ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1398/2017

Decizia nr. 1398/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 04 ianuarie 2017, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestație împotriva Hotărârii nr. 1459 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea acestei hotărâri și obligarea intimatului la recunoașterea gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că are o vechime totală în magistratură de 25 de ani, din care 15 ani numai în funcția de procuror. Raportat la faptul că, în perioada 20 mai 2010 - 20 mai 2011, și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Justiției - Autoritatea Națională pentru Cetățenie, îndeplinind funcția de Director al Direcției I - Secretariatul Tehnic al Comisiei Naționale pentru Cetățenie, contestatorul a solicitat recunoașterea dobândirii gradului profesional de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând că structura Ministerului Justiției în care a activat este corespunzătoare ierarhic acestui Parchet.

Contestatorul mai învederează că, la examinarea cererii de detașare formulată de Ministerul Justiției, Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere vechimea și experiența profesională, fiind îndeplinită condiția de vechime în funcția de procuror pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform practicii constante din ultima perioadă a Consiliului Superior al Magistraturii, ori jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, o serie de procurori au fost numiți din postura de procurori de parchet de pe lângă tribunal, în funcții de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori în alte unități echivalente ca nivel din ierarhia organelor judiciare, fiind salarizați la nivel superior.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 303/2004 se degajă concluzia că modalitatea de promovare în următorul grad profesional se face, de regulă, prin susținerea unui concurs/examen de promovare, însă există și o excepție, și anume selecția candidaților prin prisma unor condiții și calități specifice, potrivit art. 54 și art. 58 din Legea nr. 303/2004.

Contestatorul consideră discriminatorie recunoașterea de către Consiliul Superior al Magistraturii a gradului profesional de procuror cu grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție doar în cazul procurorilor numiți în funcții de conducere în cadrul acestui Parchet, nu și pentru procurorii numiți în funcții de conducere în alte instituții din sistemul judiciar, egale în grad cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În susținerea contestației este invocată și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a reținut aplicabilitatea principiilor dreptului muncii privind drepturile câștigate, ale dreptului comunitar în ceea ce privește protecția încrederii legitime, echivalența postului și gradului, al bunei credințe, a solicitudinii aplicabile sferei raporturilor de serviciu din spațiul UE, ale dispozițiilor constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației formulată împotriva Hotărârii nr. 1459 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Intimatul înțelege să invoce o decizie anterioară pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. X/1/2011, respectiv Decizia nr. 2598 din 06 mai 2011, prin care a fost respinsă cererea având ca obiect anularea unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost soluționată o cerere similară. În cuprinsul deciziei menționate se arată că salarizarea, ca urmare a detașării la Ministerul Justiției, la un nivel echivalent cu salarizarea unui judecător cu grad aferent Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestei instanțe.

Contestatorul, care are grad profesional de procuror la tribunal, a fost detașat la Autoritatea Națională pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, în temeiul dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 303/2004, detașarea reprezentând o schimbare temporară a locului de muncă, potrivit art. 45 C. muncii.

Promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se realizează în condițiile art. 43 - 45 din Legea nr. 303/2004, prin concurs organizat la nivel național.

Acest fapt, al detașării contestatorului la o instituție publică, fiind salarizat cu o indemnizație similară judecătorului de instanță supremă, nu poate constitui temei pentru obținerea unui grad profesional superior, întrucât promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor se realizează exclusiv prin concurs. Totodată, intimatul arată că funcțiile de judecător și de procuror și cea de consilier asimilat judecătorilor și procurorilor sunt ocupațiuni distincte, cu regim juridic diferit.

În ceea ce privește încălcarea principiului nediscriminării, intimatul susține că situațiile indicate de către contestator (obținerea gradului profesional aferent procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorii numiți în funcție de conducere la acest Parchet) nu sunt identice situației contestatorului.

În concluzie, intimatul apreciază că nu există un drept prevăzut de lege în favoarea contestatorului și care să fi fost vătămat prin emiterea hotărârii atacate.

Prin Încheierea de ședință din data de 05 aprilie 2017 Înalta Curte a admis pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind ca fiind pertinenta, concludentă și utilă soluționării cauzei.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

Examinând Hotărârea nr. 1459 din 22 noiembrie 2016, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Înalta Curte reține că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 1459 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În fapt, prin hotărârea atacată, a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de contestatorul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Astfel cum s-a arătat în istoricul demersului judiciar de față, contestatorul a susținut, în esență, în cererea și contestația adresată Consiliului Superior al Magistraturii, precum și în contestația de față, că, urmare a faptului că a fost numit, în perioada 20 mai 2010 - 20 mai 2011, în funcția de director al Direcției I din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, este îndreptățit să i se recunoască, în mod legal, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât structura în care a fost numit în funcția de conducere este asimilată, ca nivel ierarhic, acestei unități de parchet.

Solicitarea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost justificată, în opinia contestatorului A., de faptul că, în perioada în care a exercitat funcția de conducere în cadrul autorității Naționale pentru Cetățenie, a fost salarizat, prin Ordinul nr. 48 din 20 ianuarie 2011 al Președintelui ANC, corespunzător nivelului acestui parchet, prin încadrarea sa în clasa 108, în funcție de nivelul unității la care a fost detașat -Ministerul Justiției, precum și după criteriul funcției de conducere ocupate în cadrul respectivei instituții publice.

Contrar susținerilor contestatorului A., instanța supremă apreciază că, respingând cererea acestuia de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a interpretat corect și a făcut distincția cuvenită între noțiunile de detașare și promovare, legea prevăzând condiții și proceduri diferite pentru cele două instituții.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale.

(2) Durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Detașarea se prelungește o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (1).

(3) În perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești."

Detașarea unui magistrat, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, trebuie să parcurgă toate etapele procedurii prevăzute în art. 5 - 9 din Capitolul II - Detașarea judecătorilor și procurorilor, din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Din aceste dispoziții legale și regulamentare, reiese că, pentru detașarea în funcțiile de conducere din cadrul unor instituții subordonate Ministerului Justiției, nu este necesară deținerea gradului profesional corespunzător parchetului aflat la același nivel ierarhic cu ministerul de resort în care se află instituția în cauză, și nici pe aceea a funcționării efective la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, detașarea fiind dispusă pentru o perioadă determinată între 6 luni și 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii pentru încă 3 ani.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, " după încetarea detașării, judecătorul sau procurorul revine în funcția deținută anterior", aceasta fiind o dispoziție imperativă, norma legală nefolosind opționalul pot reveni.

Pe de altă parte, în măsura în care considera că procurorii detașați într-o funcție de conducere, la un nivel ierarhic superior, în cadrul unor instituții aflate în subordinea Ministerului Justiției, dobândesc gradul profesional corespunzător, legiuitorul ar fi reglementat, în mod expres, acest aspect.

În ceea ce privește promovarea procurorilor, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete", în condițiile prevăzute de lege și pe baza criteriilor stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii în activitatea sa de gestionare a carierei judecătorilor.

Pe de altă parte, din analiza și interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor.

De asemenea, mai rezultă că gradul profesional superior, dobândit în condițiile legii, are un caracter definitiv în evoluția carierei profesionale.

Astfel, nu poate fi acceptată susținerea conform căreia, prin detașarea procurorilor în funcții de conducere la instituții aflate în subordinea Ministerului Justiției, cum este cazul Autorității Naționale pentru Cetățenie, conform dispozițiilor legale derogatorii, prevăzute de art. 58 din Legea nr. 303/2004, care este o normă de excepție, interpretată restrictiv, aceștia dobândesc în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, în mod evident, s-ar produce o încălcare a dispozițiilor legale privitoare la promovarea, numai prin concurs, în funcții de execuție imediat superioare.

Având în vedere aceste argumente, în contextul cauzei deduse judecății, numirea unui procuror în funcții de conducere în cadrul unor instituții aflate în subordinea Ministerului Justiției nu trebuie confundată cu o promovare a sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât noțiunile de promovare și numire sunt distincte, pentru fiecare în parte legea prevăzând proceduri, de asemenea, distincte.

Susținerile contestatorului A., referitoare la dreptul câștigat, acela al dobândirii gradului corespunzător funcției de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin numirea sa în funcția de conducere la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin prisma dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora " detașarea nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze potrivit legii", nu pot avea un caracter întemeiat, întrucât textul citat face referire doar la detașarea în cadrul unor instanțe sau unități de parchet din compunerea sistemului judiciar român, fără a extrapola cu privire la alte instituții la care au dreptul să funcționeze magistrații, potrivit competențelor conferite de legi și regulamente în sarcina lor.

Pe de altă parte, din interpretarea cadrului normativ privitor la cariera judecătorilor și procurorilor, se observă că nu există nicio dispoziție legală expresă, derogatorie de la procedura de promovare în funcții de execuție pentru cei care au funcții de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este adevărat că, în jurisprudența anterioară a Secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în favoarea procurorilor numiți în cadrul structurilor teritoriale ale DIICOT și DNA a fost recunoscută dobândirea cu caracter de permanență a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, însă prin O.U.G. nr. 56/2009, legiuitorul a intervenit și a calificat/a reglementat această situație.

Astfel, printr-un articol unic al O.U.G. nr. 56/2009, art. 75 și art. 87 din Legea nr. 304/2004, au fost completate după cum urmează:

La articolul 75, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (11

1

), cu următorul cuprins: "De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții".

La articolul 87, după alineatul (9) se introduce un nou alineat (9

1

), cu următorul cuprins: "De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul direcției".

Deci, cu alte cuvinte, legiuitorul a intervenit pentru a înlătura inechitatea creată în sistem când, anterior adoptării O.U.G. nr. 56/2009, procurorii care au activat în cadrul DIICOT sau DNA obțineau recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansare în grad profesional, ceea ce nu reprezintă discriminare.

De altfel, Curtea Constituțională, prin numeroase decizii privind excepții de neconstituționalitate care au vizat prevederile art. 75 alin. (11

1

) și art. 87 alin. (9

1

) din Legea nr. 304/2004, introduse prin O.U.G. nr. 56/2009, a statuat că aceste prevederi legale sunt constituționale și în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în acest sens, Decizia nr. 18/2011, Decizia nr. 545/2011 ș.a.).

Astfel, jurisprudența ulterioară a Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a devenit constantă și unitară, în sensul că promovarea în grad profesional a judecătorilor și procurorilor se realizează în mod exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs.

De asemenea, nici referirile la Hotărârile nr. 1174 din 29 octombrie 2010, nr. 1408 din 10 decembrie 2013, nr. 293 din 26 martie 2015, nr. 595 din 10 iunie 2015, nr. 187 din 05 februarie 2009, nr. 1395 din 11 decembrie 2014, nr. 616 din 21 septembrie 2006 și nr. 294/2015 adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu au relevanța pretinsă de contestatoare, din moment ce, după cum a reținut și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 545/2011, prevederile art. 75 alin. (11

1

) și art. 87 alin. (9

1

) din Legea nr. 304/2004 sunt constituționale, statuând, cu alte cuvinte, că recunoașterea în favoarea procurorilor a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte "fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional" constituie o inechitate care a fost înlăturată de legiuitor prin O.U.G. nr. 56/2009, aprobată prin Legea nr. 385/2009.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1459 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Pentru considerentele expuse anterior, în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004, precum și de cele indicate în considerentele prezentei decizii, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1459 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea acestuia de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1459 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV