ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4231/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4231/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față

În

baza actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 13779/63/2012, s-a

dispus revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul O.M.

prin încheierea ele la 5 iulie 2012 a Tribunalului Dolj în Dosarul nr.

12051/63/2012.

Totodată, s-a dispus punerea în

libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 5

iulie 2012, dacă nu este arestat în altă cauză.

Verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpatului O.M., potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., Curtea a constatat că

inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din

5

iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 12051/63/2012, definitivă

prin încheierea nr. 176 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova.

Totodată, s-a reținut că măsura a fost

prelungită prin încheierea din 30 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul

nr. 13199/63/2012, completul fiind compus din judecătorul M.N., încheiere care

a rămas definitivă prin încheierea nr. 198/2012 din 2 august 2012 a Curții de

Apel Craiova.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 453/P/2012 din 14 august 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dolj reținând în sarcina sa săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat

la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea

nr. 61/1991.

Prin sentința penală nr. 459 din 5 noiembrie

2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13779/63/2012, de completul constituit

din judecătorul M.N., s-au dispus următoarele:

În

baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1)-(4) și (7) C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul O.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C.

pen., ca pedeapsă complementară.

În

baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea

art. 320

1

alin. (1)-(4) și (7) C. proc. pen. a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.

În

baza art. 33-34 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul

O.M. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C. pen., ca pedeapsă

complementară.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 88

C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 5 iulie 2012 la zi

și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Instanța de control judiciar a reținut

că în condițiile în care judecătorul M.N. a admis propunerea de prelungire a arestării

preventive în cursul urmăririi penale, nu mai putea să judece cauza, fiind incompatibil

potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În

acest context, s-a reținut că există cazul de nulitate prevăzut

de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece din compunerea instanței care a pronunțat

sentința penală nr. 459 din 5 noiembrie 2012, prin care s-a menținut măsura arestării

preventive, a făcut parte un judecător incompatibil.

Având în vedere dispozițiile art. 197

alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora „nulitatea prevăzută în alin. (2), nu poate

fi înlăturată în niciun mod”, Curtea în baza art. 300

2

C. proc. pen.

raportat la art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen. a dispus revocarea măsurii

arestării preventive luată față de inculpatul O.M. prin încheierea de la 5 iulie

2012 a Tribunalului Dolj în Dosarul nr. 12051/63/2012 și punerea în libertate a

inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 67 din 5

iulie 2012, dacă nu este arestat în altă cauză.

Împotriva acestei încheieri de ședință

au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

dosarul fiind înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 18 decembrie 2012, sub nr. 13779/63/2012/a2.

În

susținerea orală a motivelor de recurs procurorul a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și, în rejudecare menținerea

stării de arest preventiv a inculpatului O.M., în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., apreciind că, judecătorul care a

pronunțat sentința penală nr. 459 din 5 noiembrie 2012 a Tribunalului Dolj nu era

incompatibil a dispune cu privire la menținerea stării de arest și precizând că,

în raport de activitatea infracțională reținută în sarcina acestora subzistă temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a acestuia.

Concluziile reprezentantului Ministerului

Public, ale apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi

reluate.

Examinând recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art.

385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art. 6 parag. 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la un proces

echitabil, una dintre componentele acestui drept fiind accesul la un tribunal imparțial.

Imparțialitatea presupune lipsa oricărei

prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în

cadrul unui proces, jurisprudența instanței de contencios european analizând imparțialitatea

judecătorilor, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv.

C.E.D.O.

a stabilit că orice îndoială legitimă împotriva imparțialității

unei instanțe este suficientă în sine, indiferent de conduita magistratului, pentru

a conduce la încălcarea dispozițiilor art. 6 parag. 1

din

Convenție (Atanasiu contra României, Kyprianou împotriva Ciprului), întrucât aceasta

are drept efect încălcarea imparțialității obiective, iar într-o societate democratică

instanțele trebuie să inspire încredere justițiabililor.

În

legătura cu cazurile de incompatibilitate a judecătorului,

astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile art 46-48 C. proc. pen., este de

observat ca în art. 48 alin. (1) lit. a) din acest cod se prevede că „judecătorul

este de asemenea incompatibil de a judeca”, dacă în cauza respectivă „a pus în mișcare

acțiunea penala sau a dispus trimiterea în judecata ori a pus concluzii în calitate

de procuror la instanța de judecată, a soluționat propunerea de arestare preventivă

ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale”.

Cu privire la acest caz de incompatibilitate

se impune a se preciza că textul legal folosește expresia „incompatibil de a judeca”.

Prin urmare, se poate concluziona că judecătorului aflat în una dintre ipotezele

prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., îi este oprită judecarea în

fond a acelei cauze și nu soluționarea unei alte cereri vizând măsurile preventive.

Această concluzie este susținută de faptul

că, în asemenea ipoteze, judecătorul nu se pronunță pe fondul cauzei. Activitatea

judecătorului în astfel de situații se rezumă la verificarea existenței suspiciunilor

rezonabile privind existența unei infracțiuni, cazurilor prevăzute de art. 148

C. proc. pen., necesitatea și proporționalitatea măsurii preventive, temeinicia

cererilor etc.

În

practica sa constantă C.E.D.O. a considerat că, la momentul

dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează în mod sumar date existente

în dosar în scopul stabilirii dacă există temeiuri pentru suspiciunea privind comiterea

unei infracțiuni de către acuzat.

Pe de altă parte, în cazul în care este

pronunțată o hotărâre, instanța trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt

suficiente pentru a stabili vinovăția acuzatului. Prin urmare, suspiciunea și stabilirea

formală a vinovăției nu pot fi tratate ca asemănătoare.

În

consecință, din perspectiva garanțiilor furnizate de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului în materia imparțialității obiective este evident

ca intr-o asemenea situație nu ne aflam în prezenta unei incompatibilități dintre

cele la care se refera textul art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Așa fiind, Curtea constatând că detenția

preventivă a inculpatului O.M., este legală, fiind respectate, atât exigențele cerute

de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția

Europeană

a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2012 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 13779/63/2012, privind pe intimatul inculpatul O.M., va casa, în totalitate,

încheierea atacată și rejudecând în baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., va menține starea de arest a inculpatului O.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2012

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 13779/63/2012, privind pe intimatul inculpatul O.M.

Casează, în totalitate, încheierea atacată

și rejudecând:

În

baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest a inculpatului O.M.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat O.M. în sumă de 100 RON se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 decembrie

2012.

În opinie separată, constat că, în mod

corect, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a statuat

prin încheierea din 12 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 13779/63/2012 că

judecătorul fondului era incompatibil să judece cauza privindu-l pe inculpatul O.M.,

inclusiv să se pronunțe asupra menținerii în stare de arest a acestuia, întrucât

în cursul urmăririi penale a prelungit măsura arestării preventive luată față de

inculpat, motiv pentru care constatându-se existența unui caz de nulitate absolută

se impunea punerea sa în libertate.

Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. este incompatibil de a judeca, judecătorul care a soluționat

propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.

Legiuitorul consacrând acest caz de incompatibilitate

a urmărit să excludă de la judecarea cauzei, fără să facă distincție între stadiile

procesuale (fond, apel și recurs), pe judecătorul care dispunând asupra propunerii

de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a pronunțat asupra existenței indiciilor

și probelor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă a săvârșirii infracțiunii

reținute în sarcina inculpatului, pentru a se înlătura cea mai mică bănuială că

acesta nu mai poate fi imparțial, în condițiile în care și-ar fi a format deja o

opinie asupra faptei și vinovăției inculpatului ca urmare a soluționării unei asemenea

cereri.

Texul nu face deosebire între judecătorii

care au participat la dezbateri în primă instanță, apel sau recurs, deci cei care

pronunță hotărârea și judecătorii care compun completul de judecată în tot cursul

judecării cauzei, adică care dispun diferite măsuri procesuale, inclusiv asupra

stării de arest, în faza de judecată, și care de cele mai multe ori sunt aceiași,

rar modificându-se în practică componența completului, ci reglementarea se referă

la magistrații care judecă cauza, în ansamblu.

Altfel spus, devin incompatibili judecătorii

care în faza de judecată ar lua măsuri într-un dosar, chiar fără să se pronunțe

pe fondul cauzei, indiferent de stadiul procesual, dacă în cursul urmăririi penale

au soluționat propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului

trimis în judecată în respectivul dosar.

În

speță, judecătorul care s-a pronunțat în primă instanță asupra

fondului cauzei este cel care în cursul urmăririi penale a prelungit măsura arestării

preventive față de inculpatul O.M. prin încheierea din camera de consiliu din data

de 30 iulie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 13199/63/2012 al Tribunalului Dolj.

Prin sentința penală nr. 459 din 5

noiembrie 2012 a Tribunalului Dolj, judecătorul fondului pronunțând o soluție de

condamnare la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție,

a menținut în condițiile art. 350 C. proc. pen. și starea de arest preventiv față

de inculpatul O.M.

Este evident că judecătorul, deși a pronunțat

o hotărâre de condamnare în condițiile procedurii simplificate ca urmare a manifestării

de voință a inculpatului O.M. care a recunoscut necondiționat comiterea faptei reținute

în sarcina sa, solicitând totodată judecarea numai în baza probelor administrate

la urmărire penală, și-a format propria opinie asupra existenței faptei și a vinovăției

acestuia, în raport de aceste aspecte apreciind că se impune în continuare menținerea

în arest

preventiv a inculpatului.

În

acest context, starea de incompatibilitate a judecătorului

este mult mai clară dat fiindcă s-a pronunțat asupra stării de arest prin aceiași

hotărâre prin care a fost dezlegat și fondul cauzei, cu ocazia constatării existenței

faptei și a vinovăției inculpatului.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că, în mod just, Curtea de Apel Craiova a apreciat că judecătorul

fondului a fost incompatibil să se pronunțe, în conformitate cu dispozițiile

art. 350 C. proc. pen., asupra menținerii în arest a inculpatului O.M., întrucât

s-a pronunțat în cursul urmăririi penale asupra propunerii de prelungire a acestei

măsurii preventive, iar pentru a se asigura exigențele unui proces echitabil, astfel

cum e consacrat și de Convenția europeană se impunea punerea în libertate a inculpatului,

indiferent de gravitatea faptei care i se impută, întrucât suntem în prezența unui

caz de nulitate absolută care poate fi invocat și din oficiu de către organul judiciar,

în orice stadiu al procesului, neputând fi acoperit niciodată.

În

consecință, recursul Parchetului de pe lângă Curții de Apel

Craiova este nefondat.