ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3080/2016

Decizia

nr. 3080/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată la data de 15.02.2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul A. a solicitat instanței competente ca, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să dispună anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 15 din 12 ianuarie 2016, prin care s-a respins contestația sa formulată împotriva Hotărârii Secției pentru procurori din cadrul C.S.M. nr. 458 din 29 septembrie 2015, precum și emiterea unei hotărâri prin care să se dispună încetarea activității sale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și continuarea activității la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În susținerea contestației sale a arătat titularul acțiunii că a fost numit procuror definitiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău la data de 11.02.2010, obținând apoi gradul de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău ca urmare a promovării examenului din data de 14.05.2012, iar la data de 15.05.2013 a început activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. Bacău.

Urmare promovării examenului din data de 10.11.2013, contestatorul a obținut gradul de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar după validarea examenului din data de 29.03.2015, promovând acest examen, a obținut gradul de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 07.09.2015 a solicitat contestatorul A. încetarea activității la D.I.I.C.O.T. Bacău și continuarea activității la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cerere care a fost respinsă prin Hotărârea Secției pentru procurori din cadrul C.S.M. nr. 458 din 29 septembrie 2015, la aceeași dată fiind admisă cererea de transfer a doamnei procuror B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, a motivat Secția pentru procurori din cadrul C.S.M. că a luat în considerare „punctele de vedere exprimate de unitățile de parchet implicate, avizul favorabil comunicat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a apreciat oportună aprobarea cererii de transfer formulată de doamna procuror B.”

În continuare, a învederat contestatorul că Plenul C.S.M. a analizat cererea sa ca o cerere de transfer, apreciind că dreptul procurorilor care și-au desfășurat activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T., de a continua activitatea la o altă unitate de parchet decât cea la care au funcționat anterior și la care au dreptul de a funcționa conform legii nu este un drept absolut, ci doar o vocație.

Față de aceste argumente ale intimatului C.S.M., a invocat contestatorul prevederile art. 75 alin. (11) și pe cele ale art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, „la data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.”

A considerat contestatorul că textul de lege nu distinge între cele două posibilități de continuare a activității ulterior perioade în care a activat în structura D.I.I.C.O.T., ambele reprezentând un drept al acestuia, iar nu o vocație, cât timp norma legală folosește termenul imperativ „revine”, iar un astfel de drept nu poate fi condiționat nici măcar de existența unui post liber la parchetul unde intenționează să activeze, cu atât mai puțin de un drept care trebuie analizat ca o cerere de transfer.

A apreciat contestatorul că este contrară legii opinia exprimată în comunicatul C.S.M. din data de 18.03.2014, referitor la temeiurile soluționării cererilor procurorilor din cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. de încetare a activității în aceste structuri specializate, iar transferul, reglementat de art. 60 din Legea nr. 303/2004, este un drept distinct de cel prevăzut la art. 75 alin. (11) din aceeași lege.

Contestatorul a susținut că, în opinia sa, dreptul de a funcționa la o altă unitate de parchet decât cea anterioară activității sale la D.I.I.C.O.T. este similar cu dreptul unui magistrat care a exercitat o funcție de conducere de a reveni pe o funcție de execuție după expirarea mandatului, la oricare dintre instanțele din țară la care are dreptul să funcționeze, drept prevăzut de art. 51 din Legea nr. 303/2004.

În analogia făcută anterior, contestatorul a invocat prevederile Hotărârii nr. 580 din 16 septembrie 2014 a Secției pentru procurori din cadrul C.S.M., concluzionând că singurele condiții care trebuiau verificate în analiza cererii sale erau cele referitoare la calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. și existența gradului necesar pentru a funcționa la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În eventualitatea în care cererea sa ar fi analizată ca o cerere de transfer, contestatorul a făcut trimitere la criteriile prevăzute în art. 3 din Hotărârea P.C.S.M. nr. 193 din 09 martie 2006 de aprobare a Regulamentului privind transferul și detașarea magistraților, arătând că, în raport de data formulării cererii, datele statistice referitoare la volumul de activitate ce ar fi trebuit avute în vedere erau cele din anul precedent, nu din primul semestru al anului în care a fost înregistrată cererea.

În privința situației posturilor vacante care au fost comunicate pentru D.I.I.C.O.T., contestatorul a susținut că datele comunicate vizau toate structurile teritoriale, nu doar cea la care își desfășoară activitatea, iar comparația între gradul de ocupare a posturilor și volumul de activitate a fost inechitabilă, fiind făcută între D.I.I.C.O.T. la nivel național și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În verificarea modului în care s-au respectat criteriile prevăzute în regulament, contestatorul a apreciat că hotărârea contestată a fost adoptată în considerarea unor criterii subiective, fără a se ține seama de faptul că avea o vechime mai mare decât ce a procurorului căruia i-a fost admisă cererea de transfer, iar volumul de activitate al unităților de parchet implicate a fost mai mare la unitatea unde s-a solicitat transferul decât cea de la care s-a solicitat încetarea activității, iar gradul de complexitate al cauzelor de competența D.I.I.C.O.T. nu poate constitui decât un motiv de discriminare între procurorii care activează în aceste structuri și cei din alte unități de parchet, un astfel de criteriu nefiind regăsit în rândul celor cuprinse în regulament.

A mai susținut contestatorul că schema de personal de la D.I.I.C.O.T. Bacău era completă, nefiind locuri vacante, iar avizul nefavorabil al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău este unul consultativ, nu obligatoriu, astfel că analiza cererilor de transfer nu se poate fundamenta pe preferința exprimată în cuprinsul unui astfel de aviz.

Apreciază contestatorul că hotărârea adoptată a fost justificată pe criterii arbitrare, subiective, ceea ce vine în contradicție cu limitele în care trebuie să se manifeste puterea decizională a intimatului C.S.M.

În finalul contestației sale a arătat titularul acțiunii că în perioada ianuarie 2014 - ianuarie 2016 a formulat mai multe cereri de încetare a activității sale de procuror la D.I.I.C.O.T. Bacău și de continuare a activității în funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cererea din data de 25.06.2015 fiind respinsă pentru motive de oportunitate, ulterior fiind admisă cererea unei alte persoane, iar cererea din data de 27.01.2016 a fost respinsă, postul de execuție vacant fiind alocat pentru examenul de promovare din 03.04.2016.

În drept, contestația a fost întemeiată pe prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 75 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006.

II. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârea atacată a fost emisă în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare incidente.

A susținut intimatul că, analizând volumul de activitate la D.I.I.C.O.T. și cel înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, precum și complexitatea cauzelor, a reținut că este necesară asigurarea unei stabilități a resurselor umane la structura specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la respingerea cererii formulate de contestator fiind avut în vedere și avizul nefavorabil dat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A arătat intimatul că, în opinia sa, nu sunt incidente prevederile art. 51 din Legea nr. 303/2004, iar interpretarea corectă a prevederilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 este aceea potrivit căreia, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii au dreptul de a reveni la parchetul de unde au provenit și au vocația de a fi numiți la un alt parchet unde au dreptul să funcționeze, dacă există drepturi vacante, o astfel de interpretare fiind consacrată jurisprudențial, amintită fiind în acest sens decizia nr. 5971 din 09 decembrie 2011 a Înaltei Curți.

În privința considerării cererii formulate de contestatorul A. drept o cerere de transfer, a menționat intimatul C.S.M. că există Hotărârea Secției pentru procurori nr. 580 din 16 septembrie 2014, în sensul acestei interpretări, în raport de prevederile art. 75 alin. (11) și ale art. 87 alin. (9) din Legea nr. 303/2004, existând o practică administrativă constantă în acest sens.

În referire la criteriile avute în vedere la respingerea cererii contestatorului, intimatul C.S.M. a susținut că nu și-a fundamentat soluția doar pe avizul negativ al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ci și pe compararea volumului de activitate al celor două unități de parchet analizate și pe cerința de a se asigura buna funcționare a fiecăreia dintre aceste unități.

Din datele statistice avute în vedere la analiza cererii de transfer a rezultat că, la momentul acestei analize, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău erau vacante două posturi, unul de conducere și unul de execuție, media lucrărilor de soluționat era de 266,77, comparativ cu cea națională, de 349,11, iar numărul dosarelor de soluționat pe procuror era de 53,62, comparativ cu 47,09, media națională de dosare de soluționat de procuror.

La D.I.I.C.O.T. erau vacante 12 posturi de conducere și 18 posturi de execuție, iar media lucrărilor de soluționat pe procuror era de 201,71 și ce a dosarelor de soluționat pe procuror era de 62,11.

În referire la critica contestatorului vizând soluționarea favorabilă a altor cereri de transfer, a susținut intimatul C.S.M. că nu se poate vorbi de o practică unitară în această materie, fiecare cerere formulată fiind analizată în funcție de circumstanțele concrete existente la momentul solicitării.

Totodată, a arătat intimatul C.S.M. că nu se poate susține adoptarea hotărârii contestate cu exces de putere, soluția de respingere a contestației formulate de A. fiind temeinic motivată, în raport de criticile contestatorului și de normele care reglementează instituția transferului unui magistrat, cu luarea în considerare a caracterului supletiv al acestor norme, ce conferă doar o vocație, și nu un drept al solicitantului de a fi transferat acolo unde dorește.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 noul C. proc. civ.

În cadrul probelor administrate în cauză s-a solicitat și s-a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, fiind apreciată pertinentă și concludentă proba cu înscrisuri pentru soluționarea prezentei contestații.

III. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând Hotărârea nr. 15 din 12 ianuarie 2016, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de dispozițiile legale și regulamentare incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al contestației, pentru următoarele considerente:

III.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În raport de prevederile art. 29 alin. (5) și (7), raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că a fost legal învestită cu soluționarea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 15 din 12 ianuarie 2016 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins contestația formulată de A. împotriva Hotărârii Secției pentru procurori a C.S.M. nr. 458 din 29 septembrie 2015, prin care s-a respins cererea acestuia de încetare a activității în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău și continuarea activității la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

O astfel de cerere a fost corect calificată de Secția pentru procurori din cadrul C.S.M. și, ulterior, de Plenul C.S.M., ca fiind o cerere de transfer de la D.I.I.C.O.T. - Structura Teritorială Bacău, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în raport de interpretarea conferită prin Hotărârea Secției pentru procurori din cadrul C.S.M. nr. 580 din 16 septembrie 2014 prevederilor legale ale art. 75 alin. (11) și ale art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, atunci când aceste texte de lege reprezintă temeiul în drept al cererilor de încetare a activității la D.I.I.C.O.T. și de continuare a activității la altă unitate de parchet decât cea de la care au provenit titularii acestor solicitări.

În privința dreptului pe care consideră contestatorul că-l are la încetarea activității sale în cadrul D.I.I.C.O.T., în sensul revenirii în cadrul parchetului de unde a provenit sau într-un alt parchet la care are gradul profesional corespunzător pentru a funcționa, fiind pus semnul egalității între cele două opțiuni pentru care se asigură realizarea acestui drept, Înalta Curte nu poate îmbrățișa o asemenea manieră de interpretare, fiind în consens cu punctul de vedere exprimat de intimatul C.S.M. în practica sa administrativă.

Astfel cum este redactat art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, rezultă din interpretarea acestui text de lege că se instituie pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. dreptul de a reveni la unitatea de parchet de la care provin, iar în ceea ce privește cererea de a continua activitatea la o altă unitate de parchet decât cea la care au funcționat anterior desfășurării activității la D.I.I.C.O.T., există doar o vocație pentru a fi transferați acolo unde au solicitat, nicidecum un drept absolut de care se pot prevala.

Nu poate fi validat nici argumentul contestatorului privind instituirea unui tratament nefavorabil și discriminatoriu pentru procurorii care activează la D.N.A. sau D.I.I.C.O.T., determinat de faptul că aceștia nu pot obține un post de execuție la un parchet superior celui la care au funcționat, întrucât aceste posturi au fost ocupate între timp de alți procurori, prin cereri de transfer sau promovare efectivă, deoarece nu poate fi vorba în cauză de garantarea unui drept absolut câștigat de cel care solicită încetarea activității la structurile specializate D.N.A. sau D.I.I.C.O.T., ci de exprimarea unei vocații care, în condițiile legii, poate fi concretizată prin obținerea dreptului solicitat de titularul cererii de continuare a activității la o altă unitate de parchet decât cea de unde a provenit.

Textul prevăzut de art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 conferă dreptul solicitantului de a reveni la unitatea de parchet la care a activat anterior exercitării opțiunii de a funcționa în structura specializată a D.I.I.C.O.T., iar alegerea solicitantului de a continua activitatea la un alt parchet decât cel de la care a provenit inițial conferă celui în cauză o vocație spre a ocupa un loc vacant la o altă unitate de parchet, vocație ce se examinează în conformitate cu criteriile prevăzute în Regulamentul privind transferul, aprobat prin H.C.S.M. nr. 193 din 09 martie 2006.

Situația în care se află contestatorul a fost comparată de acesta cu cea în care s-ar putea afla un procuror care, la expirarea mandatului de conducere, solicită continuarea activității într-o funcție de execuție la oricare unitate de parchet la care are dreptul de a funcționa, drept prevăzut de art. 51 din Legea nr. 303/2004, dreptul acestuia nefiind condiționat de existența unui post vacant la acel parchet.

O astfel de comparație nu poate fi avută în vedere, iar Hotărârea invocată în sprijinul acestui argument, emisă de plenul C.S.M. sub nr. 580 din 16 septembrie 2014, reflectă o interpretare a prevederilor art. 51 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 4 alin. (10) din ROI, soluția de principiu neputând fi extinsă altor situații decât cele care intră sub incidența textelor de lege pentru care s-a adoptat respectiva interpretare.

Susținerile contestatorului referitoare la soluționarea cererii sale de transfer cu nerespectarea prevederilor legale și regulamentare, fiind avute în vedere, în opinia sa, doar criterii obiective, sunt neîntemeiate.

În esență, criticile contestatorului au vizat măsura adoptată prin actul administrativ contestat, analizată prin prisma prevederilor cuprinse în art. 3 din Regulamentul privind transferul magistraților, fundamentată pe criteriile referitoare la volumul de activitate al celor două unități de parchet implicate și pe cerința asigurării unei bune funcționări la fiecare dintre aceste două instituții publice.

În examinarea criticilor contestatorului A., Înalta Curte, observând și jurisprudența sa anterioară, (de exemplu, decizia nr. 227 din 03 februarie 2016, decizia nr. 2070 din 22 iunie 2016)), are în vedere premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiul impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare. Altfel spus, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță fiind vorba de interesul public al bunei funcționări a justiției.

Cererea de transfer formulată de contestatorul A. a fost analizată în cadrul ședinței din 29.09.2015, în care a fost luată în discuție și cererea formulată de doamna procuror B., de transfer a acesteia de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, existând astfel două cereri de transfer pentru un singur post de execuție vacant la momentul înregistrării acestor cereri.

Criteriul bunei funcționări a fiecărei unități de parchet din cele implicate în analiza celor două cereri de transfer a fost avut în vedere la verificarea posibilității de ocupare a locului rămas vacant în urma admiterii vreuneia din cele două cereri venite în concurs pentru un singur post de execuție ce figura liber la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, fiind important a asigura, prin politica de resurse umane derulată de intimatul C.S.M., un echilibru între interesul public urmărit prin aplicarea acestui criteriu și interesul personal al solicitanților care vin în concurs pentru obținerea transferului pus în discuție.

Pornind de la dezideratul asigurării unei bune funcționări a fiecărei unități de parchet, Secția pentru procurori din cadrul C.S.M., luând în analiză cererea de transfer formulată de doamna procuror B., a reținut că postul ce s-ar vacanta prin aprobarea acestui transfer poate fi ocupat într-un termen foarte scurt, fiind deja formulată o astfel de cerere (Hotărârea nr. 466 din 29 septembrie 2015).

În raport de aserțiunile contestatorului, privind prevalența unor criterii subiective în analiza pe care intimatul C.S.M. a exercitat-o asupra cererii sale de transfer, Înalta Curte reține că, astfel cum transpare din modalitatea de reglementare a cererilor de transfer, criteriile instituite pentru a fi avute în vedere la acest tip de solicitări nu au o ordine de prioritate, ele fiind avute în vedere în ansamblul lor, fiind apte să conducă la adoptarea unei soluții care să răspundă necesității asigurării unei bune funcționări a instituțiilor implicate în dinamica cererilor de transfer.

Determinant în situația particulară a contestatorului a fost faptul că unitatea de parchet de la care acesta a solicita transferul se află într-un deficit de personal, conform statisticilor avute în vedere în cuprinsul hotărârii atacate, fără posibilitate imediată de ocupare a postului ce s-ar vacanta prin plecarea sa, ceea ce ar conduce la o perturbare a activității în cadrul Structurii Teritoriale Bacău a D.I.I.C.O.T.

Deși contestatorul A. a susținut că respingerea cererii sale de transfer a fost întemeiată pe avizul negativ comunicat de unitatea de parchet la care a solicita transferul, această susținere este neîntemeiată, cât timp se relevă din cuprinsul actelor administrative adoptate în soluționarea cererii sale de transfer că, în mod prioritar, a fost avut în vedere criteriul bunei funcționări a unităților de parchet implicate în analiza acestei cereri, fiind luate în considerare atât datele statistice referitoare la volumul de activitate al celor două instituții publice, cât și posibilitatea efectivă de ocupare a unui post ce s-ar vacanta în cadrul unității de la care s-a solicitat transferul în cele două cereri analizate concomitent.

Criteriile referitoare la vechimea mai mare în funcția de procuror sau de grad profesional mai mare sunt subsumate tot necesității satisfacerii optime a interesului public al bunei funcționări a sistemului judiciar, prin aplicarea criteriilor obiective referitoare la volumul de activitate al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora.

Critica referitoare la luarea în considerare a datelor statistice aferente primului semestru al anului 2015 la analiza cererii de transfer ce a fost respinsă prin actul administrativ atacat în cauză este neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din Regulamentul de transfer, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006, la art. 2 alin. (5) se prevede că referatul întocmit de Direcția resurse umane și organizare din cadrul aparatului propriu al C.S.M. va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din anul precedent privind volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător sau procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanțele, respectiv parchetele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe țară.

În cauza de față, contestatorul nu se află în situația formulării unei singure cereri de transfer în cursul anului 2015, pentru a putea fi avute în vedere datele statistice aferente anului anterior, aceste date fiind analizate în cererea soluționată prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 395/2015. În aceste condiții, reiterarea datelor statistice pentru aceeași perioadă calendaristică este superfluă, nefiind aptă a conferi o percepție clară asupra indicatorilor vizând volumul de activitate al procurorilor din cadrul unităților de parchet implicate în procedura de transfer, în raport de media pe țară.

Prin urmare, nu afectează sub aspectul legalității actului administrativ contestat luarea în considerare a datelor statistice din primul semestru al anului 2015, în loc de cele aferente anului 2014, dat fiind istoricul cererilor de transfer formulate de aceeași persoană, cu implicarea acelorași unități de parchet în toate aceste cereri. Mai mult decât atât, din documentele aflate la dosar se observă că și pentru cererea de transfer ce a fost admisă, formulată de doamna procuror B., au fost avute în vedere datele statistice aferente tot primului semestru al anului 2015, neputând fi invocată vreo diferență de tratament sub acest aspect între cele două cereri care au venit în concurs pentru sesiunea de transferuri din septembrie 2015.

Modalitatea de soluționare a cererii de transfer formulate de contestatorul A. se încadrează în limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere a autorității publice intimate, fără a fi manifestat vreun exces de putere, în sensul în care este definită această noțiune prin prevederile art. 2 alin. (1), lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În măsura în care nu s-a relevat în cauză incidența caracterului discreționar al intimatului C.S.M. în analiza cererilor de transfer ce au venit în concurs pentru ocuparea unui singur post vacant la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, fiind determinant în cauză criteriul obiectiv al asigurării unei bune funcționări a tuturor unităților de parchet implicate în procedurile de transfer, fapt ce a condus la admiterea cererii formulate de doamna procuror B., se reține că nu s-a dovedit în cauză exercitarea prerogativelor conferite intimatului prin legi și regulamente ce-i definesc atribuțiile cu exces de putere, criticile formulate în această privință fiind neîntemeiate.

În concluzie, Înalta Curte constată că în analiza cererilor de transfer din sesiunea septembrie 2015 au fost avute în vedere criteriile de ordin profesional pentru ambele cereri, nefiind relevate aspecte de ordin personal în susținerea solicitărilor formulate, iar prioritar în cadrul acestei analize a fost criteriul bunei funcționări a unităților de parchet implicate, criteriu care nu a fost îndeplinit de către contestatorul A., fapt ce a condus la respingerea cererii sale, soluție legală și temeinică a intimatului C.S.M., în raport de prevederile art. 3 din Regulamentul privind transferul, aprobat prin H.C.S.M. nr. 193/2006.

III.2. Temeiul de drept al soluției pronunțate

În raport de prevederile art. 29 alin. (7) din legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 15 din 12 ianuarie 2016.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 15 din 12 ianuarie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 noiembrie 2016.