ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3298/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava reclamantul A.G.O. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor

anularea Ordinului nr. 69615 din 23 aprilie 2009 prin care s-a

dispus

încetarea raportului de serviciu prin eliberarea sa din funcția

publică de director executiv adjunct al Direcției

Sanitare Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor Suceava,

reintegrarea pe postul deținut anterior eliberării din funcția publică și plata

despăgubirilor reprezentând diferența dintre salariul indexat, majorat și

recalculat de

care ar fi beneficiat în

funcția de conducere. A mai solicitat și anularea

Dispoziției nr. 55 din

9 iunie 2009, prin care a fost numit consilier superior.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin emiterea

Ordinului în discuție au fost încălcate însăși principiile care stau la baza

exercitării funcției publice prevăzute de art. 3 lit. a)-e) și, în special,

stabilitatea în exercitarea funcției publice prevăzută de art. 3

lit. f), precum și dispozițiile art. 4 pct. 2 din

Legea nr. 188/1999.

Prin Sentința nr. 1876/2010, Tribunalul Suceava a declinat

competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a disjuns capătul de cerere privind

anularea Dispoziției nr. 55 din 9 iunie 2009.

Prin Sentința nr. 230 din 9 noiembrie 2010, Curtea de

Apel Suceava a respins excepția tardivității introducerii plângerii prealabile.

A admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 69615 din 23 aprilie 2009 emis de

A.N.S.V.S.A. A dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior

emiterii ordinului și a obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire

egală cu diferența salarială dintre funcția de execuție deținută în prezent și

funcția de conducere din care a fost eliberat, pentru perioada cuprinsă între

22 mai 2009 și data integrării efective. A obligat pârâta la plata sumei de

1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că decizia Curții

Constituționale de constatare a neconstituționalității Legii de aprobarea a

O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, în

care se solicită anularea actului administrativ,

emis în temeiul unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale.

Drept urmare actul administrativ atacat este nelegal ca

urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia

a fost emis.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat

recurs Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- funcția publică deținută de reclamant a fost desființată

prin art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care urma să devină efectivă în

termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență;

-

instituția publică

pârâtă nu a avut un drept de opțiune în ceea ce

privește aplicarea

dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;

- legalitatea unui act administrativ se apreciază prin

raportarea la

cadrul legal existent la data

emiterii sale, or, la data emiterii Ordinului

nr. 69593 din 23 aprilie 2009,

O.U.G. nr. 37/2009 nu fusese declarată neconstituțională, deciziile Curții

Constituționale producând efecte doar pentru viitor;

- O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009

care, la art. III alin. (1) a preluat reglementările respective, prevăzând în

mod expres că „funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile

încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum

și ale celorlalte servicii publice prevăzute la anexa 1, precum și adjuncții

acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează

”

.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a combătut

criticile recursului și a cerut respingerea acestuia susținând, în esență, că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

În cauză este necontestat că Ordinul nr. 69622 din 23

aprilie  2009 a fost emis de către președintele A.N.S.V.S.A. ca urmare a

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice care, la art. III alin. (1) și (3) a

stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile

încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă

din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de

zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din

prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale

ministerelor

și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență

vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.

Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți

adjuncți, în

limita numărului de posturi care se desființează

”

.

De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din

7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca

urmare a unei sesizări formulate

conform art. 146 lit. a) din

Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență(..) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului(..)”.

Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr.

37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere

funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost

abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din

6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost

declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art.

II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că

Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147

alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general

obligatorii.

În esență, instanța de fond a motivat că actul

administrativ atacat - Ordinul nr. 69593 din 23 aprilie 2009, este nelegal

fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă,

emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut, în

esență, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în

raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ și nu

în funcție de evenimente survenite ulterior, precum declararea

neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost

emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial adevărat.

Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ este emis

pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în

baza și în limitele legii, rezultă că instanța trebuie să-și limiteze

verificarea conformității actului administrativ cu legea, raportându-se la data

emiterii sau adoptării actului administrativ.

Art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările

ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă,

de natură să lipsească de

efecte juridice un act administrativ care a

fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost

declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004

:

„Alin. (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția

de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Alin. (2) Instanța de contencios administrativ, dacă

apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, sesizează, prin

încheiere motivată, Curtea

Constituțională și suspendă soluționarea

cauzei pe fond.

Alin. (3) După pronunțarea Curții Constituționale,

instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu

citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată

neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar,

acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

Alin. (4)

În situația

în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei

excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi

introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în

limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării

deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat

în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior

neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în

termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de

altfel, în cauza de față.

Văzând și cererea intimatului - reclamant referitoare

la plata cheltuielilor de judecată, constată că sunt îndeplinite cerințele art.

274 alin. (1) C. proc. civ. și o va admite ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 230 din 9

noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei către A.G.O., cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2011.