ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2017

Decizia nr. 127/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 369 din data de 14 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitarea formulată de A., judecător la Judecătoria Giurgiu, de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel.

În motivarea hotărârii s-a reținut că doamna judecător A. funcționează în prezent la Judecătoria Giurgiu. La data de 01 mai 1998 a fost numită în funcția de procuror stagiar, iar prin Decretul președintelui României nr. 414 din 24 octombrie 2000 a fost numită ca procuror definitiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

La data de 01 noiembrie 2005 a fost numită la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu.

Prin Hotărârea nr. 276 din 18 octombrie 2007 Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de revocare a doamnei A. din funcția de procuror Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu, potrivit art. 75 alin. (10) din Legea nr. 304/2004.

Prin Hotărârea nr. 746 din 07 noiembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus eliberarea din funcția de procuror a doamnei A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu precum și numirea sa ca judecător la Judecătoria Giurgiu. La data de 13 decembrie 2007 a fost numită la această instanță prin Decretul Președintelui României nr. 1103 din 10 decembrie 2007, publicat în M. Of. al României nr. 857 din 13 decembrie 2007.

În ședința din data de 19 octombrie 2006, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât recunoașterea, în ierarhia instanțelor, a gradului profesional dobândit de procurori și recunoașterea, în ierarhia parchetelor, a gradului profesional dobândit de judecători, în cazul foștilor procurori numiți judecători și a foștilor judecători numiți procurori, cu excepția procurorilor cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cărora în momentul numirii ca judecători li se recunoștea gradul de curte de apel.

Soluția de respingere a cererii a fost fundamentată pe considerente legate de procedurile speciale prevăzute de dispozițiile art. 75 alin. (4) - (8) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 75 alin. (11) din același act normativ, potrivit cărora, la data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 26 mai 2016, contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 369/2016 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii și obligarea intimatului la recunoașterea gradului profesional dobândit de judecător de curte de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, cu motivarea că, respingând cererea de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, cerere bazată pe presupusa deținere de către parte a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a interpretat corect și a făcut distincția cuvenită între noțiunile de „numire în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism” și „promovare”, legea prevăzând condiții și proceduri diferite pentru cele două instituții.

Pentru numirea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, legea nu prevede condiția gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici pe aceea a funcționării efective la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la structura specializată menționată.

Astfel, la data încetării activității la această structură specializată, procurorul se întoarce la parchetul de unde provine sau la un alt parchet la care are dreptul să funcționeze, drept ce se determină în raport cu gradul profesional pe care îl deține (art. 75 alin. (1)

1

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

În motivarea contestației a fost criticată hotărârea Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii și s-a arătat că numirea contestatoarei la Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, ca procuror specializat, îndeplinind atribuții specifice și fiind remunerată cu salariul prevăzut pentru procurorii de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut și are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cu prevederile legale în vigoare la data numirii, respectiv Legea nr. 508/2004, dată fiind urmarea procedurii specifice de selecție și desfășurare a activității corespunzătoare.

Referitor la invocarea în hotărârea contestată a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, contestatoarea a precizat că numirea procurorilor la parchetele de unde provin nu are sensul unei echivalente între această noțiune și imposibilitatea procurorilor de a dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei Curți, dimpotrivă, revenirea procurorilor la parchetele de unde provin poate avea loc, fără ca dreptul la gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă dobândit prin numire, să se stingă și că procurorii Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism cărora li s-a recunoscut gradul profesional dobândit prin numire pot să rămână și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte dacă nevoile acestui parchet impun, neexistând o interdicție legală în acest sens.

A fost depusă la dosar Hotărârea nr. 369 din 14 aprilie 2016 a Plenului Consiliul Suprem al Magistraturii, practică judiciară, Hotărârea nr. 1188 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii, Hotărârea nr. 143 din 25 februarie 2010 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, cu motivarea că, respingând cererea de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, cerere bazată pe presupusa deținere de către parte a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a interpretat corect și a făcut distincția cuvenită între noțiunile de „numire în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism” și „promovare”, legea prevăzând condiții și proceduri diferite pentru cele două instituții.

Au fost depuse de către Consiliul Suprem al Magistraturii următoarele înscrisuri: Hotărârea nr. 746 din 7 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii, Hotărârea nr. 276 din 18 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii, Nota DRUO privind solicitarea doamnei judecător A., de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, Decizia nr. 3178 din 15 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

După examinarea hotărârii atacate, a înscrisurile depuse și a dispozițiilor legale incidente în speță, contestația va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Contestatoarea a fost numită procuror stagiar la data de 1 mai 1998, iar prin Decretul președintelui României nr. 414 din 24 octombrie 2000 a fost numită ca procuror definitiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar la 1 noiembrie 2005 a fost numită la Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu.

Prin Hotărârea nr. 276 din 18 octombrie 2007 a Secției pentru procurori a Consiliului Suprem al Magistraturii a avizat favorabil propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de revocare a doamnei A. din funcția de procuror la Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu, în conformitate cu art. 75 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, iar prin Hotărârea nr. 746 din 7 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii s-a propus eliberarea din funcția de procuror a petentei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, fiind numită judecător la acea instanță prin Decretul Președintelui României nr. 1103 din 10 decembrie 2007.

La 10 martie 2016 contestatoarea a formulat o cerere către Consiliul Suprem al Magistraturii și a solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, iar prin Hotărârea nr. 369 din 14 aprilie 2016 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii a fost respinsă solicitarea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a fost formulat recurs de către doamna judecător A., dar potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificat, hotărârile Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, astfel că prezenta cale reprezintă contestație.

Criticile contestatoarei sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Principalul argument invocat de contestatoare a fost acela că prin numirea în cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism a obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data încetării activității în cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, conform art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

Conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, promovarea procurorilor se face numai prin concurs, organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la parchete (inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), cu respectarea condițiilor imperative prevăzute de lege.

În raport de aceste prevederi se constată că numirea procurorilor în cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism nu presupune promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, numirea în cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism fiind reglementată de art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004, iar a împărtăși punctul de vedere al contestatoarei ar însemna să se eludeze prevederile legale referitoare la promovarea prin concurs.

În lipsa unei prevederi legale exprese care să precizeze că prin numirea unui procuror în cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism acesta dobândește gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, atunci nu se poate presupune că dobândirea gradului se face numai prin numire. Mai mult, legea prevede în mod explicit că, la încetarea activității în cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

De altfel, Legea nr. 304/2004 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 56 din 27 mai 2009 și prin art. 75 alin. (11) s-a prevăzut că „de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul sa funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții”.

Este adevărat că, așa cum susține și contestatoarea, odată cu numirea sa în cadrul Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism a îndeplinit atribuțiile specifice, a fost salarizată conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dar aceasta nu înseamnă că a dobândit și gradul profesional de procuror de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece acesta poate fi dobândit numai prin concurs.

În privința practicii instanței supreme invocată de către contestatoare se poate constata că aceasta este anterioară modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin O.U.G. nr. 56 din 27 mai 2009.

După modificările aduse legii de organizare judiciară în anul 2009 practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, a fost constantă în sensul respingerii cererilor de acordare a gradului profesional ca urmare a numirii în cadrul structurilor Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție.

Astfel, în jurisprudența sa, instanța supremă a arătat că prin modificările aduse în 2009, legiuitorul a intervenit pentru a înlătura inechitatea creată în sistem când, anterior acestor modificări, procurorii care au activat în Cadrul Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție obțineau recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional.

De altfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 545/2011

referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 75 alin. (11

1

) și art. 87 alin. (9

1

) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară instanța de control constituțional

s-a referit la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, și prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).

S-a făcut referire la Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunțată în Cauza Inze împotriva Austriei), ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite și s-a considerat că susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate, în sensul că dispozițiile de lege criticate creează discriminări față de magistrații care, părăsind structurile specializate (Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție) înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 56/2009, și-au păstrat gradul profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi primite, deoarece, dimpotrivă, dispozițiile de lege criticate au fost introduse tocmai pentru a elimina inechitățile din sistem.

Față de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și de jurisprudența Curții Constituționale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 56/2009 se poate aprecia că hotărârea contestată a fost dată cu respectarea prevederilor legale și, de aceea, contestația va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 369 din 14 aprilie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2017.