ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4084/2003

Asupra acțiunii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 25 iunie 2003,

reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâta C.N.V.M., solicitând anularea

ordonanței nr. 98 din 6 iunie 2003 prin care a fost sancționat cu interdicția

de a desfășura activități pe piața de capital pe o perioadă de 3 ani.

În motivarea cererii, s-a învederat că în urma controlului

efectuat de pârâtă la 5 noiembrie 2002, s-a dispus suspendarea autorizației de

funcționare a I.R.I. SA, precum și sancționarea reclamantului, în calitate de

director general și membru al consiliului de administrație al institutului.

Reclamantul a mai arătat că sancțiunea ce i-a

fost aplicată este atât nelegală, fiind dispusă cu încălcarea prevederilor art.

179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, cât și neîntemeiată, fiind deja

sancționat cu avertisment scris prin ordonanța nr. 351 din 6 decembrie 2002.

Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ, sesizată cu judecarea cauzei, a dispus prin sentința civilă nr. 1226

din 3 septembrie 2003 declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Curții Supreme de Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că ordonanța contestată de reclamant constituie un act administrativ

individual de natura celor reglementare prin O.U.G. nr. 25/2002 aprobată prin

Legea nr. 514/2002, întrucât a fost emis cu privire la interpretarea

reglementărilor adoptate de pârâtă potrivit statutului său de funcționare.

Examinând cauza, curtea reține că, în raport de

obiectul acțiunii, competența materială de judecată aparține Curții de Apel

București.

Astfel, reclamantul G.D. a sesizat instanța

solicitând anularea actului emis de pârâtă la 6 iunie 2003 prin care i s-a

aplicat sancțiunea interdicției de a desfășura activități pe piața de capital

pe o perioadă de 3 ani, temeiurile de drept invocate de C.N.V.M în cuprinsul

ordonanței fiind prevederile art. 2, art. 7 alin. (1) și (4) și art. 9 alin. (2)

din O.U.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 514/2002 și respectiv art. 173

lit. b) pct. 4 și art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002 aprobată prin Legea

nr. 525/2002.

O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea statutului C.N.V.M.

prevede în art. 7 prerogativele și categoriile de acte ce pot fi adoptate de această

autoritate administrativă, în alin. (6) fiind menționată categoria actelor

privind interpretarea oficială a tuturor normelor juridice emise de C.N.V.M.,

aplicabile entităților reglementate și supravegheate.

Același text de lege, art. 7 alin. (7) astfel

cum a fost modificat prin Legea nr. 514/2002, prevede expres doar calea de atac

împotriva actelor individuale emise de C.N.V.M. cu privire la interpretările

arătate la alin. (6), care pot fi atacate cu recurs la secția de contencios administrativ

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin ordonanța ce formează obiectul prezentului

litigiu nu s-a realizat de către pârâtă o interpretare oficială a unor

reglementări emise de C.N.V.M., ci s-a dispus sancționarea reclamantului, în

calitate de director și membru în consiliul de administrație al unei societăți

de valori mobiliare.

În aceste împrejurări, dispozițiile art. 7 alin.

(7) din O.U.G. nr. 25/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 514/2002,

care prevăd competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea

recursurilor, nu sunt aplicabile.

Întrucât nici acest act normativ, nici O.U.G.

nr. 28/2002 sau Legea nr. 525/2002 de aprobare a ordonanței nu cuprind

dispoziții speciale în materia căilor de atac formulate împotriva celorlalte acte

administrative emise de C.N.V.M., decizii, ordonanțe, atestate, avize, devin

aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora procesele

și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților

și instituțiilor centrale se judecă de Curțile de apel.

În cauză, C.N.V.M. fiind o autoritate administrativă

autonomă centrală care își exercită prerogativele pe întreg teritoriul

României, actele administrative emise în îndeplinirea atribuțiilor sale pot fi

atacate la Curtea de Apel.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va

trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Trimite acțiunea formulată de G.D. privind anularea

ordonanței nr. 98 din 6 iunie 2003 a C.N.V.M. spre competentă soluționare la

Curtea de Apel București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

noiembrie 2003.