ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2013

HOTĂRÂRE
14.03.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 1 martie 2013 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 21386/63/2012, între altele, a fost menținută starea de arest, a inculpatei

C.M.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 42 din data de

30 ianuarie 2013 pronunțată în prezenta cauză, Tribunalul Dolj, în baza art. 20

1

pe inculpata C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani.

A aplicat inculpatei

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata

reținerii și arestării preventive începând cu data de 29 septembrie 2012 la zi

și a menținut starea de arest a inculpatei.

Instanța de control

judiciar sesizată cu apelul inculpatei împotriva hotărârii de condamnare a

apreciat că se impune continuarea privării de libertate, deoarece nu au

dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acesteia și nu au intervenit

elemente noi care să impună punerea în libertate a inculpatei.

Având în vedere

natura infracțiunii pentru care inculpata este trimisă în judecată,

împrejurările în care s-a reținut de prima instanță că aceasta a fost comisă,

instanța de control judiciar a constatat că lăsarea în libertate a inculpatei

ar prezenta pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind

necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și proporționată

cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei), apreciind ca insuficient

caracterul altor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.

De asemenea instanța

a constatat că în speță există un interes public care impune privarea de

libertate în continuare a inculpatei, durata deținerii preventive, aproximativ

4 luni, nedepășind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev. de

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inc. aflându-se

în situația prev. de art. 5 parag. 1 lit. a) care autorizează privarea de

libertate a persoanei pe baza condamnării chiar și nedefinitivă, însă care

presupune atât o constatare a vinovăției cât și aplicarea unei pedepse.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpata C.M., care, prin apărătorul ales, a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive.

Recursul declarat de

inculpată nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății

legalitatea și temeinicia arestării preventive iar conform art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune

menținerea stării de arest.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatei C.M. a fost

dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., constând în

aceea că inculpata C.M., aflată în stare de ebrietate, a luat un cuțit din bucătărie,

a mers la soțul său, C.F. și pe fondul altor reproșuri pe care i le adresa, l-a

înjunghiat de două ori în zona toracică, provocându-i o plagă de 3 cm în

spațiul II intercostal stânga parasternal și o plagă transfixiantă în regiunea

sternală inferioară de circa 2,5 cm.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, care se regăsesc

în dispozițiile art. 148 lit. f) din C. proc. pen., că există motive verosimile

de a bănui că inculpata a săvârșit infracțiunea arătată, că pentru prezervarea

ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu

dispozițiile legale evocate.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a

infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest

aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși

pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția

publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii

chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții

corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În raport de

probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpata este acuzată

de săvârșirea unei fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate

socială, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând

pe deplin, temerea că odată pusă în libertate, va săvârși și alte fapte de

același gen.

În aceeași ordine de

idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (tentativă la omor calificat),

măsura arestării preventive este corespunzătoare și scopului măsurii preventive

înscris în art. 136 C. proc. pen.

Prin lăsarea în

libertate a inculpatei există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în

societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea

situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a

procesului penal.

Având în vedere

natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea

infracțională bănuit desfășurată, modalitatea și împrejurările concrete în care

se presupune că a fost săvârșită fapta, urmările produse, Înalta Curte

apreciază că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a

acesteia.

Înalta Curte

apreciază că nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a

inculpatei, în raport de particularitățile concrete ale cauzei.

Mai mult decât atât,

în cauză a fost pronunțată sentința sus-menționată, prin care, având în vedere

probele de vinovăție administrate, s-a dispus condamnarea inculpatei la

pedeapsa privativă de libertate de 2 ani închisoare.

Ținând seama de

probele cauzei și de soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte apreciază că

în ceea ce o privește pe inculpata C.M., subzistă temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv

pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

În consecință,

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Față de

considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și

a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpata C.M.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii de ședință

din data de 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 21386/63/2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2013.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 134/2014
Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 457 din 1 noiembrie 2012, Tribunalul Dolj, în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpa
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1645/2014
nr. 1541 din 14 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 882 din 26 mai 2011 a Curții de Apel Craiova și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând
ÎCCJ 2011-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3618/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 170 din 9 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus după cum urmează: "Admite apelul declara
ÎCCJ 2013-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 539/2013
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 168 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Craiova – Secția Penală și pentru cauze cu minori a fost respins ca nefondat apelul inculpatei F.M.,
ÎCCJ 2016-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală
1 an și 6 luni închisoare, aplicată în cauză, la restul de 2 ani și 1233 zile închisoare rămas neexecutat din pedepsele de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2980 din 05 octombrie 2012 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin
Sursă