Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2009
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2009

HOTĂRÂRE
11.02.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată C.S.M. la data de 1 aprilie 2008, S.M.C. a solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii, petenta a arătat că, prin Ordinul nr. 2274 din 14 noiembrie 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numită procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - nivel central, fiind declarată admisă la interviul organizat la data de 30 octombrie 2007 de către comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

A mai arătat petenta că, în perioada 1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2005 a fost încadrată succesiv în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. De la data de 1 ianuarie 2006, până la data de 29 iunie 2006 a fost delegată în funcția de procuror în cadrul D.N.A. – serviciul terorism București, iar în perioada 15 ianuarie – 14 iulie 2007 a fost delegată în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. – nivel central, exercitându-și atribuțiile de serviciu la Biroul pentru cooperare, reprezentare și asistență judiciară internațională. Promovarea sa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

s-a făcut pe durată nedeterminată. Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., S.M.C. fiind menționată la poziția nr. 19 în enumerarea din hotărâre. În motivarea hotărârii, Plenul C.S.M. a reținut în esență că, procurorii menționați în hotărâre au gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel și că nu au susținut un concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se menționează totodată că, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor D.I.I.C.O.T. în condițiile Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile Legii nr. 303/2004. Prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, promovarea reprezentând de fapt, „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituind o componentă a carierei acestora, având caracter permanent" și fiind „un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale". Se mai retine în Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

că, deși procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător celor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest lucru nu le conferă de drept, gradul profesional corespunzător acestui Parchet. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și al dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., S.M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând anularea acestei hotărâri în ceea ce o privește și obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de numirea sa în cadrul acestui Parchet – D.I.I.C.O.T.

- nivel central. În motivele de recurs dezvoltate, recurenta susține următoarele: D.I.I.C.O.T., reprezintă o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: - prin numirea sa la D.I.I.C.O.T., conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul C.S.M. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, argumentând că: - este necesar a se face distincție între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite; - chiar dacă funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

este o structură distinctă, având personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială; - promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată; - numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 304/2004, republicată, aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; - dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive; - procurorii numiți la D.I.I.C.O.T., revin la încetarea activității, la parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - faptul că procurorii sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T., corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Examinând recursul declarat de S.M.C., respectiv motivele invocate, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte ca admite recursul, pentru următoarele considerente. Prin Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, art. 1 alin. (1) s-a înființat D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Legea sus - menționată reglementează și modul de numire al procurorilor la D.I.I.C.O.T., prin dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. Astfel, recurenta a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2274 din 14 noiembrie 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după susținerea unui interviu și obținerea avizului favorabil de numire în funcție, emis de secția pentru procurori a C.S.M.

Rezultă astfel că, nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 304/2004. Trebuie precizat însă că, recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet. De fapt, problema de drept pusă în discuție și căreia instanța de control judiciar trebuie să-i dea o rezolvare, vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenta care a fost numită la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Fiind numită în condițiile unei legi speciale la D.I.I.C.O.T., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenta a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor, însuși Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, definind gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Adoptarea unei legi speciale - Legea nr. 508/2004 - de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestei structuri specializate a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun - Legea nr. 303/2004 - a fost determinată de necesitatea înființării în timp util a unei astfel de structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, evident în contextul existenței unei anumite conjuncturi socio-politice. Îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T., deci și recurenta, dobândește ipso facto, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege. Cât privește apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar crea în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, aceasta urmează a fi înlăturată, având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T.

și de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri, dar și practica constantă a C.E.D.O. (Decizia din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat". Or, așa cum rezultă din cele relatate, în speță, justificarea obiectivă este determinată de necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată prin adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T., iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că, îndeplinind în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T.

dobândește gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Referitor la susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate în această materie, cum că acestea nu sunt obligatorii, nefiind pronunțate într-un recurs în interesul legii, de asemenea trebuie înlăturată, având în vedere rolul unei jurisdicții supreme cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, acela de a regla „contradicțiile jurisprudenței" (Z. și P.G. și alții împotriva Franței; P. împotriva României) și de a menține aceleași soluții în cazuri similare, asigurând o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (P. împotriva României și B. împotriva României).

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe. Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o privește pe recurentă, astfel ca în baza art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat și va anula Hotărârea nr. 650/2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce o privește pe recurentă, obligând intimatul să recunoască recurentei, gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

D E C I D E Admite recursul declarat de S.M.C. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează parțial hotărârea atacată în ceea ce o privește pe recurentă. Obligă intimatul să recunoască recurentei gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1754/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 29 mai 2007, C.O., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaț
ÎCCJ 2008-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2382/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 ianuarie 2008, D.T. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 304/2004, art. 3 din Legea nr. 3
ÎCCJ 2008-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4043/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă la C.S.M. la data de 4 iulie 2008 și înregistrată pe rolul Înaltei Curși de Casație și Justiție la data de 11 iulie 2008 S.C. a formul
ÎCCJ 2008-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin cererea adresată C.S.M., A.M. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. În motivarea cererii a
ÎCCJ 2009-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de R.G.C. de recunoaștere a gradului profesional corespunzător
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă