Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.05.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2012

HOTĂRÂRE
08.05.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele SC T.S. SRL Suceava și SC L.C. SRL Suceava au chemat în judecată pârâții SC F.F. SRL Suceava și Comisia Locală Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să constate nulitatea parțială a titlului de proprietate eliberat prim pârâtei sub nr. 4376 din 30 iunie 1994 în sensul excluderii suprafeței de 0,50 ha teren, identic cu parcelele funciare nr. X1 și X2 din CF X a Comunei cadastrale Suceava. Prin cererea înregistrată sub nr. 958 din 39 din 12 noiembrie 2010 reclamantele SC T.S. SRL Suceava și SC L.C. SRL Suceava au solicitat în contradictoriu cu pârâții revizuirea Deciziei nr. 200 din 15 octombrie 2001 a Curții de Apel Suceava, prin care a fost admis apelul SC F.F.

SRL Suceava și a schimbat în totalitate Sentința nr. 2121 din 7 septembrie 2003 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. În motivarea cererii de revizuire se arată că decizia atacată s-a dat în temeiul unui înscris ce a fost declarat fals în urma judecății. Revizuentele mai precizează că pe rolul organelor de urmărire penală și al instanțelor au existat mai multe dosare privind săvârșirea de infracțiuni de către Z.A., administrator la SC F.F. SRL. Prin întâmpinarea formulată intimata SC F.F. SRL Suceava a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că Tribunalul Suceava este competent să soluționeze cauza, excepția tardivității formulării cererii de revizuire și excepția inadmisibilității acestei căi de atac, întrucât titlul de proprietate din litigiu nu a fost declarat ca fiind fals și nici nu a fost anulat prin niciuna din deciziile instanțelor judecătorești.

După ce la termenele de judecată din 3 decembrie 2010 și 21 ianuarie 2011 intimata a invocat și alte excepții, ulterior și-a menținut doar excepția necompetenței materiale a instanței, excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 34 din 1 aprilie 2011 a dispus următoarele: - Respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de apărătorul intimatei SC F.F. SRL Suceava. - Admite excepția tardivității invocată de aceeași intimată prin apărător. Respinge cererea de revizuire formulată de recurentele SC T.S. SRL Suceava prin lichidator SC E. SRL Suceava și SC L.C.

SRL Suceava prin administrator P.L. împotriva Deciziei nr. 200 din 15 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 2675/2005, ca fiind tardivă. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: - Excepția necompetenței materiale invocate este nefondată în raport de dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. - Excepția tardivității cererii de revizuire este întemeiată întrucât termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 este cu cel mult depășit, revizuentele luând cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai putea face, printr-o hotărâre penală, din mai multe hotărâri penale anterioare, relevantă fiind Decizia nr. 131 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava.

Recursul Împotriva sentinței nr. 34 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Suceava au declarat recurs SC T.S. SRL Suceava prin lichidator SC E. SRL Suceava și SC L.C. SRL Suceava, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele-revizuente au criticat Decizia nr. 34 din 01 aprilie 2011 pronunțată de Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava pentru greșita aplicare a legii, solicitând casarea cu trimitere pentru necercetarea fondului și respectiv greșita admitere a excepției tardivității formulării cererii de revizuire. Arată recurentele că potrivit art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a C. proc.

civ., termenul în care se formulează cererea de revizuire este de o lună de la data la care partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora. Procedura în fața instanței de recurs Intimata SC F.F. SRL a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți. Considerentele și soluția instanței de recurs Se va respinge excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - în soluționarea cererii de recurs, având în vedere că Decizia nr. 34/2011 împotriva căreia s-a formulat cererea de recurs a fost pronunțată de Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava.

Privind excepția inadmisibilității Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător". Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra răspunderii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Prin Decizia nr. 34 din 01 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 958/39/2010 de către Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava, s-a respins cererea de revizuire formulată de reclamantele SC T.S.

SRL Suceava și SC L.C. SRL Suceava, decizie irevocabilă, așa încât formularea cererii de recurs împotriva unei decizii irevocabile apare ca inadmisibilă. În consecință, se va respinge cererea de recurs ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge excepția necompetenței funcționale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Respinge recursul ca inadmisibil recursul declarat de SC T.S. SRL Suceava prin lichidator judiciar SC E. SPRL Suceava și de SC L.C. SRL Suceava împotriva Sentinței civile nr. 34 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012. Procesat de GGC - GV

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 125/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială, a cărei competență a fost stabilită prin regulator de competență de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, prin
ÎCCJ 2009-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Suceava a fost admisă acțiunea formulată de SC T.S. SRL Suceava în contradictoriu cu A.E.I.Z. - Suceava, constatând dreptul de proprietate al reclamantei pe o suprafață de aprox. 5.000 m.p. teren, în baza contractului de vânzare-cumpărare ș
ÎCCJ 2009-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, revizuentele SC T.S. SRL Suceava și SC L.C. SRL Sucea
ÎCCJ 2011-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2011
civilă. Prin decizia nr. 508 din 10 februarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta SC P. SRL împotriva deciziei nr. 11 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comerci
ÎCCJ 2013-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3937/2013
., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. g), C. proc. pen., reținându-se că, deși s-au folosit de înscrisurile falsificate, cunoscând că acestea nu conțin date reale, în cauză a intervenit prescripția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă