ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2017

Decizia nr. 1353/2017

Asupra contestației de față,

Din examinarea lucrărilor în dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația formulată la data de 08 decembrie 2016, contestatoarea A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: anularea Hotărârii nr. 1268 din 27 octombrie 2016, emisă de Plenul CSM și obligarea intimatului CSM să emită o nouă hotărâre prin care să aprobe cererea de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța și să emită propunere în acest sens Președintelui României.

În motivarea contestației s-a arătat că Hotărârea nr. 1268/2016 emisă de CSM, prin care s-a dispus respingerea cererii de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța, este nelegală, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 61 din Legea nr. 303/2004, precum și ale art. 22 - 23 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului CSM (Regulament).

Prin Hotărârea nr. 1021 a Secției de judecători din CSM din 25 octombrie 2016, s-a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a contestatoarei și s-a dispus sesizarea Plenului CSM cu cererea de numire.

Prin Hotărârea nr. 1268 din 27 octombrie 2016, Plenul CSM a respins cererea de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța, motivând că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța s-a înregistrat un volum de activitate foarte ridicat, situat peste dublul mediei naționale, iar vacantarea unui post de procuror ar cauza o creștere a volumului de activitate, fluctuația de personal determinând perturbarea activității de la Parchet.

Contestatoarea a apreciat că hotărârea atacată este nelegală, deoarece nu numai că toate condițiile prevăzute de lege erau îndeplinite pentru a fi numită în funcția de judecător - situație constatată chiar de CSM - dar existau patru posturi de execuție vacante la nivelul Judecătoriei Constanța.

Mai mult, există aviz pozitiv pentru numire, atât din partea Judecătoriei Constanța, cât și din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Faptul că unitatea de parchet la care lucrează contestatoarea are un volum mare de activitate nu este suficient de relevant, având în vedere că și instanța unde se solicită numirea are un volum de activitate foarte mare, având dificultăți în ocuparea posturilor, astfel încât este evident că ambele instituții au nevoie de personal. Faptul că petenta are o vechime de numai 7 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța trebuie coroborat cu vechimea totală în funcție de 3 ani și 7 luni, astfel încât este aptă să-și exercite profesia, atât ca procuror, cât și ca judecător. Se arată că, în măsura în care alte unități de parchet din țară au un volum de activitate mai mic, atunci un magistrat ar putea solicita numirea în funcția de judecător, iar contestatoarea ar fi dezavantajată sub acest aspect și nu ar putea să-și valorifice vocația prevăzută de art. 61 din Legea nr. 303/2004.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, prin întâmpinare, respingerea contestației ca neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Adoptarea Hotărârii nr. 1021/2016 a Secției pentru judecători a CSM, prin care s-a constatat îndeplinirea condițiilor legale în vederea numirii în funcția de judecător a doamnei procuror doamnei A., nu creează în mod automat un drept de numire și nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul CSM.

Dispozițiile legale și regulamentare aplicabile în cauză conferă numai o vocație în sensul arătat, rămânând la latitudinea CSM-ului să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcția de judecător.

În cauză, Plenul CSM a analizat aspectele necesare pentru a stabili dacă doamna procuror poate fi numită în funcția de judecător și anume volumul de activitate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de la Judecătoria Constanța, vechimea deținută de contestatoare la unitatea de parchet și vechimea în funcție.

Parchetul unde activează contestatoarea are un volum de 2962 de dosare pe procuror, în primul semestru al anului 2016, față de media națională de 1234 de dosare pe procuror, iar încărcătura pe schemă a fost de 2043 de dosare pe procuror, față de 999, media națională.

În ceea ce privește gradul de ocupare a posturilor la nivelul unității de parchet la care funcționează contestatoarea, sunt prevăzute 29 posturi, fiind vacant un post de execuție.

Din aceste date statistice rezultă că, deși schema de posturi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța este aproape completă, volumul de activitate la această unitate de parchet este situat mult peste media națională.

Astfel, admiterea cererii contestatoarei de numire în funcția de judecător ar fi condus la îngreunarea activității la nivelul parchetului unde aceasta își desfășoară munca, în prezent, care ar trebui să funcționeze cu un număr redus de procurori, însă cu o încărcătură de dosare/procuror sporită considerabil.

În ceea ce privește Judecătoria Constanța, în primul semestru al anului 2016, încărcătura cauzelor pe judecător a fost de 670 de dosare, față de media națională de 643 de dosare, iar încărcătura cauzelor pe schemă a fost de 611 dosare, spre deosebire de media națională de 572 de dosare.

S-a constatat că, la Judecătoria Constanța, după analizarea cererilor de transfer de către Secția pentru judecători a CSM la data de 25 octombrie 2016, au mai rămas vacante trei posturi de judecători.

Referitor la criteriul vechimii în funcție, trebuie arătat că acesta nu poate fi privit singular, ci raportat la celelalte criterii, astfel încât, o vechime totală de trei ani și șapte luni nu conferă, automat dreptul de a fi numită în funcția de judecător.

Raportat la aceste date statistice, corelate cu analiza criteriilor din Regulament, în mod judicios Plenul CSM a apreciat că nu se impune ocuparea posturilor la Judecătoria Constanța, prin procedura numirii din funcția de procuror în cea de judecător - prezumția de legalitate a actului atacat nefiind răsturnată.

Hotărârea CSM are o justificare obiectivă și rezonabilă și anume gestionarea eficientă a resurselor umane în vederea asigurării unui echilibru al volumului de activitate la instituțiile implicate, astfel încât respingerea cererii contestatoarei nu a fost arbitrară.

II. Considerentele Înaltei Curți aspra contestației de față:

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Prin Hotărârea nr. 1268 din 27 octombrie 2016, Plenul CSM a respins cererea contestatoarei A. de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța, motivând că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța s-a înregistrat un volum de activitate foarte ridicat, situat peste dublul mediei naționale, iar vacantarea unui post de procuror ar cauza o creștere a volumului de activitate, fluctuația de personal fiind de natură să determine perturbarea activității de la Parchet. De asemenea, vechimea de numai 3 ani și 7 luni în activitatea de procuror și de numai 7 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a determinat respingerea solicitării contestatoarei A.

Hotărârea Plenului CSM s-a întemeiat pe dispozițiile art. 61 din Legea nr. 303/2004 și art. 22 - 23 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurilor în funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurilor în funcția de judecător.

Art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 conține o normă dispozitivă care prevede coordonatele generale în care autoritatea publică își exercită dreptul de apreciere, cu asigurarea proporționalității, a unui just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și conținutul drepturilor ori intereselor legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă. Din interpretarea textului legal menționat nu rezultă existența unui drept de care beneficiază automat persoanele vizate de ipoteza normei legale și nici obligația corelativă a autorității publice de a dispune admiterea cererilor de numire în funcțiile de procuror sau de judecător.

Regulamentul prevede în art. 23 alin. (1

1

), mai multe criterii ce trebuie avute în vedere la soluționarea unor asemenea cereri formulate de magistrați: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultatea de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător și procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Din analiza hotărârii contestate rezultă că în soluționarea cererii de numire din funcția de procuror în funcția de judecător, Plenul CSM a avut în vedere volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și vechimea în funcție a contestatoarei - aceste două criterii fiind determinante în decizia luată de organul administrativ.

Totuși, nici legea și nici Regulamentul nu impun prevalența unor criterii față de celelalte, astfel încât la soluționarea cererii de numire în funcția de judecător, ele trebuie analizate în mod corelat, urmând ca, nu numai interesul angajatorului privind politica de resurse umane să fie realizat, dar să poată fi îndeplinită și corelarea interesului public cu cel privat. Aceasta înseamnă că vocația contestatoarei de a fi numită în funcția de judecător să poată fi concretizată, în măsura în care sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute de lege și de Regulament.

În speță, decisivă în evaluarea consecințelor soluționării favorabile a cererii de numire din funcția de procuror în funcția de judecător este analiza de oportunitate realizată de instituțiile implicate în procedura de emitere a avizelor prevăzute de art. 22 alin. (3) din Regulament. Aceste instituții sunt cele mai în măsură să stabilească dacă admiterea cererii afectează sau nu buna funcționare a unității de parchet.

În cauză, avizele favorabile emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, infirmă aprecierea Plenului CSM conform căreia admiterea cererii contestatoarei ar afecta buna funcționare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Avizele favorabile sunt și la nivelul Judecătoriei Constanța și a Curții de Apel Constanța.

Din această perspectivă, este pertinentă observația contestatoarei în sensul că, invocându-se volumul de activitate peste media națională înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, ceea ce implică un efort considerabil al procurorilor care își desfășoară activitatea în aceste condiții, se creează o inegalitate de tratament juridic în raport de procurorii care formulează cereri similare și care își desfășoară activitatea la unități de parchet cu un volum redus de activitate, fără a exista un scop legitim și o cauză obiectivă și rezonabilă.

Scopul legitim este reprezentat de interpretarea și aplicarea corectă a legii, inclusiv în procedura administrativă, iar volumul de activitate peste media națională nu poate constitui, în mod singular, o cauză obiectivă și rezonabilă în refuzul soluționării favorabile a cererilor de numire din funcția de procuror în funcția de judecător, desigur, prin raportare și la celelalte criterii prevăzute de Regulament.

În examinarea criticilor cu privire la adoptarea soluției administrative, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel că incovenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Or, în speță, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și aplicarea corelată a criteriilor prevăzute de Regulament, completată de avizul de oportunitate al parchetelor și instanțelor implicate, favorabil în ceea ce o privește pe contestatoarea A., ar fi permis îmbinarea interesului public cu cel privat, permițând contestatoarei să-și valorifice vocația consacrată de art. 61 din Legea nr. 303/2004.

În aceste circumstanțe, nu se poate susține că rațiunea organului administrativ constă în gestionarea eficientă a resurselor umane în vederea asigurării unui echilibru al volumului de activitate la instituțiile implicate, cum pretinde intimatul CSM, ci de un exces de putere în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, va admite contestația formulată de contestatoarea A., va anula Hotărârea CSM nr. 1268 din 27 octombrie 2016 și obligarea CSM să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea contestatoarei de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1268 din 27 octombrie 2016.

Anulează Hotărârea nr. 1268 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea contestatoarei A. de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2017.

Procesat de GGC - NN