ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2389/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 571 din data de 20 decembrie 2011 a Tribunalului Dolj în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.R.S.G., în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., 350 C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 9 septembrie 2011, la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că suma de 10.000 euro primită de inculpat cu titlu de mită a fost restituită martorului denunțător G.C.L.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 163 din 14 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.R.S.G., împotriva Sentinței penale nr. 571 din data de 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 18792/63/2011.

În baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și a deduce din pedeapsă durata măsurilor preventive la zi.

La data de 17 mai 2012, inculpatul, din penitenciar, a întocmit 2 înscrisuri (cereri) de recurs distincte:

- un recurs împotriva "dispoziției din decizie cu privire la menținerea stării de arest preventiv";

- un recurs împotriva deciziei "cu privire la soluția de respingere a apelului".

Termenul de judecată a "recursului declarat împotriva deciziei cu privire la soluția de respingere a apelului" a fost stabilit, la data de 16 august 2012, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra recursului declarat de inculpat "împotriva dispoziției din decizie cu privire la menținerea stării de arest preventiv":

Instanța, pentru motivele ce se vor arăta, urmează a respinge recursul ca inadmisibil:

Potrivit art. 129 din Constituția României, intitulat "Folosirea căilor de atac", "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În consecință, căile de atac sunt instituții de interes constituțional.

În aplicarea acestor dispoziții constituționale, prin lege (C. proc. pen.), s-au reglementat căile de atac și regimul juridic al acestora (număr, fel, termen, condiții, titulari etc).

De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale",

În materia arestării preventive, controlul judecătoresc este riguros reglementat în raport cu felul hotărârii (sentință și decizie, respectiv, încheiere) și cu stadiul judecății (fond, apel, recurs); numai prin aceste hotărâri judecătorești - în cursul judecății - se poate dispune asupra stării de arest preventiv a inculpatului.

Din examinarea reglementărilor în materie, rezultă următoarele:

- prin sentință, la instanța de fond, și prin decizie, la instanța de apel, este obligatorie pronunțarea instanței asupra măsurilor preventive (art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 383 alin. (1

1

) cu referire la art. 350 C. proc. pen.).

Sentința și, respectiv, decizia în apel (nefiind prevăzute distincții referitoare la atacarea separată a unora dintre dispozițiile acestora) sunt supuse unei căi unice de atac (apelul, respectiv, recursul).

- încheierile în materia stării de arest sunt supuse numai unei căi de atac (recursul, care în viitorul C. proc. pen. se va numi "contestație") și numai dacă sunt pronunțate de instanța de fond ori de instanța de apel (sediul unic al materiei fiind art. 141 C. proc. pen.).

Nu sunt recurabile încheierile instanței de recurs, precum și alte încheieri (art. 141 alin. (1) C proc. pen.).

Ori de câte ori legiuitorul a dorit recurarea separată a unor dispoziții conținute în dispozitivul unei hotărâri (sentință, decizie ori încheiere) a făcut o precizare expresă în acest sens (exemplu, art. 303 alin. (3) C. proc. pen. referitor la recurarea separată a dispoziției de suspendare a judecății cauzei, art. 303

1

C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind recurarea separată a dispoziției de respingere a excepției de neconstituționalitate, etc).

În sfârșit, instanța mai reține că temeinicia și legalitatea menținerii arestării inculpatului prin decizia instanței de apel, chiar dacă nu este recurabilă separat, este susceptibilă - potrivit legii - a fi supusă unor multiple proceduri judiciare de control la instanța superioară, la cererea inculpatului (cereri de constatare a încetării de drept a stării de arest, cereri de revocare a arestării, cereri de înlocuire a măsurii arestării cu o măsură preventivă alternativă neprivativă de libertate, cereri de liberare provizorie sub control judiciar ori pe cauțiune).

Nu în ultimul rând, menținerea stării de arest a inculpatului prin decizia instanței de apel este supusă, chiar din oficiu, atât judiciar controlului exercitat de instanța superioară în interiorul unui interval sub 60 de zile (prin stabilirea distinctă a unui termen exclusiv pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării), precum și, ulterior, la toate termenele de judecată pe fond ale recursului.

În prezenta cauză, tocmai pentru asigurarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru controlul judiciar al stării de arest, s-au stabilit două termene: un termen exclusiv pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării; un prim termen de judecată pe fond ale recursului.

Toate aceste proceduri judiciare în materia verificării periodice a legalității și temeiniciei arestării inculpatului sunt în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța apreciind că nu se impune invocarea multiplelor hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.

În consecință, constatând, pe de o parte, că existența și regimul juridic al căilor de atac sunt instituții de interes constituțional, iar pe de altă parte, că legea nu prevede recurarea separată a dispoziției de menținere a stării de arest în cazul când aceasta se află încorporată în sentință sau în decizia instanței de apel, recursul ce formează obiectul prezentul dosar va fi respins ca inadmisibil.

Tocmai constatarea faptului că, pe de o parte, existența și regimul juridic al căilor de atac sunt instituții de interes constituțional, iar pe de altă parte, că singurul act normativ care poate stabili, în concret, numărul, felul, termenele, condițiile de exercitare, titularii etc. căilor de atac este legea, justifică imperativul interzicerii înființării pe cale jurisprudențiala a unor căi de atac sau extinderea domeniului de aplicare a celor existente la situații neavute în vedere de legiuitor.

Față de cele arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., se va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.R.S.G. împotriva dispoziției de menținere a stării de arest preventiv din Decizia penală nr. 163 din 14 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 18792/63/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA