ÎCCJ, Decizia nr. 200/2001

Act

al Băncii Naționale a României de refuzare a efectuării de operațiuni valutare

cu populația printr-un fond deschis de investiții în valută

Operațiunile între rezidenți pe teritoriul României se

realizează numai în moneda țării. Prin excepție, au dreptul de a efectua

operațiuni valutare persoanele care beneficiază de prevederi legale exprese.

Pentru cazul în discuție, nu există o derogare, ci o reglementare expresă, prin

art.26 alin. ultim din O.G. nr.24/1993 și decizia nr.200/2001 a Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare, de interzicere a deținerii de resurse în

devize în scopuri de investiții.

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.1096 din 19 martie 2003)

Reclamanta

SC ”G.A.M.” SA a chemat în judecată Banca Națională a României solicitând

anularea hotărârilor acesteia prin care i-a respins solicitarea de autorizare a

efectuării de operațiuni valutare cu populația printr-un fond deschis de

investiții.

In motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în calitate de societate de

administrare a fondului deschis de investiții Fondul Valutar Gelsor, a fost

vătămată în drepturi prin adresele nr.VI/3/3013 din 20.01.2000 și respectiv

nr.387/83 M din 17.03.2000.

Prin sentința civilă nr.1265 din 3.10.2001, Curtea de Apel București Secția

contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut

dovada unui drept al său, vătămat prin actele administrative atacate.

Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC ”G.A.M.” SA.

Recursul este nefondat.

Curtea reține că instanța de fond a respins în mod justificat excepția nulității

actelor administrative deduse judecății, invocată pentru neîndeplinirea

condiției de a fi emise în formă scrisă.

Atât decizia conducerii executive a Băncii Naționale a României la care s-a

făcut referire în adresa nr.VI/3/3013/20.01.2000, cât și încheierea nr.5 din

15.03.2000 a Consiliului de Administrație al BNR comunicată cu adresa

nr.387/BM/17.03.2000 au caracteristicile unor acte administrative valabile,

scopul emiterii lor fiind acela de a produce   prin  ele însele

efecte juridice specifice dreptului administrativ.

Din actele dosarului rezultă că solicitarea recurentei privind autorizarea

efectuării de operațiuni valutare cu populația, printr-un fond deschis de

investiții în valută a fost analizată de Direcția Politici Financiar – Bancare

a BNR, care  a întocmit nota nr.VI/3/3013/12.01.2000 cu propunerea

respingerii cererii, aprobată la 19.01.2000 de Guvernatorul BNR. Ulterior,

aceleași propuneri au fost aprobate de Consiliul de Administrație al BNR care a

decis, prin încheierea nr.5/15.03.2000, respingerea solicitării, cu motivarea

că operațiunile în valută decurgând din constituirea în valută a resurselor

fondului precum și din investițiile acestuia sunt interzise de O.G.nr.24/1993.

In consecință, prima critică privind nulitatea formală a actelor administrative

contestate este nefondată.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond, respingând acțiunea, a

făcut o corectă aplicare a legii.

Potrivit statului său, aprobat prin Legea nr.101/1998, Banca Națională a

României stabilește și urmărește aplicarea regimului valutar pe teritoriul

țării, autorizează și supraveghează persoanele fizice și juridice care au

obținut autorizația de a efectua tranzacții valutare, elaborează reglementări

privind monitorizarea și controlul tranzacțiilor valutare.

Instanța a interpretat corect prevederile art.18 alin.1 și 2 din Regulamentul

nr.3/1997, potrivit cărora operațiunile între rezidenți pe teritoriul României

se realizează numai în moneda națională a țării, leul, prin  excepție

având dreptul de a efectua operațiuni valutare persoanele care beneficiază de

prevederi legale exprese.

Dispensa acordată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prin decizia

nr.70/1999, nu poate fi considerată „o prevedere legală expresă” fiind chiar

contrară legii, respectiv art.26 din O.G.nr.24/1993 care instituie interdicția

pentru fondurile dechise de investiții de a deține resurse în devize în scop de

investiții.

De altfel, legiuitorul nu a conferit nici unei autorități, inclusiv Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare competența de a excepta anumite fonduri de la

această interdicție, aprecierea oportunității și necesității desfășurării de

operațiunii valutare aparținând exclusiv Băncii Naționale a României.

In dispozițiile Legii nr.52/1994 nu este prevăzută posibilitatea acordării unei

dispense în orice condiții, fără nici o limită și nici că aceste dispense ar

avea semnificația unor acte administrative individuale de exceptare de la

prevederile imperative ale legii, în speță, de la inderdicția reglementată prin

O.G.nr.24/1993.

De altfel, instanța de fond a avut în mod justificat în vedere și faptul că

însăși CNVM și-a revocat propria decizie nr.70/19.01.2000 prin decizia

nr.200/2.02.2001, acțiunea prin care a fost atacată în contencios această

ultimă hotărâre fiind respinsă prin sentința civilă nr.719/29.05.2001 a Curții

de Apel București, cu motivarea că menținerea deciziei nr.70/2000 prin care s-a

acordat exceptarea ar însemna încălcarea atât a dispozițiilor Legii

nr.101/1998, cât și ale O.G.nr.24/1993 și ale normelor emise de CNVM.

Este nefondată, de asemenea, și critica privind nerespectarea de către pârâtă a

Regulamentului nr.3/1997, în sensul că nu s-ar încadra în categoria

operațiunilor valutare supuse autorizării BNR deținerea de valută și emiterea

de titluri de participare denominate în valută.

Prevederile art.26 alin.2 din O.G.nr.24/1993 privind interdicția deținerii de

devize în scop de investiții se referă implicit la încasarea de valută prin

emiterea titlurilor de participare la fond în valută. Astfel, deținerea de

valută presupune o prealabilă încasare a acesteia, iar emiterea titlurilor de

participare de către un fond de investiții și constituirea resurselor fondului

implică vânzarea acestora către investitori, cu încasarea corespunzătoare a

prețului, constituind operațiuni valutare supuse interdicției prevăzute de

O.G.nr.24/1993.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.