ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 51 din data de 22 iunie 2012 a Tribunalului Dolj, în baza

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76

lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.N., la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea

pedepsei principale.

Au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe

durata prev. de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2011 la zi și menține starea

de arest a inculpatului C.N.

A fost obligat inculpatul la 3.000 RON

despăgubiri civile către partea civilă S.D.E. cu titlu de daune morale.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 700

RON cheltuieli judiciare statului din care 150 RON reprezintă onorariu avocat oficiu

pentru partea vătămată S.D.E.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a constatat că la data de 29 septembrie 2011, a fost înregistrat la instanță

sub nr. 18597/63/2011, rechizitoriul nr. 135D/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Craiova,

prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului

C.N., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fapte prev. de art. 13

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu modificările ulterioare.

În

fapt, s-a reținut că, la sfârșitul anului 2009, partea vătămată

S.D.E. l-a cunoscut pe numitul G.I., prin intermediul vărului acestuia, G.C. În

scurt timp, aceasta s-a integrat în cercul de cunoștințe al lui G.I., cunoscându-l

și pe prietenul acestuia, C.N., respectiv prietena lui, M.A.M.

După plecarea în Italia a lui G.I., la

începutul anului 2010, inculpatul C.N. a abordat-o pe partea vătămată S.D.E., cei

doi devenind în scurt timp iubiți.

Acest lucru a fost favorizat de conduita

părții vătămate S.D.E. care era în conflict cu părinții, plecând în mod frecvent

de acasă și rămânând să doarmă la colegele ei de școală.

În

condițiile date, în luna aprilie 2010, inculpatul C.N. i-a

propus părții vătămate S.D.E. să meargă împreună în Italia, unde puteau câștiga

bani din cerșit, furat sau practicarea prostituției. Având în vedere și relația

tensionată cu părinții, partea vătămată S.D.E. a acceptat propunerea inculpatului

C.N.

Plecarea din țară a fost organizată de

C.N. cu ajutorul numitului D.C., zis „C.", persoană care se afla în Italia

de mai mult timp și care în acest sens l-a contactat pe martorul B.D.N. persoană

ce își câștiga traiul efectuând, fără licență, transporturi pe ruta România-Italia.

În acest sens, în microbuzul martorului, alături de C.N. și partea vătămată S.D.E.

se mai aflau D.N.A. împreună cu o tânără și o altă persoană neidentificată, „A.",

împreună cu prietena sa.

Ieșirea din țară s-a făcut prin Punctul

de trecere frontieră N., deși partea vătămată era minoră și nu avea procură în acest

sens din partea reprezentanților legali. Anterior plecării

inculpatul

C.N. dorise obținerea unei astfel de procuri, dar având în vedere relațiile dintre

partea vătămată și părinții ei acest lucru nu a fost posibil. Astfel, s-a reținut

că partea vătămată plecase de acasă cerând cartea de identitate sub pretextul necesității

prezentării ei la școală.

Cheltuielile de călătorie au fost suportate

în totalitate de C.N., cu ajutorul numitului D.C., zis „C.", destinația finală

fiind localitățile Torvaianica-Tor San Lorenzo, aflate în imediata apropiere a Romei.

Aici, cei doi s-au cazat într-un imobil

(apartament cu 3 camere), deținut de o anume „C." – V.M.C., împreună cu copiii

ei minori, mama acesteia, „N." – R.N., sora concubinului „N." (arestat

în acel moment) pe nume I., cu soțul și un anume „P.".

Apartamentul îi fusese dat „C." de

fratele lui „A." numitul „C." – D.C., care locuia într-un imobil învecinat

împreună cu concubina lui, „F." – G.M. și două tinere, „M." și „G.",

care se prostituau în folosul lor.

În

perioada următoare, aproximativ o lună, sub îndrumarea „M.",

partea vătămată S.D.E. a ieșit, practic, zilnic „la stradă", banii (aproximativ

100 euro pe zi) fiind însușiți de C.N. în vederea suportării cheltuielilor zilnice.

Aflând de la mama sa că minora era căutată

de poliție, inculpatul C.N. a hotărât să o trimită în țară, acest lucru realizându-se

cu același microbuz condus de martorul B.D.N., partea vătămată S.D.E. ajungând singură

în România în ziua de 19 mai 2010, în momentul întoarcerii în țară, minora având

asupra ei 15-20 euro.

Știind că este cercetat pentru fapta comisă,

după întoarcerea în țară, inculpatul C.N. a încercat și reușit în parte influențarea

martorilor, în acest sens numita M.A.M. dând declarații explicite. Fiindu-i teamă

de repercusiuni, acesta nu a mai încercat însă să intre în legătură cu partea vătămată

S.D.E.

Deși inculpatul C.N. nu a recunoscut comiterea

faptei, negând chiar faptul că au fost împreună în Italia, întreg materialul probator

s-a reținut că susține starea de fapt expusă mai sus.

Astfel, partea vătămată S.D.E. a descris

în mod amănunțit atât modul cum l-a cunoscut pe inculpat, relația pe care a avut-o

cu acesta, propunerea făcută privind practicarea prostituției în Italia, plecarea

din țară, locul unde a locuit și și-a desfășurat această activitate și persoanele

cu care a intrat în contact.

Declarațiile acesteia s-a reținut că sunt

întărite de declarațiile martorilor L.C.A. (privind faptul că știa de la numitul

P.D.C. faptul că partea vătămată fusese dusă în Italia de C.N. și scoasă „la stradă"

fiind de față când P. îi spusese acest lucru și mamei acesteia), M.D.M., M.A.M.

și M.C.L. (care cunoșteau aceste aspecte atât de la partea vătămată, cât și direct

de la inculpatul C.N.), G.M. și R.N. (care confirmă prezența inculpatului C.N. în

Italia, faptul că era însoțit de o tânără și că numitul D.C. avea „la stradă"

cele două fete, „M." și „G."),

S.C. și S.F. (în legătură

cu faptul că fuseseră contactați de P.D.C. și L.C.A., care le spuseseră locul unde

se afla minora), B.D.N. (în legătură cu transportul în Italia a părții vătămate

de către inculpatul C.N. și întoarcerea acesteia în țară) și G.l. (în legătură cu

relația dintre inculpat și partea vătămată și faptul că auzise că plecaseră împreună

în Italia).

Prin încheierea nr. 9 din 14 septembrie

209 a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie s-a admis propunerea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Craiova și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în baza

art. 1491 C. proc. pen. și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.

Starea de fapt, expusă mai sus, a fost

probată cu: declarațiile părții vătămate minore S.D.E., plângerea numitei S.F.,

declarațiile martorilor L.C.A., M.D.M., G.M., R.N., M.A.M., M.C.L., S.C., S.F.,

B.D.N. și G.l., copiile actelor privind dosarul de dispariție al minore S.D.E.,

copia plângerii formulate la 29 iulie 2011 de numita M.A.M., declarațiile inculpatului

C.N.

În

cursul judecării cauzei, inculpatul a fost asistat de către

apărător ales, în persoana d-lor av. D.D. și B.L.

Fiind audiat, inculpatul a negat săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a recunoscut că a avut

o relație de concubinaj cu partea vătămată, arătând însă că nu a avut cunoștință

că aceasta s-a prostituat în Italia. Inculpatul susține totodată și că a luat bani

de la partea vătămată doar pentru cheltuielile necesare întreținerii lor în Italia

și că nu a avut cunoștință ca aceasta va merge și ea în Italia în cu același mijloc

de transport cu care a mers el.

Prima instanță nu a reușit să audieze nemijlocit

pe martorii L.C.A. și B.D.N. deși aceștia au fost citați în repetate rânduri cu

mandat de aducere cu însoțitor, motiv pentru care instanța va avea în vedere declarațiile

acestora din cursul urmării penale.

Partea vătămată și-a menținut declarația

dată în cursul urmăririi penale respectiv a arătat că inculpatul i-a propus să meargă

în Italia, unde urma sa să întrețină din activități nelegale, respectiv cerșit,

furat sau practicarea prostituției, ea acceptând această propunere.

Analizând întregul material probator administrat

în cauză, apreciat în ansamblu și în scopul aflării adevărului, conform art. 63

alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a reținut că starea de fapt reținută în

rechizitoriu este corectă și a fost dovedită cu declarațiile inculpatului, ale părții

vătămate și martorilor.

Astfel, între inculpat și partea vătămată

s-a înfiripat o relație intimă, fapt favorizat de conduita părții vătămate S.D.E.

care era în conflict cu părinții, plecând în mod frecvent de acasă și rămânând să

doarmă la colegele ei de școală.

În

condițiile date, în luna aprilie 2010, inculpatul C.N. i-a

propus părții vătămate S.D.E. să meargă împreună în Italia, unde puteau câștiga

bani din cerșit, furat sau practicarea prostituției.

Având în vedere și relația tensionată cu

părinții, partea vătămată S.D.E. a acceptat propunerea inculpatului C.N.

Plecarea din țară a fost organizată de

C.N. cu ajutorul numitului D.C., zis „C.", persoană care se afla în Italia

de mai mult timp și care, în acest sens l-a contactat pe martorul B.D.N. persoană

ce se ocupa de transportul de persoane pe ruta România-Italia.

În

microbuzul martorului, alături de C.N. și partea vătămată

S.D.E. se mai aflau D.N.A. împreună cu o tânără și o altă persoană neidentificată,

„A.", împreună cu prietena sa.

Susținerea inculpatului, că nu avea cunoștință

că partea vătămată urma sa meargă cu același mijloc de transport nu a putut fi reținută,

fiind de neexplicat cum a aflat aceasta că inculpatul urma să plece cu respectivul

microbuz în condițiile în care chiar și inculpatul fusese anunțat cu o zi înainte

de data plecării, conform propriei declarații. De altfel nici martorul B.D.N. nu

a confirmat aceasta susținere a inculpatului, arătând că a fost contactat de numitul

D.C., care se afla în Italia, pentru a transporta din România în Italia 6-7 persoane,

toți aceștia prezentându-se la locul stabilit, nefiind remarci cu privire la o eventuală

opoziție sau măcar surpriza a inculpatului față de prezența părții vătămate. Prin

urmare s-a reținut ca fiind evident că între cei doi a existat o înțelegere anterioară

pentru a merge împreună în Italia, partea vătămată acceptând propunerea inculpatului,

fapt ce decurge și din comportamentul ulterior al acestora.

Astfel, ajunși în Italia cei doi s-au cazat

împreună într-un imobil (apartament cu 3 camere), deținut de V.M.C. Apartamentul

îi fusese dat acesteia de D.C., care locuia într-un imobil învecinat împreună cu

concubina lui, G.M. și două tinere, „M." și „G.‟.

În

perioada următoare, aproximativ o lună, sub îndrumarea „M.",

partea vătămată S.D.E. a ieșit zilnic „la stradă", banii (aproximativ 70-100

euro pe zi) fiind însușiți de C.N. în vederea suportării cheltuielilor zilnice.

Susținerea inculpatului că nu a știut cu

ce se ocupa partea vătămată în Italia de asemenea nu a putut fi reținută. Astfel,

coroborând declarațiile părții vătămate atât cea de la urmărirea penala, cât și

ulterior în instanța cu declarațiile martorelor M.A.M. și M.C.L., rezultă cu certitudine

că inculpatul a cunoscut că partea vătămată practica prostituția.

De altfel aceasta pleca zilnic de la locuința

comună și la întoarcere aducea bani pe care ii dădea inculpatului, fiind evident

că nu avea posibilitatea de a-i obține prin muncă, așa cum și inculpatul afirmase

în discuțiile purtate anterior cu partea vătămată, când i-a indicat acesteia ca

și posibilități de a se întreține în Italia cerșitul, practicarea prostituției ori

furtul.

În

acest sens sunt și declarațiile martorei M.A.M., date în cursul

urmăririi penale, inculpatul relatându-i că a plecat cu partea vătămată în Italia

unde aceasta a practicat prostituția. Revenirea ulterioară a martorei asupra declarației

date nu are relevanță, fiind explicabilă prin afecțiunea pe care aceasta o are față

de inculpat, cu care intenționează să se căsătorească.

Tot prin prisma acestei situații a fost

avută în vedere și schimbarea declarației martorei M.C.L., sora martorei M.A.M.

Modalitatea prin care s-a susținut prin

rechizitoriu că s-ar fi săvârșit de către inculpat infracțiunea de trafic de minori

este aceea de recrutare, transportare și găzduire.

Prin recrutare, în sensul reținut de lege,

se înțelege acțiunea de racolare, de atragere, de câștigare, de ademenire a minorului

în scopul exploatării acestuia, în speță inculpatul propunând părții vătămate să

meargă cu el in Italia unde ar fi avut ca posibilități de a-și asigura existența

cerșitul, practicarea prostituției ori furtul.

Prin transportare nu se înțelege doar operațiunea

de transport propriu-zis ci și aranjamentele efectuate în acest scop, inculpatul

luând legătura prin intermediul fratelui său cu B.D.N., care transporta persoane

din România în Italia, stabilind astfel condițiile plecării părții vătămate.

Săvârșirea infracțiunii sub forma de „găzduire"

nu a fost confirmată, în realitate cei doi fiind găzduiți de o terță persoană, numita

V.M.C.

S-a reținut că trebuie menționat și că

acordul victimei nu înlătură răspunderea penală, potrivit disp. art. 16 din Legea

nr. 678/2001.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii

penale, în ceea ce privește infracțiunea reținută prin actul de sesizare în seama

inculpatului, art. 13 alin. (1), din Legea nr. 678/2001, în conformitate art. 345

alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea

cu executare în regim de detenție iar la individualizarea judiciară s-a ținut seama

de dispoz. art. 72 C. pen., respectiv de partea generală a C. pen., de limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite

dar și de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a avut o conduită

bună anterior săvârșirii faptei pentru care este judecat. Totodată a fost avut în

vedere și faptul că acesta a făcut părții vătămate propunerea de a merge în străinătate

în condițiile arătate, expunându-i în mod clar posibilitățile pe care le avea acolo

de a-și asigura existența, fără însă a insista, partea vătămată acceptând cu mare

ușurință, și datorită vârstei și neînțelegerilor cu părinții, propunerea acestuia.

Totodată la stabilirea pedepsei prima instanță

a avut în vedere că finalitatea acesteia este realizarea unei proporții juste, corespunzătoare

faptei comise și vinovăției inculpatului, precum și reeducarea, reinserția socială

a acestuia în restabilirea ordinei de drept.

În

baza art. 71 C. pen., s-a dispus față de inculpat aplicarea

pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen., considerând că se impune și interzicerea dreptului de a alege având

în vedere gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, faptul că din

modul de săvârșire a acestora rezultă disprețul inculpatului față de demnitatea,

onoarea, siguranța persoanei.

Au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe

durata prev. de art. 71 C. pen.

În

baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării

preventive a inculpatului, constatând că aceasta este legală și temeinică, deoarece

temeiurile ce au determinat luarea sa, s-a reținut că subzistă și în prezent și

impun în continuare

privarea de libertate a acestuia în condițiile

în care instanța a reținut vinovăția acestuia.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2011 la zi.

Sub aspectul laturii civile s-a constatat

că partea vătămată S.D., persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Având în vedere disp. art. 17 alin. (1)

și (3) C. proc. pen. potrivit cărora acțiunea civilă se pornește și se exercită

și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu

sau cu capacitate de exercițiu restrânsă situație în care instanța este obligată

să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă

persoana vătămată nu este constituită parte civilă, precum și ale art. 348 C. proc.

pen. și 988-999 C. civ., prima instanță l-a obligat pe inculpat la 3.000 RON daune

morale către partea vătămată, apreciind că aceasta a suferit un prejudiciu moral

prin punerea sa în situații degradante și umilitoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul M. (fost C.) N.

În

apelul formulat de inculpat, s-a arătat că în mod neoportun

s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. Pedeapsa

aplicată inculpatului nu este de natură să realizeze scopul educativ și preventiv

al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., având în vedere pericolul social rezultat

din limitele de pedeapsă prevăzute dar și din modalitatea concretă de săvârșire

a faptei.

În

apelul formulat de inculpat s-a solicitat achitarea în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât inculpatul

nu a urmărit obținerea unui profit de pe urma părții vătămate. Nu există nici o

probă în sensul ademenirii părții vătămate în vederea exploatării și obținerii de

venituri. Transportul în Italia s-a făcut printr-un punct de frontieră și nu s-a

probat că transportarea s-a făcut în scopuri de exploatare iar partea vătămată a

mers de bunăvoie în Italia iar sumele de bani pe care le obținea le-a folosit pentru

cheltuielile zilnice.

În

privința individualizării pedepsei, s-a arătat că pedeapsa

aplicată este prea aspră față de circumstanțele reale ale faptei, lipsa antecedentelor

penale, solicitând reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 358 din 28 noiembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva

sentinței penale nr. 51 din data de 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj

în Dosarul nr. 18597/63/2011.

S-a respins ca nefondat apelul formulat

de inculpatul M. (fost C.) N.

S-a desființat în parte sentința.

În

baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic.

art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M. (C.) N.

la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, precum și la pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-a aplicat inculpatului disp. art. 71

C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

În

baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. rap. la

art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen.

S-a menținut măsura arestării preventive

față de inculpat și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv,

în continuare la zi.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul

inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care

suma de 200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că apelul formulat de D.I.I.C.O.T. este fondat urmând să fie admis

în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar apelul inculpatului este nefondat.

Criticile formulate de inculpat în sensul

greșitei condamnări pentru infracțiunea de trafic de minori sunt neîntemeiate instanța

de fond reținând în mod corect că fapta inculpatului de a racola, transporta și

găzdui partea vătămată minoră, în vederea exploatării sexuale a acesteia în Italia,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001.

S-a arătat că situația de fapt reținută

de instanța de fond este confirmată de probele administrate în cauză având în vedere

declarațiile părții vătămate și martorilor L.C.A., M.D.M., G.M., R.N., M.A.M., M.C.,

S.C., B.D.N., G.I. și S.F.

În

declarațiile date atât în faza de urmărire penală cât și în

cadrul cercetării judecătorești, partea vătămată a arătat că a mers în Italia cu

inculpatul fără a i se spune că urma să se prostitueze, precizare pe care a făcut-o

în declarația dată la instanța de fond. Partea vătămată și inculpatul s-au deplasat

cu microbuzul condus de B.D.N., cheltuielile de transport fiind achitate de către

inculpat. În Italia s-au deplasat în localități din apropierea Romei Torvaianica

și Tor San Lorenzo și s-au cazat într-un imobil deținut de V.M.C. Partea vătămată,

îndrumată de o anume M. s-a prostituat pe o perioadă de o lună, banii obținuți fiind

însușiți de inculpat. În momentul în care a aflat că partea vătămată minoră era

căutată de lucrătorii de poliție, inculpatul a trimis-o în țară pe partea vătămată

cu același microbuz condus de B.D.N.

Martora M.D.M. a declarat că partea vătămată

i-a povestit că a plecat în Italia împreună cu inculpatul, acesta plătind la vamă

suma de 100 euro lucrătorilor de la frontieră pentru că partea vătămată era minoră,

iar în Italia partea vătămată s-a prostituat timp de o lună.

Martora M.A.M. a confirmat în declarațiile

date faptul că inculpatul a plecat în Italia împreună cu partea vătămată, acesta

spunându-i că „vrea să facă bani cu aceasta în Italia", iar ulterior inculpatul

i-a spus că în perioada în care acesta și partea vătămată s-au aflat în Italia,

partea vătămată a practicat prostituția.

Martora S.F., mama părții vătămate, a arătat

că a aflat de la numitul P.D.C. că fiica sa se află în Italia împreună cu un cetățean

de etnie rromă practicând prostituția „la stradă".

Martorul L.C.A. a declarat că numitul P.D.C.

care locuise în anul 2010 la Roma-Italia i-a spus că a văzut-o pe S.D.E. practicând

prostituția „la stradă", locuind împreună cu aceasta și cu alte persoane într-un

apartament. Numitul P. a abordat-o pe mama părții vătămate și i-a pus acesteia că

a văzut-o pe fiica sa în Italia.

Martorul B.D.N. a confirmat susținerile

părții vătămate declarând că i-a transportat pe aceasta și pe inculpat în primăvara

anului 2010 în Italia.

S-a arătat că deși inculpatul susține că

partea vătămată s-a prostituat de bună voie, din declarațiile date de aceasta rezultă

că nu a cunoscut faptul că în Italia se va prostitua, având în vedere că partea

vătămată era minoră la data săvârșirii faptei, în vârstă de 17 ani, un eventual

consimțământ al acesteia care de altfel nu a putut fi stabilit din probele administrate,

nu înlătură răspunderea penală a inculpatului așa cum rezultă din disp. 16 din Legea

nr. 678/2001.

S-a arătat că apelul formulat de parchet

este fondat în privința individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Instanța de apel a apreciat că față de

limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de trafic de minori, gradul de

pericol social al faptelor, datele ce caracterizează persoana inculpatului respectiv

faptul că nu are antecedente penale dar și factorii criminogeni de natură să favorizez

adoptarea unei conduite infracționale așa cum rezultă din referatul de evaluare

prin care s-a concluzionat că inculpatul prezintă un pericol social, aplicarea unei

pedepse de trei ani închisoare cu executarea în regim de detenție va fi de natură

să contribuie la realizarea scopului educativ - preventiv al pedepsei prev. de

art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs în temen legal inculpatul M.N., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 ianuarie 2013, fixându-se termen

de judecată la data de 14 martie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

C. proc. pen. s-a fixat termen pentru

verificarea din oficiu a legalității și temeinicie arestării preventive a inculpatului

M.N., la data de 17 ianuarie 2013.

Astăzi, în ședință publică, recurentul

inculpat a arătat că își retrage recursul declarat împotriva deciziei penale

nr. 358 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.

Conform dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor

art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

Față de declarația recurentului inculpat

că își retrage recursul, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile legale menționate,

va lua act de manifestarea sa de voință.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat

de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 358 din 28 noiembrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie

2013.