ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 aprilie 2003, reclamantul N.A., în calitate de președinte al SC R.I. SA a chemat în judecată pârâta C.N.V.M., solicitând anularea Ordonanței nr. 13 din 31 ianuarie 2003, prin care a fost sancționat cu amendă de 50.000.000 lei, pentru încălcarea unor dispoziții din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/1998. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordonanța atacată este nelegală, întrucât nu este întemeiată în drept. În privința sancționării președintelui societății, Regulamentul nr. 3/1998 a fost abrogat la 30 ianuarie 2003, iar noua reglementare - Regulamentul nr. 3/2003 nu mai prevede posibilitatea sancționării personale a reprezentantului unei societăți de servicii de investiții financiare.

Se mai susține că, deși există posibilitatea aplicării sancțiunii cu avertisment, autoritatea a aplicat sancțiunea maximă. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 728 din 27 mai 2003, a declinat competența, în favoarea Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Prin decizia nr. 1567 din 23 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiție a trimis cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria sectorului 4 București. Prin sentința civilă nr. 1067 din 24 februarie 2006, această instanță a admis plângerea și a anulat actul administrativ contestat. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul intimatei, a casat sentința și a trimis cauza la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1605 din 5 octombrie 2005, această ultimă instanță a admis acțiunea, a anulat ordonanța, reținând că C.N.V.M. l-a sancționat pe reclamant, cu amendă, pentru fapte care nu sunt calificate de lege, drept contravenții. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta C.N.V.M., susținând că în urma controlului efectuat la SC R.I. SA București, au fost constatate abateri de la prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 3/1998, care sunt prevăzute și de art. 89 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2002 și că, urmare a aplicării dispozițiilor art. 177, coroborate cu art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, modificate, C.N.V.M. l-a sancționat pe reclamant, cu minimum de amendă prevăzut de lege, persoana juridică fiind sancționată cu suspendarea autorizației de funcționare.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Cu ocazia controlului efectuat la SC R.I. S.A. București au fost constatate încălcări ale legislației specifice pieței de capital, respectiv al prevederilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 3/1998, nr. 4/1998 și ale Instrucțiunilor C.N.V.M. nr. 2/1999 și deciziei C.N.V.M. nr. 1262/2002. Încălcarea acestor dispoziții legale și în conformitate cu prevederile art. 177 și art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002 și în baza prevederilor art. 17 alin. (2) pct. b) din statutul C.N.V.M., adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002, au determinat C.N.V.M. să emită acte individuale de sancționare, atât pe numele persoanei juridice - Ordonanța C.N.V.M.

nr. 12/2003, cât și a președintelui acestuia N.A. - Ordonanța nr. 13/2003. Aceste încălcări ale legislației specifice pieței de capital au fost imputate președintelui societății care, în calitatea pe care o deține, avea ca atribuție specifică, supravegherea activității care se desfășoară în societate. Baza legală a emiterii actului individual administrativ de sancționare cu amendă a reclamantului o constituie prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 177 și 179 din O.U.G. nr. 28/2002, cu modificările și completările ulterioare. In conformitate cu prevederile art. 171 din O.U.G.

nr. 28/2002, privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia se sancționează administrativ, disciplinar, contravențional sau penal, după caz. Următorul articol din aceeași ordonanță enumeră faptele care constituie contravenții, printre care și desfășurarea fără autorizații sau cu încălcarea termenilor autorizației a oricăror activități sau operațiuni pentru care se impune autorizarea de către C.N.V.M., respectiv ținerea evidențelor de către societățile de servicii de investiții financiare în alte condiții, decât cele prevăzute de lege sau de normele adoptate în aplicarea acesteia.

Având în vedere faptul că societatea, al cărui reprezentant în consiliul de Administrație este reclamantul-intimat, a fost o societate de valori mobiliare care și-a putut desfășura activitatea de intermediar pe piața de capital din România, doar în baza autorizației emisă de C.N.V.M., dispozițiile articolului mai sus citat îi sunt aplicabile. În ce privește temeiul legal aplicabil încadrării faptei, legea aplicabilă este legea în vigoare la data săvârșirii faptei. De altfel, abaterile constatate și încadrate de echipa de control a C.N.V.M. în prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 3/1998, privind societățile de valori mobiliare, sunt prevăzute și în reglementarea ulterioară, la art. 89 din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 3/2002. Prin urmare, nu poate fi reținută opinia instanței de fond, potrivit căreia faptele arătate de C.N.V.M., în actul contestat, nu sunt prevăzute printre faptele expres și limitativ enumerate de O.U.G. nr. 28/2002, aprobate prin Legea nr. 525/2002. Contrar celor reținute de instanța de fond, tocmai ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 177, coroborate cu art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, modificate, C.N.V.M. l-a sancționat pe reclamant, cu amenda de 50.000.000 lei, persoana juridică fiind, de asemenea, sancționată cu suspendarea autorizației de funcționare. Potrivit art. 177 din ordonanță, limitele amenzii aplicate persoanelor fizice se stabilesc între 10.000.000 lei și 200.000.000 lei.

Sancționarea persoanei fizice nu era prevăzută expres în cuprinsul Regulamentului nr. 3/1998, cum în mod eronat reține instanța de fond, ci în cuprinsul Legii nr. 52/1994, în aplicarea căreia fusese emis regulamentul. Nu se poate reține că a intervenit o dezincriminare a faptelor sancționate, întrucât acestea erau prevăzute și sancționate atât de vechea reglementare (Regulamentul nr. 3/1998 și Legea nr. 52/1994), cât și de reglementarea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ (Regulamentul nr. 3/2002 și O.U.G. nr. 28/2002). Regulamentul nr. 3/1998 nu a reprezentat, de altfel, singurul temei al abaterilor reținute în sarcina reclamantului și al emiterii ordonanței de sancționare, au mai fost aplicate și Instrucțiunile C.N.V.M.

nr. 2/1999 și decizia C.N.V.M. nr. 1262/1002, față de care instanța de fond nu s-a pronunțat. Având în vedere argumentele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de C.N.V.M. și se va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.V.M. împotriva sentinței civile nr. 1605 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul N.A., ca netemeinică. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2006.