ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1622/2016

Decizia nr. 1622/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25 septembrie 2015, sub nr. 3500/1/2015, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 533 din 26 mai 2015, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea contestatoarei de numire în funcția de judecător, cu păstrarea gradului profesional de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la una dintre Judecătoriile Sectorului 1, 2, 3 din București, la Tribunalul București sau la Tribunalul Ilfov.

În motivare arată că hotărârea Plenului CSM este arbitrară și este emisă cu exces de putere, argumentele pe care se întemeiază fiind contrare situației de fapt existente la momentul soluționării cererii sale de numire în funcția de judecător. Astfel, cât privește criteriul volumului de activitate, este notorietate că la nivelul instanțelor la care a cerut numirea în funcția de judecător, volumul de activitate este net superior celui de la nivelul Direcției Naționale Anticorupție. Argumentele invocate de Plen privind politica de resurse umane nu pot fi primite întrucât cererea contestatoarei a fost avizată favorabil atât de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cât și de instanțele la care a cerut numirea. Pe de altă parte, respingerea cererii de numire nu se poate baza pe proiecții viitoare ale politicii de resurse umane, în caz contrar creându-se o situație discriminatorie pentru procurorii care îndeplinesc condițiile de numire în funcția de judecător anterior realizării „proiectelor” CSM. Rolul CSM în stabilirea politicii de resurse umane este acela de a eficientiza activitatea sistemului judiciar iar nu de a o frâna.

În ceea ce privește oportunitatea măsurii, la momentul formulării cererii de numire ca și la momentul soluționării acestei cereri existau posturi vacante la Judecătoriile Sectoarelor 1, 2 și 3 București precum și la Tribunalul Ilfov și la Tribunalul București. Plenul nu a făcut nicio analiză asupra posibilității ocupării locurilor vacante la nivelul Judecătoriei Sectorului 2 București ori la nivelul Tribunalului Ilfov.

În drept, sunt invocate dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală și temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente (art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 22 și 23 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006).

Criticile contestatoarei sunt nefondate. La Direcția Națională Anticorupție - nivel central (unitate de parchet la care este încadrată contestatoarea), dintre cele 145 posturi de procuror prevăzute în schemă sunt vacante 13 posturi de conducere și 4 posturi de execuție. Volumul de activitate a înregistrat o medie de 318 lucrări/procuror respectiv 71 dosare/procuror. De asemenea s-a constatat că gradul de ocupare a posturilor de procuror a fost de aproximativ 80% în 2013 și 78% în 2014.

Ținând seama de gradul de ocupare a posturilor de procuror, de dificultățile de ocupare a acestor posturi precum și de complexitatea cauzelor instrumentate, s-a luat hotărârea respingerii cererii contestatoarei. S-a considerat că eficientizarea activității sistemului judiciar se realizează prin păstrarea specialiștilor din domeniu, desfășurarea activității la această unitate de parchet fiind considerată o experiență valoroasă dobândită.

De asemenea, la data emiterii hotărâri atacate nu existau posturi vacante la Tribunalul București și nici la Judecătoriile Sectoarelor 4, 5 și 6. Deși la Judecătoriile Sectoarelor 1, 2 și 3 precum și la Tribunalul Ilfov existau posturi vacante, în privința acestor instanțe nu există vreo dificultate de ocupare a posturilor, care sunt deosebit de atractive pentru judecătorii îndrituiți să formuleze cereri de transfer, detașare, promovare, opțiune în urma examenului de capacitate precum și în urma concursurilor de admitere în magistratură. În plus, este de notorietate că aceste instanțe se confruntă cu un volum mare de activitate în materie civilă, posturile vacante fiind distribuite secțiilor civile. Or, contestatoarea este specializată în materie penală. Acesta a fost și motivul pentru care Judecătoriile Sectoarelor 1 și 3 au avizat nefavorabil cererea contestatoarei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 533 din 26 mai 2015, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 533 din 26 mai 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 367 din 19 mai 2015 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru numirea contestatoarei în funcția de judecător, iar prin hotărârea Plenului CSM contestată a fost respinsă cererea contestatoarei de numire în funcția de judecător la Tribunalul București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 6 București sau la Tribunalul Ilfov.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, analizând volumul de activitate al DNA -nivel central, unitate de parchet la care este încadrată contestatoarea, dar și al instanțelor la care a solicitat numirea în funcția de judecător, precum și situația posturilor vacante și gradul de ocupare a posturilor la Direcția Națională Anticorupție - nivel central în anii 2013 și 2014, că se impune respingerea cererii contestatoarei având în vedere lipsa posturilor vacante la Tribunalul București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv gradul de ocupare a posturilor de procuror la DNA - nivel central/dificultățile de ocupare a acestor posturi, precum și complexitatea deosebită a cauzelor instrumentate la nivelul acestei structuri specializate. Plenul CSM a avut în vedere și că, la instanțele la care există posturi vacante, este posibilă ocuparea acestora prin repartizarea absolvenților INM, respectiv a judecătorilor, în urma examenului de capacitate.

Hotărârea contestată este legală și nu este emisă cu exces de putere, așa cum susține contestatoarea. Motivele contestației privesc oportunitatea soluției administrative. În examinarea criticilor privitoare la oportunitate, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității cât privește măsurile individuale dispuse de autoritățile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice (în speță, interesul public al bunei funcționări a justiției).

Din această perspectivă, nu se poate afirma că intimatul CSM s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acționat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatoarei de numire în funcția de judecător.

Plenul CSM s-a raportat la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și la art. 22 și 23 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător. Printre criteriile prevăzute de Regulament a fi avute în vedere la soluționarea cererilor se numără volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestor posturi. În speță, s-a reținut gradul mai scăzut de ocupare a posturilor de procuror la DNA - nivel central, respectiv dificultățile de ocupare a posturilor la această unitate de parchet (la care erau vacante 13 posturi de conducere și 4 posturi de execuție) precum și complexitatea cauzelor instrumentate la nivelul acestei structuri specializate, care impune păstrarea în funcție a unui procuror care a dobândit o experiență solidă în sistem.

Pe de altă parte, dintre instanțele la care a cerut contestatoarea numirea în funcția de judecător, numai unele înregistrau, la data soluționării cererii contestatoarei, posturi vacante utile pentru o astfel de numire. Însă, aceste posturi vacante, așa cum a reținut Consiliul Superior al Magistraturii, pot fi ocupate cu ușurință în urma examenului de capacitate, concursului de admitere în magistratură, cererilor de transfer, detașare, etc.

Față de toate aceste repere care creionează criteriul referitor la volumul de activitate al unității de parchet/instanțelor implicate și dificultățile de ocupare a posturilor, se constată că Plenul CSM a decis respingerea cererii, în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiile legale și regulamentare.

Hotărârea contestată nu se bazează pe proiecții viitoare ale politicii de resurse umane, așa cum susține contestatoarea, ci are în vedere situația concretă la data soluționării cererii de numire în funcția de judecător. Plenul CSM a procedat la o analiză de oportunitate a măsurii pe care este îndrituit să o facă în raport de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborate cu prevederile ar. 22 și 23 din Regulamentul aprobate prin HPCSM nr. 193/2006. Cât privește avizul favorabil exprimat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, acesta are rol consultativ, decizia fiind atributul exclusiv al CSM care, conform legii, își asumă rolul de a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge contestația, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 533 din 26 mai 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.

Procesat de GGC - LM