ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 20.04.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1469/2017

HOTĂRÂRE

20.04.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1469/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 1255 din 27 octombrie 2016 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Tribunalul București, Tribunalul Prahova sau la Tribunalul Giurgiu.

2.Calea de atac exercitată

Împotriva Hotărârii nr. 1255 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, A. a formulat contestație solicitând,în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o noua hotărâre, prin care să aprobe cererea sa de numire în funcția de judecător la Tribunalul București, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu și să emită propunere în acest sens Președintelui României.

În motivare arată că hotărârea menționată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, deoarece îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcția de judecător la Tribunalul București, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu.

Contestatorul a susținut un interviu în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat faptul ca îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcția de judecător, astfel cum rezulta din Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016.

Contestatorul solicită să se constate că Hotărârea Plenului C.S.M., prin care i s-a respins cererea de numire în funcția de judecător, a fost emisă cu exces de putere, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca și consecință vătămarea dreptului. Din interpretarea sintagmei "pot fi numiți", care se regăsește în cuprinsul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rezultă că magistrații care formulează cereri de numire au dreptul la o aplicare justă a marjei de apreciere de către autoritatea decidentă și în cadrul acesteia, în condițiile întrunirii tuturor criteriilor, numirea în funcția de judecător este un drept și nu o vocație.

Limitele dreptului de apreciere al unei autorități sunt determinate prin conținutul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 care definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al unei autorități publice prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cazul cererilor procurorilor de numire în funcția de judecător, dreptul este reglementat de art. 61 din Legea nr. 303/2004, text care cuprinde și condițiile în care se poate efectua numirea.

De asemenea, potrivit art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător:

La soluționarea cererilor prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Contestatorul mai susține că în hotărârea atacată se arată că la data de 12 octombrie 2016, situația posturilor vacante și a încărcăturii/judecător în primul semestru al anului 2016 se prezenta după cum urmează:

Tribunalul București - 33 de posturi (la data de 25 octombrie 2016) - 506 cauze/judecător;

Tribunalul Prahova - 14 de posturi - 614 cauze/judecător;

Tribunalul Giurgiu - 5 posturi - 540 cauze/judecător, față de o medie națională de 346 cauze/judecător.

În aceeași perioadă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu s-a înregistrat o încărcătură de 94 de dosare/procuror, comparativ cu o medie națională de 102 dosare/procuror;

totodată, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu sunt ocupate 9 posturi din cele 10 posturi prevăzute în schemă.

Se observă că încărcătura de dosare la Tribunalul București, Tribunalul Prahova și Tribunalul Giurgiu este mult mai mare decât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Criteriul privind vechimea efectivă în funcția de procuror - 8 ani și 3 luni - nu a fost analizat de Consiliul Superior al Magistraturii, făcându-se referire numai la vechimea de doar 1 an și 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Numai această ultimă vechime, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a fost analizată de Consiliului Superior al Magistraturii.

Toate aceste elemente, respectiv un volum de activitate mare, cu mult peste media națională la instanțele la care a solicitat numirea comparativ cu un volum mult mai mic la parchet, faptul că toate instanțele și unitățile de parchet au transmis avize favorabile, avizul favorabil al Secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și existența unor posturi vacante, demonstrează că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului său de a fi numit în funcția de judecător, îndeplinind toate condițiile legii.

În drept invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 61 din Legea nr. 303/2004, art. 22 și art. 23 din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației formulate de domnul A., împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1255/2016, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, invocând motive de ordin personal și profesional, domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a solicitat eliberarea din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător la Tribunalul București, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu. în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din datele Direcției resurse umane și organizare rezultă că domnul procuror avea o vechime în funcția de procuror de 8 ani și 3 luni, iar la parchetul de unde provine avea o vechime de 1 an, 3 luni și 29 de zile.

Prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016. Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a domnului procuror, în sensul că are gradul corespunzător instanței la care solicită numirea și nu se află în niciun caz de interdicție legală pentru numire.

Însă, adoptarea hotărârii Secției pentru judecători privind îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător nu creează în mod automat un drept la numire și nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform evidențelor direcției de resort, rezultă că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unitatea de parchet la care este încadrat contestatorul, era vacant un post de execuție.

În ceea ce privește volumul de activitate, în semestrul I din anul 2016, la Parchetul de pe Tribunalul Giurgiu s-a înregistrat o încărcătură de 94 de dosare/procuror, comparativ cu media națională de 102 de dosare și o încărcătură pe schemă de 84 de dosare comparativ cu 88 de dosare media națională.

În ceea ce privește Tribunalul București, instanță la care domnul procuror a solicitat numirea în funcția de judecător, erau vacante efectiv 33 de posturi.

La această instanță, în anul 2016, încărcătura/judecător a fost de 506 de cauze/judecător, față de media națională de 346 de cauze/judecător, iar încărcătura/schemă a fost de 453 de cauze, spre deosebire de media națională de 318 de cauze pe schemă.

La Tribunalul Prahova erau 14 posturi vacante. încărcătura/judecător fiind de 614 cauze, față de media națională de 346 de cauze/judecător.

La Tribunalul Giurgiu erau 5 posturi de judecător vacante, încărcătura pe judecător fiind de 540 de cauze/judecător, față de media națională de 346 de cauze/judecător.

Reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor, numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror.

Dispozițiile legale și regulamentare anterior menționate conferă numai o vocație în sensul arătat, iar nu un drept, așa cum susține contestatorul. rămânând la latitudinea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcția de judecător.

Vocația la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și. respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror, reiese chiar din prevederea legală a art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, normă cu caracter supletiv, ce conferă Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa aprecierii în funcție de toate elementele de fapt, avându-se în vedere asigurarea unui echilibru între interesul general, și anume funcționarea în bune condiții a instanțelor și parchetelor și interesele de ordin profesional și personal ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii.

La soluționarea cererii formulate de domnul procuror A., Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere motivele de ordin profesional invocate, avizele comunicate de unitățile de parchet și de instanțele implicate, criteriile regulamentare, precum și situația Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Astfel, având în vedere existența unui post vacant de execuție și volumul de activitate situat aproape de media națională, s-a apreciat în mod corect că admiterea cererii domnului procuror ar fi dus la afectarea bunei funcționări a acestei unități de parchet. De asemenea, a fost avută în vedere vechimea mică a contestatorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Împrejurarea că volumul de activitate la unitatea de parchet la care funcționează contestatorul este mai mic decât media națională nu conduce automat la admiterea cererii, toate criteriile regulamentare fiind analizate coroborat în vederea asigurării bunei funcționări a instanțelor și parchetelor implicate.

Avizele favorabile transmise sunt consultative, în speță Plenul apreciind că la acel moment situația resurselor umane de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu impunea prezența contestatorului, așa cum am arătat.

În speță, nu este vorba de exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii s-a făcut în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor regulamentare și legale incidente. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din același act normativ, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor", situație care nu poate fi reținută în speța de față.

Astfel, hotărârea atacată este legală și nu este emisă cu exces de putere. Motivele contestației privesc oportunitatea soluției administrative. Raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității cât privește măsurile individuale dispuse de autoritățile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele aduse destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare. Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporționalității. a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice (în speță, interesul public al bunei funcționări a justiției). Din această perspectivă, raportat la motivarea hotărârii atacate, nu se poate afirma că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acționat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatorului de numire în funcția de judecător.

Așa cum s-a arătat, deși au fost analizate toate motivele de ordin personal și profesional ale contestatorului, interesul public al asigurării bunei funcționări a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a primat, numirea unui procuror în funcția de judecător la tribunalele sus-arătate nefiind oportună la acel moment.

În plus, în ceea ce privește instanțele judecătorești, nu există vreo dificultate de ocupare a acestor posturi de către judecători, acestea fiind deosebit de atractive pentru judecătorii îndrituiți să formuleze cereri de promovare, transfer sau detașare.

3.Soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție supra contestației formulate

Examinând contestația formulată de către dl. procuror A. împotriva Hotărârii nr. 1255 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins cererea de a fi numit judecător, Înalta Curte costată că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă pentru motivele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, sub nr. x/2015, contestatorul A. a solicitat numirea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în funcția de judecător la Tribunalul București, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 1255 din 27 octombrie 2016, a respins cererea formulată de către dl procuror A.

În contestația adresată instanței supreme dl. procuror critică hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv că pârâtul a depășit aplicarea justă a marjei de apreciere de care dispunea, în condițiile întrunirii tuturor criteriilor prevăzute de lege, pentru numirea în funcția de judecător.

Limitele dreptului de apreciere ale unei autorități, a precizat contestatorul, sunt determinate prin conținutul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care definește excesul de putere. În cazul cererilor procurorilor, de numire în funcția de judecător, dreptul este reglementat de art. 61 din Legea nr. 303/2004, text care cuprinde și condițiile în care se poate efectua numirea. Art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii fixează criteriile care trebuie avute în vedere în cazul soluționări unor astfel de cereri, a mai precizat contestatorul.

Toate elementele luate în considerare în cuprinsul Hotărârii nr. 1255 din 27 octombrie 2016, respectiv un volum de activitate mare, cu mult peste media națională la instanțele la care a solicitat numirea comparativ cu un volum mult mai mic la parchet, faptul că toate instanțele și unitățile de parchet au transmis avize favorabile, avizul favorabil al Secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și existența unor posturi vacante, demonstrează că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului său de a fi numit în funcția de judecător, îndeplinind toate condițiile legale.

Textul legal invocat de contestator, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede că:

La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii, în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege".

Art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător se referă la criteriile ce se au în vedere la soluționarea cererilor întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Deși contestatorul din prezenta cauză vorbește de încălcarea dreptului său de a fi numit în funcția de judecător, textul legal invocat de către acesta, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu consacră un drept ci o vocație la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror. În exercitarea acestei competențe legale, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziției legale precitate, cu alte cuvinte, nu funcționează ca un simplu oficiu de înregistrare și examinare formală a cererilor ce i se adresează, ci posedă o marjă însemnată de libertate în aprecierea de a dispune o astfel de măsură administrativă, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcționări a instanțelor și parchetelor, și interesele personale ale magistraților care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ precitat.

În cererea sa, dl. procuror A. invocă prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, sugerând că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a acționat cu exces de putere în condițiile în care i-a respins cererea. În termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 excesul de putere este definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată de către dl. procuror A. nu a fost adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuție fiind adoptat în limitele competenței conferite de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege și regulament, în scopul asigurării unei bune funcționări a justiției. Altfel spus, nu se constată nici exercitarea abuzivă (încălcarea cu bună știință) a drepturilor sau libertăților recunoscute magistraților, în speță, contestatorului din prezenta cauză, și nici aprecierea eronată a situației acestuia. În concret, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, examinând cererea formulată de către dl. procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, a apreciat că admiterea cererii ar afecta buna funcționare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, astfel că a respins cererea acestuia, numirea în funcția de judecător nefiind considerată oportună la momentul respectiv.

Soluția Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptată în contextul unei analize comparative a situației unității de parchet în cadrul căreia funcționează contestatorul - existența unui post vacant de execuție și volumul de activitate situat aproape de media națională - și a situației instanțelor la care a solicitat numirea, considerându-se oportună rămânerea domnului A. în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în calitate de procuror.

Prin urmare, constată Înalta Curte, procedând în felul în care a făcut-o, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a acționat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, la emiterea actului administrativ contestat, astfel încât contestația formulată de către dl Procuror A. va fi respinsă ca nefondată, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.