ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1096/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC „G.A.M.” SA împotriva sentinței

civile nr.1265 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă Banca Națională a României

reprezentată de consilierul juridic N.N. A lipsit recurenta reclamantă SC

„G.A.M.” SA.

Procedura

completă.

Reprezentanta

Băncii Naționale a României a pus concluzii de respingere a recursului, ca

nefondat, arătând că reclamanta era îndreptățită să facă operațiuni valutare

numai în nume propriu.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 7 aprilie 2000, reclamanta SC „G.A.M.” SA a

chemat în judecată Banca Națională a României solicitând anularea hotărârilor

emise de pârâtă prin care i-a respins solicitarea de autorizare a efectuării de

operațiuni valutare cu populația printr-un fond deschis de investiții.

In

motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în calitate de societate de

administrare a fondului deschis de investiții Fondul Valutar Gelsor, a fost

vătămată în drepturi prin adresele nr.VI/3/3013 din 20.01.2000 și respectiv

nr.387/83 M din 17.03.2000.

Prin

sentința civilă nr.1265 din 3.10.2001, Curtea de Apel București Secția

contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada

dreptului său recunoscut de lege, vătămat prin actele administrative atacate.

Astfel,

prin art.26 din Ordonanța Guvernului nr.24/1993, se instituie inderdicția

pentru fondurile deschise de investiții de a deține resurse în devize în scop

de investiții, legiuitorul neacordând nici unei autorități, fie ea de

reglementare și supraveghere valutară, competența de a excepta anumite fonduri

de la aceste prevederi.

Instanța

a reținut că invocarea deciziei nr.70/19.01.2000 emisă de Comisia Națională a

Valorilor Mobiliare, prin care s-a acordat autorizația de constituire și

funcționare pentru fondul valutar Gelsor, administrat de către reclamantă – nu

are relevanță aceeași instituție revocându-si propria hotărâre și dispunând

suspendarea răscumpărării și emisiunii de titluri de participare la fond pe o

perioadă de 90 de zile.

Impotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta SC „G.A.M.” SA criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

O

primă  critică privește nereținerea excepției nulității formale a actelor

administrative deduse judecății.

Astfel,

reclamanta a arătat că aceste acte nu au fost emise în formă scrisă, ce

constituie o condiție de validitate a actului administrativ pentru a se putea

realiza un control de legalitate eficient și complet asupra conținutului

actului și a îndeplinirii condițiilor de adoptare a lui.

Hotărârea

Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, care a soluționat

negativ plângerea prealabilă a societății, menținând decizia inițială a

conducerii executive este nelegală, actul respectiv fiind inapt de a produce

efecte juridice.

Reclamanta

a invocat de asemenea, greșita aplicare a legii întrucât la data emiterii

actelor deduse judecății, Fondul Valutar Gelsor beneficia, de decizia Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare nr.70/1999 prin care se hotărâse acordarea

dispensiei de la prevederile art.26 alin.ultim din O.G.nr.24/1993, care

interziceau deținerea de resurse în devize în scopuri de investiții.

In

acest sens, s-a arătat că prerogativele acordate CNVM conform Legii nr.52/1994

nu se limitează doar la urmărirea aplicării de către această autoritate a

prevederilor acestei legi, ci iclusiv a O.G.nr.24/1993.

Prin

normele emise, CNVM este autorizată  de lege să stabilească propriile reguli cu

privire la dispensele ce pot fi acordate în aplicarea legilor a  căror

supraveghere  o realizează.

Astfel,

CNVM a apreciat oportunitatea emiterii de titluri denominate în valută de către

Fondul Valutar Gelsor și a deținerii resurselor în valută acumulate din

emisiunea continuă a acestora, acordând  exceptarea de la prevederile art.26

din O.G.nr.24/1993.

Recurenta

a mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile propriului Regulament

nr.3/1997 care stabilesc condițiile de autorizare a efectuării de operațiuni

valutare între rezidenți, neavând prerogativa de a cenzura o exceptare care

privea deținerea de valută în scop de investiții, întrucât nici deținerea de

valută și nici emiterea de titluri de participare denominate în valută nu se

încadrează în categoria operațiunilor valutare.

Cât

privește împrejurarea că decizia CNVM nr.70/19.01.1999 a fost revocată, aceasta

nu prezintă relevanță, deoarece la momentul emiterii actelor administrative

atacate se afla în vigoare și producea afecte depline.

Prin

întâmpinare, pârâta Banca Națională a României a solicitat respingerea

recursului, arătând că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art.304 și

304/1 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel,

Curtea reține că instanța de fond a respins în mod justificat excepția

nulității actelor administrative deduse judecății, invocată pentru

neîndeplinirea condiției de a fi emise în formă scrisă.

Atât

decizia conducerii executive a Băncii Naționale a României la care s-a făcut

referire în adresa nr.VI/3/3013/20.01.2000, cât și încheierea nr.5 din

15.03.2000 a Consiliului de Administrație al BNR comunicată cu adresa

nr.387/BM/17.03.2000 au caracteristicile unor acte administrative valabile,

scopul emiterii lor fiind acela de a produce   prin  ele însele efecte juridice

specifice dreptului administrativ.

Din

actele dosarului rezultă că solicitarea recurentei privind autorizarea

efectuării de operațiuni valutare cu populația, printr-un fond deschis de

investiții în valută a fost analizată de Direcția Politici Financiar – Bancare

a BNR, care  a întocmit nota nr.VI/3/3013/12.01.2000 cu propunerea respingerii

cererii, aprobată la 19.01.2000 de Guvernatorul BNR. Ulterior, aceleași

propuneri au fost aprobate de Consiliul de Administrație al BNR care a decis

prin încheierea nr.5/15.03.2000 respingerea solicitării, cu motivarea că

operațiunile în valută decurgând din constituirea în valută a resurselor

fondului precum și din investițiile acestuia sunt interzise de O.G.nr.24/1993.

In

consecință, prima critică privind nulitatea formală a actelor administrative

contestate este nefondată.

Pe

fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond, respingând acțiunea, a făcut

o corectă aplicare a legii.

Potrivit

statului său, aprobat prin Legea nr.101/1998, Banca Națională a României

stabilește și urmărește aplicarea regimului valutar pe teritoriul țării,

autorizează și supraveghează persoanele fizice și juridice care au obținut

autorizația de a efectua tranzacții valutare, elaborează reglementări privind

monitorizarea și controlul tranzacțiilor valutare.

Instanța

a interpretat corect prevederile art.18 alin.1 și 2 din Regulamentul nr.3/1997,

potrivit cărora operațiunile între rezidenți pe teritoriul României se

realizează numai în moneda națională a țării, leul, prin  excepție având

dreptul de a efectua operațiuni valutare persoanele care beneficiază de

prevederi legale exprese.

Dispensa

acordată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare prin decizia nr.70/1999 nu

poate fi considerată „o prevedere legală expresă” fiind chiar contrară legii,

respectiv art.26 din O.G.nr.24/1993 care instituie interdicția pentru fondurile

dechise de investiții de a deține resurse în devize în scop de investiții.

De

altfel, legiuitorul nu a conferit nici unei autorități, inclusiv Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare competența de a excepta anumite fonduri de la

această interdicție, aprecierea oportunității și necesității desfășurării de

operațiunii valutare aparținând exclusiv Băncii Naționale a României.

In

dispozițiile Legii nr.52/1994 nu este prevăzută posibilitatea acordării unei

dispense în orice condiții, fără nici o limită și nici că aceste dispense ar

avea semnificația unor acte administrative individuale de exceptare de la

prevederile imperative ale legii, în speță, de la inderdicția reglementată prin

O.G.nr.24/1993.

De

altfel, instanța de fond a avut în mod justificat în vedere și faptul că însăși

CNVM și-a revocat propria decizie nr.70/19.01.2000 prin decizia

nr.200/2.02.2001, acțiunea prin care a fost atacată în contencios această ultimă

hotărâre fiind respinsă prin sentința civilă nr.719/29.05.2001 a Curții de Apel

București, cu motivarea că menținerea deciziei nr.70/2000 prin care s-a acordat

exceptarea ar însemna încălcarea atât a dispozițiilor Legii nr.101/1998, cât și

ale O.G.nr.24/1993 și ale normelor emise de CNVM.

Este

nefondată de asemenea, și critica privind nerespectarea de către pârâtă a

Regulamentului nr.3/1997, în sensul că nu s-ar încadra în categoria

operațiunilor valutare supuse autorizării BNR deținerea de valută și emiterea

de titluri de participare denominate în valută.

Prevederile

art.26 alin.2 din O.G.nr.24/1993 privind interdicția deținerii de devize în

scop de investiții se referă implicit la încasarea de valută prin emiterea titlurilor

de participare la fond în valută. Astfel, deținerea de valută presupune o

prealabilă încasare a acesteia, iar emiterea titlurilor de participare de către

un fond de investiții și constituirea resurselor fondului implică vânzarea

acestora către investitori, cu încasarea corespunzătoare a prețului,

constituind operațiuni valutare supuse interdicției prevăzute de

O.G.nr.24/1993.

Având

în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de SC „G.A.M.” SA. împotriva sentinței civile nr.1265 din 3

octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  19 martie 2003.