ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4350/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 571 din 19 iunie 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de S.E.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, împotriva Hotărârii nr. 103 din 8 mai 2008 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că Hotărârea nr. 103 din 8 mai 2008 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus încetarea detașării recurentului la Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, este legală, reținând următoarele: Potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, detașarea magistraților se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu acordul scris al judecătorului sau procurorului, la solicitarea instituției unde magistratul urmează a fi detașat.

Legea stabilește cele doua condiții ale detașării: existența solicitării unei instituții și acordul magistratului care urmează a fi detașat iar, în lipsa uneia dintre aceste condiții, instituția detașării nu mai subzistă. Raportat la prevederile legale susmenționate, petentul a apreciat că, prin simetrie, la încetarea detașării trebuie solicitat acordul magistratului detașat.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, „detașarea poate înceta, anterior duratei pentru care a fost dispusă, la cererea instituției care a solicitat detașarea ori a magistratului detașat", reglementându-se prin norme imperative, în concordanță cu dispozițiile legii, cele două posibilități de încetare a detașării, altele decât cele de drept; aceste dispoziții legale au în vedere lipsa uneia dintre condițiile detașării și anume: cererea instituției de încetare a detașării, care presupune lipsa sau retragerea solicitării de detașare și cererea magistratului detașat de încetare a acesteia, care presupune lipsa sau retragerea acordului asupra detașării.

Încetarea detașării în cadrul Ministerului Justiției presupune și încetarea funcției de conducere deținută, însă nu constituie o revocare din funcția de conducere reglementată de Legea nr. 303/2004, deoarece numirea în această funcție a fost dispusă pe cale administrativă, prin Ordin al ministrului justiției. În concluzie, se arată în considerentele hotărârii atacate, Consiliul Superior al Magistraturii nu are competență de numire sau revocare în, respectiv din, funcții de conducere în cadrul instituțiilor unde magistratul este detașat. Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, considerând-o nelegală, S.E.C. a declarat recurs, în motivarea căruia susține, în esență, următoarele: Nu i s-a cerut niciodată acordul pentru încetarea detașării și nici nu a fost informat despre această măsură.

Ori, arată recurentul, este vădit nelegal a se dispune încetarea detașării la simpla cerere a instituției care a cerut-o inițial, în absența acordului celui detașat. Instituția detașării, în ceea ce privește revocarea sau încetarea acesteia, nu este reglementată în legile speciale privind statutul și cariera magistraților, care constituie o categorie distinctă de personal ce nu se supune regimului aplicabil salariaților, însă este guvernată de principiile fundamentale ale dreptului muncii.

Cum Legea nr. 53/2003 C. muncii și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc condițiile detașării dar nu și revocarea sau încetarea acesteia, arată recurentul, în reglementările aplicate ar trebui regăsite principiile general valabile în materia „actului juridic" și „contractelor". Invocând faptul că detașarea și numirea ca director de penitenciar au fost operate în Carnetul de Muncă, „intrând în circuitul civil și producând efecte urmare acordului de voință al Ministerului Justiției și recurentului", conform prevederilor art. 58 din Legea nr. 303/2004, recurentul susține că acest acord de voință ( mutuus conssensus ), prin simetrie, ar fi trebuit să stea la baza și a încetării detașării ( mutuus dissensus ). De asemenea, arată recurentul, solicitându-se direct „încetarea detașării", s-a eludat metodologia de predare-primire a funcțiilor de conducere din sistemul administrației penitenciarelor, aprobată prin Ordinul ministrului justiției nr. 2013/C/2006, care stabilește că, pentru funcția de director de penitenciar se realizează o serie de acte de inventariere și apreciere a situației operative a instituției, activitate ce se desfășoară într-un interval de timp de 11-22 zile și se consemnează într-un proces-verbal care se avizează de structura ierarhic superioară.

Intimatul, susține recurentul, prin hotărârea atacată a încălcat prevederile art. 6 lit. a) și b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și și-a încălcat atribuțiile prevăzute de lege dispunând asupra carierei unui magistrat în mod discreționar. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin Ordinul ministrului justiției nr. 2288 din data de 6 august 2003, S.E.C.

a fost detașat, pentru o perioadă de 3 ani, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova la Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, în funcția de director al Penitenciarului Ploiești, începând cu data de 1 august 2003, iar prin Hotărârea nr. 195 din data de 22 august 2006 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și prin Ordinul ministrului justiției nr. 2119/C din 19 septembrie 2006 s-a dispus prelungirea detașării și, respectiv, numirea recurentului pe perioada detașării în funcția de conducere deținută.

Prin Hotărârea nr. 103 din 8 mai 2008 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (1) și (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și avându-se în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus încetarea detașării recurentului la Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor.

Conform dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 303/2004 „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale" [alin. (1)] și „După încetarea detașării, judecătorul sau procurorul revine în funcția deținută anterior" [alin. (5)]. De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, detașarea judecătorilor la alte instanțe și a procurorilor la alte parchete, sau a judecătorilor și a procurorilor la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției și unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, se dispune de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu acordul scris al magistraților în cauză, la cererea președintelui instanței sau a conducătorului parchetului la care se solicită detașarea.

Conform art. 9 din același Regulament, „Detașarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detașarea ori a judecătorului sau procurorului detașat. Detașarea poate înceta și la solicitarea motivată a președintelui instanței sau a conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul în cauză". Rezultă, din dispozițiile legale și regulamentare mai sus citate, că detașarea magistraților, ca, de altfel, și delegarea și transferul, este o măsură administrativă care poate fi dispusă numai cu acordul acestora.

Cerința imperativă a acordului magistraților în cazul celor trei forme de modificare a raportului juridic dintre aceștia, pe de o parte, și instanța, parchetul sau instituția în cadrul căreia își desfășoară activitatea, pe de altă parte, își găsește rațiunea în chiar principiile constituționale ale inamovibilității, stabilității și independenței judecătorilor și procurorilor, a căror protecție este menită să o asigure. În acest sens, sunt prevederile art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora „Judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare, numai cu acordul lor, și pot fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege", respectiv „Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutați prin transfer, detașare sau promovare, numai cu acordul lor.

Ei pot fi delegați, suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege". Dintre cele trei forme de modificare a raportului juridic de funcție al magistratului, numai transferul se dispune la cererea magistratului, delegarea și detașarea fiind dispuse exclusiv la solicitarea instanțelor, parchetelor sau instituțiilor la care, din cauze obiective, se impune delegarea sau detașarea; transferul se dispune, așadar, „în interesul magistratului", pe când delegarea și detașarea se dispun „în interesul instituției". Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 6 din Regulamentul sus menționat, potrivit cărora „Cererea de detașare însoțită de acordul scris al judecătorului sau al procurorului a cărui detașare se solicită se depune la Consiliul Superior al Magistraturii" [alin. (1)] iar „Direcția resurse umane și organizare solicită punctul de vedere al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și întocmește, în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situația posturilor vacante și a celor ocupate la cele două instanțe, respectiv parchete,

precum și volumul de activitate și încărcătura pe judecător sau procuror la instanțele sau parchetele implicate în procedura de detașare" [alin. (2)]. Fundamentul (cauza) instituției detașării nu îl constituie, deci, acordul părților ci situația obiectivă privind volumul de activitate, invocată de instanța, parchetul sau instituția solicitantă și constatată de autoritatea competentă să dispună detașarea; odată încetată această situație obiectivă, încetează și rațiunea detașării, legea necondiționând de acordul magistratului decât începutul nu și încetarea acestei măsuri. Rezultă, deci, că detașarea nu este rezultatul unui acord de voință între părți, în sensul dreptului comun, ci o măsură administrativă dispusă din inițiativa și în interesul instanței, parchetului sau instituției publice în care urmează să-și desfășoare activitatea magistratul, dacă acesta își exprimă acordul.

Detașarea este, așadar, o măsură administrativă al cărei caracter rămâne unilateral, condiția acordului de voință al magistratului vizat, care este liber să consimtă sau nu, nefiind de natură să confere un caracter bilateral, sinalagmatic acestei măsuri, impuse de necesități obiective legate de buna desfășurare a activității din cadrul instanței, parchetului sau instituției publice care o solicită iar nu de motive subiective. Cum a fost dispusă „Pe perioada detașării", numirea recurentului în funcția de director al Penitenciarului Ploiești a încetat odată cu detașarea. Raportat la cele de mai sus, rămân fără temei și susținerile recurentului, potrivit cărora hotărârea atacată ar fi discriminatorie în ce privește cariera sa și că ar eluda metodologia de predare-primire a funcțiilor de conducere din sistemul administrației penitenciarelor, cu atât mai mult cu cât, în ce privește această din urmă susținere, instituția interesată nu a invocat ea însăși acest aspect.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va menține, ca fiind temeinică și legală, hotărârea nr. 571 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de S.E.C. împotriva hotărârii nr. 571 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.