ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1099/2013

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 65 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9790/63/2012, în baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și a art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul H.C.M. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și a art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul H.C.M. la 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele 2 pedepse aplicate inculpatului H.C.M.,astfel încât acesta a executat pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 07 mai 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului H.C.M.

În baza art. 17 C. proc. pen. și art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON reprezentând daune morale către partea vătămată Ș.M.L., reprezentant legal P.E.

A fost obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin Rechizitoriul nr. 320/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului H.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol (art. 197 C. pen.) și lipsire de libertate prev de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) și 37 lit. b), c) C. pen.

În fapt, s-au reținut prin rechizitoriu în sarcina inculpatului următoarele:

La data de 06 mai 2012, în jurul orelor 10,00 inculpatul H.C.M., împreună cu martorii C.M.I. și U.L., din com. Poiana Mare, jud. Dolj, au hotărât să se deplaseze în mun. Calafat, unde se organiza o festivitate prilejuită de sărbătorirea zilelor orașului.

În această împrejurare, martorul C.M.I. a sunat-o pe verișoara sa, partea vătămată Ș.M.L., în vârstă de 14 ani, pe care a invitat-o să-i însoțească, iar partea vătămată a acceptat invitația, mai ales că se cunoștea și cu martora U.L., fiind colege.

Astfel, inculpatul și cei doi martori s-au deplasat cu un autoturism condus de o persoană cunoscută sub numele de Z., până în com. C.N., la domiciliul părții vătămate, au luat-o pe aceasta, însă nu și-au mai continuat drumul spre Calafat, deplasându-se în com. Seaca de Câmp, sat Piscu Nou, la locuința martorului P.C.I., care își aniversa ziua de naștere.

Ajunși în această locație, inculpatul împreună cu cei doi martori și partea vătămată au fost invitați de martorul P.C.I. în locuință unde au fost serviți cu bere și suc.

De asemenea, pentru un timp, în locuința martorului P.C.I. a venit și martorul T.F., vecin cu acesta, care a consumat împreună cu ceilalți băuturi alcoolice și răcoritoare și care, la un moment dat, când partea vătămată și martora U.L. nu se aflau de față, l-a auzit pe inculpatul H.C.M. exprimându-și intenția de a întreține relații sexuale cu partea vătămată.

Martorul T.F. i-a spus inculpatului să renunțe la această idee, întrucât partea vătămată este minoră și va avea probleme, însă inculpatul, aflat deja sub influența băuturilor alcoolice, a ripostat că este dispus să suporte orice repercusiuni.

Astfel, după plecarea martorului T.F., inculpatul le-a spus martorilor P.C.I., C.M.I. și U.L. să părăsească încăperea, pentru că dorește să rămână singur cu partea vătămată Ș.M.L.

Martorii U.L. și C.M.I. au protestat, însă, în fața atitudinii violente a inculpatului, s-au conformat.

După ce a rămas singur cu partea vătămată inculpatul i-a cerut acesteia să întrețină raport sexual cu el, însă cum partea vătămată s-a opus, spunându-i că este minoră și este virgină, inculpatul a început să o amenințe și să tragă de hainele cu care aceasta era îmbrăcată, reușind, prin violență, să o dezbrace, timp în care partea vătămată țipa și cerea ajutor.

La un moment dat, inculpatul a fost strigat de afară de către martorul P.C.I., care i-a spus că a oprit la poartă o mașină de poliție și organele de poliție au întrebat unde este partea vătămată.

Profitând de acest moment de neatenție al inculpatului, care vorbea cu martorul P.C.I., partea vătămată Ș.M.L. a deschis fereastra camerei și a sărit, dezbrăcată, apoi a alergat în stradă țipând și cerând ajutor.

Observând acest lucru, inculpatul a sărit și el pe fereastră, a alergat după partea vătămată, a prins-o de păr și a târât-o în curte, forțând-o să intre din nou în aceeași cameră, unde timp de mai multe minute a încercat să întrețină raport sexual cu ea, până când partea vătămată l-a rugat să îi dea un pahar cu apă.

Profitând din nou de faptul că inculpatul s-a îndreptat spre ușă, partea vătămată și-a luat haina în mână și a sărit din nou pe fereastră, alergând în stradă unde a solicitat ajutor pasagerilor unui autoturism aflat în trecere.

Astfel, martorii I.P. și T.P.M., care se deplasau cu autoturismul respectiv împreună cu numitul B.C., au oprit, au ajutat-o pe partea vătămată să se îmbrace, apoi au condus-o la locuința martorului I.P., de unde a fost preluată de organele de poliție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul H.C.M.

În cadrul motivelor de apel, parchetul a arătat că se critică sentința instanței de fond sub aspectul temeiniciei și legalității întrucât în cauză nu s-a realizat o justă încadrare juridică a infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1), (3) C. pen., prin neindicarea tezei la care se referă dată fiind diferența de pedeapsă pentru tezele cuprinse în textul legal; s-a arătat că se impune reținerea formei continuate prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., fiind aplicabile disp. art. 334 C. proc. pen.; s-a arătat că instanța de fond a omis să facă aplicarea disp. art. 109 alin. (5) C. proc. pen., cu privire la articolul de lenjerie intimă aparținând victimei ridicat în cursul urmăririi penale; s-a criticat hotărârea instanței de fond întrucât nu s-au aplicat disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind predarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J.

Inculpatul nu și-a motivat apelul în scris, în cadrul dezbaterilor orale, arătând că se critică sentința penală sub aspectul pedepsei aplicate, solicitând reducerea acesteia și a modalității de executare.

Prin Decizia penală nr. 357 din 28 noiembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul H.C.M. împotriva Sentinței penale nr. 65 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9790/63/2012.

A desființat sentința penală sub aspectul laturii penale și rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului H.C.M. prin Rechizitoriul nr. 320/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din infracțiunea prev. de art. 20 rap la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul H.C.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul H.C.M. la 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului H.C.M., astfel încât acesta va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată a obiectelor personale ridicate conform procesului-verbal din data de 07 mai 2012.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prevalarea probelor biologice de la inculpat.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale.

A dedus în continuare din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 13 septembrie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului H.C.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin Rechizitoriul nr. 320/P/2012 din 29 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, instanța de apel a apreciat ca fiind fondate criticile parchetului.

S-a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea formei continuate a tentativei la infracțiunea de viol săvârșită de inculpat, repetarea actelor sexuale, acțiunea fiind întreruptă înainte de realizarea raportului sexual, producându-se la intervale diferite de timp, în condițiile în care partea vătămată după prima acțiune a inculpatului a reușit să fugă pe fereastră, fiind urmărită de inculpat, adusă cu forța în cameră, acesta reluând acțiunea de realizare a unui act sexual cu partea vătămată minoră prin constrângere, acțiune, de asemenea, nefinalizată prin consumare, acțiunea sexuală, rămânând la stadiul de tentativă.

Totodată, s-a mai arătat că, în contextul în care vârsta victimei era de 14 ani, se impunea reținerea formei agravante a infracțiunii de viol prev. de alin. (3) teza I C. pen., circumstanță în funcție de care se stabilesc limitele de pedeapsă care sancționează această faptă, fiind închisoarea de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Prima instanță de control judiciar a apreciat ca fiind fondate criticile inculpatului privind individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.

Instanța de apel a constatat că în cauză, nu se identifică împrejurări care pot fi reținute ca fiind circumstanțe judiciare atenuante în condițiile art. 74 C. pen., atitudinea sinceră a inculpatului fiind deja valorificată juridic prin reținerea disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Având în vedere disp. art. 72 C. pen., 320

1

alin. (7) C. proc. pen., împrejurările și modul de săvârșire a faptelor reținute în sarcina inculpatului, urmările produse, forma continuată a tentativei la infracțiunea de viol, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de lipsire de libertate a părții vătămate minore, faptul că inculpatul are antecedente penale, dar și persoana acestuia, care a regretat și conștientizat gravitatea faptelor penale, s-a apreciat că pedepsele de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la viol în formă continuată și 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., s-a apreciat că pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni în regim de detenție, corespunde gradului de pericol social concret și periculozității acestuia și poate duce la îndeplinirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată inculpatului, constând în interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe o durată de 3 ani, acesta în conformitate cu disp. art. 35 alin. (1) C. pen. a fost aplicată alături de pedeapsa principală, urmând a fi executată după executarea pedepsei principale, în conformitate cu disp. art. 66 C. pen.

Sub aspectul pedepsei accesorii aplicate inculpatului, instanța de apel a constatat că aceasta respectă principiul proporționalității, fiind în acord cu Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În ceea ce privește soluționarea acțiunii civile, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a stabilit că suma de 3000 RON reprezintă o reparație echitabilă și proporțională cu prejudiciul nepatrimonial cauzat părții vătămate prin fapta inculpatului.

Împotriva acestei decizii inculpatul H.C.M. a declarat în termen legal recurs, solicitând reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia (caz de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul declarat de inculpatul H.C.M. atât în raport cu motivul de casare invocat, cât și în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul imediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și de a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

În fapt se reține că inculpatul H.C.M. a determinat pe partea vătămată Ș.M.L., în vârstă de 14 ani să-l însoțească la locuința vărului său P.C.I., din comuna Seaca de Câmp, sat Piscul Nou, unde, împotriva voinței acesteia, a reținut-o într-o cameră a imobilului timp de aproximativ o oră, încercând să întrețină raport sexual cu aceasta. După ce partea vătămată a reușit să părăsească încăperea sărind pe fereastra imobilului, inculpatul, prin violență a adus-o înapoi, în aceeași cameră, unde a încercat să întrețină raport sexual cu aceasta, împotriva voinței părții vătămate.

În raport de gradul ridicat de pericol al faptei reflectat în modul în care inculpatul a săvârșit-o dar și la persoana inculpatului, care a dat dovadă de perseverență infracțională, rezultă că instanța de apel a făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și sub aspectul modalității de executare, apreciind corect în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. că 5 ani și 6 luni închisoare reprezintă un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport de prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat în temeiul disp. art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 357 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 7 mai 2012 la 29 martie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2013.

Procesat de GGC - NN