ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 956/2023

Ședința publică din data de 22 februarie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM" sau "Consiliul"), anularea Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea sa de numire în funcția de judecător la Judecătoria Giurgiu, Judecătoriile Sector 1,2,6 București, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Oltenița, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Călărași, Judecătoria Roșiorii de Vede sau Judecătoria Turnu Măgurele și obligarea CSM la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe numirea contestatoarei în funcția de judecător la una dintre instanțele învederate mai sus.

În motivarea contestației, urmare unei succinte prezentări a situației de fapt, contestatoarea a învederat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, reprezentând un act emis cu exces de putere prin încălcarea art. 61 din Legea nr. x, coroborat cu art. 23 alin. (1) indice 1 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior alin. Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

A mai arătat contestatoarea că au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (1) din Constituția României (ipoteza discriminării), art. 14 din CEDO (ipoteza discriminării pentru orice altă situațiune), Recomandarea din 20 iunie 2007 a Comitetului de Miniștri al Statelor Membre, privind protecția individului referitoare la o bună administrare și Principiul IV din Rezoluția (77)31 a Comitetului de Miniștri al Statelor Membre.

În opinia contestatoarei, în cauză, nu se poate stabili dacă acele criterii indicate în hotărâre au fost aplicate în ordine sau dacă fiecare dintre ele a avut o anumită pondere, iar un astfel de aspect are aptitudinea de a afecta legalitatea și gradul de claritate al hotărârii, lăsând loc arbitrariului manifestat sub forma excesului de putere.

Realizând o comparație a hotărârii atacate cu alte hotărâri emise de intimat, contestatoarea a subliniat că nu oportunitatea a stat la baza hotărârii atacate, ci o dorință subiectivă — expresie a excesului de putere — de a nu permite contestatoarei accederea la funcția de judecător.

De asemenea, contestatoarea a învederat că hotărârea a fost dată și cu încălcarea unor norme de procedură adoptate pentru propria funcționare de către Consiliul Superior al Magistraturii, mai precis art. 12 indice 2 și indice 5 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii. În acest sens, contestatoarea a arătat că în ședința din data de 31.10.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reluat votul cu privire la cererea de numire în funcția de judecător la Judecătoria Giurgiu într-o altă componență decât cea din data de 26 octombrie 2017.

Prin întâmpinarea depusă în litigiul pendinte, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de contestatoarea A., apreciind, în esență, ca fiind incidentă excepția nulității contestației pentru lipsa semnăturii. În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Intimatul a învederat că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1136/31.10.2017 a fost respinsă, pe de o parte, solicitarea formulată de contestatoare, procuror la Direcția Națională Anticorupție, de amânare a discutării cererii de numire în funcția de judecător la Judecătoria Giurgiu, dar și cererea de numire în funcția de judecător la antereferita judecătorie, precum și la restul judecătoriilor la care aceasta a solicitat numirea, fiind reținute avizele nefavorabile comunicate de unele instanțe la care s-a solicitat numirea, de necesitatea asigurării unui just echilibru între interesul general al societății și interesul personal al magistratului, precum și de optima funcționare a unității de parchet de la care contestatoarea provenea.

A mai arătat CSM că îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător nu creează, în mod automat, un drept la numire și nu conduce, de plano, la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor. Exercitarea acestei marje de apreciere de către Consiliu, în limitele stabilite de legiuitor, în soluționarea cererilor de numire din funcția de procuror în funcția de judecător sau din funcția de judecător în cea de procuror, nu poate conduce la reținerea excesului de putere în adoptarea unei hotărâri.

Intimatul a subliniat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aspectele necesare pentru a stabili dacă doamna procuror putea fi numită în funcția de judecător și anume schema de personal la unitatea de parchet și instanțele de judecată vizate, volumul de activitate înregistrat la aceste instituții, avizele comunicate Consiliului de instanțele și parchetele implicate, precum și optima funcționare a sistemului judiciar, în general, și a unității de parchet la care își desfășura activitatea contestatoarea, în particular.

De asemenea, intimatul a opinat și că nici din punct de vedere procedural nu se poate reține vreo critică de nelegalitate, hotărârea atacată fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 12 indice 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, textul în discuție neimpunând condiția ca reluarea procedurii de vot să aibă loc în aceeași componență a Plenului ca cea în fața căreia a intervenit paritatea de voturi.

A mai arătat intimatul că art. 12 alin. (2) din același act normativ prevede expres faptul că lucrările Plenului se desfășoară în prezența a cel puțin 15 membri și sunt prezidate de președinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreședinte, astfel încât singura condiție ce trebuia întrunită era cea referitoare la legala constituire a Plenului, cu numărul de membri prevăzut de legiuitor, independent de prezența acelorași membri.

Nu în ultimul rând, intimatul a opinat că nefondată este și cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, date fiind caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere, dar și lipsa unei culpe procesuale a CSM.

Prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2018, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecării contestației formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală.

Prin notele scrise depuse la data de 13.12.2022, intimatul CSM a solicitat admiterea excepției de perimare, în raport de aspectul dezînvestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2018, prin încheierea finală de la data de 01.11.2019.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, prin încheierea de ședință din 14 martie 2018 a dispus suspendarea judecării contestației formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât, în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urma să se dea în cauza pendinte. Măsura suspendării a fost dispusă până când hotărârea ce urma a se pronunța în cauza penală devenea definitivă.

Încheierea de ședință din data de 14 martie 2018 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 418 alin. (1) C. proc. civ. cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Potrivit referatului grefei instanței din data de 12 septembrie 2022, prin încheierea din data de 1 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția Penală dosarul cu nr. x/2018 a fost soluționat definitiv. De asemenea, Înalta Curte observă că părțile au fost citate cu mențiunea de a formula punct de vedere cu privire la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018, intimatul CSM învederând că de la data pronunțării Încheierii finale din data de 01.11.2019 au încetat să mai subziste motivele care au justificat suspendarea cauzei pendinte. În ceea ce o privește pe contestatoare, Înalta Curte observă conduita procesuală pasivă a acesteia, concretizată în nedepunerea unui punct de vedere în sensul celor solicitate de instanța de judecată.

În raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că prin antereferita încheiere din data de 1 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, dosarul nr. x/2018 a fost soluționat definitiv, în sensul art. 413 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, de la data de 14 martie 2018 și până la data de 1 noiembrie 2019 cursul perimării a fost suspendat, de la data de 2 noiembrie 2019 începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reține că un astfel de termen ar fi fost susceptibil a se împlini la data de 2 mai 2020, însă, în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020. În raport de prevederile art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 418 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia: "perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate."

În consecință, Înalta Curte reține că, la data de 16.03.2020 a fost suspendată curgerea termenului de perimare, reluarea acestuia operând de la data încetării stării de urgență, pentru perioada de timp rămasă. Ca atare, cursul perimării s-a reluat la data de 15.05.2020 și s-a împlinit la data de 2 iulie 2020, în raport de prevederile art. 181 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit, din oficiu, de către instanța de judecată.

În consecință, Înalta Curte, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, va constata intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării.

Constată perimată contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.