ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1685/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2015 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat actualizarea cu rata inflației a umei de 30.319,25 RON (reprezentând despăgubiri conform Legii nr. 247/2005) pentru perioada 27 aprilie până în octombrie 2014, așa cum s-a procedat și din iulie 2004 până în aprilie 2011 conform sentinței nr. 247/27.04.2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 314 din 1 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, au fost respinse excepțiile procesuale privind netimbrarea cererii, inadmisibilitatea și prescripția acțiunii pentru anul 2011 și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind obligată pârâta să actualizeze suma din titlul de despăgubire - debit principal, în continuare și pentru perioada 28.04.2011 - 27.06.2013 și să plătească reclamantului această actualizare cu indicele de inflație, precum și să plătească suma de 100 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea sentinței recurate, cu respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.1.1. Sentința recurată a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.), deoarece legea dispune că judecătorii vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii. Astfel, instanța nu poate depăși limitele fixate de reclamant prin acțiunea sa. Cât timp reclamantul a cerut actualizarea pentru perioada 27 aprilie 2011- octombrie 2014, iar instanța a acordat actualizarea pentru perioada 28.04.2011-27.06.2013 și a dispus obligarea la plată, au fost depășite atribuțiunile judecătorești.

2.1.2. În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că, față de prev. articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012 și ale Legii nr. 117/2012, la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești (prin decizia civilă nr. 2389/16.05.2012 a ICCJ), emiterea titlurilor de despăgubire era suspendată.

Prin această suspendare, s-a urmărit implementarea Hotărârii CEDO din cauza pilot B. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor referitoare la mecanismul de acordare a despăgubirilor, pentru intervalul de timp necesar reformării legislației și găsirii resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

În acest context, obligarea ANRP la actualizarea sumei din titlul de despăgubire inclusiv pentru perioada în care procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată, este nelegală.

Prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru acordarea acestor despăgubiri, prin luarea în considerare și a competențelor și procedurilor stabilite în privința instituțiilor implicate, a numărului mare de solicitanți și a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcționării mecanismului de restituire și a discriminărilor între solicitanți. Pentru îndeplinirea acestor obligații, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În speță, etapa emiterii titlului de despăgubire s-a realizat, fiind astfel emis Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013. Prin urmare, CNCI, în calitate de continuatoare în drepturi a CCSD, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, a emis în favoarea reclamantei și a persoanelor îndreptățite titlul de despăgubire mai sus menționat.

Următoarea etapă o reprezintă emiterea titlului de plată de către ANRP, iar numai după aceea, plata acestuia de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale. Astfel, la data de 12.06.2015, ANRP a emis în favoarea reclamantului Titlul de plată seria x nr. x în suma de 6063,85 RON, reprezentând a doua tranșă aferentă titlului de despăgubire nr. 33/27.06.2013. Anterior, fusese emis Titlul de plată seria x nr. x în cuantum de 6063,85 RON, reprezentând prima tranșă aferentă aceluiași titlu de despăgubire.

Având în vedere disp. art. 41 din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 22 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 401/19.06.2013, ANRP și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege în sarcina sa.

Se mai arată că valoarea ce a stat la baza emiterii titlului de despăgubire a fost stabilită de ICCJ prin decizia civilă nr. 2389/16.05.2012. Între acest titlu de despăgubire și titlurile de plată nu pot exista neconcordanțe, iar obligarea ANRP la actualizarea cu indicele de inflație excede prevederilor Legii nr. 165/2013, neexistând o fundamentare legală a unei astfel de obligații. Menținerea soluției pronunțate pe fondul cauzei ar institui un mecanism de despăgubire pe cale jurisprudențială, în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.

Prin recursul formulat, recurenta a mai invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la plata despăgubirilor. Față de prev. art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, ANRP emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani. Asttfel, ANRP nu mai are atribuții privind plata despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ci sumele se plătesc de Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 zile de la emitere. Astfel, sub imperiul noii legislații aplicabile, sarcina plății revine în mod exclusiv MFP, ANRP nemaiavând obligații privind plata despăgubirilor.

2.2. Întâmpinarea

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Legea nr. 165/2013 nu face nicio referire la indicele de inflație și invocând prev. art. 16 alin. (9) din Titlul VII Capitolul V al Legii nr. 247/2005 care prevede posibilitatea actualizării sumei acordate ca despăgubiri cu indicele de inflație.

2.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat.

S-a arătat că art. 4 din Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013 prevede că putea fi atacat în condițiile legii contenciosului administrativ la Tribunalul București, secția civilă, în circumscripția căruia își are sediul CNCI. În condițiile în care reclamantul era nemulțumit de cuantumul despăgubirilor cuprinse în titlul de despăgubire emis de CNCI, avea posibilitatea de a ataca decizia emisă.

Se mai invocă Decizia nr. 1242/22.09.2011 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 prevăzând suspendarea emiterii titlurilor de plată cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu aduc atingere existenței dreptului de proprietate, dat fiind faptul că în art. III alin. (2) se prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept.

Practica judecătorească a statuat, cu caracter de principiu, prevalența legilor speciale față de cele generale în materia retrocedărilor, astfel că o cerere întemeiată exclusiv pe dispozițiile C. civ. ori pe cele ale Convenției europene nu poate fi respinsă decât ca neîntemeiată.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus note scrise, prin care a reiterat susținerile din întâmpinare.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

3.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

3.2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

i.Prin decizia nr. 8279/23.03.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantului A. i-au fost stabilit cuantumul despăgubirilor acordate în temeiului Legii nr. 247/2005 la suma de 19425,46 RON.

În cuprinsul acestei decizii, s-a reținut că suma despăgubirilor a fost stabilită raportat la considerentele sentinței civile nr. 40/27.02.2003 pronunțate în dosar nr. x de Tribunalul Gorj.

ii. Ca urmare a contestării deciziei nr. 8279/23.03.2010, a fost pronunțată sentința nr. 247/27.04.2011 de către Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului și a fost anulată decizia contestată, fiind obligată pârâta ANRP-CCSD să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire, care să cuprindă suma din decizia inițială, la care se va adîăuga actualizarea acesteia cu indicele de inflație începând cu iulie 2004 până la 27 aprilie 2011 (data pronunțării sentinței).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Susține instanța, în ceea ce privește actualizarea în raport de valoarea actuală a imobilului că, în aplicarea art. 16 din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a statuat că "prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005."

Din considerentele acestei decizii se reține că problema centrală a recursului în interesul legii soluționat prin decizia mai sus amintită este aceea de a înlătura refuzul controlului judecătoresc exercitat asupra deciziilor sau dispozițiilor care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și pentru cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, deci deciziile/dispozițiile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar nu aceea de a limita cuantumul despăgubirilor acordate la cel cuprins în hotărârea judecătorească pronunțată în exercitarea controlului judecătoresc pe calea contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, reclamantul ar fi fost în drept să pretindă și să obțină o nouă evaluare a imobilului său preluat abuziv în procedura administrativă prevăzută de art. 16 și următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005, și în contextul în care cuantumul despăgubirilor cuvenite acesteia au fost stabilite prin hotărâre judecătorească pronunțată în procedura instituită de Legea nr. 10/2001.

În speță însă, nu se solicită evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri prin decizia contestată în prezentul litigiu în cadrul procedurii administrative instituite de art. 16 și următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005, ci acordarea direct de către instanță a despăgubirilor în cuantum egal cu devalorizarea monedei naționale începând cu data pronunțării hotărârii.

Pornindu-se însă de la premisa că decizia reprezentând titlu de despăgubire a fost emisă în cauză, fiind supusă controlului judecătoresc pe calea prezentei acțiuni, se reține că prin aceasta s-a stabilit cuantumul despăgubirilor chiar la suma statuată prin sentința nr. 40 din 27.02.2003 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1696 din 10.04.2004 stată în dosar nr. x al Curții de Apel Craiova.

Mai arată instanța că stabilirea cuantumului despăgubirilor la cuantumul reținut prin această sentință fără posibilitatea reactualizării sale este în mod vădit de natură să producă prejudicii reclamantului, dat fiind faptul de notorietate al devalorizării monedei naționale ce se coroborează cu perioada de timp de când au fost stabilite despăgubirile în cauză și până la plata efectivă a acestora.

În acest sens se rețin ca relevante dispozițiile art. 4 lit. a) și b) din Titlul VII cap. I al Legii nr. 247/2005, care statuează principiul acorădrii unor despăgubiri juste și echitabile, precum și principiul neplafonării acestora prin lege, dar și dispozițiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005, care, renunțând la principiul nominalismului monetar instituit în legislația civilă prin C. civ., prevede posibilitatea actualizării sumei acordate ca despăgubiri cu indicele de inflație.

iii. Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2389/16.05.2012 pronunțată de ICCJ în același dosar, prin care s-au statuat următoarele:

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză nu se solicită evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri prin decizia contestată în prezentul litigiu în cadrul procedurii administrative instituite de art. 16 și următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005, ci acordarea direct de către instanță a despăgubirilor în cuantum egal cu devalorizarea monedei naționale începând cu data pronunțării hotărârii.

Astfel, cum rezultă din considerentele sentinței atacate, problema de drept supusă dezbaterii vizează posibilitatea actualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, la nivelul anului 2004, în raport cu rata inflației.

Recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin criticile formulate, exclude posibilitatea oricărei actualizări, apreciind că, din interpretarea considerentelor Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 431/26 martie 2009, rezultă că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit despăgubirile și principiul securității juridice.

Susținerile recurentei sunt nefondate, întrucât prin sentința atacată s-a dispus ca pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire, care să cuprindă suma din decizia inițială, la care se va adăuga actualizarea acesteia cu indicele de inflație începând cu iulie 2004 până la 27 aprilie 2011, astfel că nu se încalcă autoritatea de lucru judecat și implicit nici principiul securității juridice. În fapt, actualizarea despăgubirilor nu presupune stabilirea din nou a acestora, ci reprezintă o măsură compensatorie menită să asigure aceiași valoare, reală, a despăgubirilor, având în vedere că perioada mare de timp scursă de la momentul cuantificării lor (anul 2004), prin efectul inflației, a afectat valoarea reală a acestora. Este de reținut că această actualizare se realizează având în vedere că, în speța de față, privește o sumă stabilită printr-o hotărâre judecătorească și nu în cadrul procedurii administrative.

Criticile recurentei referitoare la incidența în cauză a deciziei nr. 52/4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și la Decizia Curții Constituționale nr. 431/26 martie 2009 nu pot fi reținute, fiind nefondate.

Astfel, prin sentința atacată s-a reținut aceiași valoare stabilită cu autoritate de lucru judecat, fără a se considera necesară parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementată de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, reținându-se în mod corect necesitatea actualizării valorii despăgubirilor acordate.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 431/26 martie 2009, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se constată, din considerentele acesteia, concluzia nelegalității repunerii în discuție a unei hotărâri judecătorești irevocabile. Susținerile recurentei referitoare la incidența în cauză a acestor considerente sunt nefondate, întrucât autorul excepției de neconstituționalitate urmărea reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite irevocabil prin hotărâre judecătorească, în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul în speța de față, unde se solicită doar actualizarea cu rata inflației a acestora.

Criticile recurentei referitoare la lipsa cadrului legal pentru actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele de inflație nu vor fi reținute, având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (9) și art. 22 alin. (4) și (5), din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează posibilitatea acestei actualizări, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Calea de atac exercitată de recurentul-reclamant tinde la reformarea sentinței în privința actualizării sumei de inflație, în sensul acordării acesteia începând cu iulie 2004 și până la data plății efective. Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o dezlegare corectă, întrucât a avut în vedere la adoptarea soluției dispozițiile art. dispozițiile art. 4 lit. a) și b) din Titlul VII cap. I al Legii nr. 247/2005, care statuează principiul acordării unor despăgubiri juste și echitabile precum și principul neplafonării acestora prin lege, dar și dispozițiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005.

iv. Ca urmare a celor statuate prin cele două hotărâri judecătorești prezentate anterior, a fost emis Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013 de către CNCI, pentru suma de 30 319,25 RON, reprezentând suma din decizia inițială, la care s-a adăugat actualizarea cu indicele de inflație începând cu iulie 2004 până la 27 aprilie 2011.

v.Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat actualizarea cu indicele de inflație pentru perioada 27 aprilie 2011- octombrie 2014, data plății primei tranșe.

3.2.2. Analiza efectivă a motivelor de casare

3.2.2.1. În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., în sensul că sentința recurată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești

Recurentul-pârât invocă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin aceea că reclamantul a cerut actualizarea pentru perioada 27 aprilie 2011- octombrie 2014, iar instanța a acordat actualizarea pentru perioada 28.04.2011-27.06.2013 și a dispus obligarea la plată.

Înalta Curte constată, mai întâi, că motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. are în vedere depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin intrarea în cele ale autorității legislative sau executive; el poate fi invocat dacă instanța a admis cererea prin care s-a solicitat luarea unei măsuri pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl putea face. În schimb, acest motiv nu poate fi invocat dacă instanța, fără a împieta asupra atribuțiilor puterii legislative sau executive, și-a atribuit o serie de drepturi procedurale pe care legea nu i le recunoaște sau a încălcat alte norme juridice, pentru astfel de situații fiind incidente alte motive de casare de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În situația de față, recurentul a invocat în esență încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură referitoare la principiul disponibilității și la obligația instanței de a soluționa ceea ce s-a invocat, aspecte ce pot fi încadrate la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe fondul acestor susțineri, astfel reîncadrate, Înalta Curte constată că sunt nefondate, deoarece prima instanță nu a încălcat regulile referitoare la obligația de a se pronunța asupra celor cerute, ci a admis în parte acțiunea, acordând acutalizarea (care reprezintă o pretenție bănească divizibilă) doar pentru o parte din perioada cerută (27.04.2011-27.06.2013, în loc de 27.04.2011- octombrie 2014, cum se ceruse prin petit).

Pe de altă parte, deși reclamantul nu a indicat expressis verbis în petitul acțiunii, din motivarea în fapt a acțiunii, reiese că acesta a solicitat nu doar emiterea deciziei de actualizare cu rata inflației, ci și acordarea (plata) efectivă a acestei actualizări, neputându-se reține că prima instanță s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care nu fusese legal învestită.

Astfel, acest motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este nefondat.

În schimb, motivul de casare referitor la invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte ANRP cu privire la plata despăgubirilor, întemeiat tot pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este fondat.

Astfel, conform prev. art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, ANRP emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, iar plata sumelor revine ca sarcină Ministerului Finanțelor Publice în cel mult 180 zile de la emiterea titlurilor de plată, în tranșe egale pe o perioadă de 5 ani. Ca urmare, recurentul-pârât ANRP nu mai are atribuții privind plata despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ci sumele se plătesc de MFP.

Conform prev. art. 36 din C. proc. civ., prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea dintre subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și persoana chemată în judecată în calitate de pârât. Cum această identitate, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata actualizării, nu se verifică, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata actualizării și va respinge, în consecință, acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă

3.2.2.2. În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Problema de drept dedusă judecății este aceea dacă, pe perioada aplicării O.U.G. nr. 4/2012 și a Legii nr. 117/2012 de aprobare a acesteia, pot fi acordate persoanelor îndreptățite actualizări cu rata inflației, în circumstanțele specifice ale reclamantului din cauza de față, care dispunea deja de o decizie emisă de CCSD la data intrării în vigoare a actelor normative de suspendare a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubiri.

În drept, prin O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (publicată în MO la data de 15 martie 2012), a fost suspendată, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Alineatul 2 al articolului unic din acest act normativ stabilește că în perioada de suspendare, personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite.

Ulterior, prin Legea nr. 117 din 4 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, suspendarea a fost prelungită până la data de 15 mai 2013 cu privire la emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și la procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin această suspendare, s-a urmărit implementarea Hotărârii CEDO din cauza pilot B. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor referitoare la mecanismul de acordare a despăgubirilor, pentru intervalul de timp necesar reformării legislației și găsirii resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

Astfel, față de prevederile articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012 și ale Legii nr. 117/2012, la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești ce îl privea pe reclamant (decizia civilă nr. 2389/16.05.2012 a ICCJ), emiterea titlurilor de despăgubire era suspendată.

Ulterior, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru acordarea acestor despăgubiri, prin luarea în considerare și a competențelor și procedurilor stabilite în privința instituțiilor implicate, a numărului mare de solicitanți și a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcționării mecanismului de restituire și a discriminărilor între solicitanți. Pentru îndeplinirea acestor obligații, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În speță, etapa emiterii titlului de despăgubire s-a realizat, fiind astfel emis Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013 de către CNCI, în calitate de continuatoare în drepturi a CCSD, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Următoarea etapă o reprezintă emiterea titlului de plată de către ANRP, iar numai după aceea, plata acestuia de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale.

Astfel, în cauza de față, a fost emis Titlul de plată seria x nr. x în cuantum de 6063,85 RON, reprezentând prima tranșă aferentă aceluiași titlu de despăgubire. Ulterior, la data de 12.06.2015, ANRP a emis în favoarea reclamantului Titlul de plată seria x nr. x în suma de 6063,85 RON, reprezentând a doua tranșă aferentă titlului de despăgubire nr. 33/27.06.2013.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât ANRP, având în vedere disp. art. 41 din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 22 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 401/19.06.2013, și-a îndeplinit întocmai obligațiile stabilite de lege în sarcina sa.

În primul rând, actualizarea pe durata suspendării legale a emiterii titlurilor de despăgubire este lipsită de temei legal. La data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 2389/2012 a ICCJ, era suspendată procedura de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că ANRP nu putea decât cu încălcarea legii (a O.U.G. nr. 4/2012 și a Legii nr. 117/2012) să procedeze la emiterea acestuia.

De altfel, chiar Curtea Constituțională a reținut, în cadrul considerentelor Deciziei nr. 1242 din 22 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 faptul că textele criticate nu aduc atingere existenței dreptului de proprietate, ci prevăd o modalitate temporară de exercitare a acestui drept și că acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalități de valorificare determinate de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.

În al doilea rând, temeiul de drept ce a stat la baza acordării primei actualizări (art. 16 alin. (9) din Titlul VII Cap. V din Legea nr. 247/2005) a fost abrogat ca efect al apariției Legii nr. 165/2013 și nu mai poate constitui temei de drept pentru acordarea acestei actualizări în prezent.

În al treilea rând, inclusiv decizia nr. 2389/2012 a ICCJ constată că recursul exercitat de recurentul-reclamant în acea cauză, prin care se urmărea reformarea sentinței în privința actualizării sumei de inflație, în sensul acordării acesteia începând cu iulie 2004 și până la data plății efective este nefondat. S-a reținut, cu această ocazie, că instanța de fond în acea cauză a dat o dezlegare corectă, întrucât a avut în vedere la adoptarea soluției dispozițiile art. 4 lit. a) și b) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005, care statuează principiul acordării unor despăgubiri juste și echitabile, precum și principul neplafonării acestora prin lege, dar și dispozițiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005. Prin urmare, pe perioada 27 aprilie 2011-data emiterii deciziei 2389/16.05.2012 există deja considerente decizorii în cuprinsul deciziei menționate, prin care s-a statuat caracterul nefondat al solicitării de actualizare.

În plus, valoarea ce a stat la baza emiterii titlului de despăgubire a fost stabilită de ICCJ prin decizia civilă nr. 2389/16.05.2012. Între acest titlu de despăgubire și titlurile de plată nu pot exista neconcordanțe, conform deciziei nr. 1651/13.03.2008 emisă de CCSD, prin care s-a stabilit faptul că "în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2011, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta."

În lumina tuturor acestor considerente, obligarea ANRP la actualizarea sumei din titlul de despăgubire inclusiv pentru perioada în care procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată, este nelegală.

3.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea la actualizarea sumei din titlul de despăgubire, pentru perioada 28.04.2011 - 27.06.2013, ca nefondat; va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata actualizării și va respinge, în consecință, acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la excepțiile procesuale soluționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 314 din 1 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosar nr. x în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea la actualizarea sumei din titlul de despăgubire, pentru perioada 28.04.2011 - 27.06.2013, ca nefondat.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata actualizării și respinge, în consecință, acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la excepțiile procesuale soluționate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2018.