ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din 1 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 21386/63/2012, între altele, a fost menținută starea de arest, a inculpatei C.M. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 42 din data de 30 ianuarie 2013 pronunțată în prezenta cauză, Tribunalul Dolj, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., 76 lit. b) C. pen., 64 C. pen. a condamnat pe inculpata C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani. A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 29 septembrie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatei. Instanța de control judiciar sesizată cu apelul inculpatei împotriva hotărârii de condamnare a apreciat că se impune continuarea privării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acesteia și nu au intervenit elemente noi care să impună punerea în libertate a inculpatei.

Având în vedere natura infracțiunii pentru care inculpata este trimisă în judecată, împrejurările în care s-a reținut de prima instanță că aceasta a fost comisă, instanța de control judiciar a constatat că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și proporționată cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei), apreciind ca insuficient caracterul altor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate. De asemenea instanța a constatat că în speță există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatei, durata deținerii preventive, aproximativ 4 luni, nedepășind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev. de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inc. aflându-se în situația prev. de art. 5 parag. 1 lit. a) care autorizează privarea de libertate a persoanei pe baza condamnării chiar și nedefinitivă, însă care presupune atât o constatare a vinovăției cât și aplicarea unei pedepse. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata C.M., care, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul declarat de inculpată nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen.

în cauzele în care inculpatul este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive iar conform art. 160 b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatei C.M. a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că inculpata C.M., aflată în stare de ebrietate, a luat un cuțit din bucătărie, a mers la soțul său, C.F.

și pe fondul altor reproșuri pe care i le adresa, l-a înjunghiat de două ori în zona toracică, provocându-i o plagă de 3 cm în spațiul II intercostal stânga parasternal și o plagă transfixiantă în regiunea sternală inferioară de circa 2,5 cm. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, care se regăsesc în dispozițiile art. 148 lit. f) din C. proc. pen., că există motive verosimile de a bănui că inculpata a săvârșit infracțiunea arătată, că pentru prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu dispozițiile legale evocate. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. În raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpata este acuzată de săvârșirea unei fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate socială, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea că odată pusă în libertate, va săvârși și alte fapte de același gen.

În aceeași ordine de idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (tentativă la omor calificat), măsura arestării preventive este corespunzătoare și scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen. Prin lăsarea în libertate a inculpatei există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a procesului penal. Având în vedere natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracțională bănuit desfășurată, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că a fost săvârșită fapta, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a acesteia.

Înalta Curte apreciază că nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatei, în raport de particularitățile concrete ale cauzei. Mai mult decât atât, în cauză a fost pronunțată sentința sus-menționată, prin care, având în vedere probele de vinovăție administrate, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa privativă de libertate de 2 ani închisoare. Ținând seama de probele cauzei și de soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte apreciază că în ceea ce o privește pe inculpata C.M., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În consecință, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.M. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii de ședință din data de 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 21386/63/2012. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2013. Procesat de GGC - GV