ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1590/2013

HOTĂRÂRE
10.05.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1590/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința penală nr. 394 din 4 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr. 15095/63/2012, în baza art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu); în baza art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare (fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu); în baza art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat la închisoare (fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), iar în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și, în baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei pronunțate, timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 20 august 2012, la zi; în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.M.; în baza art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul C.M. să-i restituie denunțătorului P.V. echivalentul în RON - la data executării - a sumei de 2.000 de euro.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.M. a sumei de 200 de RON.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 1.000 de RON pentru faza de urmărire și 100 RON pentru faza de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 523 din 7 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.M., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în fapt în următoarele: Până în anul 2009, când s-a pensionat, inculpatul C.M. a avut calitatea de ofițer de penitenciare și gradul de comisar șef, iar prin prisma funcției îndeplinite în ultima perioadă - șef serviciu siguranță exterioară - a colaborat cu martorii B.A.V. - director adjunct al Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin - și Ț.M. - director adjunct al Penitenciarului Tg. Jiu -, precum și cu alți salariați din cadrul celor două penitenciare. În acest context, profitând de relațiile pe care le avea cu cei doi directori de penitenciare și de autoritatea pe care o deținea asupra altor persoane din cadrul celor două penitenciare, a pretins și primit de la mai multe persoane bani și bunuri, pentru a-i determina pe funcționarii din cadrul celor două penitenciare să îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuțiilor de serviciu, astfel:

După obținerea datelor menționate, inculpatul C.M., profitând de influența pe care o avea asupra directorului adjunct al Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, a reușit să faciliteze transferul persoanei private de libertate la Penitenciarul Pelendava Craiova începând cu data de 27 aprilie 2012. Pentru serviciul făcut, inculpatul C.M. a primit de la învinuitul P.T. un miel de circa 16 - 17 kg, 3  găini și 10 - 15 ouă, evaluate la suma de 200 RON.

Ulterior, în același scop, denunțătorul P.V. a mai organizat o masă la locuința sa din localitatea Dăbuleni și i-a dat inculpatului C.M. cantitatea de 25 kg carne porc, 20 l vin și 7 kg pește, precum și suma de 500 RON, pentru a se deplasa la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

Deși în ziua de 3 mai 2012, avocatul C.B. s-a deplasat la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin pentru a obține informații în legătură cu situația juridică a persoanei private de libertate V.P., pentru că transferul solicitat nu s-a realizat, denunțătorul P.V. a avut mai multe convorbiri telefonice și întâlniri cu inculpatul, pe care l-a rugat să urgenteze transferul.

În acest context, într-o discuție telefonică în jurul datei de 1 august 2012, inculpatul i-a spus denunțătorului că pentru suma de 1000 euro pe care o primise nu poate rezolva decât scoaterea la muncă a fiului său, aspect care l-a determinat pe martor să denunțe fapta organelor competente.

Urmare denunțului formulat, s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, în perioada 3 august 2012 - 20 august 2012, fiind efectuate mai multe interceptări.

Din cuprinsul acestora a rezultat că, în intervalul de timp menționat, inculpatul C.M. a făcut demersuri în vederea efectuării transferului persoanei private de libertate T.B., contactându-i telefonic pe martorii Ț.M. și B.A.V., cu acesta din urmă întâlnindu-se de 3 ori la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, în parcarea supermarketului M. Craiova și pe raza comunei Balota, jud. Mehedinți.

Martorul B.A.V., în discuțiile pe care le-a avut cu inculpatul C.M., i-a oferit acestuia informații cu caracter confidențial și despre alte persoane private de libertate (I.C. și I.L.), informații care nu erau accesibile persoanelor din afara sistemului penitenciar, fapta sa fiind susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În scopul realizării transferului persoanei private de libertate V.P., inculpatul C.M. i-a predat martorului D.I.V. din cadrul Penitenciarului Pelendava, un bilet în cuprinsul căruia se afla numele acestuia, dar și al altor 4, 5 persoane, în legătură cu care inculpatul i-a comunicat că dorește să fie transferate la Penitenciarul Pelendava.

La cererea inculpatului C.M., în ziua de 7 iulie 2012, martorul a predat biletul inspectorului principal P.C.D., care, în data de 30 iulie 2012 urma să se deplaseze la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin pentru a face preselecția persoanelor private de libertate ce urmau a fi transferate. Cu ocazia deplasării la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, inspectorul principal P.C.D. a primit un bilet similar de la directorul adjunct B.A.V., în cuprinsul căruia se regăseau aceleași nume, ca cele înscrise pe biletul primit de la D.I.V.

Verificând dosarele persoanelor private de libertate menționate în cuprinsul celor două bilete, inspectorul P.C.D. a constatat că, pe coperta dosarului persoanei private de libertate C.M., era scris cu creionul "apartenență grupare interlopă", iar pe fișa care conținea datele de identificare era înscris "ginerele lui B.M.", motiv pentru care a renunțat să verifice și dosarele celorlalte persoane indicate în biletele primite.

În zilele de 7 august, 9 august, 17 august și 20 august 2012, inculpatul C.M. s-a întâlnit de mai multe ori cu denunțătorul P.V. la terasa "P." din Parcul N., la două dintre întâlniri participând și denunțătorul V.S., ocazie cu care au discutat în legătură cu demersurile pe care le-a făcut pentru transferul persoanei private de libertate V.P., persoanele la care a apelat, procedura de urmat, precum și în legătură cu transferul persoanei private de libertate T.B., fratele denunțătorului V.S. Cu această ocazie, inculpatul C.M. i-a solicitat denunțătorului V.S. suma de 1000 RON necesară pentru efectuarea unei deplasări la Tg. Jiu, martorul predându-i în acest scop suma de 600 RON.

Inculpatul a solicitat totodată suma de 1000 euro, pentru a facilita transferul persoanei private de libertate T.B. din Penitenciarul Tg. Jiu  la Penitenciarul Pelendava.

Denunțătorul P.V. a apreciat că suma totală pe care i-a predat-o inculpatului, în care este inclusă și contravaloarea petrecerilor organizate și a produselor alimentare predate este de 2000 euro.

În cadrul discuției inculpatul C.M. a precizat că pentru demersurile care urmează să le facă, va trebui să-i fie înmânate diverse sume de bani, iar la finalul discuției au convenit să se întâlnească cât mai repede posibil pentru a primi suma de 800 de euro în vederea scoaterii la muncă a persoanei private de libertate T.B.

Suma solicitată a fost pusă la dispoziția denunțătorului de către DGA-SJA Dolj și a fost predată inculpatului în ziua de 20 august 2012 în jurul orei 13,30, la aceeași terasă din Parcul N.

După ce denunțătorii și inculpatul s-au despărțit, în timp ce se inculpatul se îndrepta spre autoturismul personal a fost oprit de echipa operativă, fiind identificată asupra sa suma de 800 euro, despre care a afirmat că a fost primită cu titlu de împrumut de la o persoană din localitatea Dăbuleni.

Cu ocazia verificărilor efectuate la laboratorul criminalistic, s-a constatat că cele 16 bancnote găsite asupra inculpatului, sunt de fapt bancnotele puse la dispoziția denunțătorului, pe 6 dintre acestea regăsindu-se mențiunea (trafic de influență, Dosar nr. 523/TV2012).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.M. în termenul prevăzut de lege solicitând desființarea hotărârii instanței de fond și reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia întrucât este disproporțională în raport de împrejurările comiterii faptei și de persoana sa.

Prin Decizia penală nr. 20 din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul inculpatului C.M.

A menținut măsura arestului preventiv și a dedus prevenția inculpatului de la data de 04 octombrie 2012 în continuare, la zi.

A obligat inculpatul la 124 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut, în esență, că instanța de fond a făcut o temeinică și legală individualizare a pedepsei principale și a modalității de executare ținând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. combinat cu art. 18

1

alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că deși formal inculpatul a declarat că recunoaște și regretă comiterea faptei, nu înțelege gravitatea infracțiunii săvârșite, referatul de evaluare (probă administrată în apel) evidențiind că la acest moment apelantul consideră că "intențiile au fost bune" și că "banii care se aflau asupra sa îi ceruse cu împrumut".

În raport de aceste considerente Curtea nu a putut reține circumstanțe atenuante sau împrejurări favorabile care să impună reducerea pedepsei principale a închisorii pentru fiecare infracțiune la minimul special stabilit potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai arătat că, ținându-se seama de cele motivate, Curtea nu poate aprecia, în raport de persoana inculpatului, că simpla pronunțare a condamnării ar putea constitui pentru acesta un avertisment real și că inculpatul nu ar mai săvârși în viitor alte infracțiuni.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs inculpatul C.M. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

au 81 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivului de recurs invocat conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul declarat de inculpatul C.M. este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Referitor la cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă cât și circumstanțele personale - conduita procesuală de recunoaștere (la termenul din data de 01 octombrie 2012 înainte de citirea actului de sesizare inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de inculpare, că nu solicită administrarea de probe și că dorește să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 320

1

Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite pe viitor săvârșirea de fapte penale.

Trebuie subliniat că art. 74 C. pen., în ansamblul său, arată împrejurările care constituie circumstanțe atenuante judiciare, instanța având însă posibilitatea, și nu obligația să decidă, în raport cu toate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu ca anumite împrejurări să fie reținute în favoarea inculpatului și să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său prevăzut de lege, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Raportat la natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, la circumstanțele sale personale (lipsa antecedentelor penale, calitatea avută anterior comiterii faptelor - aceea de ofițer de penitenciar, acesta primind pentru activitatea desfășurată brevete și diplome de excelență, împrejurarea că are o familie organizată), având în vedere și concluziile favorabile inculpatului cuprinse în Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj (probă administrată în cursul judecării cauzei în apel), Înalta Curte apreciază că simpla pronunțare a condamnării constituie pentru inculpat un avertisment real și că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului a cărei executare urmează a fi suspendată sub supraveghere în baza art. 86

1

Pentru aceste considerente Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul C.M.

Va casa decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 394 din 4 octombrie 2012 a Tribunalului Dolj și în rejudecare:

În baza art. 86

1

În baza art. 86

3

alin. (1) și (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C.M.  de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 75 emis la data de 21 august 2012 de către Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 13961/63/2012 dacă nu este arestat în altă cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 20 august 2012 și până la punerea efectivă în libertate.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 394 din 4 octombrie 2012 a Tribunalului Dolj și în rejudecare:

În baza art. 86 C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 86

2

În baza art. 86

3

alin. (1) și (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 75 emis la data de 21 august 2012 de către Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 13961/63/2012 dacă nu este arestat în altă cauză.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 20 august 2012 și până la punerea efectivă în libertate.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2013.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1099/2013
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 65 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9790/63/2012, în baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și alin
ÎCCJ 2012-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3782/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 257 din data de 18 iunie 2012 a Tribunalului Dolj, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320 1 al
ÎCCJ 2013-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1735/2013
-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) ș
ÎCCJ 2014-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 108/2014
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 307 din 18 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4231/2012
(1) lit. i) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Prin sentința penală nr. 459 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13779/63/2012, de completul constituit din judecătorul M.N., s-au dispus u
Sursă