art. 3 din Regulament.

De asemenea, a fost respinsă în mod netemeinic contestația formulată, fără a se ține cont de argumentele expuse cu ocazia formulării cererii de transfer și prin contestația depusă, nefiind examinate în mod efectiv și concret toate criteriile invocate în susținerea cererii de transfer, prin prisma dispozițiilor legale în materie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, învederând că nu pot fi primite criticile de nelegalitate vizând nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, secția pentru Procurori și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu au aplicat discreționar sau selectiv criteriile prevăzute de Regulament la analizarea cererilor de transfer și nici nu au dat eficiență unui criteriu inexistent, și anume, cel privind delegarea procurorului la parchetul la care acesta solicită ulterior transferul, ci s-a procedat la analiza comparativă a criteriilor regulamentare în raport de toate cele cinci cereri de transfer formulate pentru postul vacant de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

În vederea respectării dreptului la viață privată, datele personale nu au fost înserate în hotărârile atacate dar au fost analizate și coroborate cu datele obiective privind situația posturilor de procuror la parchetele implicate în procedura transferului, volumul de activitate, vechimea în funcție, în grad și la parchetul de unde se solicită transferul de către solicitanți, în vederea bunei funcționări a acestor parchete.

Față de aspectele legate de situația posturilor vacante la parchetele implicate în procedura de transfer și a încărcăturii dosarelor pe procuror și pe schemă, s-a apreciat că admiterea cererii de transfer formulată de contestatoare ar fi condus, în mod evident, la îngreunarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, unitate de parchet la care volumul de activitate este unul covârșitor.

Examinând Hotărârea nr. 782 din 28 iunie 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 782 din 28 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația formulată de doamna procuror A. împotriva Hotărârii nr. 318 din 24 mai 2016 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 318 din 24 mai 2016, secția pentru Procurori a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, formulată de contestatoare.

Înalta Curte reține că instituția transferului judecătorilor și procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.

Susținerile contestatoarei referitoare la soluționarea cererii de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus-menționate, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reține că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speță, având în vedere că pentru postul de execuție vacant de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj au fost formulate cinci cereri de transfer, analizarea acestora s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ și concomitent pentru toți solicitanții, criterii care au vizat volumul de activitate al parchetelor de la care s-a solicitat transferul și al parchetelor la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la unitățile de parchet implicate, vechimea solicitanților în funcția de procuror, vechimea în cadrul parchetelor de la care au solicitat transferul, vechimea în grad și avizele exprimate, cu reținerea motivelor de ordin personal și profesional invocate de fiecare magistrat.

Astfel, soluționarea cererii de transfer formulată de contestatoare s-a făcut prin prisma acestor criterii regulamentare și nu a fost una formală, în mod corect secția pentru Procurori având în vedere la adoptarea soluției, în primul rând, aspecte legate de situația posturilor și încărcătura dosarelor pe procuror și pe schema de personal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la data formulării și analizării respectivei cereri, comparativ cu a unităților de parchet la care s-a solicitat transferul, în vederea asigurării activității la parchetele implicate în această procedură, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulament.

În acest sens, la baza adoptării hotărârii contestate au stat înscrisurile emise de către Direcția Resurse Umane și Organizare din care au rezultat, pentru fiecare unitate de parchet în parte, aspecte legate de schemele de personal și de volumul de activitate, constatându-se că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, la data formulării cererii de transfer, erau vacante 1 post de conducere și 6 posturi de execuție, dintre care 2 posturi deveneau vacante la data de 01.07.2016, în condițiile în care, la acest parchet, în anul 2015, încărcătura dosarelor pe procuror și respectiv, pe schema de personal, a fost considerabil mai mare comparativ cu media națională și cu volumul de activitate înregistrat la unitățile de parchet la care s-a solicitat transferul.

Susținerile contestatoarei potrivit cărora la momentul analizării cererii sale de transfer, exista posibilitatea ocupării posturilor vacante de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, ulterior chiar materializată prin ocuparea de către procurorii stagiari a 7 locuri din cele 8 vacante, nu pot fi reținute drept motiv de nelegalitate a hotărârii contestate.

La momentul soluționării cererii de transfer formulată de contestatoare s-a avut în vedere, așa cum s-a arătat, gradul de ocupare al schemei de personal și volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța la data respectivă, context în care, măsura indisponibilizării a 7 posturi la această unitate de parchet, dispusă în ședința din 16 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu putea prezenta relevanță la analizarea cererii de transfer, dat fiind faptul că, la acel moment, nu exista certitudinea ocupării locurilor vacante.

Mai mult, posturile vacante au fost ocupate de procurori stagiari, aspect relevant în ceea ce privește buna desfășurare a activității în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, raportat la dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile arătate, admiterea cererii de transfer formulate de doamna procuror B. s-a dispus în considerarea asigurării unei bune activități la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, avându-se în vedere necesitatea respectării continuității activității magistratului în cadrul acestui parchet, împrejurare care nu echivalează însă cu adăugarea unui nou criteriu la cele stabilite de Regulament și care nu a condus, în mod automat, la admiterea cererii de transfer, fiind analizate și considerentele de ordin profesional și personal invocate de doamna procuror în raport de informațiile comunicate de direcția de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Susținerile contestatoarei referitoare la aplicarea de către intimat numai a criteriului vechimii în funcția de procuror și a vechimii la unitatea de parchet de unde s-a solicitat transferul, în analiza comparativă a cererii sale și a celei formulate de doamna procuror B., sunt neîntemeiate.

Din analiza înscrisurilor care au stat la baza adoptării hotărârilor contestate, rezultă că doamna procuror B. are vechimea cea mai mare în funcția de procuror și la parchetul de unde a solicitat transferul, prin comparație cu ceilalți solicitanți, acest criteriu fiind însă analizat coroborat cu celelalte criterii care au vizat volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și al unităților de parchet la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la aceste parchete, precum și motivele personale invocate de magistrat.

Împrejurarea că în cuprinsul Hotărârii nr. 318/2016 a secției pentru Procurori și a Hotărârii nr. 782/2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu s-a menționat faptul că atât contestatoarea, cât și doamna procuror B., au obținut gradul de procuror de parchet de pe lângă tribunal cu ocazia promovării aceluiași examen de promovare pe loc, în anul 2015, nu prezenta relevanță la analizarea comparativă a cererilor de transfer.

De asemenea, referirea din cuprinsul Hotărârii nr. 318/2016 a secției pentru Procurori la avizele unităților de parchet implicate în procedura transferului, s-a realizat în condițiile art. 2 alin. (3) și (4) din Regulament, pentru a se aprecia asupra oportunității cererii de transfer, fără însă ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluției.

În motivarea hotărârilor emise de secția pentru Procurori și de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a făcut trimitere numai la situația profesională și personală a doamnei procuror B., întrucât aceste date au fost considerate relevante la adoptarea soluției în cauză, situația concretă a fiecărui solicitant fiind evidențiată în raport cu situația celui a cărui cerere de transfer a fost admisă.

Totodată, din cuprinsul hotărârilor atacate și a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestora, rezultă că la soluționarea cererii de transfer formulate de contestatoare au fost analizate în mod efectiv și criteriile subiective prevăzute la art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor de procuror la parchetele implicate în procedura transferului, volumul de activitate, precum și vechimea solicitanților în funcție și în cadrul parchetelor de la care s-a solicitat transferul.

Sub acest aspect, este de menționat faptul că motivele de ordin personal și familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a unităților de parchet implicate în procedura transferului.

În speță, deși motivele personale invocate de doamna procuror A. nu au fost înserate în cuprinsul hotărârilor contestate, acestea au fost analizate la soluționarea cererii de transfer, fiind coroborate cu celelalte criterii prevăzute de art. 3 din Regulament, urmărindu-se în acest mod buna desfășurare a activității la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și la parchetele unde s-a solicitat transferul, aspecte ce rezultă din considerentele hotărârilor.

În contextul arătat, Hotărârea nr. 782 din 28 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este motivată cu respectarea criteriilor legale și nu poate fi apreciată ca fiind discreționară.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituțională de garant al independenței justiției, are prerogativa de a soluționa cererile de transfer ale judecătorilor și procurorilor, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulament, iar în cauză, după cum s-a arătat, motivele invocate de intimat în respingerea cererii de transfer au o justificare obiectivă, astfel încât, nu se poate reține existența unor elemente de exces de putere, care să conducă la afectarea legalității hotărârii ce formează obiectul prezentei contestații.

Soluțiile pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer nu denotă o practică neunitară, deoarece fiecare solicitare este analizată în funcție de circumstanțele concrete ale respectivei cauze, neputându-se vorbi de persoane aflate în situații identice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 782 din 28 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 782 din 28 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3469/2017
Asupra contestației de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii contestată Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți
ÎCCJ 2017-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2017
a a evocat practica Înaltei Curți în materie, în sensul că este nelegală analizarea unei cereri de transfer prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanțelor implicate în procedurile de transfer analizate, la num
ÎCCJ 2016-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2016
s-a făcut subiectiv, aceasta fiind de altfel a 7-a cerere a sa de transfer, respinsă. Contestatoarea a invocat, cu titlu de precedent judiciar relevant în cauză, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2532 din 16 iunie 2015 prin c
ÎCCJ 2016-11-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3085/2016
e art. 205 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 60 din Legea nr. 303/2004 art. 2 și 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în
ÎCCJ 2016-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2016
Superior al Magistraturii în activitatea sa de gestionare a resurselor umane trebuie să se manifeste într-o marjă care să asigure un just echilibru între interesul public și drepturile subiective sau interesele legitime private ale contesta
Sursă