ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.V.M., anularea Ordonanței C.N.V.M. nr.

418 din 21 septembrie 2010, pe care o consideră netemeinică și nelegală, precum

și suspendarea provizorie a executării acesteia, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a fondului cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de conducător si reprezentant

CCI al S.S.I.F. U.SA, a fost sancționat de autoritatea publică pârâtă, prin

Ordonanța contestată, la sancțiunea amenzii în cuantum de 2.500 de lei.

A susținut că,

ulterior controlului de fond desfășurat la sediul societății U. în perioada 07

iulie 2010-15 iulie 2010, echipa de control a întocmit un Raport în care au

fost consemnate concluziile echipei la explicațiile verbale și scrise ale

reprezentanților U., respectiv la documentele prezentate de aceștia.

U. a transmis

propriile observații la raport și documentele care să justifice aceste

observații, constatând, din Ordonanța ce formează obiectul prezentei că, în

cadrul ședinței Comisiei, nici una nu a fost luată în considerare și s-a decis

sancționarea sa cu amendă, pentru încălcarea următoarelor prevederi legale:

din Regulamentul nr. 32/2006;

din Regulamentul nr. 32/2006;

b), e) si f) din Regulamentul nr. 32/ 2006;

lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006;

lit. e), i) din Regulamentul nr. 32/2006;

pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006;

și art. 129 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/ 2006;

Masuri nr. 8/11 martie 2010, modificată de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29

aprilie 2010;

Regulamantul nr. 32/2006;

lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006;

f)) din Dispunerea de masuri nr. 5 din 26 martie 2009;

din Legea, nr. 297/2004.

Reclamantul a mai

arătat că la adoptarea Ordonanței, Comisia nu a luat în considerare

observațiile la Raport și nici nu au fost precizate motivele pentru care

acestea nu au fost reținute ca pertinente.

Ulterior, reclamantul

a precizat acțiunea, solicitând anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 418/21

septembrie 2010 ca netemeinică și nelegală, sau înlocuirea sancțiunii prevăzute

de art. 228 alin. (1) lit. a)) pct. 2 din Regulamentul nr. 32/2006 și de art. 273

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu sancțiunea prevăzută de dispozițiile

art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 1 din același Regulament și respectiv cu sancțiunea

prevăzută de dispozițiile art. 273 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004.

A solicitat să se

constate că toate faptele reținute de organele de control ale C.N.V.M. sunt

reglementate de Regulamentul nr. 32/2006, iar acest regulament este emis de C.N.V.M.,

iar potrivit acestor dispoziții C.N.V.M. nu are atribuții de a emite acte normative

de incriminare a unor fapte ca fiind contravenții.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea cereri de chemare în judecată așa cum a fost

completată și precizată, ca neîntemeiată, și menținerea actului administrativ

atacat ca fiind legal și temeinic.

Totodată, a solicitat

respingerii cererii de suspendare a ordonanței atacte, având în vedere că în

speță nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 15 și 14 din

Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de

ședință din 27 iunie 2011, prima instanță a respins cererea de suspendare

formulată de reclamant, ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu sunt

îndeplinite prevăzute de lege.

instanțe

Curtea de apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

5728 din 10 octombrie 2011, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la pct. 1

din Ordonanța atacată, prin care s-a reținut, încălcarea de către reclamant a

dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Regulament, prima instanță a observat că

reclamantul nu a contestat situația de fapt reținută, ci doar interpretarea

acestor prevederi.

În speță,

certificatul de înregistrare mențiuni nr. 620611, eliberat de O.R.C. la data de

18 decembrie 2008, a fost transmis prin adresa societății nr. 116 din 21

ianuarie 2009, înregistrată la C.N.V.M. sub nr. 2015/22 ianuarie 2009, încălcându-se

astfel prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

Așa fiind, s-a

reținut că termenul de transmitere la C.N.V.M. al unui act înregistrat la O.R.C.,

de 5 zile de la data înregistrării acestuia la O.R.C., nu a fost respectat de către reclamant, în calitatea sa de reprezentant al S.S.I.F, susținerea acestuia

că: „Depunerea cu întârziere a fost cauzată de interpretarea eronată a

termenului prevăzut în articolul menționat, respectiv s-a considerat că actul

poate fi depus oricând până la expirarea celor 90 de zile de la eliberarea

autorizației de către C.N.V.M.", nu poate fi primită, fiind contrară

dispozițiilor legale menționate.

În plus, calitatea

reclamantului de conducător și reprezentant al Compartimentului de Control

Intern presupune, în mod obligatoriu, cunoașterea și interpretarea corectă a

prevederilor legale incidente, iar aceste prevederi. au fost corect

interpretate și aplicate în privința altor agenții (Târgu Jiu, Făgăraș, Râmnicu

Vâlcea, Slatina), în sensul că pentru aceste agenții, certificatele au fost

transmise în termenul legal de 5 zile, prevăzut de prevederile legale

incidente, iar nu după expirarea celor 90 de zile, așa încât, susținerea

reclamantului nu este doar lipsită de temei legal dar și necredibilă.

Cu privire la fapta

reținută la pct. 2 din Ordonanța atacată, constând în transmiterea cu întârziere

a actelor adiționale la contractele de închiriere/ subînchiriere, încălcându-se

astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006, prima

instanță a reținut că reclamantul nu a contestat nici această faptă în

materialitatea sa, ci doar a încercat să acrediteze ideea că alte persoane sunt

responsabile pentru neîndeplinirea obligației sale legale.

S-a reținut, în mod

legal de către organul de control, că depunerea în termen a actelor privind

deținerea spațiului sediului secundar este o obligație legală, la fel ca aceea

privind suprafața minimă a spațiului unde societatea își desfășoară

activitatea, pentru respectarea căreia entitatea, în calitate de parte

contractantă, poate și trebuie să întreprindă toate demersurile legale.

Din actele depuse la

dosar, a rezultat faptul că echipa de control din cadrul C.N.V.M., care a

efectuat controlul la sediul central al S.S.I.F. U.SA a solicitat și verificat

documentele contractelor de închiriere pentru sediile secundare autorizate de C.N.V.M.

ale societății, în urma cărora, s-au constatat încălcări ale dispozițiilor sus-menționate.

Din observațiile

transmise de reprezentantul societății, s-a reținut faptul că documentele

justificative transmise, reprezentate de Registrul de intrări - ieșiri cuprind

mențiuni privind datele de înregistrare la sediul social a actelor privind

deținerea sediilor secundare transmise de agențiile respective ale societății

(în cazul sediilor secundare din Miercurea Ciuc și Ploiești) sau de către

locator (în cazul sediului secundar din Râmnicu Vâlcea), reprezentantul

societății a omis însă, să transmită și documentele justificative din care să

reiasă datele de înregistrare la sediile secundare ale societății a

respectivelor acte.

Referitor la susținerea

reclamantului formulată atât în fața organelor de control, cât și prin prezenta

acțiune, cu privire la faptul că „nedepunera actelor adiționale în termen.. a

fost determinată de întârzierea proprietarilor în a transmite/ retransmite

actul la U." s-a reținut că este lipsită de temei legal și deci,

nerelevantă din moment ce aceasta poate condiționa continuarea relațiilor

contractuale cu locatorii de efectuarea în termene adecvate a procedurilor

legale privind prelungirea deținerii sediilor în care societatea își desfășoară

activitatea.

În plus, societatea

prin reprezentantul său, este obligată să rezolve intern aceste chestiuni,

astfel încât, să fie respectat termenul legal prevăzut prin reglementările C.N.V.M..

Cu privire la fapta

reținută la pct. 3 din Ordonanță atacată, prin care s-a reținut încălcarea prevederilor

art. 77 alin. (2) lit. b) și e) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanță a

apreciat că nici această faptă nu a fost contestată în materialitatea sa, ci,

prin criticile aduse, reclamantul a încercat a să dea o „interpretare proprie”

prevederilor legale aplicabile.

Cu ocazia controlului

a fost ridicat în copie registrul de reclamații al S.S.I.F. U.S.A.,

regăsindu-se 6 reclamații înregistrate în cursul anului 2009 și o reclamație

înregistrată în cursul anului 2010.

Echipa de control a

constatat faptul că registrul de reclamații nu conține rubricile prevăzute de art.

77 alin. (2) lit. b) și e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv

datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. la adresa cărora

s-au formulat reclamațiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea

serviciului de investiții financiare și prejudiciul reclamat de client.

Raportând susținerile

reclamantului la prevederile legale incidente prima instanță a reținut că

”interpretarea” care s-a dorit a fi dată acestor dispoziții este eronată, din

moment ce, prevederile art. 77 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006

stabilesc în mod expres care sunt rubricile pe care registrul reclamațiilor

trebuie să le conțină, în mod minimal și deci, obligatoriu, putând fi însă,

incluse și altele, dar cel puțin informațiile arătate la lit. a)-f) trebuie menționate,

reclamantul ignorând astfel aceste prevederi referitoare la datele de

identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. cărora clientul s-a adresat

pentru prestarea serviciului de investiții financiare.

Mai mult, din

registrul de reclamații nu rezultă cuantumul prejudiciului reclamat,

specificându-se la rubrica „Obiectul reclamației" sintagma „ Conținut

portofoliu", la rubrica „ Modalitate răspuns" apare „Contract de

tranzacție", iar la „Modul de soluționare" este inserat „c/v acțiuni

achitată agent".

Astfel fiind, din

niciuna dintre aceste mențiuni nu reiese dimensiunea valorică a prejudiciului

reclamat de client, contrar dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. e) din

Regulament, iar faptul că la data depunerii reclamației, prejudiciul nu poate

fi întotdeauna estimat, nu împiedică completarea ulterioară a registrului, în

speță, după soluționarea diferendului cu privire la suma în cauză.

Cu privire la pct. 4

din ordonanța atacată, prin care s-a apreciat de către autoritatea pârâtă că reclamantul

a încălcat dispozițiile art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament, constând în

depășirea termenului de rezolvare a reclamației unui client, prima instanță a

reținut că și această faptă a fost corect reținută, în speță fiind incidente

prevederile legale enunțate.

Susținerea reclamantului

potrivit căreia:,,Reclamația domnului S.C. a fost rezolvată în termenul de 30

de zile, deoarece, în principiu, a fost soluționată situația acestuia încă de

la prima întrevedere din data de 07 decembrie 2009, dar negocierile cu privire

la cuantumul exact al despăgubirilor, care au avut loc exclusiv între client și

agent, au determinat semnarea contractului de tranzacție la data menționată în

registrul de reclamații", nu poate fi primită.

Din actele cauzei a

rezultat faptul că domnul S.C. a formulat o reclamație la data de 02 decembrie 2009,

iar soluționarea acesteia a fost comunicată în data de 18 martie 2010, prin

încheierea unui contract de tranzacție, reclamantul, în calitatea sa de

conducător al S.S.I.F., nefăcând dovada că s-a ajuns la o înțelegere cu

clientul prejudiciat încă din data de 17 decembrie 2010 și că a rămas de

clarificat doar cuantumul despăgubirilor solicitate.

Prin urmare, reținerea

de către organul de control a depășirii termenul de 30 de zile de rezolvare a

reclamației este corectă, în speță fiind încălcate dispozițiile art. 77 alin. (2)

lit. f) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, câtă vreme, cererea clientului S.C.

a fost soluționată după 3 luni de la data înregistrării.

Cu privire la fapta

reținută în sarcina reclamantului la pct. 5 din Ordonanță atacată, constând în nenotificarea

C.N.V.M., în termenul legal a unui contract încheiat cu un alt intermediar,

fiind astfel încălcate dispozițiile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulament, prima

instanță a avut în vedere faptul că reclamantul a încercat să susțină că săvârșirea

acestei fapte s-a datorat interpretării „într-un sens propriu” a prevederilor

legale aplicabile.

Din documentele

analizate de echipa C.N.V.M., reiese faptul că la S.S.I.F. U.SA s-a întocmit o procedură privind externalizarea unor activități și/ sau

servicii.

Potrivit Notei

explicative nr. 916 din 15 iulie 2010, întocmită de reclamant - „Pe data de 22

septembrie 2009, U.a semnat cu SAXO A/S (Denmark) un contract pentru

Introducing Broker, care însă, până în prezent, nu a fost pus în executare. Nu

au fost externalizate alte activități", fapt constatat de către echipa de

control din analiza prin sondaj a documentelor puse la dispoziție de către

reprezentanții S.S.I.F. U.S.A. și ridicate cu ocazia controlului (contractul cu

S.B. A/S a fost încheiat în data de 28 septembrie 2009).

Prin urmare, în

conformitate cu prevederile art. 153 alin. (2) lit. d)) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006, societatea avea obligația notificării acestui contract la C.N.V.M., obligație încălcată de reclamant.

În plus, societatea

avea obligația transmiterii Anexei nr. IA actualizate, care să cuprindă

mențiuni privind contractul încheiat cu S.B. A/S, în cursul anului 2009, chiar

dacă externalizarea efectivă a activității pe baza acestui act juridic a avut

loc în anul 2010.

Cu privire la fapta

reținută la pct. 6 din Ordonanța atacată, pentru care s-a constatat a fi întrunite

elementele constitutive ale contravenției reglementată la art. 110 alin. (2) lit.

e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 prima instanță a arătat următoarele:

Reclamantul s-a

apărat susținând că: „s-a omis menționarea domnului Candea, unicul agent delegat

al U., în documentul de prezentare deoarece dânsul a fost anterior agent pentru

servicii de investiții financiare și și-a desfășurat activitatea în cadrul

Agenției Făgăraș, iar când s-a modificat documentul prin eliminarea Agenției în

cauză, nu s-a inserat și declarația cu privire la agentul delegat. [..] Pentru

a fi în conformitate cu interpretarea C.N.V.M., documentul de prezentare a fost

completat prin adăugarea atât a agentului delegat, cât și a statului de origine

a domnului C.D.. Aplicarea obligației de a însera România lângă orașul

București, cum este cazul publicității, sau lângă numele C.D., cum este cazul

agentului delegat, nu se justifică printr-o motivare de ordin social,

respective protecția persoanelor cărora li se adresează.."

Astfel fiind, prima

instanță a reținut, pe de o parte că, prevederile 110 alin. (2) din

Regulamentul nr. 32/2006 impun ca ”cel puțin ” documentul de prezentare să conțină

informațiile arătate la lit. a)-e), fiind foarte clare în acest sens, iar pe de

altă parte, aprecierea proprie a reclamantului, însoțită de argumentația

arătată cu privire la așa-zisa inutilitate a acestor informații se situează în

afara oricărui raționament juridic logic, din moment ce, aceste informații

privesc și pe cetățenii străini, care în mod evident nu sunt familiarizați cu

numele/ denumirile/ localitățile românești așa încât, și această apărare va fi

respinsă, ca atare.

Referitor la pct. 7

din Ordonanța atacată, prin care s-a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 110

alin. 2 lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanță a apreciat că, în

mod judicios, a fost reținută și această încălcare a prevederilor legale

menționate.

Cu privire la această

constatare, reclamantul s-a apărat susținând că: „Nota se regăsește în

documentul de prezentare (DPI) - secțiunea A din contractul de Intermediere, în

paragraful 3 garanții - Siguranța tranzacțiilor, la punctul C ultima liniuță..

"însă din actele cauzei nu rezultă că respectiva mențiune se regăsește,

cum nu se regăsește nici mențiunea de la dosarul clientului S.C. (contract

încheiat în data e 28 octombrie 2008).

Cu privire la fapta

reținută la pct. 8 din Ordonanța atacată, constând în nedeținerea informațiilor

detaliate referitoare la unitatea de preț, fiind încălcate prevederile Anexei nr.

11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006, reclamantul a susținut că,

dimpotrivă,,,elementul respectiv nu lipsește, pentru că el se regăsește în

formatul standard și este implicit în formatul electronic (rubrica preț limită)

".

Prima instanță a

observat că organele de control din cadrul C.N.V.M. au constatat că elementul

„unitatea de preț", respectiv, formularul de ordin utilizat de S.S.I.F.

Unicanital S.A. pentru clienții care efectuează tranzacții pe piața

administrată de B.V.B. nu conține informații detaliate referitoare la unitatea

de preț, iar nu că acestea nu s-ar regăsi în formularul standard, ceea ce este

altceva.

Cu privire la fapta

reținută la pct. 9 din Ordonanța atacată, referitoare la conținutul

materialelor publicitare, pentru care s-a reținut că nu îndeplinesc condiția

impusă de art. 129 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 cu privire

la indicarea sursei informațiilor respective, precum și faptul că acestea nu

cuprind adresa completă a sediului social/central, respectiv statul de origine

al societății, conform art. 126 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006,

prima instanță a avut în vedere următoarele:

Cu privire la această

faptă, reclamantul a susținut cuprinsul Notei explicative nr. 916 din 15 iulie 2010,

că, în perioada 01 august 2008 - prezent, a fost elaborat un singur material

publicitar, cu apariție săptămânală, în Z.D. Gorj. Macheta a fost avizată de

reprezentantul Compartimentului de Control Intern. Nu este dezvoltat un site

", fiind pus la dispoziția echipei de control a C.N.V.M. dosarul de

publicitate al societății aferent perioadei controlate.

Din analiza acestuia,

comparativ cu informațiile existente pe site-ul http://www.gorj-domino.com, în

secțiunea Arhivă, organele de control au găsit o serie de materiale publicate

sub titlul Evoluția pieței de capital, ale căror machete nu s-au regăsit în

documentele furnizate de reprezentantul societății, așa încât, în mod corect

s-a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 126 alin (1) Regulament.

Cu privire la fapta

reținută la pct. 10 din Ordonanță atacată, constând în aceea că S.S.I.F. nu

deține o pagină de internet proprie, prima instanță a apreciat că mod corect

s-a reținut în sarcina reclamantului și această abatere.

Reclamantul a

susținut: „Având în vedere că, în conformitate cu Dispunerea de Măsuri nr. 576/

29 aprilie 2010, societățile de servicii de investiții financiare sunt obligate

la deținerea unei pagini de internet, care să respecte anumite prevederi, U.,

deși deține o pagină de internet, nu a permis încă accesul publicului la

aceasta (aceasta fiind și rațiunea afirmației din nota explicativă că nu deține

un site), deoarece nu se încadrează încă în totalitate în cerințele legale.

Între a respecta termenul, dar a avea un site cu un conținut incomplet și

neadecvat unei instituții financiare, ceea ce ar fi echivalat, de altfel, cu

nerespectarea obligației de a avea un anumit conținut și nerespectarea

termenului, dar a prezenta, după o anumita perioadă de timp, o imagine plină de

acuratețe a ceea ce înseamnă piața de capital și serviciile de care se poate

beneficia în acest domeniu, U. a optat pentru ce-a de-a doua variantă.”

Prima instanță a

reținut, din înscrisul depus de reclamant, că prin adresa nr. 13355/10

noiembrie 2010 site-ul S.S.I.F. U. este disponibil, iar faptul că pe parcursul

soluționării cauzei societatea s-a conformat măsurilor dispuse are valoarea

unei recunoașteri implicite a faptei comise, putând, eventual fi luată în

considerare la individualizarea sancțiunii.

Cu privire la fapta

reținută la pct. 11 din Ordonanța atacată, constând în nedeținerea de către

societate a unui registru privind tipurile de servicii sau activități de

investiții sau servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de către

S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un

conflict de interese, fiind astfel încălcate prevederile art. 99 din

Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

Prima instanță a

reținut că, din interpretarea art. 99 și art. 5.5.1. din Regulamentul nr. 32/2006,

rezultă fără nici un dubiu că, S.S.I.F. U.SA este obligată nu doar să dețină

registrul prevăzut de art. 99 din Regulament ci să îl și completeze

(actualizeze) dacă este cazul (în momentul în care conflictul de interese este

identificat), dispoziții pe care reclamantul, nu le-a respectat, dându-le o

interpretare proprie, ceea ce a condus, la sancționarea sa.

Cu privire la fapta

reținută la pct. 12 din Ordonanța atacată, constând în aceea că societatea nu a

întocmit un registru al tranzacțiilor persoanelor relevante, reținându-se ca

fiind încălcate prevederile art. 89 alin. (2) lit. c)) din Regulamentul

C.N.V.M. nr. 32/ 2006, precum și regulile proprii din capitolul 5.3 din

procedura PL - 15 Procedura de lucru privind tranzacțiile cu instrumente

financiare în contul propriu și în contul persoanelor relevante", prima

instanță a reținut următoarele:

Echipa de control a

constatat faptul că în cadrul procedurii societății PL - 15 privind

tranzacțiile cu instrumente financiare în cont propriu și în contul persoanelor

relevante se specifică următoarele: „5.3.2. Tranzacțiile personale

(identificate de societate sau notificate societății) trebuie evidențiate

într-un registru, incluzând orice autorizație (aprobare) sau interdicție în

legătură cu asemenea tranzacții. 5.3.3 Registrul, în format electronic sau pe

suport hârtie, va cuprinde următoarele informații: nume cont, data executare,

tip ordin, tip tranzacție, simbol VM, cantitate, preț execuție''.

Astfel s-a reținut că

societatea nu dispune de un registru al tranzacțiilor personale care să includă

„orice autorizație (aprobare) sau interdicție în legătură cu asemenea

tranzacții", fiind deci încălcate dispozițiile art. 89 alin. (2) lit. c)

din Regulamentul nr. 32/ 2006.

Susținerile

reclamantului din cuprinsul Notei explicative, reluate și în cadrul acțiunii de

față, potrivit cărora, într-adevăr, U. nu deține un registru al tranzacțiilor

personale pe suport de hârtie, pentru că nici Regulamentul nu impune această

obligație, însă el poate fi oricând prezentat în format electronic, nu pot fi primite,

câtă vreme, prevederile legale sus citate sunt foarte clare, reclamantul

interpretând din nou, într-o manieră proprie, aplicabilitatea dispozițiilor

legale incidente.

Cu privire la faptele

reținute la punctele 13 și 14 din Ordonanța atacată prima instanță a reținut

următoarele:

Prima instanță a

reținut, „Din analiza prin sondaj a documentelor S.S.I.F. U.SA au rezultat

situații în conturile unor clienți în care aceștia nu aveau în cont

disponibilitățile necesare, la data decontării tranzacțiilor. Faptele reținute

constituind o practică frauduloasă în sensul art. 2 alin. (2) lit. f) din

Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5/26 martie 2009; S.S.I.F. U.nu a furnizat

echipei de control fișe ale clienților cu soldul evidențiat la data decontării

încălcându-se prevederile art. 5 din Dispunerea de Măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009,

următoarele:

Echipa de control a C.N.V.M.

a solicitat punerea la dispoziție, pe suport electronic, a 21 extrase de cont

(la data de decontare) și situații similare pentru 26 de clienți de tip staff.

Din analiza, prin

sondaj, a extraselor de cont la decontare ale clienților au rezultat situații

în conturile unor clienți în care aceștia nu aveau în cont, la data decontării

tranzacțiilor efectuate, disponibilitățile necesare.

Cu ocazia obiecțiunilor

la raportul de control, societatea a transmis extrase de cont (la data

tranzacției) pentru perioadele reținute în cadrul raportului, iar din analiza

comparativa a situațiilor (cele furnizate cu ocazia controlului împreuna cu

cele transmise cu ocazia obiecțiunilor la raport) s-a constatat că, deși echipa

de control a solicitat extrase de cont la decontare în vederea identificării

situațiilor de debit în conturile clienților verificați, societatea a furnizat

date si situații la data tranzacției.

Pe baza acestor

informații echipa de control a reținut situații de sold negative ( sume

cuprinse între 59,58 și 25.648,741ei) care au persistat o perioadă mai mare

decât termenul de decontare de trei zile, invocat de societate, în unele cazuri

ajungându-se la 2-4 luni.

S-a reținut astfel că

această faptă constituie practică frauduloasă, conform dispozițiilor art. 2 alin.

(2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5 din 26 martie 2009,

apărarea reclamantului potrivit căreia organele de control, în analiza extraselor

de cont trebuie să țină cont de ”aspectul particular al sistemului informatic

al U.”, nu poate fi primită, întrucât este lipsită de orice temei legal,

reclamantul neconformându-se acestor prevederi.

Cu privire la fapta

reținută la pct. 15 din Ordonanța atacată, constând în aceea că S.S.I.F. U. nu

a pus la dispoziția echipei de control o situație cu disponibilitățile

clienților existente în custodia societății, deși a fost solicitată prin

raportul de control, faptă ce constituie contravenție conform dispozițiilor art.

272 lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și

completările ulterioare, prima instanță a reținut următoarele:

În scopul verificării

existenței disponibilului în conturile bancare deschise în numele clienților,

echipa de control a solicitat fișele conturilor 4191, 4612, 4622 precum și

disponibilul existent în conturile bancare deschise în numele clienților,

împreună cu sumele existente în „casa clienți", pentru perioada 01 iunie 2010

- 30 iunie 2010.

Din analiza acestor

documente au fost constatate și reținute diferențe negative dintre sumele ce

trebuiau regăsite în conturile societății (conturi bancare deschise de

societate în numele clienților și „casa clienți") și sumele efective.

Prima instanță a apreciat

astfel că deși echipa de control a C.N.V.M. a solicitat justificări cu privire

la constatările menționate, U. s-a apărat susținând că, se află în

imposibilitate faptică de a transmite într-o perioadă atât de scurtă fișele

respective pentru aproape 2 ani, ceea ce a condus, în mod corect, la sancționarea

sa contravențională.

Sintetizând, susținerile/

criticile aduse de reclamant, actului administrativ atacat, prima instanță a

apreciat că acestea pot fi grupate în două categorii, și anume:

- critici/susțineri

prin care, reclamantul în realitate nu contestată situația de fapt reținută de

organele de control, acestea constituindu-se, mai degrabă, în încercări de a

explica conduita avută, ca urmare a propriilor interpretări date diferitelor texte

de lege aplicabile, dar care, în opinia instanței, pentru considerentele mai

sus arătate, nu îl pot exonera pe reclamant de răspundere;

- critici care

vizează constatări ale organului de control, pe care le contestă, motivându-se

fie că terțe persoane sunt responsabile de situația creată, fie că, reținerea

acestor fapte s-a făcut cu o greșita apreciere a situației de fapt prezentate și

explicate organului de control care, în mod netemeinic nu a ținut seama de

documentele prezentate, și care, în mod greșit a aplicat dispozițiile legale,

critici care de asemenea nu pot fi reținute de instanță.

Așadar, reclamantul a

susținut fie greșita reținere a vinovăției sale, fie lipsa elementului material

constitutiv al faptelor contravenționale reținute, fie greșita individualizare

a sancțiunii, ceea ce reprezintă de fapt, o implicită recunoaștere a faptelor

constatate prin actele de control atacate.

Referitor la susținerea

reclamantului privind necompetența C.N.V.M. de a aplica sancțiuni contravenționale

raportat la O.G. nr. 2/2001, prima instanță a reținut că, într-adevăr, potrivit

art. 1 din O.G. nr. 2/2001 principalul izvor al dreptului contravențional este

legea.

Astfel fiind, temeiul

în baza căruia a fost emisă ordonanța ce formează obiectul litigiului de față

îl reprezintă o lege, respectiv Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Or, potrivit art. 280

din această lege: ”În ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a

contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei

legi derogă de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (..)”.

Așa fiind, prima

instanță a reținut că prevederile Ordonanței nr. 2/2001 reprezintă dreptul

comun în materie, iar dispozițiile cuprinse în Legea nr. 297/2004 privind piața

de capital, sunt dispoziții derogatorii de la dreptul comun, aplicabile în speța

de față.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că actul administrativ atacat îndeplinește condițiile

de legalitate și temeinicie, neimpunându-se nici anularea sa și nici înlocuirea

sancțiunii aplicate, având în vedere nu doar multitudinea faptelor reținute,

dar mai ales împrejurarea că, pentru unele dintre acesta, reclamantul a mai

fost sancționat și cu toate acestea nu a luat măsurile care se impuneau pentru

remedierea lor.

de reclamantul C.V. împotriva Sentinței nr. 5728 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

Cod

procedura civilă.

3.1. Motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, instanța de fond a

interpretat eronat dispozițiile Regulamentului nr. 32/2006.

3.1.1. Referitor la pct.

1 din ordonanță, se arată că art. 13 alin. (5) din Regulament prevede doar

posibilitatea ca S.S.I.F. să transmită către C.N.V.M. mențiunile înregistrate

la Registrul Comerțului în termen de 5 zile de la data înregistrării la ORC a

modificărilor în modul de organizare și funcționare a S.S.I.F., dar nu mai

târziu de 90 de zile de la data autorizației emise de C.N.V.M.

C.N.V.M. a aprobat

desființarea sediilor secundare prin Decizia nr. 2265 din 2 decembrie 2008,

așadar, termenul de 90 de zile s-ar fi împlinit la 2 martie 2009.

Societatea a

respectat acest termen, deoarece certificatul de mențiuni a fost transmis la 18

decembrie 2008.

3.1.2. Referitor la pct.

2 din ordonanță, se motivează că nedepunerea actelor adiționale în termenul

prevăzut de Regulamentul nr. 32/2006 a fost determinat de întârzierea

proprietarilor în a transmite/retransmite actele la U..

În ceea ce privește

sediile din Slatina și Ploiești, documentele se află depuse la dosar.

3.1.3. Referitor la pct.

3 din ordonanță, recurenta apreciată că în condițiile în care dispozițiile art.

77 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006 au o exprimare generală, iar Comisia

nu a stabilit printr-un act propriu obligațiile existenței rubricilor ca atare

interpretarea în sensul că este permisă lipsa rubricilor, se aliniază în

regulile generale de interpretare juridică.

Astfel, întrucât

toate reclamațiile se adresează președintelui/directorului general, rubrica „persoana

la adresa căreia s-a formulat reclamația” nu își are aplicabilitate.

„Prejudiciul

existent” nu este posibil să fie apreciat la momentul primirii reclamației,

date despre această chestiune se regăsesc fie la „obiectul reclamației”, fie în

„răspunsul la reclamație”.

Completarea

ulterioară a registrului, astfel cum susține instanța de fond, cu informația

referitoare la prejudiciu, nu este posibilă deoarece mențiunea este trecută la

rubrica obiectul reclamației sau modalitate răspuns.

3.1.4. Referitor la pct.

4 din ordonanță, s-au interpretat eronat dispozițiile art. 77 alin. (2) lit. f)

din Regulamentul nr. 32/2006, deoarece reclamația a fost rezolvată în termenul

de 30 de zile, rămânând de clarificat numai cuantumul prejudiciului.

3.1.5. Punctul 5 din

ordonanță, ce prevede faptul că nu a fost notificat în termen legal un contract

încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit.

d) din Regulament este eronat.

Dispoziția legală

este aplicabilă în cazul unei externalizări efective a activității.

3.1.6. Pct. 6 din

ordonanță a fost menținut nelegal de instanța ce a soluționat cauza în fond,

deoarece menționarea statului de origine ar trebui să fie obligatorie numai în

cazul în care agentul provine dintr-un alt stat membru.

3.1.7. Referitor la pct.

7 din ordonanță, se arată că nici în cuprinsul raportului de control, nici în

ordonanță nu au fost precizați clienții la care nu s-a regăsit nota prevăzută

de art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulament.

3.1.8. Referitor la pct.

8 din ordonanță, se arată că elementul obligatoriu prevăzut la Anexa 11 lit. c)

pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006 nu lipsește decât în versiunea electronică

a formulării.

3.1.9. Cu privire la pct.

9 din ordonanță, se apreciază că nu este necesară mențiunea referitoare la

„statul de origine” deoarece toate S.S.I.F.-urile sunt societăți de drept

român, iar sursa informației lipsește doar de pe unele materiale de

publicitate.

3.1 octombrie Pct. 10

din ordonanță a fost în mod greșit acceptat de prima instanță care, deși

consideră că motivele prezentate ar putea fi avute în vedere la

individualizarea sancțiunii aplicate, nu reține nicio circumstanță de acest

fel.

3.1 noiembrie Registrul

privind tipurile de servicii sau activități de investiții, etc., prevăzute de art.

99 din Regulamentul nr. 32/2006 pct. 11 din ordonanță, nu are aplicabilitate în

cazul U. deoarece până în prezent nu s-a produs niciun conflict de interese.

Oricum, potrivit pct.

21 din Anexa 10 a Regulamentului nr. 32/2006, registrul trebuie completat numai

în momentul în care conflictul de interese este identificat.

3.1 decembrie Nedeținerea

unui registru al tranzacțiilor personale, prevăzut de art. 89 alin. (2) din

Regulament, pct. 12 din ordonanță, a fost reținută în mod greșit de prima

instanță.

U.nu are un registru

pe suport de hârtie, deoarece dacă se respinge un ordin acesta nu este introdus

la tranzacționare, iar toate ordinele de tranzacționare nu pot fi introduse

decât prin intermediul unei persoane desemnate de conducerea societății.

3.1.13. Punctele 13

și 14 din ordonanță au fost preluate de judecătorul fondului fără motivare și

numai cu formula că „apărarea reclamantului potrivit căreia organele de control

trebuie să țină cont de aspectul particular al sistemului informatic al U. nu

poate fi primită, întrucât este lipsită de orice temei legal”.

3.1.14. Cu referire

la pct. 15 din ordonanță, instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a fost

contestată situația de fapt, în realitate constatându-se faptele reținute și

aducându-se argumente și documente doveditoare.

3.2. Motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civilă, instanța de fond nu a

motivat sentința atacată referitor la argumentele invocate în contestație în

ceea ce privește procedura de aplicare a sancțiunii contravenționale.

Pârâta a constatat

săvârșirea a două fapte contravenționale, cele prevăzute la art. 272 lit. a) și

c) din Legea nr. 297/2004, situație în care trebuia să recurgă la aplicarea prevederilor

art. 275 alin. (3) din lege, respectiv să aplice sancțiunea cea mai mare dintre

cele stabilite pentru fiecare, după care să procedeze la majorarea cu „până la

50% a acesteia”.

Instanța de fond nu a

arătat în motivarea sentinței care sunt argumentele pentru care dispozițiile art.

275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital au fost

înlăturate.

Recurentul consideră

că nu poate fi acceptată ideea ca temei al contravenției să-l constituie, în

afara legii, o reglementare a C.N.V.M. ce are forță juridică interioară unei

legi.

Aplicarea Legii nr. 297/2004

nu este în concordanță cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul

contravențiilor care în cuprinsul art. 1 nu permite ca un Regulament al

C.N.V.M. să stabilească și să sancționeze săvârșirea unei contravenții.

formulate de intimata-pârâtă C.N.V.M.

Prin întâmpinare, se

solicită respingerea recursului ca nefondat.

4.1. Termenul de

transmitere la C.N.V.M. a unui act înregistrat la ORC este de 5 zile de la data

înregistrării, iar recurentul nu poate invoca propria culpă (pct. 1 din

ordonanță).

4.2. Actul care

atestă deținerea spațiului secundar este reînnoit și depus la C.N.V.M. în

termen de maximum 15 zile de la data expirării.

Apărarea referitoare

la întârzierea datorată proprietarilor este nerelevantă în contextul în care

societatea poate condiționa continuarea relațiilor contractuale cu locatarii,

de efectuarea în termenul legal a procedurilor legale (pct. 2 din ordonanță).

Recurentul a mai fost sancționat cu privire la încălcarea acelorași prevederi

legale.

4.3. Recurentul a

interpretat eronat dispozițiile art. 77 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006,

datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. cărora clientul s-a

adresat, precum și cele referitoare la prejudiciul reclamat, sunt obligatorii (pct.

3 din ordonanță).

4.4. Termenul de

rezolvare a reclamației în cazul clientului S.C. a fost depășit, nu rezultă din

documentele depuse că s-a ajuns la o înțelegere cu clientul prejudiciat, încă

din data de 17 decembrie 2010 și că a rămas de clarificat numai cuantumul

despăgubirilor solicitate (pct. 4 din ordonanță).

4.5. În ceea ce

privește transmiterea cu întârziere la C.N.V.M. a contractului încheiat cu un

alt intermediar, recurentul a interpretat greșit dispozițiile art. 64 lit. j)

din Regulament (pct. 5 din ordonanță).

4.6. Nerespectarea

dispozițiilor art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006 este

corect reținută de prima instanță, care nu a luat în considerare interpretarea

eronată făcută de recurent, conform căreia „aplicarea obligației de a insera

statul de origine lângă numele agentului delegat nu este necesară în speță

deoarece aceste denumiri sunt specific românești” (pct. 6 din ordonanță).

4.7. Prevederile art.

110 alin. (2) lit. i) au fost respectate documentele cerute nu se regăsesc,

spre exemplu, la dosarul clientului Ș.C. (pct. 7 din ordonanță).

4.8. Formularul de

ordin utilizat de S.S.I.F. U.SA pentru clienții care efectuează tranzacții pe

piața administrată de BVB nu conține informații detaliate referitoare la

unitatea de preț, cum în mod corect a reținut și prima instanță (pct. 8 din

ordonanță).

4.9. Referitor la

conținutul materialelor publicitare, acestea nu îndeplinesc condiția impusă de art.

129 alin. (2) din Regulament cu privire la indicarea sursei informațiilor,

precum și faptul că acestea nu cuprind adresa completă a sediului social/

central, respectiv statul de origine al societății (pct. 9 din ordonanță).

4 octombrie Instanța

de fond a reținut în mod corect că la momentul controlului, S.S.I.F. U. nu

deținea pagină de internet proprie (pct. 10 din ordonanță).

4 noiembrie Societatea

nu deține un registru privind tipurile de servicii sau activități de

investiții, servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de către

S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un conflict

de interese.

Apărarea potrivit

căreia activitatea societății nu poate conduce la existența conflictelor de

interese și prin urmare, nu este necesară existența unui atare registru, este

nerelevantă, astfel cum a apreciat și prima instanță (pct. 11 din ordonanță).

4 decembrie Societatea

nu a întocmit un registru al tranzacțiilor persoanelor relevante. Pentru

aceeași încălcare, U.a mai fost sancționată și anterior (pct. 12 din

ordonanță).

4.13. Recurentul nu

s-a conformat prevederilor legale și nu a furnizat fișe ale clienților cu

soldul evidențiat la data decontării, motivând că particularitățile sistemului

informatic nu permite a se întocmi asemenea fișe.

În mod corect,

instanța de fond a respins susținerile reclamantului în raport de prevederile art.

5 din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009 (pct. 13, 14 din ordonanță).

4.14. Refuzul

nejustificat de transmitere a informațiilor deja existente în cadrul societății

reprezintă contravenția prevăzută de art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2007 (pct.

15 din ordonanță).

4.15. Cu privire la

faptul că C.N.V.M. a aplicat o singură sancțiune fără a individualiza

sancțiunile aplicabile fiecărei contravenții constate, se arată că legea pieței

de capital nu cuprinde o astfel de cerință.

4.16. Activitatea

desfășurată în domeniul valorilor mobiliare este derogatorie de la dreptul

comun, astfel încât prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor sunt incompatibile sferei de activitate în discuție.

4.17. Procedura de

stabilire și constatare a contravențiilor prevăzută de O.G. nr. 2/2001 nu este

aplicabilă legislației pieței de capital, de unde rezultă că în temeiul unui

Regulament emis de C.N.V.M. poate fi sancționată contravențional o persoană

fizică/ juridică.

II. Considerentele

Înaltei Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

1.

Recursul

este nefondat.

1.1. Critica

referitoare la pct. 1 din Ordonanța C.N.V.M. nr. 418 din 21 septembrie 2010,

prin care s-a reținut că certificatele de înregistrare mențiuni aferente

retragerii/ înființării unor agenții S.S.I.F. U.SA au fost transmise la

C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 13 alin. (5) din

Regulamentul nr. 32/2006.

Din interpretarea

gramaticală a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006,

reiese obligativitatea comunicării într-un termen de 5 zile către C.N.V.M. a

certificatului de înregistrare mențiuni obținut de la O.R.C.. Termenul nu este

lăsat la aprecierea societății, deoarece textul legal include dispoziția

imperativă „are obligația”.

Termenul de 90 de

zile cuprins în același text se referă la obligativitatea ca procedura de

înregistrare a mențiunii să se finalizeze într-un anumit interval de la data

autorizației emise de C.N.V.M. Însă oricând s-ar înregistra mențiunea în

termenul de 90 de zile, transmiterea înregistrării la C.N.V.M. este obligatorie

să se facă în 5 zile de la răspunsul O.R.C., de unde rezultă că recurentul a

încălcat prevederile analizate.

1.2. Cu privire la critica

de la pct. 2 din ordonanță, ce a reținut că unele acte adiționale la

contractele de închiriere/ subînchiriere aferente unor agenții S.S.I.F. U.SA au

fost transmise cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din

Regulamentul nr. 32/2006.

În mod corect nu a

fost luată în considerare apărarea reclamantului privind nedepunerea actelor

adiționale datorate întârzierii proprietarilor în a transmite/ retransmite

actul la U., deoarece textul legal este imperativ, iar reclamantul a mai fost

sancționat pentru aceeași faptă, existând un motiv în plus să reevalueze

situația pe acest aspect.

1.3. Referitor la pct.

3 din ordonanță, când s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 77 alin. (2) lit.

b)) și e) din Regulamentul nr. 32/2006.

Potrivit

dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. b), e) din regulament, registrul

reclamanților trebuie să cuprinsă informații cu privire la datele de

identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. la adresa cărora s-au formulat

reclamațiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de

investiții financiare, precum și cu privire la prejudiciul estimat de client.

Motivele invocate de

reclamant conform cărora informațiile de la lit. b) nu sunt necesare, deoarece

toate reclamațiile sunt adresate președintelui/ directorului general/ agenției,

nu pot fi apreciate pozitiv, deoarece nu există o derogare în privința S.S.I.F.

De asemenea, motivul

ce privește lit. e), prejudiciul nu poate fi estimat la momentul primirii

reclamației, nu este de natură să convingă instanța de recurs din moment ce

toate informațiile sunt obligatorii.

Recurentului-reclamant

nu i s-a imputat absența unor rubrici, astfel cum se invocă în motivele de

recurs, ci absența unor informații obligatorii, făcute distinct.

1.4. Cu privire la pct.

4 din ordonanță, încălcarea dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament,

respectiv termenul de soluționare a reclamației în cazul clientului S.C..

Textul legal impune

ca soluționarea reclamațiilor să fie rezolvată într-un termen de 30 de zile de

la data înregistrării acestora.

În cazul clientului S.C.,

reclamația a fost formulată la 2 decembrie 2009, iar soluționarea a fost

comunicată la 18 martie 2010, încheindu-se un contract de tranzacție.

Cele afirmate de

recurentul-reclamant, potrivit cărora reclamația a fost rezolvată încă din data

de 7 decembrie 2009 și numai cuantumul exact al despăgubirilor trebuie regăsit

și stabilit ulterior, nu rezultă din nicio probă administrată în dosar.

1.5. Pct. 5 din

ordonanță, împrejurarea că S.S.I.F. U. nu a notificat la C.N.V.M., în termen

legal un contract încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art.

153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006.

S.S.I.F. U. are

obligația ca până cel târziu la 31 ianuarie, să transmită C.N.V.M. lista

contractelor încheiate cu alți intermediari și obiectul acestora.

Recurentul consideră

că obligația incumbă numai în situația unei externalizări efective a

activității.

Textul a fost

interpretat eronat de către recurent, deoarece nu există nicio limitare a

notificării numai pentru cazul externalizării efective. În fapt, contractul era

în ființă din anul 2009, iar externalizarea a fost efectivă din anul 2010, însă

această împrejurare nu are relevanță în raport de textul legal aplicabil.

1.6. Cu privire la pct.

6 din ordonanță, nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. (2) lit. e) din

Regulamentul nr. 32/2006, documentul de prezentare nu conține declarația care

să menționeze faptul că societatea acționează prin intermediul unui agent

delegat și în care să fie specificat statul membru în care respectivul agent

este înregistrat.

Obligația înscrisă la

art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulament nu exceptează lipsa informației din

documentul de prezentare, în cazul în care agentul delegat este din România,

deoarece cetățenii străini nu sunt familiarizați cu denumirile românești și

trebuie să cunoască statul de origine al agentului.

1.7. Referitor la pct.

7 din ordonanță, utilizarea unui document de prezentare incomplet care nu

conține nota cu privire la faptul că orice detalii suplimentare referitoare la

politica privind conflictele de interese va fi pusă la dispoziția clientului în

orice moment, ceea ce a dus la nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. (2) lit.

i) din Regulamentul nr. 32/2006.

Intimata a constatat

inexistența mențiunii la dosarul clientului Ș.C., de unde rezultă că s-au

precizat clienții la care nu s-a regăsit nota, contrar afirmației făcută prin

motivele de recurs.

Cele constatate în

Raportul din 2008 nu fac obiectul prezentului dosar.

1.8. Cu privire la pct.

8 din ordonanță, conform căruia formularul de ordin utilizat de S.S.I.F. U.nu

conține elementul prevăzut de Anexa 11 lit. c) pct. 14 din Regulamentul nr. 32/2006

(unitatea de preț).

Anexa 11 lit. c) pct.

IV din Regulament, prevede obligativitatea existenței mențiunii în cuprinsul

formularului de ordin. Existența mențiunii în cadrul altor înscrisuri nu îl

scutește pe recurent să respecte întocmai legislația pieței de capital.

1.9. Referitor la pct.

9 din ordonanță, prin care s-a reținut că materialele publicitare nu

îndeplinesc condițiile impuse de art. 129 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Regulament,

cu privire la indicarea sumei informațiilor, existența adresei complete a

sediului social/ central, menținerea statului de origine a societății.

Prin motivele de

recurs, recurentul a recunoscut lipsa mențiunilor, orice altă apreciere fiind

inutilă.

1 octombrie Cu

privire la pct. 10 din ordonanță, S.S.I.F. nu deține o pagină de internet

proprie, astfel că se invocă împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei,

societatea s-a conformat măsurilor dispuse.

Individualizarea

sancțiunii are loc în momentul aplicării acesteia.

Faptul că instanța de

fond a arătat că întrucât societatea s-a conformat măsurilor dispuse poate fi

luat în considerare la individualizarea sancțiunii, nu reprezintă o încălcare a

vreunei obligații legale de reindividualizare a sancțiunii, deoarece instanța

de fond nu a făcut o reapreciere a faptei săvârșite, ci doar o paralelă între

recunoașterea faptei și individualizarea sa.

1 noiembrie Pct. 11

din ordonanță, societatea nu deține un registru privind tipurile de servicii

sau activități de investiții sau servicii conexe desfășurate sau în curs de

desfășurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F. care au condus sau ar

putea conduce la un conflict de interese, încălcându-se prevederile art. 99 din

Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

S.S.I.F. are

obligația să dețină un asemenea registru și, dacă este cazul, să-l completeze.

Împrejurarea

inexistenței până în prezent a unui conflict de interese, nu poate conduce la

concluzia, astfel cum afirmă recurentul, că registrul nu este aplicabil U.SA.

1 decembrie Pct. 12

din ordonanță, care prevede că U. nu deține un registru al tranzacțiilor

personale, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul

nr. 32/2006.

Se remarcă faptul că

și în acest caz, recurentul a interpretat eronat dispozițiile legale comune

pentru aceste societăți, ce nu permit adaptarea sau ignorarea obligațiilor

impuse și reajustarea conform unor aspecte particulare.

1.13. Pct. 13 și 14 din

ordonanță, ce au reținut existența unei practici frauduloase și nefurnizarea

fișelor clienților cu soldul evidențiat la data decontării, încălcându-se art. 2

alin. (2) lit. f)) și art. 5 din Dispunerea de Măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009.

Recurentul încearcă

încă o dată să justifice adoptarea/ ignorarea unor prevederi obligatorii pentru

toate societățile, pe motive ce țin de aspecte particulare ale sistemului

informatic, când, în realitate toate ajustările făcute au condus la încălcarea

legii.

1.14. Referitor la pct.

1.15. din ordonanță, S.S.I