ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4084/2003

Asupra acțiunii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 25 iunie 2003, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâta C.N.V.M., solicitând anularea ordonanței nr. 98 din 6 iunie 2003 prin care a fost sancționat cu interdicția de a desfășura activități pe piața de capital pe o perioadă de 3 ani. În motivarea cererii, s-a învederat că în urma controlului efectuat de pârâtă la 5 noiembrie 2002, s-a dispus suspendarea autorizației de funcționare a I.R.I. SA, precum și sancționarea reclamantului, în calitate de director general și membru al consiliului de administrație al institutului. Reclamantul a mai arătat că sancțiunea ce i-a fost aplicată este atât nelegală, fiind dispusă cu încălcarea prevederilor art. 179 alin. (1) din O.U.G.

nr. 28/2002, cât și neîntemeiată, fiind deja sancționat cu avertisment scris prin ordonanța nr. 351 din 6 decembrie 2002. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, sesizată cu judecarea cauzei, a dispus prin sentința civilă nr. 1226 din 3 septembrie 2003 declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții Supreme de Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că ordonanța contestată de reclamant constituie un act administrativ individual de natura celor reglementare prin O.U.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 514/2002, întrucât a fost emis cu privire la interpretarea reglementărilor adoptate de pârâtă potrivit statutului său de funcționare.

Examinând cauza, curtea reține că, în raport de obiectul acțiunii, competența materială de judecată aparține Curții de Apel București. Astfel, reclamantul G.D. a sesizat instanța solicitând anularea actului emis de pârâtă la 6 iunie 2003 prin care i s-a aplicat sancțiunea interdicției de a desfășura activități pe piața de capital pe o perioadă de 3 ani, temeiurile de drept invocate de C.N.V.M în cuprinsul ordonanței fiind prevederile art. 2, art. 7 alin. (1) și (4) și art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 514/2002 și respectiv art. 173 lit. b) pct. 4 și art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002 aprobată prin Legea nr. 525/2002. O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea statutului C.N.V.M.

prevede în art. 7 prerogativele și categoriile de acte ce pot fi adoptate de această autoritate administrativă, în alin. (6) fiind menționată categoria actelor privind interpretarea oficială a tuturor normelor juridice emise de C.N.V.M., aplicabile entităților reglementate și supravegheate. Același text de lege, art. 7 alin. (7) astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 514/2002, prevede expres doar calea de atac împotriva actelor individuale emise de C.N.V.M. cu privire la interpretările arătate la alin. (6), care pot fi atacate cu recurs la secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin ordonanța ce formează obiectul prezentului litigiu nu s-a realizat de către pârâtă o interpretare oficială a unor reglementări emise de C.N.V.M., ci s-a dispus sancționarea reclamantului, în calitate de director și membru în consiliul de administrație al unei societăți de valori mobiliare.

În aceste împrejurări, dispozițiile art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 514/2002, care prevăd competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea recursurilor, nu sunt aplicabile. Întrucât nici acest act normativ, nici O.U.G. nr. 28/2002 sau Legea nr. 525/2002 de aprobare a ordonanței nu cuprind dispoziții speciale în materia căilor de atac formulate împotriva celorlalte acte administrative emise de C.N.V.M., decizii, ordonanțe, atestate, avize, devin aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale se judecă de Curțile de apel.

În cauză, C.N.V.M. fiind o autoritate administrativă autonomă centrală care își exercită prerogativele pe întreg teritoriul României, actele administrative emise în îndeplinirea atribuțiilor sale pot fi atacate la Curtea de Apel. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Trimite acțiunea formulată de G.D. privind anularea ordonanței nr. 98 din 6 iunie 2003 a C.N.V.M. spre competentă soluționare la Curtea de Apel București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2003.