ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2092/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii anulare Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului Consiliu Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să recunoască dobândirea de către contestator a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, odată cu numirea sa în funcție la Direcția Națională Anticorupție.

Prin Hotărârea nr. 1460 din 22 noiembrie 2016, Plenul CSM a respins cererea formulată de domnul procuror militar A., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, fost procuror șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În contextul enunțării situației de fapt, s-a reținut de către Plenul CSM că, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător și Direcției Naționale Anticorupție, reiese că în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional în gradul imediat următor, numai în urma susținerii, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție.

Totodată, s-a reținut că, pentru numirea procurorilor în funcții de execuție, dar și pentru numirea în funcții de conducere la Direcția Națională Anticorupție, este reglementată o procedură (fiind norme de excepție, acestea trebuie interpretate restrictiv), prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1)-(6) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 54 și art. 55 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții în raport cu care Plenul CSM a constatat că pentru numirea în funcția de conducere în discuție, legea nu prevede condiția gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici pe aceea a funcționării efective la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Direcția Națională Anticorupție, numirea fiind dispusă pentru o perioadă determinată (3 ani cu posibilitatea reinvestirii pentru încă trei ani).

Astfel, la încetarea mandatului pentru funcțiile de conducere prevăzute la art. 55 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii (art. 56 din Legea nr. 303/2004).

În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, domnul procuror A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea acestei hotărâri și obligarea intimatului Consiliu Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să recunoască dobândirea de către contestator a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, odată cu numirea sa în funcție la Direcția Națională Anticorupție.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a enunțării prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 1 din C. civ. de la 1865 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, s-a considerat de către contestator că prevederile O.U.G. nr. 56/2009 invocată în hotărârea atacată nu îi sunt aplicabile, incidența alin. (9)

1

al art. 87 din Legea nr. 303/2004 (în actuala redactare) fiind exclusă din planul parcursului său profesional, în condițiile în care întreaga sa activitate în cadrul DNA a fost desfășurată în perioada 2006 - 2008.

Cu privire la acest aspect, s-a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dobândirea gradului profesional odată cu numirea în funcție‚ în raport cu dispozițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004. (deciziile 992/2008, 4167/2009).

S-a mai apreciat de către contestator că hotărârea Plenului CSM cuprinde și elemente contradictorii, în sensul că au fost reținute ca fiind corecte argumentele prezentate de către acesta, însă a fost invocată o așa zisă "deosebire de situație" față de aspectele pe care Plenul CSM și le-a însușit prin Hotărârile nr. 594 și nr. 595 din 10 iunie 2015, prin raportare exclusivă la aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 56/27.05.2009.

De asemenea, s-a considerat că trimiterile făcute de Plenul CSM la modalitatea în care a fost organizată și a funcționat Direcția Națională Anticorupție, nu sunt de natură a modifica elementele speței pendinte nici pentru perioada 2006 - 2008, nici ulterior, din art. 1 alin. (1) al O.U.G. nr. 43/2002, în forma modificată, rezultând că DNA a fost reorganizată ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispărând, așadar, caracterul autonom pe care aceasta îl avea la înființare, iar, în raport cu data numirii contestatorului în cadrul DNA, respectiv 17 mai 2006, reiese că structura specializată era deja parte componentă a Parchetului de pe lângă ICCJ.

În privința aserțiunilor Plenului CSM legate de modalitatea de promovare ierarhică, asociată dobândirii gradului profesional corelativ, exclusiv prin concurs derulat în baza art. 43-45 din Legea nr. 303/2004, de la paragrafele 3-6 din hotărârea contestată, s-a apreciat de către contestator că nu a fost furnizat niciun element prin care să fie combătute susținerile din cererea sa, mai mult decât atât, Plenul CSM revenind asupra propriului punct de vedere și confirmând că, în spețe similare, și-a însușit jurisprudența ICCJ privind caracterul derogatoriu al art. 54 și art. 55 din Legea nr. 303/2004 de la art. 43 din același act normativ.

Cu privire la acest aspect, s-a mai susținut de către contestator că, la data accederii în funcție în cadrul DNA, îndeplinea inclusiv condiția vechimii minimale de 8 ani în profesie, stabilită de art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, fiind numit magistrat în anul 1996.

În fine, a apreciat contestatorul că Decizia nr. 16/18.01.2011 a Curții Constituționale, invocată de Plenul CSM, în hotărârea contestată nu are înrâurire în prezenta speță, întrucât analizează temeiuri și situații diferite.

În drept, contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, expunându-se argumente în sensul celor reținute prin hotărârea contestată.

Cu referire la incidența O.U.G. nr. 56/2009 a considerat pârâta că s-a avut în vedere data formulării cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, respectiv noiembrie 2016

S-a mai arătat că practica Plenului C.S.M. privind admiterea unor cereri similare formulate de alți magistrați a fost întemeiată pe jurisprudența Inaltei Curți de Casație și Justiție de la acel moment, chiar instanța supremă reconsiderându-și ulterior practica, prin deciziile nr. 3178/2015 și 1182/2016.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce le-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la cererea de chemare în judecată și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că este nefondată contestația formulată în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație formulată impotriva Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a susținut că, urmare a faptului că a fost încadrat ca procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a dobândit, în mod legal, și gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție.

Reține Înalta Curte că, în ceea ce privește promovarea procurorilor, sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora "promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale, Curți de apel sau, după caz, la parchete", în condițiile prevăzute de lege și pe baza criteriilor stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii în activitatea sa de gestionare a carierei judecătorilor și procurorilor.

Din analiza dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor, care are un caracter definitiv.

Se observă că prezenta contestație este întemeiată pe dispozițiile art. 55 din același act normativ care reglementează numirea în celelalte funcții de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Parchetului Național Anticorupție.

Este adevărat că în cadrul aceste proceduri legea nu prevede condiția deținerii gradului profesional corespunzător parchetului, însă nici nu prevede dobândirea acestui grad profesional, ci doar conferă procurorului, pentru o perioadă determinată de timp, dreptul de a funcționa în cadrul structurii DNA și de a exercita atribuțiile legale ce intră în competența sa, precum și dreptul de a fi remunerat cu salariul prevăzut de lege pentru aceste funcții.

Observă Inalta Curte că dispozițiile art. 56 din Legea nr. 303/2004 prevăd că La încetarea mandatului pentru funcțiile de conducere prevăzute la art. 53, 54 și 55, judecătorii sau procurorii revin la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii.

O altă problemă care se ridică în speță și care reprezintă cel de-al doilea temei al contestației, o constituie practica instanței supreme care într-o serie de decizii de speță a recunoscut, în situații similare, dobândirea gradului profesional.

Acea practică a avut ca fundament o incoerenta legislativă, corectată de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 56/2009 prin care art. 75 și art. 87 din Legea nr. 304/2004 au fost completate după cum urmează:

La articolul 75, după alin. (11) se introduce un nou alineat, alin. (11

1

), cu următorul cuprins:

"De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții".

La articolul 87, după alin. (9) se introduce un nou alineat, alin. (9

1

), cu următorul cuprins:

"De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționez potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție își redobândesc grad profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul direcției".

Din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că modificarea legislativă a fost adoptată in scopul prevenirii pentru viitor a unor asemenea consecinte, respectiv recunoașterea gradului profesional pentru un număr mare de procurori, care conduc la inechități profesionale și salariale intre procurori care lucrează in cadrul acelorași parchete, fara a fi urmate procedurile de concurs pentru avansarea in grad profesional.

Deci, cu alte cuvinte, legiuitorul a intervenit pentru a înlătura inechitatea creată în sistem când, anterior adoptării O.U.G. nr. 56/2009, procurorii care au activat în cadrul DIICOT sau DNA obțineau recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansare în grad profesional, ceea ce nu reprezintă discriminare.

Totodată trebuie amintite și deciziile Curții Constituționale privind excepții de neconstituționalitate care au vizat prevederile art. 75 alin. (11

1

) și art. 87 alin. (9

1

) din Legea nr. 304/2004, introduse prin O.U.G. nr. 56/2009, prin care s-a a statuat că aceste prevederi legale sunt constituționale și în concordanță cu jurisprudența CEDO (în acest sens: Decizia nr. 18/2011, Decizia nr. 545/2011, ș.a.).

Astfel, jurisprudența ulterioară a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a devenit constantă și unitară, în sensul că promovarea în grad profesional a judecătorilor și procurorilor se realizează în mod exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs. (deciziile nr. 3175/2015, nr. 1182/2016).

Așa cum s-a arătat, nici contestatorul și nici instanța nu a putut identifica temeiul legal potrivit căruia la numirea în funcție în condițiile art. 55 din Legea nr. 304/2004 procurorul obține de drept gradul profesional al parchetului la care a fost numit, iar dispozițiile art. 65 alin. (6) din aceeași lege se referă la păstrarea gradului dobândit și nu la dobândirea acestuia.

În aceste condiții, în lipsa unui temei expres, nu se poate invoca ca argument neretroactivitatea O.U.G. nr. 56/2009, neprezentând relevanță perioada în care contestatorul a deținut funcția de conducere.

În plus se constată că în mod judicios, la data formulării cererii de recunoaștere a gradului profesional, Plenul CSM a analizat-o corect și din perspectiva clarificării textului de lege, clarificare care a atras și o reorientare a jurisprudenței instanței supreme.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2017.