ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1137/2013

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 21413/63/2011, printre altele, s-a menținut starea de arest a inculpatei C.D.M. și a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin sentința penală nr. 542 din 19 decembrie 2011 a Tribunalului Dolj, în baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.D.M., în prezent aflată în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124 din 07 martie 2007 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 5912 din 07 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În

baza art. 36 alin. (3) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 18 decembrie 2007 la 23 ianuarie 2009 și s-a constatat că la 23 ianuarie 2009 inculpata a fost liberată condiționat cu un rest de 324 zile.

În

baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.D.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În

baza art. 61 alin. (2) s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de 324 zile rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124 din 07 martie 2007 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 5912 din 07 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată, în final inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (5) C. pen., a fost interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.D.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În

baza art. 61 alin. (2) s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de 324 zile rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124 din 07 martie 2007 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 5912 din 07 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată, în final inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În

baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.D.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În

baza art. 61 alin. (2) s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de 324 zile rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124 din 07 martie 2007 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 5912 din 07 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată, în final inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

În

baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.D.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate de 10 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 5 ani închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În

baza art. 35 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale pe durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, din data de 25 octombrie 2011 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpata C.D.M..

În

fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2007, inculpata l-a contactat pe inculpatul M.A.V., a cărui specializare în contabilitate i-a permis să întocmească documente contabile fictive care să ateste profitabilitatea SC F.I. SRL. Acesta datora o sumă de bani numitului G.P., din Craiova, astfel că a convenit cu inculpata C.D.M. ca SC F.I. SRL să achiziționeze în leasing un autoturism de lux pe care să-l încredințeze creditorului în contul datoriei. Inculpatul M.A.V. a întocmit evidența contabilă a SC F.I. SRL în temeiul unui contract de prestări servicii încheiat între SC F.I. SRL și SC R. SRL, contractul fiind antedatat 01 iulie 2008, în realitate, convenția s-a încheiat în cursul anului 2009, la data menționată pe contract inculpata aflându-se în stare de deținere, iar inculpatul nu era angajat al SC R. SRL. Totodată, acesta a fost împuternicit de inculpată să reprezinte SC F.I. SRL și să opereze în conturile bancare ale societății începând cu data de 04 aprilie 2009.

S-a reținut că, deși, SC F.I. SRL nu derulase activități comerciale în perioada decembrie 2007 - martie 2009, inculpatul M.A.V. a întocmit balanțe de verificare, situații ale activelor și capitalurilor și bilanțuri contabile în care a înregistrat date nereale privind profitabilitatea societății pentru perioada respectivă. Documentele au fost apoi semnate și însușite de C.D.M., în calitate de administrator al SC F.I. SRL, bilanțurile fiind întocmite, conform dispozițiilor legale, în numele lui F.C. - expert contabil autorizat CECCAR, care colabora cu SC V. SRL. După semnarea lor de către expertul contabil autorizat, documentele au fost depuse la D.G.F.P. Dolj în martie și iunie 2009, cu scopul de a demonstra bonitatea persoanei juridice care urma să fie folosită în activitatea infracțională viitoare. Toate actele contabile ale societății au fost predate apoi de M.A.V. inculpatei C.D.M. în luna ianuarie 2010, în baza unui proces-verbal nedetaliat (potrivit declarației învinuitului, acestea se aflau ambalate în șase sacoșe din material plastic). Inculpata a predat apoi aceste acte în anul 2010 numitului T.I., care urma să preia părțile sociale ale SC F.I. SRL. Pentru că tranzacția nu s-a finalizat, martorul i-a restituit inculpatei documentele, acestea fiind predate în final de concubinul acesteia, B.C., organelor de poliție la 25 octombrie 2011.

De asemenea, s-a reținut că, la 01 februarie 2011, SC U.L.C. SA a formulat plângere penală împotriva inculpatei C.D.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen..

În

fapt, petenta a învederat că, la data de 15 octombrie 2009, a încheiat un contract de leasing financiar cu SC F.I. SRL, având ca obiect dreptul de folosință al unui autoturism marca A., în valoare totală de 22.573,60 euro. Din această sumă, inculpata, în calitate de administrator al SC F.I. SRL, a achitat doar avansul și prima rată de leasing, iar după preluarea autoturismului, nu a mai putut fi contactată. Astfel, la 01 aprilie 2010, contractul a fost reziliat unilateral, iar SC F.I. SRL a fost notificată să restituie autoturismul către proprietar, însă nu s-a conformat, existând indicii că bunul a fost înstrăinat către o terță persoană. Pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate ale finanțatorului, C.D.M. a atașat cererii de finanțare bilanțurile contabile și balanțele de verificare ale SC F.I. SRL pe anii 2007-2009, care cuprindeau date nereale privind activele, datoriile și capitalurile proprii ale societății, precum și veniturile realizate de aceasta, cu scopul de a induce în eroare finanțatorul cu privire la solvabilitatea societății. De asemenea, în cererea de finanțare, inculpata a menționat că societatea are 25 angajați și are planuri importante de dezvoltare în viitor. în realitate, societatea nu desfășurase activități economice semnificative în perioada decembrie 2007 - octombrie 2009, astfel cum rezultă din extrasele de cont atașate la dosar.

Inculpata a intrat în posesia autoturismului conform procesului verbal de predare-primire încheiat la 22 octombrie 2009, iar la 23 octombrie 2009, i-a împuternicit pe numiții G.P. și G.M., cărora le-a atribuit fără drept calitatea de „colaboratori" ai SC F.I. SRL, să folosească bunul atât în România, cât și în Comunitatea Europeană. în temeiul acestei împuterniciri, finanțatorul a mandatat, la rândul său, pe G.M. și G.P. să circule cu autovehicul în afara granițelor României.

Ulterior, inculpata nu a achitat nicio rată aferentă contractului, astfel că, la 01 aprilie 2010, finanțatorul a reziliat unilateral contractul și a solicitat restituirea autoturismului. Din verificările efectuate de finanțator, a rezultat că în prezent autoturismul se află pe teritoriul Italiei.

Prin ordonanța din 14 septembrie 2011 s-a dispus reținerea învinuitei C.D.M. pentru 24 ore, iar prin referatul din 15 septembrie 2011 s-a propus Tribunalului Dolj arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 zile din care se va deduce perioada reținerii.

De la această dată, menținerea arestării preventive a fost menținută periodic, iar prin sentința penală nr. 542 din data de 19 decembrie 2012, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Cu privire la temeinicia arestării preventive, instanța de apel a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, menținerea măsurii arestării preventive fiind în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția europeană pentru apărarea ordinii și libertăților fundamentale și ale art. 23 din Constituție, potrivit cărora măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit infracțiunea sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

S-a reținut că probele administrate în cauză, ce au fost evaluate în cadrul hotărârii pronunțate de instanța de fond, chiar nedefinitivă, justifică presupunerea că inculpata a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimisă in judecată și condamnată, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, comiterea mai multor acte materiale la intervale scurte de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, cuantumul prejudiciului, evoluția ascendentă a fenomenului infracțional în general și în mod deosebit al infracțiunilor de genul celor reținute în sarcina inculpatei, faptul că anterior a mai fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, respectiv infracțiunea de înșelăciune, scopul coercitiv și de reeducare prev. de art. 52 C. pen. nefiind atins, având în vedere că inculpata persistă în aceeași conduită infracțională.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpata C.D.M., prin apărător, curtea de apel a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat, fiind în continuare îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu ambele sale condiții, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetată inculpata este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, dată fiind natura, gravitatea faptelor, valorile sociale periclitate prin desfășurarea unor asemenea activități, raporturi ce necesită o protecție specială, amploarea acestui fenomen infracțional, astfel de infracțiuni fiind de natură să inducă o rezonanță negativă în rândul opiniei publice, un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor, impunându-se intervenția promptă a autorităților judiciare pentru restabilirea echilibrului social încălcat.

S-a constatat că, în cauză, nu există nici un fundament pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cât timp temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă nu s-au modificat, iar față de gravitatea deosebită a acuzațiilor, circumstanțele personale ale inculpatei, care este recidivistă și având în vedere scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., instanța a apreciat că nu este oportună și justificată în acest moment luarea unei alte măsuri preventive, neprivativă de libertate față de inculpata C.D.M.. Astfel fiind, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și se mențin temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri față de inculpată, curtea de apel a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpata C.D.M. și, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a acesteia.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata C.D.M., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fî reluate.

Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, va examina recursul declarat de inculpată numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpată, în raport de prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen..

Astfel, examinând recursul declarat în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și curtea de apel.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În

acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.

Astfel fiind, analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatei, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul reglementat de art. 136 C. proc. pen..

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că, în cauză, prin sentința penală nr. 542 din data de 19 decembrie 2012, s-a dispus condamnarea inculpatei C.D.M. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpată, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În

ceea ce privește susținerea apărătorului inculpatei în sensul că perioada petrecută în arest preventiv a depășit durata unui termen rezonabil, Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O s-a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.

Este adevărat că detenția trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normal, însă, raportat la datele speței, pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei, timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nefîind de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatei în stare de libertate, existând riscul zădărnicirii aflării adevărului în cauză.

Aceste considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.D.M. împotriva încheierii din 25 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 21413/63/2011.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2013.