ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3469/2017

Asupra contestației de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii contestată

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 iulie 2017, sub nr. x/2017, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu completările și modificările ulterioare (în continuare Legea nr. 317/2004), contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 107/9 februarie 2017 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, și a Hotărârii nr. 545 din 9 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj sau la Parchetul d epe lângă Judecătoria Cluj Napoca.

În motivare, contestatoarea a învederat că hotărârile menționate sunt nelegale și netemeinice, în esență, pentru următoarele considerente:

Cererea sa de transfer a fost analizată fără a se tină seamă de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, nu prevede în mod expres această modalitate de analizare a cererilor.

Din lecturarea motivelor enumerate de secția pentru Procurori rezultă că la soluționarea cererii de transfer au fost avute în vedere doar criteriile de ordin profesional prevăzute de art. 3 din Regulament, fără a fi analizate criteriile de ordin personal invocate în cererea sa de transfer.

De asemenea, arată contestatoarea, secția pentru procurori a ținut cont cu ocazia analizării comparative a cererii de transfer cu cea a domnului procuror B., de faptul că acesta a fost anterior delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cu toate că delegarea nu este un criteiu din cele expres și limitativ prevăzute de Regulament pentru a fi avut în vedere la soluționarea cerilor de transfer.

Prin Hotărârea nr. 545 din 9 mai 2017 a Plenului CSM s-a dispus respingerea contestației formulate de contestatoarea A. formulată împotriva Hotărârii secției pentru Procurori a CSM nr. 107 din 9 februarie 2017.

Contestatoarea a susținut, în esență, că intimatul analizând formal condițiile prevăzute de lege, a emis o hotărâre nelegală ce a condus la vătămarea drepturilor sale, arătând, în esență, că luarea măsurilor care se impun pentru menținerea unei scheme echilibrate de personal, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar precum și a stabilității în sistem nu trebuie doar enumerate la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, în cazul unei analize obiective întemeiate pe criterii prevăzute de lege.

Astfel, contestaoarea a dezvoltat cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate următoarele critici:

În ceea ce privește volumul de activitate al unităților de parchet implicate, se arată că din analiza hotărârii contestate se poate observa că aceasta este fundamentată, în principal pe ideea că la parchetul de la care se solicită transferul, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța sunt ocupate toate posturile de procuror, existând un volum de activitate considerabil-încărcătura dosarelor/procuror a fost bulă, față de media națională.

Consideră contestatoarea că această motivare reprezintă o simplă însușire de date și de articole din lege sau regulamente, fără a cuprinde însă o evaluare in concreto a datelor analizate. Hotărârea nu demonstrează care este consecința eventualei aprobări a cererii de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiției și de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal.

Arată contestoarea că din motivele expuse practic sunt reluate considerentele la care a ajuns secția pentru Procurori a CSM.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a precizat care dintre criteriile prevăzute de Regulament, rezultând astfel caracterul discreționar al soluționării cererii.

În ceea ce privește presupusele motive de natură personală se arată că la adoptarea respectivei hotărâri a stat și aprecierea eronată a Plenului CSM în sensul în care motivele care au stat la baza formulării cererii de transfer au caracter strict personal, fără a observa că cererea de transfer la un parchet este motivată, în principal de competențele și abilitățile profesionale dobândite în cadrul detașării la respectiva instituție.

Astfel, analizând comparativ cele două unități de parchet implicate, Plenul CSM a reținut că la nivelul Parchetului de pe lângă Judcătoria Constanța unitatea de la care s-a solicitat transferul, în anul 2016, a fost dublu față de media națională de dosare, spre deosebire de parchetele de la care provin procurorii ale căror cereri de transfer au fost admise unde volumul de activitate a fost mult mai redus, așa încât, a reținut prin hotărârea contestată, că în mod corect s-a apreciat ca fiind inoportun transferul contestatoarei, împrejurarea potrivit căreia volumul de activitate la parchetele militare este în mod permanent situat semnificativ sub media națională din cauza competenței specifice a acestora neputând constitui un argument în favoarea admiterii cererii de transfer.

În legătură cu criticile referitoare la cererea de transfer formulată de alți magistrați în materia transferului, s-a apreciat că nu se poate reține existența caracterului discriminatoriu al hotărârii contestate, întrucât secția pentru Procurori a CSM a analizat cererea de transfer cu respectarea criteriilor regulamentare, având în vedere o justificare obiectivă la pronunțarea soluției.

Apărarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la data de 21.03.2013 a depus întâmpinare conform art. 205- art. 208 C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea contestațieiei, în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar ca nefondată, formulând în acest sens apărări față de susținerile contestatoarei care vizează soluționarea cererii de transfer.

Referitor la excepția inadmisibilității, intimatul a susținut că nu a fost indicată expres și atacarea Hotărârii nr. 545 pronunțată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, iar Hotârârea secției pentru Procurori nr. 107/2017 nu face parte din categoria hotărârilor strict limitativ prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) al aceluiași articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

În sedință publică, în temeiul dispozițiilor art. 255 alin. (1) coroborat cu art. 257 din C. proc. civ., intimatul a înțeles să depusă la dosarul cauzei Hotărârea nr. 630 din 26 septembrie 2017 pronunțată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin s-a dispus transferul contestatoarei A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, începând cu data de 1 decembrie 2017.

Pe fond, intimatul a susținut, în esență, că hotărârea contestată este temeinică și legală deoarece la adoptarea acesteia au fost avute în vedere atât motivele invocate în cererea de transfer cât și criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

Se arată că, la soluționarea cererii de transfer a fost avută în vedere situația posturilor de procuror precum și volumul de activitate la parchetele implicate. Astfel, s-a reținut că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 86, față de media națională de 76, în timp ce la Parchetul militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în anul 2011, încărcătura dosarelor a fost de 30, față de aceeași medie națională.

Cu privire la existența unor avize favorabile ale parchetelor implicate, intimatul susține că, față de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Regulament, acestea trebuie să fie solicitate însă sunt apreciate în raport cu celelalte criterii și cu necesitatea funcționării normale a parchetelor implicate.

Față de aspectele legate de situația posturilor vacante la parchetele implicate în procedura de transfer și a încărcăturii dosarelor pe procuror și pe schemă, s-a apreciat că admiterea cererii de transfer formulată de contestatoare ar fi condus, în mod evident, la îngreunarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, unitate de parchet la care volumul de activitate este unul covârșitor.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând hotărârile atacate emise de intimat, prin prisma criticilor ce le-au fost aduse, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că este nefondată contestația în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Referitor la excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimat instanța de control judiciar constată că aceasta este neîntemeiată, în contextul în care contestatoarea a înțeles să atacace Hotărârea nr. 545 pronunțată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 545 din 9 mai 2017 a Plenului CSM s-a dispus respingerea contestației formulate de contestatoarea A. formulată împotriva Hotărârii secției pentru Procurori a CSM nr. 107 din 9 februarie 2017.

S- a reținut în esență, analizând comparativ cele două unități de parchet implicate, de către Plenul CSM că la nivelul Parchetului de pe lângă Judcătoria Constanța unitatea de la care s-a solicitat transferul, în anul 2016, a fost dublu față de media națională de dosare, spre deosebire de parchetele de la care provin procurorii ale căror cereri de transfer au fost admise unde volumul de activitate a fost mult mai redus, așa încât, a reținut prin hotărârea contestată, că în mod corect s-a apreciat ca fiind inoportun transferul contestatoarei, împrejurarea potrivit căreia volumul de activitate la parchetele militare este în mod permanent situat semnificativ sub media națională din cauza competenței specifice a acestora neputând constitui un argument în favoarea admiterii cererii de transfer.

În legătură cu criticile referitoare la cererea de transfer formulată de alți magistrați în materia transferului, s-a apreciat că nu se poate reține existența caracterului discriminatoriu al hotărârii contestate, întrucât secția pentru Procurori a CSM a analizat cererea de transfer cu respectarea criteriilor regulamentare, având în vedere o justificare obiectivă la pronunțarea soluției.

Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 107 pronunțată la data de 09 februarie 2017 de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 545 pronunțată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația formulată de A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, împotriva Hotărârea nr. 107 pronunțată la data de 09 februarie 2017 de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest context, Înalta Curte, reamintește, în acord cu jurisprudența sa constantă, că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Totodată, astfel cum Înalta Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că intimatul CSM beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Astfel, analizând hotărârile atacate, în limitele criticilor aduse prin contestația formulată, Înalta Curte constată că intimatul, a ținut cont de toate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 3 din Regulament, neanalizând în mod selectiv respectivele criterii, în condițiile în care, motivele pentru care s-a apreciat, în concret, că se impune respingerea contestației și implicit a cererii contestatoarei de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în subsidiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, nu se rezumă, practic doar la volumul de activitate al unităților de parchet implicate, reflectat în încărcătura dosare/procuror precum.

Așadar, nu pot fi reținute criticile contestatoarei cu referire la motivul de nelegalitate al hotărârilor atacate, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 3 din Regulament, sub aspectul soluționării cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate în condițiile în care respectiva normă juridică impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma vor fi avute în vedere următoarele criterii, menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer și criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca și premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte constată că Plenul CSM prin hotărârea contestată a realizat, chiar prin raportare la criteriile reținute, o motivare convingătoare, în argumentarea soluției de respingere a cererii de transfer formulate de contestatoare. Astfel, analizând hotărârile atacate, Înalta Curte constată că intimatul, în motivarea acestora, nu s-a limitat, în principal, l-a analiza comparativă a unor date statistice referitoare la volumul de activitate al parchetelor implicate (încărcătură dosare/procuror) fără a analiza, în concret respectivele date statistice, prin prisma impactului admiterii cererii formulate de recurentă asupra activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, direct afectat prin eventuala admitere a cererii contestoarei.

Totodată, Înalta Curte constată justificată respingerea cererii de transfer, chiar nefavorabil prima facia contestatoarei cum ar fi volumul de activitate ridicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, prin prisma volumului de activitate, al gradului de ocupare a schemelor de personal la ambele unități de parchet, al punctelor de vedere exprimate de unitățile de parchet implicate, intimatul făcând o analiză de ansamblu singura în măsură să contureze impactul admiterii unei cereri de transfer asupra activității concrete a ambelor unități de parchet implicate.

Hotărârile contestate demonstrează, așadar, care este consecința eventualei aprobări a cererii contestaoarei de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiției și de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal, în condițiile în care autoritățile judiciare implicate în procedură, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, și-au exprimat punctul de vedere cu privire la transfer.

Așadar, interesul public invocat de intimat este susținut de probele cauzei, în condițiile în care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, unitate la care-și desfășoară activitatea contestatoarea, și care, totodată, a nu a avizat cererea, iar volumul de activitate reflectat în încărcătura de dosare/procuror chiar superior (2841 față medie națională de 1480 dosare) este de natură a justifica soluționarea nefavorabilă a cererii contestatoarei, în condițiile în care acest ultim criteriu nu are un caracter absolut.

În aceste circumstanțe, ca și circumstanțele personale și profesionale ale contestatoarei, demonstrează că intimatul a exercitat dreptul de apreciere fără a încălca dreptul contestatoarei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârile atacate sunt emise fără exces de putere, așa cum s-a explicat mai sus, ceea ce conduce la legalitatea acestora.

Raportat la argumentele astfel expuse, Înalta Curte, raportat la conținutul textelor de lege incidente în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu prevederile art. 3 din Regulament constată că motivarea soluțiilor adoptate, prin hotărârile contestate este convingătoare, aspect ce conduce la menținerea caracterului legal al celor două acte supuse cenzurii instanței.

Înalta Curte reține că instituția transferului judecătorilor și procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Nu în ultimul rând, este de menționat că, așa cum reise din actele administrate în cauză în cauză, prin Hotărârea secției pentru Procurori a CSM nr. 630 din 26 septembrie 2017, contestatoarea a fost transferată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.

Drept urmare, nefiind întemeiate motivele de expunse în contestație, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. x cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se va respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 545 pronunțată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și împotriva Hotărârii nr. 107 pronunțată la data de 09 februarie 2017 de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 545 pronunțată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și împotriva Hotărârii nr. 107 pronunțată la data de 09 februarie 2017 de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 noiembrie 2017.