ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2598/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2598/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1187 din 16 decembrie

2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată

de domnul judecător, judecător la Tribunalul Bistrița-Năsăud (în prezent

detașat la Ministerul Justiției) de recunoaștere a gradului profesional de

judecată de Înaltă Curte de Casație și Justiție sau, în subsidiar, de judecător

de curte de apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, în

conformitate cu art. 43 din Legea nr. 303/2004 republicată, promovarea

judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel

național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel

sau, după caz, la parchete.

Totodată, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, din conținutul cererii

formulate reiese că domnul judecător și-a întemeiat cererea pe discriminarea

existentă între situația sa și cea a procurorilor care au obținut gradul

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin

efectul numirii, fără a susține vreun concurs. Astfel că, față de această

susținere, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a precizat că

discriminarea presupune aplicarea unui tratament juridic diferit unor subiecte

de drept aflate în situații juridice similare, ceea ce în cauza de față nu este

aplicabil.

La data de 20

ianuarie 2011, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind

Consiliul Superior al Magistraturii, P.O., având calitatea de judecător la

Tribunalul Nistrița-Năsăud, în prezent fiind detașat la Ministerul Justiției, a

formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 1187 din 16 decembrie 2010 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivele de recurs

se arată că, începând cu 15 martie 2008, a fost numit, prin ordin al

Ministerului Justiției, în funcția de director al Direcției contencios, iar

potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006, în raport de Anexa la O.U.G. nr.

27/2006, directorul direcției de specialitate juridică din Ministerul Justiției

este salarizat cu coeficientul de la pct. 9 din anexă ce corespunde funcției de

procuror șef de secție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Ulterior, prin art. 6

din Legea nr. 330/2009 s-a stabilit că personalul asimilat magistraților cu o

vechime mai mare de 8 ani este asimilat cu cea de judecător de Î nalta Curte de

Casație și Justiție, iar funcția de director este o funcție de personal

asimilat magistraților.

Condiționarea

promovării în funcția de execuție de promovarea unui examen sau concurs, așa

cum prevede Legea nr. 303/3004, are în vedere exclusiv funcțiile vacante

existente la nivelul tribunalelor, curților de apel și parchetelor

corespunzătoare. Pentru funcțiile de execuție la nivelul Înaltei Curți de

Casație și Justiție și respectiv Parchetului General, Parchetului Național

Anticorupție sau de conducere din Ministerul Justiției - nivel central, actele

normative nu mai impun o asemenea condiție, numirea făcându-se în raport doar

de criteriile vizând pregătirea profesională și vechimea.

Se invocă faptul că

și-a exercitat funcția în cadrul Direcției Contencios din Ministerul Justiției,

îndeplinind funcții de execuție și de conducere, în tot acest timp desfășurând

activitatea specifică conform atribuțiilor pe care legea le prevede exclusiv

pentru funcția de director, astfel încât a dobândit gradul profesional

corespunzător respectivei structuri la nivel central, acesta fiind un drept

câștigat, chiar schimbarea din funcție sau încetarea detașării și reîntoarcerea

la instanță nu afectează promovarea anterioară și implicit gradul dobândit.

Recurentul apreciază

că se află într-o situație identică cu procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. cărora

instanța supremă le-a recunoscut gradul profesional în baza art. 11 alin. (1)

și a aceluiași raționament juridic și că în situația identică trebuie luate

măsuri identice și asimilarea între funcție și grad este realizată prin lege.

O soluția contrară ar

genera divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect crearea unui climat de

incertitudine și insecuritate juridică și ar contraveni dreptului la un proces

echitabil.

Din punct de vedere

al resurselor umane nu se creează nici un prejudiciu pentru alte persoane sau

pentru alte instanțe deoarece este vorba de o recunoaștere a gradului

profesional pe loc, iar din punct de vedere salarial, în prezent primește

salariul corespunzător și recunoașterea gradului profesional nu schimbă modul

de salarizare.

În subsidiar, a

solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel în

situația în care s-ar aprecia că echivalarea între funcția de director și un

grad echivalent judecătoresc nu este echivalentă cu cea de judecător de Înaltă

Curte de Casație și Justiție, iar gradul inferior profesional cel mai apropiat

gradului stabilit de lege este cel de judecător de curte de apel.

Intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

În cuprinsul

acesteia, Consiliul Superior al Magistraturii arată că recurentul are grad

profesional de judecător de tribunal, promovarea judecătorilor la curtea de

apel sau la Înalta Curte de Casație și Justiție putând fi realizată doar cu

respectarea dispozițiilor legii speciale, respectiv art. 43 și 52 din Legea nr.

303/2003.

Recurentul a fost

detașat, iar potrivit art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2003, în perioada

detașării, judecătorii își păstrează această calitate și beneficiază de

drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat.

Obținerea,

recunoașterea unui grad profesional nu poate fi disociată de promovarea în

funcție de executare a judecătorilor și procurorilor, gradul profesional fiind

obținut prin promovarea în condițiile legii. Împrejurarea că recurentul este

detașat la o instituție publică pe o funcție de personal de specialitate juridică

asimilat judecătorilor și procurorilor nu poate constitui temei pentru

promovarea în funcția de execuție a judecătorilor pentru că au un regim juridic

definit .

În ceea ce privește

mențiunile potrivit cărora recurentul s-ar afla într-o situație identică cu

procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. care au obținut grad profesional aferent

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se

consideră că nu este incident principiul nediscriminării având în vedere că

acesta este judecător la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele

considerente:

Recurentul este

judecător la Tribunalul Bistrița și a fost delegat succesiv în funcția de

director al Direcției Contencios din cadrul Ministerului Justiției începând cu

15 martie 2008.

A adresat o cerere Consiliului

Superior al Magistraturii prin care a solicitat recunoașterea gradului profesional

de judecător de Înaltă Curte de Casație și Justiție sau de curte de apel.

Prin Hotărârea nr. 1187

din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea

cu motivarea că promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și

Justiție se face potrivit art. 52 din Legea nr. 303/2004, iar promovarea în funcția

de judecător de curte de apel se face, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004,

prin concurs organizat la nivel național.

Prin recursul ce face

obiectul prezentului litigiu, recurentul critică soluția dată de Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii, arătând că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006 privind

salarizarea, directorul direcției de specialitate juridică din Ministerul Justiției

este salarizat corespunzător funcției de procuror șef secție la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar ordinul de numire al Ministrului

Justiției are natura juridică a unei promovări în grad profesional la nivelul stabilit

de lege pentru funcția pe care o ocupă.

Susținerile recurentului

sunt însă nefondate.

Recurentul este judecător

și, cu aprobarea Consiliul Superior al Magistraturii a fost delegat la Ministerul

Justiției, în temeiul art. 58 din Legea nr. 303/2004, modificată, iar potrivit

art. 58 alin. (3) din același act normativ „pe perioada detașării, judecătorii își

păstrează această calitate și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru

personalul detașat”.

Pentru că și în perioada

delegării și-a păstrat calitatea de judecător, acestuia îi sunt aplicabile prevederile

din Legea nr. 303/2004 privind promovarea.

Promovarea în funcția

de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se face potrivit art. 52 din

Legea nr. 303/2004 și trebuie îndeplinite mai multe condiții:

- să fi îndeplinit funcția

de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curți de apel;

- să fi obținut calificativul”foarte

bine” la ultima evaluare;

- să nu fi fost sancționat

disciplinar;

- să se fi remarcat în

activitatea profesională;

- să aibă o vechime de

cel puțin 12 ani în funcția de judecător sau procuror.

Gradul profesional de

judecător de curte de apel se dobândește de către judecătorul cu grad de tribunal,

în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin concurs

organizat la nivel național.

Pentru a obține gradul

profesional de judecător de Înalta Curte de Casație și Justiție sau curte de apel

recurentul invocă numirea, ca urmare a delegării, în funcția de director al Direcției

Contencios din Ministerul Justiției, funcție care este similară, cu salarizarea,

cu cea de procuror șef secție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Se poate observa că recurentul

nu invocă niciunul dintre textele care se referă la promovarea judecătorilor ci

un text din legea de salarizare care asimilează din punctul de vedere al salarizării,

funcția pe care o ocupă recurentul, ca urmare a delegării, cu o funcție de la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Chiar recurentul a precizat

că potrivit noii legi de salarizare a magistraților, personalul asimilat magistraților

cu o vechime mai mare de 8 ani este asimilat ca salarizare cu judecătorul de la

Înalta Curte de Casație și Justiție .

Faptul că în legea de

salarizare , salariul pentru o anumită funcție asimilată magistraților este același

cu cel pentru funcția de judecător nu presupune dobândirea de către cel asimilat

magistratului a gradului profesional de judecător corespunzător pentru că s-ar ajunge

la eludarea prevederilor legale privind promovarea judecătorilor și procurorilor,

implicit la încălcarea principiului legalității.

Recurentul invocă drept

argument numirea sa prin ordin al Ministrului Justiției, într-o funcție asimilată

ca salarizare, cu cea de procuror șef secție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, dar nici numirea în funcție de către Ministrul Justiției

nu poate constitui un argument în sensul recunoașterii gradului profesional de judecător

de Înalta Curte de Casație și Justiție sau curte de apel.

Chiar dacă a fost delegat

la Ministerul Justiției, recurentul și-a păstrat calitatea de magistrat, dovada

fiind faptul că cererea de recunoaștere a gradului profesional a adresat-o Consiliului

Superior al Magistraturii, singura autoritate publică care se ocupă de numirea și

promovarea judecătorilor.

Promovarea în funcție

superioară de execuție a fost reglementată prin lege, ea reprezintă o recunoaștere

a performanțelor magistraților, iar din modul de reglementare se deduce tocmai exigența

ca deciziile privind cariera profesională a judecătorilor să se bazeze numai pe

criterii obiective sau să permită o selecție corectă a acestora, având în vedere

evaluările, integritatea și eficiența activității lor, astfel că nu poate fi primită

solicitarea de acordare a unor grade profesionale în alte condiții decât cele prevăzute

de lege, așa cum solicită recurentul.

Este adevărat că pentru

promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție (nu și la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, unde legea prevede organizarea concursului

de promovare) legea, în prezent, nu prevede organizarea unui concurs, însă sunt

stabilite anumite criterii a căror îndeplinire este verificată de Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii și Secția pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii și oricum nu se poate dispune promovarea la Înalta Curte de Casație

și Justiție decât conform acestor prevederi și nu ca urmare a asimilării unor funcției,

ca salarizare, cu altele de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

De altfel, potrivit

art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, chiar și pentru promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este instituită regula

promovării concursului.

Referitor la susținerile

reclamantului privind recunoașterea gradului profesional pentru procurorii D.N.A.

și D.I.I.C.O.T. acestea sunt nefondate.

Dreptul la nediscriminare

este prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului a arătat că „a distinge” nu înseamnă „a discrimina”,

iar diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statului

introduc distinctiv între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se

bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Și Curtea Constituțională

a arătat, în aplicarea acestei jurisprudențe CEDO , că principiul constituțional

al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații

identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru

persoanele aflate în situații distincte, cum este și cazul în speță.

Procedura de numire a

procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. și D.N.A. este una

specială, derogatorie de la procedura stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004,

procedură care implică o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități

profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcțiilor respective.

Mai mult, gradul profesional

a fost recunoscut numai procurorilor numiți în această funcție la Parchetul Național

Anticorupție și D.I.I.C.O.T., în condițiile legii, de către Consiliul Superior

al Magistraturii și care funcționau efectiv la aceste parchete.

Mai mult, practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal este

în sensul respingerii cererii de recunoaștere a gradului profesional pentru cei

delegați la D.N.A. și D.I.I.C.O.T..

Toate acestea dovedesc

că recurentul nu se află într-o situație similară acesteia a procurorilor numiți

la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. și cărora li s-a recunoscut gradul profesional prin hotărâri

judecătorești, ci se află în situații total diferite.

În ceea ce privește jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție- Secția de contencios administrativ și fiscal,

argumentele care dovedesc caracterul nefondat al susținerilor sunt aceleași, având

în vedere că recunoașterea gradului profesional pentru procurorii D.I.I.C.O.T. și

D.N.A. s-a făcut prin hotărâri ale acestei instanțe.

Însă, tocmai o soluție

de admitere a recursului recurentului ar putea genera o situație discriminatorie

față de toți judecătorii și procurorii detașați la alte autorități ale statului

și unde au statutul de asimilați magistraților, dar și față de toți judecătorii

și procurorii din România care au promovat sau vor promova numai în condițiile prevăzute

de art. 43 și art. 52 din Legea nr. 303/2004.

Așa cum chiar recurentul

a arătat, potrivit noii legi de salarizare, începând cu 1 ianuarie 2012 personalul

asimilat judecătorilor cu o vechime mai mare de 8 ani, va fi asimilat, ca salarizare

cu judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dacă s-ar accepta punctul

de vedere al recurentului, toți cei care sunt personal asimilat cu o vechime mai

mare de 8 ani vor putea solicita acordarea gradului de judecător de Înalta Curte

de Casație și Justiție numai pentru că legea de salarizare are această prevedere,

ceea ce ar presupune încălcarea gravă a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 303/2004.

Apreciind că hotărârea

atacată este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul P.O.

împotriva Hotărârii nr. 1187 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2011.