ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2452/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 februarie 2017, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, desființarea Hotărârii nr. 1254 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și, pe cale de consecință, admiterea cererii de numire ca judecător la una din instanțele solicitate.

În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatoarea a arătat că prin Hotărârea nr. 1021/25.10.2010 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004, s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea sa în funcția de judecător, potrivit cererii formulate, văzând disp. art. 61 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004, în contextul în care are 11 ani vechime efectivă în magistratură și peste 17 ani vechime în muncă, în funcții juridice, exclusiv.

Prin Hotărârea nr. 1254/27.10.2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea contestatoarei de eliberare din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător la una din următoarele instanțe: Tribunalul Bucuresti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria sector 1 București, Judecătoria sector 2, Judecătoria sector 3, Judecătoria sector 4, Judecătoria sector 5, Judecătoria sector 6.

Deși la fiecare dintre aceste instanțe s-a constatat existența posturilor vacante și o încărcătură net superioară parchetului unde activa la data formulării cererii de numire, respectiv Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală - Secția Judiciară Penală, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost de a-i respinge cererea, invocându-se două teze: situația Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la nivelul căruia sunt vacante 16 posturi de conduce 21 de execuție, în condițiile în care dosarele instrumentate sunt deosebit de complexe și faptul că multe dintre posturile vizate au fost alocate suplimentar prin Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Contestatoarea susține că aceste teze sunt nelegale, lipsite de temeinicie și de consistență juridică, față de următoarele aspecte:

Deși cu ocazia interviului în fața Secției de judecători învederase că a înregistrat la începutul lunii octombrie 2016 cerere de încetare a activității la D.N.A. - Structura Centrală - Secția Judiciară Penală și revenire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov (având grad profesional corespunzător acestui parchet), situație cunoscută și de Secția de procurori care a soluționat-o favorabil tot în data de 25.10.2016, la momentul întrunirii Plenului nu s-a ținut cont de această situație particulară.

Există o contradicție în termeni vădită în motivarea hotărârii contestate, pe de o parte se vorbește de cauze extrem de complexe ca obiect de activitate al D.N.A., fără a se preciza și faptul că are o vechime de 4,3 ani în cadrul structurii, participând în procese penale și civile la toate gradele de jurisdicție, pe de altă parte, se vorbește despre lipsa de specializare și caracterul complex al cauzelor aferente posturilor de judecător solicitate. Raportat numai la activitatea în cadrul D.N.A. și la gradul instanțelor avute în vedere în cererea de numire, teza avansată de Plen este nelegală și puerilă, din perspectiva termenilor de comparație avuți spre analiză, respectiv situația altor colegi procurori de la parchetele locale sau de la parchetele de pe lângă tribunal, care au formulat cereri de numire.

Mai arată că nu s-a ținut seama de constanța sa în formularea unor astfel de cereri, fiind cea de-a 3-a, și de datele din dosarul profesional existent la C.S.M., care făceau dovada specializărilor efectuate în procesul de formare continuă, respectiv, cursuri de specializare în domeniul prevenirii, depistării și reprimării corupției, la Școala Națională de Magistratură Paris - Franța în 2012, cursuri de cooperare judiciară Sofia - Bulgaria 2014, cursuri de specializare în domeniul indentificării bunurilor și confiscării speciale și a confiscării extinse la Școala Națională de Magistratură Paris - Franța 2016.

În plan intern a absolvit în anul 2010 cursurile de master în specializarea Drept penal - Infracțiuni de Corupție, Infracțiuni de Evaziune fiscală și Spălarea Banilor, iar prin intermediul Institutului Național de Magistratură, cursuri de deontologie profesională și, după intrarea în vigoare a noilor coduri, cursurile organizate de aceeași instituție pentru asimilarea noilor coduri.

Contestatoarea apreciază ca discriminatoriu și calomnios demersul Plenului de motivare în sensul celor arătate mai sus, motiv pentru care a sesizat, conform O.G. nr. 137/2000, Autoritatea pentru Combaterea Discriminării.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

A invocat disp. art. 87 alin. (1), (8), (9) și (91) din Legea nr. 304/2004 precizând că cererea contestatoarei de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător nu poate fi soluționată decât raportat la admiterea implicită a cererii de încetare a activității la Direcția Națională Anticorupție și revenirea la parchetul de unde provine.

Cu privire la cererile de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător a făcut trimitere la disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 22, art. 23 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător.

A susținut că adoptarea hotărârii Secției pentru judecători privind îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător nu creează în mod automat un drept la numire și nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor, numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror.

Dispozițiile legale și regulamentare anterior menționate conferă numai o vocație în sensul arătat, iar nu un drept, rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcția de judecător.

Vocația la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror, reiese chiar din prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Critica contestatoarei referitoare la existența posturilor vacante la instanțele la care s-a solicitat numirea nu poate fi reținută câtă vreme s-a avut în vedere, în mod prioritar, faptul că la data emiterii hotărârii atacate la Direcția Națională Anticorupție erau vacante 16 posturi de conducere și 21 de posturi de execuție, iar dosarele instrumentate sunt deosebit de complexe. Prin urmare, în mod corect Plenul a apreciat că nu este oportună admiterea cererii contestatoarei de încetare a activității la această structură specializată și, pe cale de consecință, de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, de unde provine contestatoarea, volumul de activitate este aproape dublu față de media națională, la acel moment fiind și două posturi vacante.

În acest context, împrejurarea că erau posturi vacante la instanțele la care s-a solicitat numirea nu putea schimba decizia Plenului, raportat la motivele care au justificat respingerea cererii de încetare a activității la Direcția Națională Anticorupție.

Intimatul a invocat Decizia nr. 545/2005 a Curții Constituționale și a susținut că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat în mod legal și temeinic cu privire la cererea contestatoarei, asigurând astfel buna funcționare a unității de parchet implicate, și anume Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Naționala Anticorupție.

La acel moment era oportun ca cererea de încetare a activității la Direcția Națională Anticorupție să fie respinsă implicit, raportat la situația Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. De asemenea, a fost avut în vedere faptul că locurile vacante de la tribunalele și judecătoriile implicate ar trebui să fie ocupate, în principal, de către judecători cu o experiență deja formată în ceea ce privește activitatea strictă de judecată.

Referitor la pretinsa motivare contradictorie a hotărârii a arătat că din considerentele actului administrativ reies foarte clar motivele care au dus la respingerea cererii contestatoarei.

În ceea ce privește criticile privind incidența principiului nediscriminării, apreciază că această critică nu este motivată corespunzător, nefiind arătate persoanele în situații identice cu contestatoarea cărora li s-ar fi admis cererea.

II. Soluția Înaltei Curți

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reține în fapt că a fost formulată de către contestatoare, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, o cerere de încetare a activității la Direcția Națională Anticorupție și revenire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Prin Hotărârea nr. 651 din 25 octombrie 2016 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus încetarea activității contestatoarei la Direcția Națională Anticorupție - nivel central, începând cu data de 1.11.2016 și revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov începând cu aceeași dată.

Prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a contestatoarei, în sensul că are gradul corespunzător instanțelor la care solicită numirea și nu se află în niciun caz de interdicție legală pentru numire.

Instanțele la care a solicitat numirea sunt: Tribunalul Bucuresti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria sector 1 București, Judecătoria sector 2 București, Judecătoria sector 3 București, Judecătoria sector 4 București, Judecătoria sector 5 București și Judecătoria sector 6.

Prin Hotărârea nr. 1254 din 27 octombrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de contestatoare, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la una dintre instanțele pentru care a optat, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În această hotărâre se reține că la data de 1.10.2016, contestatoarea avea o vechime în funcția de procuror de 10 ani, 4 luni și 23 de zile și la parchetul de la care provine de 4 ani și 2 luni.

Conform evidențelor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, din cele 195 posturi de procuror prevăzute în schemă (42 posturi de conducere și 153 posturi de execuție) sunt ocupate 26 posturi de conducere și 132 posturi de execuție, fiind vacante 16 posturi de conducere și 21 posturi de execuție.

La această unitate, în primul semestru al anului 2016 s-a înregistrat o încărcătură de 57 de dosare/procuror și o încărcătură pe schemă de 52 de dosare.

În hotărârea contestată este analizată și situația posturilor vacante la instanțele la care a solicitat numirea în funcția de judecător, fiind menționate numărul de posturi disponibile la fiecare dintre aceste instanțe, precum și încărcătura (numărul de cauze) pe judecător în primul semestru al anului 2016, comparativ cu media națională în aceeași perioadă.

Se face referire la avizele primite de către contestatoare de la instanțele și parchetele în discuție și se menționează că sunt avute în vedere următoarele aspecte: situația Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la nivelul căruia sunt vacante 16 posturi de conducere și 21 posturi de execuție, în condițiile în care dosarele instrumentate sunt deosebit de complexe; faptul că multe dintre posturile vizate de cerere au fost alocate suplimentar prin Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materia de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Dat fiind că multe dintre posturile vacante la aceste instanțe implică o specializare a judecătorului, dar și o experiență în acest domeniu complex, Plenul nu apreciază oportună admiterea la acest moment a cererii contestatoarei.

Înalta Curte reține că hotărârea contestată este legală, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, la cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii, în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege.

Aceste dispoziții legale conferă doar o vocație la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv din funcția de judecător în cea de procuror, nu reglementează un drept la o astfel de numire, fiind lăsată la aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii decizia cu privire la asemenea cereri, pe baza unor criterii reglementate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător.

Potrivit art. 22 alin. (3)-(5) din acest regulament, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) Direcția resurse umane și organizare solicită punctul de vedere al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul care solicită numirea în funcția de judecător, respectiv de procuror. Punctul de vedere trebuie să fie comunicat în termen de cel mult 5 zile de la data solicitării.

(4) Direcția resurse umane și organizare întocmește, în termen util, un referat care va cuprinde: datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situația posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta și a posturilor temporar vacante la instanța sau la parchetul la care funcționează judecătorul sau procurorul în cauză și la instanța ori parchetul la care se solicită numirea, date privind procedurile aflate în curs de derulare pentru numirea sau promovarea în funcțiile de judecător ori de procuror, numărul cererilor de transfer formulate pentru instanța sau parchetul la care se propune ocuparea funcției în condițiile prezentului articol, precum și volumul de activitate și încărcătura pe judecător ori procuror la instanța sau parchetul implicat în procedura de ocupare a funcției în condițiile prezentului articol. De asemenea, în cuprinsul referatului vor fi inserate precizări vizând dificultățile de ocupare a posturilor vacante la instanța sau parchetul la care se solicită numirea și durata vacanțelor posturilor la instanța ori parchetul în cauză.

(5) La soluționarea cererilor de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și din funcția de procuror în funcția de judecător sunt avute în vedere posturile din lista prevăzută la alin. (2), în măsura în care acestea mai sunt vacante.

Art. 23 din același regulament stabilește că judecătorul sau procurorul care solicită numirea în una dintre funcțiile prevăzute la art. 22 va fi invitat pentru a susține un interviu în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

(11) La soluționarea cererilor prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

(2) Secția corespunzătoare a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii adoptă o hotărâre și sesizează Plenul Consiliului.

(3) În cazul admiterii cererii. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii propune Președintelui României eliberarea din funcția de judecător și numirea ca procuror sau, după caz, eliberarea din funcția de procuror și numirea ca judecător.

(4) Dispozițiile art. 1 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Împrejurarea că prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a contestatoarei nu constituie un argument în sensul soluționării favorabile a contestației, din moment ce, așa cum s-a arătat, aceasta are o vocație la numirea în funcția de judecător, iar adoptarea acestei hotărâri nu conduce în mod automat la admiterea cererii de numire în funcția de judecător ca urmare a analizării criteriilor anterior menționate.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data la care a fost adoptată hotărârea contestată - 27.10.2016, contestatoarea își desfășura activitatea la Direcția Națională Anticorupție, dar începând cu data de 1.11.2016 urma să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Această împrejurare nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii contestate având în vedere datele statistice rezultate din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din Anexa nr. 1 la hotărârea contestată - Situația actualizată a posturilor la instanțele din raza Curții de Apel București (vizate în cereri ca instanțe principale), precum și la celelalte curți de apel la care s-a solicitat numirea în funcția de judecător (cereri subsidiare).

În această anexă se menționează volumul de activitate pe semestrul I 2016 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov: 759 lucrări/procuror - 346 lucrări/procuror media națională; 308 dosare/procuror - 102 dosare/procuror media națională; 551 lucrări/schemă - 296 lucrări/schemă media națională; 224 dosare/schemă - 88 dosare/schemă media națională.

De asemenea, este prezentată situația personalului la acest parchet, începând cu data de 1.11.2016, după cum urmează: schemă - 4/10; ocupate - 2/10; vacante - 2/0, 1 procuror funcționează peste schemă.

Conform acestor date statistice, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov este depășită media națională la toți indicatorii: lucrări/procuror, dosare/procuror, lucrări/schemă, dosare/schemă, volumul de activitate la parchetul unde urma să revină contestatoarea de la data de 1.11.2016 fiind aproape dublu față de media pe țară și, în plus, existau și 2 posturi vacante la acest parchet, ceea ce justifică soluția de respingere a cererii de numire în funcția de judecător.

Această soluție este justificată și de situația posturilor vacante la instanțele la care a solicitat numirea, față de împrejurarea că multe dintre posturile vacante au fost alocate suplimentar prin Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Potrivit art. 1, această lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

(2) Prezenta lege se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor.

(3) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor.

În consecință, se reține că este necesară încadrarea pe aceste posturi a unor judecători cu specializare în această materie, pentru realizarea scopului enunțat de legiuitor.

Susține contestatoarea că există o contradicție în termeni vădită în motivarea hotărârii contestate, pe de o parte, se vorbește de cauze extrem de complexe ca obiect de activitate al D.N.A., fără a se preciza și faptul că are o vechime de 4,3 ani în cadrul structurii, participând în procese penale și civile la toate gradele de jurisdicție, pe de altă parte, se vorbește despre lipsa de specializare și caracterul complex al cauzelor aferente posturilor de judecător solicitate.

Instanța nu poate reține existența unei contradicții în motivarea hotărârii, întrucât referirea la specializarea judecătorului și la experiența în acest domeniu complex vizează cauzele pentru soluționarea cărora a fost adoptată Legea nr. 101/2016, care a impus suplimentarea posturilor și nu cauzele penale.

În consecință, referirea pe care o face în cuprinsul contestației la dovada specializărilor în procesul de formare continuă urmate atât în țară, cât și în străinătate nu prezintă relevanță câtă vreme este vorba despre specializări în domeniul dreptului penal și a dreptului de procedură penală, iar intimatul a avut în vedere lipsa specializării în domeniul reglementat de Legea nr. 101/2016, respectiv cel al atribuirii contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, deci în materie civilă.

Se mai susține de către contestatoare că demersul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este discriminatoriu, motiv pentru care a formulat o sesizare întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000.

Nu se precizează însă, în ce constă presupusa faptă de discriminare, astfel că susținerea privind caracterul discriminatoriu al soluției adoptate de intimat nu poate fi reținută.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu exprimă un refuz nejustificat de soluționare a cererii contestatoarei de numire în funcția de judecător, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, hotărârea fiind un act administrativ legal, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1254 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și împotriva Hotărârii nr. 1021 din 25 octombrie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru Judecători, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2017.