ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1468/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de dna A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăștie.

Împotriva Hotărârii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, A. a formulat contestație solicitând, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) la emiterea unei noi hotărâri, prin care să aprobe cererea sa de numire în funcția de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăștie, urmând a emite și o propunere în acest sens Președintelui României.

În motivarea contestației formulate, contestatoarea a arătat că hotărârea menționată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, deoarece, (i) nu cuprinde o motivare suficientă și efectivă în argumentarea soluției de respingere a cererii formulate, jurisprudența comunitară stabilind în mod constant faptul că motivarea insuficientă echivalează cu lipsa motivării, și (ii) are caracter arbitrar fiind emisă cu exces de putere și contrară practicii anterioare a CSM.

Contestatoarea a arătat că a susținut un interviu în fața secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat faptul că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi numită în funcția de judecător, astfel cum rezultă, din Hotărârea nr. 1.021 din 25.10.2016.

În contextul reiterării situației de fapt rezultate și din cuprinsul hotărârilor și cererilor aflate la dosar, în ceea ce privește volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, precum și la instanțele la care s-a solicitat a fi realizată numirea sa ca judecător, evidențierea avizelor primite, nefavorabil din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara și favorabile de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Orăștie, contestatoarea a arătat că Plenul CSM a reținut în soluționarea cererii sale, ca motiv unic, împrejurarea că ocupă funcția de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara iar încuviințarea cererii de numire în funcția de judecător și, implicit, vacantarea postului de conducere ar duce la perturbarea activității acestui parchet, sens în care a fost avut în vedere și avizul nefavorabil comunicat de acesta.

Contestatoarea a solicitat să se constate că Hotărârea Plenului C.S.M., prin care i s-a respins cererea de numire în funcția de judecător, a fost emisă cu exces de putere, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca și consecință vătămarea dreptului său. A arătat că din interpretarea sintagmei "pot fi numiți", care se regăsește în cuprinsul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rezultă că magistrații care formulează cereri de numire au dreptul la o aplicare justă a marjei de apreciere de către autoritatea decidentă și în cadrul acesteia, în condițiile întrunirii tuturor criteriilor, numirea în funcția de judecător este un drept și nu o vocație.

Limitele dreptului de apreciere al unei autorități sunt determinate prin conținutul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 care definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al unei autorități publice prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În contextul referirilor și al exemplificării în sensul indicării unor hotărâri date de Plenul CSM prin care au fost admise altor magistrați cereri de eliberare din funcția de procuror, deținător al unei funcții de conducere, și numirea în funcția de judecător, contestatoarea a mai susținut și dezvoltat și următoarele critici:

- motivarea respingerii cererii sale pe considerentul că deține o funcție de conducere este discriminatorie în raport cu ceilalți procurori și nu a constituit un impediment în situații când alți procurori cu funcții de conducere au formulat cereri similare, admise fără rezerve de Plenul CSM;

- Plenul CSM nu a dat nicio eficiență avizelor favorabile obținute, făcând referire doar la avizul nefavorabil care nu este nicidecum preponderent și nici de natură a antrena automat respingerea cererii formulate;

- volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este cu puțin peste media pe țară dar mult sub nivelul celui înregistrat la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăștie, volumul de activitate la această din urmă instanță nefiind de altfel analizat în hotărârea atacată;

- referirile la schemele de personal existente la parchetul unde funcționează ca și la instanțele pentru care a fost solicitată numirea nu au fost examinate și valorificate prin analizarea tuturor implicațiilor acestora și prin corelarea tuturor aspectelor pe care o astfel de analiză le impune;

- vechimea sa efectivă în funcția de procuror este la data de 01.10.2016 de 16 ani și 8 luni, în vreme ce vechimea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și în grad este de 8 ani și 4 luni;

- nu au fost analizate situația de personal de la Tribunalul Hunedoara respectiv Judecătoria Orăștie constând în dificultățile de ocupare a posturilor vacante de mai bine de 6 luni, în condițiile în care, în cursul anului 2016, niciun judecător nu a formulat cerere de transfer pentru aceste instanțe.

În probațiune, au fost depuse la dosar, hotărârea plenului CSM, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - SCAF la care contestatoarea a făcut referire în cuprinsul contestației formulate, ca și alte înscrisuri ce atestă situația posturilor vacante de judecător la instanțele din țară.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației formulate de dna procuror A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016, ca neîntemeiată.

În esență, intimatul CSM a arătat că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat, contestația fiind neîntemeiată în raport de răspunsurile date, și de apărările punctuale, la criticile contestatoarei, cuprinse în întâmpinare. În opinia CSM, hotărârea atacată este legală și nu a fost emisă cu exces de putere.

A precizat intimatul că adoptarea hotărârii secției pentru judecători privind îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător nu creează în mod automat un drept la numire și nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, indicând totodată că este atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor, numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror.

S-a mai arătat că dispozițiile legale și regulamentare incidente în cauză, la care a făcut referire și contestatoarea, conferă numai o vocație în sensul arătat, iar nu un drept, așa cum a susținut aceasta, rămânând la latitudinea Plenului CSM să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcția de judecător.

În fine, intimatul CSM a indicat că în soluționarea cererii formulate de dna procuror A., Plenul CSM a avut în vedere motivele de ordin profesional invocate, avizele comunicate de unitățile de parchet dar și de instanțele implicate în procedura de numire, criteriile regulamentare, precum și situația Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, vechimea deținută de contestatoare la unitatea de parchet și vechimea în funcție.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinarea CSM, solicitând respingerea apărărilor intimatului ca neîntemeiate.

La data de 27.01.2017 Tribunalul Hunedoara, în temeiul art. 61 alin. (1) și (3), rap. la art. 63 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea contestatoarei A. (în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara), arătând, în esență, că sprijină apărarea contestatoarei în cauza de față, solicitând alături de aceasta, admiterea contestației și anularea Hotărârii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a plenului CSM, cu consecința obligării la emiterea unei hotărâri prin care să fie aprobată cererea formulată și să fie înaintată Președintelui României propunerea de eliberare din funcția de procuror deținută și de numire în funcția de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la judecătoria Orăștie.

Actul administrativ supus controlului judecătoresc în condițiile prevăzute în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, este Hotărârea nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a plenului CSM, prin care, contestatoarei A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, i-a fost respinsă cererea de a fi numită în funcția de judecător.

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, reținând și apărările intimatului CSM dar și poziția intervenientului accesoriu Tribunalul Hunedoara, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru motivele expuse în continuare.

Plenul CSM, prin Hotărârea nr. 1.249 din 27.10.2016, a respins cererea formulată de către dna A., prim procuror adjunct la parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăștie.

În cuprinsul hotărârii atacate, Plenul CSM a arătat, în mod corect, că solicitarea contestatoarei este întemeiată și supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, ("la cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege") și a normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora, reținând în motivarea hotărârii, în sensul respingerii cererii, vechimea în funcția de procuror a contestatoarei de 16 ani și 8 luni, încărcătura de 109 dosare/procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, ca fiind situată peste media națională, avizul nefavorabil al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara și faptul că vacantarea postului de conducere ocupat de contestatoare ar perturba activitatea acestei unități de parchet, fiind necesară asigurarea continuității conducerii administrative judiciare a acesteia.

Conform art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, cu modificările și completările ulterioare, cererile întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și, respectiv, din funcția de procuror în funcția de judecător, se soluționează pe baza următoarelor criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Înalta Curte, contrar susținerilor contestatoarei, constată că prin actul atacat au fost examinate toate aceste criterii, ajungându-se motivat la concluzia respingerii cererii.

Nu este întemeiată susținerea contestatoarei în sensul că argumentarea soluției de respingere a cererii sale nu este nici suficientă și nici efectivă, în condițiile în care, astfel cum deja s-a arătat, toate criteriile legale, sus indicate, au fost avute în vedere și menționate în hotărârea de plen atacată, chiar dacă printr-o motivare concisă.

Mutatis mutandis, astfel cum în mod constant s-a stabilit în doctrină și în jurisprudență, în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu se poate cere unui judecător să analizeze exhaustiv toate argumentele invocate într-o cauză, se reține că și în cazul actului atacat, susținerile contestatoarei au fost grupate și examinate în raport cu relevanța pe care Plenul CSM le-a acordat-o în adoptarea soluției date.

Din perspectiva enunțată, omisiunea de analiză a tuturor aspectelor indicate de contestatoare, atâta timp cât criteriile sus indicate au fost atinse, nu poate echivala, astfel cum s-a susținut, cu lipsa motivării.

Cu referire la același aspect, al motivării actului atacat, Înalta Curte arată totodată că apreciază, contrar susținerilor contestatoarei, în sensul că referirea la deținerea de către aceasta a unei funcții de conducere nu poate fi apreciată ca fiind discriminatorie, câtă vreme fiind un element de fapt, obiectiv, a fost avut în vedere și analizat în contextul tuturor criteriilor deja arătate.

Cât privește avizele menționate în 22 alin. (3) din Regulament, acestea au doar un caracter consultativ și din această perspectivă rezultă că au fost valorificate.

În ceea ce privește susținerile contestatoarei subsumate criticii vizând caracterul arbitrar al hotărârii atacate ca și emiterea acesteia cu exces de putere, Înalta Curte reține deopotrivă netemeinicia acestora.

Astfel, deși contestatoarea se referă la încălcarea dreptului său de a fi numită în funcția de judecător, textul legal aplicabil, respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu consacră un drept ci, în mod evident doar o vocație la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror.

Din interpretarea acestui text legal aflat în discuție nu rezultă existenta unui drept de care beneficiază automat persoanele vizate de ipoteza normei legale și nici obligația corelativă a autorității publice de a dispune admiterea cererilor de numire în funcțiile de procuror/judecător.

Drept urmare, în exercitarea acestei competențe legale, Plenul CSM nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziției legale pre-citate, ci are o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane ale instanțelor și parchetelor, respectiv în a dispune măsurile pe care le apreciază adecvate din punct de vedere administrativ, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcționări a instanțelor și parchetelor, și interesele personale ale magistraților care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ pre-citat.

În cererea sa, contestatoarea a susținut că Plenul CSM a acționat cu exces de putere prin emiterea hotărârii de respingere a cererii sale, în termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere fiind definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată în cauză nu a fost adoptată de Plenul CSM cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuție fiind adoptat în limitele competenței conferite intimatului CSM prin art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege și regulament, în scopul asigurării unei bune funcționări a justiției.

Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, al echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice, în speță fiind vorba în mod evident de interesul public al bunei funcționari a justiției.

Drept urmare, în examinarea criticilor privind oportunitatea soluției administrative atacate, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În coordonatele astfel trasate, Înalta Curte reține că în cauză, față de întreg probatoriul existent la dosar, și raportat la analiza de mai sus a conținutului, respectiv a motivării hotărârii atacate, nu se constată nici exercitarea abuzivă de către Plenul CSM (încălcarea cu bună știință) a drepturilor sau libertăților recunoscute magistraților, în speță, a contestatoarei din prezenta cauză, și nici aprecierea eronată a situației acesteia.

În concret, Plenul CSM, examinând cererea formulată de către dna procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a plenului CSM pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, a apreciat că admiterea cererii ar perturba buna funcționare a activității Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, astfel că a respins cererea acesteia, numirea în funcția de judecător nefiind considerată oportună la momentul respectiv.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că la emiterea actului administrativ contestat Plenul CSM nu a acționat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, contestația formulată de către dna procuror A. va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, și, pe cale de consecință, se va respinge în fond și cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în interesul contestatoarei de către intervenientul Tribunalul Hunedoara, conform art. 67 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și, în fond, cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în interesul contestatoarei de către intervenientul Tribunalul Hunedoara .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED