ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
În baza actelor și
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 1 martie 2013 a Curții de
Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul
nr. 21386/63/2012, între altele, a fost menținută starea de arest, a inculpatei
C.M.
Pentru a pronunța
această soluție instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 42 din data de
30 ianuarie 2013 pronunțată în prezenta cauză, Tribunalul Dolj, în baza art. 20
C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 320
1
C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., 76 lit. b) C. pen., 64 C. pen. a condamnat
pe inculpata C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C.
pen. pe o durată de 2 ani.
A aplicat inculpatei
pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.
a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C.
pen. și art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata
reținerii și arestării preventive începând cu data de 29 septembrie 2012 la zi
și a menținut starea de arest a inculpatei.
Instanța de control
judiciar sesizată cu apelul inculpatei împotriva hotărârii de condamnare a
apreciat că se impune continuarea privării de libertate, deoarece nu au
dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acesteia și nu au intervenit
elemente noi care să impună punerea în libertate a inculpatei.
Având în vedere
natura infracțiunii pentru care inculpata este trimisă în judecată,
împrejurările în care s-a reținut de prima instanță că aceasta a fost comisă,
instanța de control judiciar a constatat că lăsarea în libertate a inculpatei
ar prezenta pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind
necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și proporționată
cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei), apreciind ca insuficient
caracterul altor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.
De asemenea instanța
a constatat că în speță există un interes public care impune privarea de
libertate în continuare a inculpatei, durata deținerii preventive, aproximativ
4 luni, nedepășind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev. de
art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inc. aflându-se
în situația prev. de art. 5 parag. 1 lit. a) care autorizează privarea de
libertate a persoanei pe baza condamnării chiar și nedefinitivă, însă care
presupune atât o constatare a vinovăției cât și aplicarea unei pedepse.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs inculpata C.M., care, prin apărătorul ales, a
solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii
arestării preventive.
Recursul declarat de
inculpată nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 300
2
C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul
este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății
legalitatea și temeinicia arestării preventive iar conform art. 160
b
alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea
impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care
justifică privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune
menținerea stării de arest.
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatei C.M. a fost
dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., constând în
aceea că inculpata C.M., aflată în stare de ebrietate, a luat un cuțit din bucătărie,
a mers la soțul său, C.F. și pe fondul altor reproșuri pe care i le adresa, l-a
înjunghiat de două ori în zona toracică, provocându-i o plagă de 3 cm în
spațiul II intercostal stânga parasternal și o plagă transfixiantă în regiunea
sternală inferioară de circa 2,5 cm.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute
în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, care se regăsesc
în dispozițiile art. 148 lit. f) din C. proc. pen., că există motive verosimile
de a bănui că inculpata a săvârșit infracțiunea arătată, că pentru prezervarea
ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu
dispozițiile legale evocate.
Deși pericolul pentru
ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a
infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru
ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest
aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși
pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția
publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii
chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții
corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
În raport de
probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpata este acuzată
de săvârșirea unei fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate
socială, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând
pe deplin, temerea că odată pusă în libertate, va săvârși și alte fapte de
același gen.
În aceeași ordine de
idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (tentativă la omor calificat),
măsura arestării preventive este corespunzătoare și scopului măsurii preventive
înscris în art. 136 C. proc. pen.
Prin lăsarea în
libertate a inculpatei există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în
societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea
situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a
procesului penal.
Având în vedere
natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea
infracțională bănuit desfășurată, modalitatea și împrejurările concrete în care
se presupune că a fost săvârșită fapta, urmările produse, Înalta Curte
apreciază că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a
acesteia.
Înalta Curte
apreciază că nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a
inculpatei, în raport de particularitățile concrete ale cauzei.
Mai mult decât atât,
în cauză a fost pronunțată sentința sus-menționată, prin care, având în vedere
probele de vinovăție administrate, s-a dispus condamnarea inculpatei la
pedeapsa privativă de libertate de 2 ani închisoare.
Ținând seama de
probele cauzei și de soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte apreciază că
în ceea ce o privește pe inculpata C.M., subzistă temeiurile avute în vedere la
luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C.
proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv
pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai
mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol
concret pentru ordinea publică.
În consecință,
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au
schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a
procesului penal.
Față de
considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) și
a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul
declarat de inculpata C.M.
Totodată, în baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata
sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii de ședință
din data de 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală
și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 21386/63/2012.
Obligă recurenta
inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 martie 2013.
Procesat de GGC - GV