ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 932/2009, Plenul C.S.M. a respins contestația formulată de P.L.M. împotriva Hotărârii nr. 351 din 14 mai 2009 a Secției pentru Judecători a C.S.M. Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 351 din 14 mai 2009, secția pentru judecători, a respins contestația formulată de doamna judecător P.L.M. împotriva Hotărârii nr. 26 /2009 a Comisiei a de organizare a concursului pentru promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009 pentru neîndeplinirea condiției privind existența raportului de evaluare.

Petenta a fost numită judecător inamovibil la judecătoria Medgidia la dau de 07 decembrie 2005, având o vechime, potrivit art. 44 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, de 10 ani și 5 luni, calculată la data de 31 mai 2009, iar anterior datei de 07 decembrie 2005, începând cu data de 01 ianuarie 1999, a fost avocat. Începând cu data de 01 februarie 2008, s-a dispus detașarea petentei la C.S.M., pentru o perioadă de 3 ani. Plenul C.S.M. a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, „pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condiții minime de vechime.

Astfel, s-a apreciat că petenta îndeplinește condiția referitoare la vechimea necesară pentru promovare și cea privind lipsa sancționării disciplinare în ultimii 3 ani, dar nu îndeplinește condiția existenței raportului de evaluare a activității profesionale, toate condițiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcții de execuție fiind cumulative. Împotriva Hotărârii nr. 932/2009 a Plenului C.S.M., în temeiul dispozițiilor art. 29 alin (7) din Legea nr. 317/2009, recurenta P.L.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta, în motivarea recursului arată că ar fi absurdă interpretarea acreditată de intimat, potrivit căreia activitatea profesională nu a putut fi evaluată pentru perioada 2005 - 2007, din cauza detașării la C.S.M., intervenită după împlinirea celor 2 ani de activitate ca judecător, pe unicul considerent al absenței de la instanță, la data începerii procedurii de evaluare.

Recurenta mai susține că nu există nici o dispoziție legală care să restrângă obligația de a evalua activitatea profesională a magistratului care, pe durata desfășurării procedurii de evaluare de către comisia de evaluare, nu își desfășoară activitatea efectiv în cadrul acelei instanțe/acelui parchet, din indiferent ce rațiune (delegare, detașare, transfer etc.) Se mai arată că dispozițiile reținute în fundamentarea respingerii contestației nu-și găsesc aplicare, Hotărârea nr. 932/2009 a Plenului C.S.M. fiind emisă cu aplicarea greșită a legii. Recurenta mai arată că în situația în care lipsa evaluării nu îi este imputabilă judecătorului, după caz, procurorului, atunci acesta nu poate fi sancționat, putând să se bucure de drepturile prevăzute de lege și pentru exercitarea cărora s-a prevăzut îndeplinirea, printre altele, și a condiției existenței calificativului „foarte bine”, calificativ ce se acordă în urma evaluării, în condițiile stabilite de lege.

În conformitate cu art. 53 alin. (l) și (2) din Constituție, „exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, ... iar „restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică”. Dreptul la promovare în funcții de execuție reprezintă, în mod analog, un drept fundamental în cariera judecătorului, drept care nu poate fi îngrădit sau limitat decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și numai dacă această măsură se dovedește necesară într-o societate democratică.

Orice altă interpretare, în sensul celei reținute prin actul administrativ recurat, ar fi de natură să conducă la transformarea instituției detașării într-o sancțiune, care l-ar opri practic pe magistratul detașat de la exercițiul dreptului de a fi evaluat și de a promova în funcții de execuție, ceea ce nu poate fi acceptat, în condițiile în care sancțiunile sau derogările de la norma generală trebuie să fie expres și limitativ prevăzute de lege.

Recurenta mai menționează că prin Hotărârea nr. 12/2008 a Secției pentru judecători, s-a dispus detașarea ei și detașarea altor judecători, de la Tribunalul București (doamna judecător R.S.), Judecătoria Sectorului 5 București (doamna judecător A.V.T.), Curtea de Apel București (doamna judecător A.S.S.) și respectiv Tribunalul Giurgiu (doamna judecător S.E.D.), acestor judecători fiindu-le evaluată activitatea în cursul anului 2008 și întocmindu-li-se rapoartele de evaluare prevăzute de lege pentru perioada 2005 - 2007. Chiar dacă această hotărâre a Plenului a fost emisă în considerarea unui concurs de promovare distinct, recurenta aprecieză că nu poate fi primit argumentul schimbării voinței Plenului C.S.M.

în a recunoaște dreptul la promovare unor magistrați, exclusiv raportat la un concurs sau altul, rațiunea acestei recunoașteri fiind, în esență, aceeași, respectiv lipsa evaluării acestora, din orice fel de cauze neimputabile lor, pe de o parte, iar pe de altă parte intimatul nu poate dovedi survenirea unor alte rațiuni legale pentru a justifica aplicarea față de subsemnata a unui tratament diferit de cel aplicat altor judecători aflați în situații identice sau comparabile cu mine. În fine, recurenta mai susține că singura concluzie ce poate rezulta din actul administrativ dedus judecății este aceea a aplicării unui tratament vădit discriminatoriu privind condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională, în condițiile deplinei aplicabilități a art. 2 și 3 lit. a) din O.G.

nr. 137/2000, care, cu atât mai mult, nu poate constitui rațiunea restrângerii dreptului la înscriere în vederea concursului de promovare în funcții de execuție. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constatată că recursul este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. La data de 7 decembrie 2005, recurenta a fost numită judecător inamovibil la Judecătoria Medgidia, prin Decretul Președintelui României nr. 1191/2005, iar la data de 1 februarie 2008 a fost detașată la C.S.M., unde își desfășoară activitatea și în prezent. Plenul C.S.M.

prin Hotărârea nr. 932/2008 a reținut în esență că, deși recurenta îndeplinește condiția minimă de vechime și cea privind lipsa sancționării disciplinare în ultimii 3 ani, nu îndeplinește condiția referitoare la evaluarea activității profesionale, toate condițiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcții de execuție fiind cumulative. Prin Hotărârea nr. 345/2008 a Plenului C.S.M. s-a statuat că termenul de 2 ani de la numirea în funcție, la care se referă art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, se calculează de la data numirii în funcția de judecător sau procuror, prin Decret al Președintelui României.

Or, în speța de față, luând în calcul faptul că recurenta a împlinit 2 ani de la numirea în funcția de judecător la Judecătoria Medgidia, prin Decret al Președintelui României, la data de 5 decembrie 2005, rezultă fără putință de tăgadă că lipsa evaluării, pe perioada anilor 2005 - 2007, nu îi este imputabilă. La data numirii recurentei în funcția de judecător inamovibil, respectiv, 7 decembrie 2005, era în vigoare Regulamentul privind evaluarea judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 324/2005, care la art. 4 alin. (3) prevedea că evaluarea judecătorilor și procurorilor detașați se face de instituția la care aceștia funcționează, în raport de specificul activității desfășurate și de reglementările existente la acele instituții.

Modificarea acestor dispoziții a avut loc la sfârșitul anului 2007, respectiv la data de 29 noiembrie 2007, data publicării în M. Of. a Regulamentului, adică la finalul perioadei de evaluare. O soluție contrară ar conduce la încălcarea regulii tempus regit actum. Potrivit acesteia, o lege poate fi apreciată numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată. În altă ordine de idei, potrivit dispozițiilor legale, detașarea nu implică pierderea calității de judecător și nici a drepturilor și obligațiilor corelative, inclusiv dreptul de a fi evaluat și de a promova. O altă interpretare ar fi de natură să conducă la transformarea instituției detașării într-o sancțiune, aspect ce nu poate fi reținut, deoarece este cunoscut faptul că orice sancțiune trebuie să fie expres și limitativ prevăzută de lege.

În considerarea celor menționate, sunt și dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor potrivit cărora: „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la C.S.M., I.N.M., Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale U.E. sau organizații internaționale. (2) Durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Detașarea se prelungește o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (1). (3) În perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat.

Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești”. Prin urmare, se constată că instituția detașării nu a fost reglementată de legiuitor ca o sancțiune, ci dimpotrivă aceasta reprezintă o măsură lăsată de legiuitor la îndemâna instituțiilor enumerate de lege, în vederea eficientizării activității specifice acestora. De asemenea, P.C.S.M. a statuat în repetate rânduri, că dacă lipsa evaluării nu îi este imputabilă judecătorului sau, după caz, procurorului atunci acesta nu poate fi sancționat, putând să se bucure de drepturile prevăzute de lege.

Astfel, în cuprinsul H.P.C.S.M. nr. 742/2007 și nr. 6/2007 se arată că procurorii, iar pentru identitate de rațiune și judecătorii, care au fot numiți în funcție de mai mult de doi ani, dar a căror activitate profesională nu a fost evaluată din motive neimputabile acestora pot participa la concursul de promovare în funcție de execuție. În concluzie, recurenta din prezenta cauză nu poate fi sancționată prin împiedicarea de a participa, pentru o lungă perioadă de timp, la orice concurs de promovarea, pentru motive neimputabile acesteia.

În conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituția României, republicată «Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor» ș.a., iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege «restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societatea democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății». Din analiza prevederilor constituționale menționate, rezultă că, în cazul de față, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului unui drept.

În cauza dedusă judecății, este aplicabil principiul egalității de tratament juridic. Principiul egalității sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate. Funcția sa este aceea de a preveni formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament juridic fără motive obiective. Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă și perfecționată a principiului egalității tuturor în fața legii.

De altfel, art. 7 din Declarația Universală proclamă că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la protecția egală a legii. Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. este un drept subiectiv substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei. În plus, Protocolul nr. 12 la C.E.D.O. impune interdicția generală a oricărei forme de discriminare.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg reține două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (C.E.D.O., 23 noiembrie 1983; C.E.D.O., 18 februarie 1991) și lipsa unei justificări obiective și rezonabile (C.E.D.O., 23 iulie 1968). Mai precis, în opinia C.E.D.O., „a distinge nu înseamnă a discrimina”, iar diferența de tratament devine discriminare atunci când autoritățile naționale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găsește reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și în O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Se cuvine a fi subliniat faptul că instanța constituțională a precizat, în acord cu jurisprudența europeană, că principiul egalității presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice. Or, în cauza de față, trebuie aplicat acest principiu, întrucât se regăsesc situații identice în privința altor magistrați. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va anula Hotărârea nr. 932/2009 a P.C.S.M., prin care a fost respinsă contestația recurentei formulată împotriva Hotărârii nr. 351/2009 a Secției pentru Judecători a C.S.M.

și va admite cererea petentei pentru înscrierea la concursul de promovare în funcții de execuție organizat la data de 31 mai 2009, constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.L.M., împotriva Hotărârii nr. 932/2009 a P.C.S.M. Anulează hotărârea atacată, prin care a fost respinsă contestația recurentei formulată împotriva Hotărârii nr. 351/2009 a Secției pentru Judecători a C.S.M. Admite cererea petentei P.L.M. de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție organizat la data de 31 mai 2009, constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.