ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 932/2009, Plenul

C.S.M. a respins contestația formulată de P.L.M. împotriva Hotărârii nr. 351

din 14 mai 2009 a Secției pentru Judecători a C.S.M.

Plenul C.S.M. a reținut, în esență,

că prin Hotărârea nr. 351 din 14 mai 2009, secția pentru judecători, a respins

contestația

formulată de doamna judecător P.L.M.

împotriva Hotărârii nr.

26

/2009 a Comisiei a de organizare a concursului

pentru promovarea în funcții

de

execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009 pentru neîndeplinirea

condiției privind existența raportului de evaluare.

Petenta

a fost numită judecător inamovibil

la judecătoria Medgidia la dau de 07 decembrie 2005, având o vechime, potrivit art.

44 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, de 10 ani și 5 luni, calculată la data de 31 mai 2009, iar anterior

datei de 07 decembrie 2005, începând cu data de 01 ianuarie 1999, a fost avocat.

Începând cu data

de 01 februarie 2008, s-a dispus detașarea petentei la

C.S.M., pentru

o perioadă de 3 ani.

Plenul C.S.M. a mai reținut că

potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu

modificările și completările ulterioare, „pot participa la concursul de

promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și

procurorii care au avut calificativul „foarte

bine” la ultima evaluare, nu au fost sancționați

disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condiții minime de vechime.

Astfel, s-a apreciat că petenta

îndeplinește condiția referitoare la vechimea necesară pentru promovare și cea

privind lipsa sancționării disciplinare în ultimii 3 ani, dar nu îndeplinește

condiția existenței raportului de

evaluare a

activității profesionale, toate condițiile prevăzute de lege pentru promovarea

în

funcții de execuție fiind cumulative.

Împotriva Hotărârii nr. 932/2009 a

Plenului C.S.M., în temeiul dispozițiilor art. 29 alin (7) din Legea nr. 317/2009,

recurenta P.L.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta, în motivarea recursului

arată că ar fi absurdă interpretarea acreditată de intimat, potrivit căreia

activitatea profesională nu a putut fi evaluată pentru perioada 2005 - 2007,

din cauza detașării la C.S.M., intervenită după împlinirea celor 2 ani de

activitate ca judecător, pe unicul considerent al absenței de la instanță, la

data începerii procedurii de evaluare.

Recurenta mai susține că nu există

nici o dispoziție legală care să restrângă obligația de a evalua activitatea

profesională a magistratului care, pe durata desfășurării procedurii de

evaluare de către comisia de evaluare, nu își desfășoară activitatea efectiv în

cadrul acelei instanțe/acelui parchet, din indiferent ce rațiune (delegare,

detașare, transfer etc.)

Se mai arată că dispozițiile

reținute în fundamentarea respingerii contestației nu-și găsesc aplicare,

Hotărârea nr. 932/2009 a Plenului C.S.M. fiind emisă cu aplicarea greșită a

legii.

Recurenta mai arată că în situația

în care lipsa evaluării nu îi este imputabilă judecătorului, după caz,

procurorului, atunci acesta nu poate fi sancționat, putând să se bucure de

drepturile prevăzute de lege și pentru exercitarea cărora s-a prevăzut

îndeplinirea, printre altele, și a condiției existenței calificativului „foarte

bine”, calificativ ce se acordă în urma evaluării, în condițiile stabilite de

lege.

În conformitate cu art. 53 alin. (l)

și (2) din Constituție, „exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate

fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, ... iar „restrângerea

poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică”.

Dreptul la promovare în funcții de

execuție reprezintă, în mod analog, un drept fundamental în cariera

judecătorului, drept care nu poate fi îngrădit sau limitat decât în cazurile

expres și limitativ prevăzute de lege și numai dacă această măsură se dovedește

necesară într-o societate democratică.

Orice altă interpretare, în sensul

celei reținute prin actul administrativ recurat, ar fi de natură să conducă la

transformarea instituției detașării într-o sancțiune, care l-ar opri practic pe

magistratul detașat de la exercițiul dreptului de a fi evaluat și de a promova

în funcții de execuție, ceea ce nu poate fi acceptat, în condițiile în care

sancțiunile sau derogările de la norma generală trebuie să fie expres și

limitativ prevăzute de lege.

Recurenta mai menționează că prin

Hotărârea nr. 12/2008 a Secției pentru judecători, s-a dispus detașarea ei și

detașarea altor judecători, de la Tribunalul București (doamna judecător R.S.), Judecătoria Sectorului 5 București (doamna

judecător A.V.T.), Curtea de Apel București (doamna judecător A.S.S.) și

respectiv Tribunalul Giurgiu (doamna judecător S.E.D.), acestor judecători

fiindu-le evaluată activitatea în cursul anului 2008 și întocmindu-li-se

rapoartele de evaluare prevăzute de lege pentru perioada 2005 - 2007.

Chiar dacă această hotărâre a

Plenului a fost emisă în considerarea unui concurs de promovare distinct,

recurenta aprecieză că nu poate fi primit argumentul schimbării voinței

Plenului C.S.M. în a recunoaște dreptul la promovare unor magistrați, exclusiv

raportat la un concurs sau altul, rațiunea acestei recunoașteri fiind, în

esență, aceeași, respectiv lipsa evaluării acestora, din orice fel de cauze

neimputabile lor, pe de o parte, iar pe de altă parte intimatul nu poate dovedi

survenirea unor alte rațiuni legale pentru a justifica aplicarea față de

subsemnata a unui tratament diferit de cel aplicat altor judecători aflați în

situații identice sau comparabile cu mine.

În fine, recurenta mai susține că

singura concluzie ce poate rezulta din actul administrativ dedus judecății este

aceea a aplicării unui tratament vădit discriminatoriu privind condițiile de

încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și

promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și

perfecționare profesională, în condițiile deplinei aplicabilități a art. 2 și 3

lit. a) din O.G. nr. 137/2000, care, cu atât mai mult, nu poate constitui

rațiunea restrângerii dreptului la înscriere în vederea concursului de

promovare în funcții de execuție.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor legale

incidente în materie, Înalta Curte constatată că recursul este fondat, având în

vedere considerentele în continuare arătate.

La data de 7 decembrie 2005, recurenta a fost numită judecător inamovibil la Judecătoria Medgidia, prin Decretul Președintelui României nr. 1191/2005, iar la data de 1 februarie 2008 a fost detașată la C.S.M., unde își desfășoară activitatea și în prezent.

Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 932/2008

a reținut în esență că, deși recurenta îndeplinește condiția minimă de vechime

și cea privind lipsa sancționării disciplinare în ultimii 3 ani, nu

îndeplinește condiția referitoare la evaluarea activității profesionale, toate

condițiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcții de execuție fiind

cumulative.

Prin Hotărârea nr. 345/2008 a

Plenului C.S.M. s-a statuat că termenul de 2 ani de la numirea în funcție, la

care se referă art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare și art. 29 alin. (1) din Regulamentul

privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, se

calculează de la data numirii în funcția de judecător sau procuror, prin Decret

al Președintelui României.

Or, în speța de față, luând în

calcul faptul că recurenta a împlinit 2 ani de la numirea în funcția de

judecător la Judecătoria Medgidia, prin Decret al Președintelui României, la

data de 5 decembrie 2005, rezultă fără putință de tăgadă că lipsa evaluării, pe

perioada anilor 2005 - 2007, nu îi este imputabilă.

La data numirii recurentei în

funcția de judecător inamovibil, respectiv, 7 decembrie 2005, era în vigoare Regulamentul privind evaluarea judecătorilor și procurorilor aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 324/2005, care la art.

4 alin. (3) prevedea că evaluarea judecătorilor și procurorilor detașați se face

de instituția la care aceștia funcționează, în raport de specificul activității

desfășurate și de reglementările existente la acele instituții.

Modificarea acestor dispoziții a

avut loc la sfârșitul anului 2007, respectiv la data de 29 noiembrie 2007, data publicării în M. Of. a Regulamentului, adică la finalul perioadei de evaluare.

O soluție contrară ar conduce la încălcarea regulii tempus regit actum.

Potrivit acesteia, o lege poate fi apreciată numai în funcție de regimul

constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată.

În altă ordine de idei, potrivit

dispozițiilor legale, detașarea nu implică pierderea calității de judecător și

nici a drepturilor și obligațiilor corelative, inclusiv dreptul de a fi evaluat

și de a promova.

O altă interpretare ar fi de natură

să conducă la transformarea instituției detașării într-o sancțiune, aspect ce

nu poate fi reținut, deoarece este cunoscut faptul că orice sancțiune trebuie

să fie expres și limitativ prevăzută de lege.

În considerarea celor menționate,

sunt și dispozițiile art. 58 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor potrivit cărora: „Consiliul Superior al Magistraturii dispune

detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte

instanțe sau parchete, la C.S.M., I.N.M., Ministerul Justiției sau la unitățile

subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv

cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și

la instituții ale U.E. sau organizații internaționale.

(2)

Durata detașării este

cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Detașarea se prelungește o singură dată, pentru

o durată de până la 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (1).

(3)

În perioada detașării,

judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și

beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când

salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este

detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează

indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești”.

Prin urmare, se constată

că instituția detașării nu a fost reglementată de legiuitor ca o sancțiune, ci

dimpotrivă aceasta reprezintă o măsură lăsată de legiuitor la îndemâna

instituțiilor enumerate de lege, în vederea eficientizării activității

specifice acestora.

De asemenea, P.C.S.M. a

statuat în repetate rânduri, că dacă lipsa evaluării nu îi este imputabilă

judecătorului sau, după caz, procurorului atunci acesta nu poate fi sancționat,

putând să se bucure de drepturile prevăzute de lege.

Astfel, în cuprinsul H.P.C.S.M.

nr. 742/2007 și nr. 6/2007 se arată că procurorii, iar pentru identitate de

rațiune și judecătorii, care au fot numiți în funcție de mai mult de doi ani,

dar a căror activitate profesională nu a fost evaluată din motive neimputabile

acestora pot participa la concursul de promovare în funcție de execuție.

În concluzie, recurenta

din prezenta cauză nu poate fi sancționată prin împiedicarea de a participa, pentru

o lungă perioadă de timp, la orice concurs de promovarea, pentru motive

neimputabile acesteia.

În conformitate cu

dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituția României, republicată «Exercițiul

unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai

dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a

sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor»

ș.a., iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege «restrângerea poate fi

dispusă numai dacă este necesară într-o societatea democratică. Măsura trebuie

să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod

nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a

libertății».

Din analiza prevederilor

constituționale menționate, rezultă că, în cazul de față, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului

unui drept.

În cauza dedusă judecății, este

aplicabil principiul egalității de tratament juridic.

Principiul egalității sau

nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație

identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne

uniformitate.

Funcția sa este aceea de a preveni

formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament

juridic fără motive obiective.

Principiul nediscriminării este

înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a

drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal

tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi.

Conceput astfel, principiul

nediscriminării apare ca o formă modernă și perfecționată a principiului

egalității tuturor în fața legii. De altfel, art. 7 din Declarația Universală

proclamă că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără

deosebire, la protecția egală a legii.

Ca natură juridică, dreptul la

nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. este un drept subiectiv

substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13 motive de

nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este

interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza

ei.

În plus, Protocolul nr. 12 la C.E.D.O.

impune interdicția generală a oricărei forme de discriminare.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg reține două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de

tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (C.E.D.O., 23

noiembrie 1983; C.E.D.O., 18 februarie 1991) și lipsa unei justificări

obiective și rezonabile (C.E.D.O., 23 iulie 1968).

Mai precis, în opinia C.E.D.O., „a

distinge nu înseamnă a discrimina”, iar diferența de tratament devine

discriminare atunci când autoritățile naționale introduc distincții între

situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o

justificare rezonabilă și obiectivă.

În sistemul nostru juridic,

principiul analizat se găsește reglementat în art. 16 alin. (1) din

Constituție, precum și în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, republicată.

Se cuvine a fi subliniat faptul că

instanța constituțională a precizat, în acord cu jurisprudența europeană, că

principiul egalității presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice.

Or, în cauza de față, trebuie

aplicat acest principiu, întrucât se regăsesc situații identice în privința altor

magistrați.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va anula Hotărârea nr. 932/2009 a P.C.S.M., prin care

a fost respinsă contestația recurentei formulată împotriva Hotărârii nr. 351/2009

a Secției pentru Judecători a C.S.M. și va admite cererea petentei pentru

înscrierea la concursul de promovare în funcții de execuție organizat la data

de 31 mai 2009, constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de

lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.L.M.,

împotriva Hotărârii nr. 932/2009 a P.C.S.M.

Anulează hotărârea atacată, prin

care a fost respinsă contestația recurentei formulată împotriva Hotărârii nr. 351/2009

a Secției pentru Judecători a C.S.M.

Admite cererea petentei P.L.M. de

înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție organizat la data de

31 mai 2009, constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2009.