ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2013

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.V.M., anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 418 din 21 septembrie 2010, pe care o consideră netemeinică și nelegală, precum și suspendarea provizorie a executării acesteia, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de conducător si reprezentant CCI al S.S.I.F. U.SA, a fost sancționat de autoritatea publică pârâtă, prin Ordonanța contestată, la sancțiunea amenzii în cuantum de 2.500 de lei. A susținut că, ulterior controlului de fond desfășurat la sediul societății U. în perioada 07 iulie 2010-15 iulie 2010, echipa de control a întocmit un Raport în care au fost consemnate concluziile echipei la explicațiile verbale și scrise ale reprezentanților U., respectiv la documentele prezentate de aceștia. U. a transmis propriile observații la raport și documentele care să justifice aceste observații, constatând, din Ordonanța ce formează obiectul prezentei că, în cadrul ședinței Comisiei, nici una nu a fost luată în considerare și s-a decis sancționarea sa cu amendă, pentru încălcarea următoarelor prevederi legale: 1. art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006; 2. art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006; 3. art. 77 alin. (2) lit. b), e) si f) din Regulamentul nr. 32/ 2006; 4. art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006; 5. art. 110 alin. (2) lit. e), i) din Regulamentul nr. 32/2006;

Anexa nr. 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006; 7. art. 126 alin. (1) și art. 129 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/ 2006;

Dispunerea de Masuri nr. 8/11 martie 2010, modificată de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29 aprilie 2010; 9. art. 99 din Regulamantul nr. 32/2006; 10. art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006; 11. art. 2 alin. (2) lit. f)) din Dispunerea de masuri nr. 5 din 26 martie 2009; 12. art. 272 lit. d)) din Legea, nr. 297/2004. Reclamantul a mai arătat că la adoptarea Ordonanței, Comisia nu a luat în considerare observațiile la Raport și nici nu au fost precizate motivele pentru care acestea nu au fost reținute ca pertinente. Ulterior, reclamantul a precizat acțiunea, solicitând anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 418/21 septembrie 2010 ca netemeinică și nelegală, sau înlocuirea sancțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) lit. a)) pct. 2 din Regulamentul nr. 32/2006 și de art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 1 din același Regulament și respectiv cu sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 273 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004. A solicitat să se constate că toate faptele reținute de organele de control ale C.N.V.M. sunt reglementate de Regulamentul nr. 32/2006, iar acest regulament este emis de C.N.V.M., iar potrivit acestor dispoziții C.N.V.M. nu are atribuții de a emite acte normative de incriminare a unor fapte ca fiind contravenții. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cereri de chemare în judecată așa cum a fost completată și precizată, ca neîntemeiată, și menținerea actului administrativ atacat ca fiind legal și temeinic. Totodată, a solicitat respingerii cererii de suspendare a ordonanței atacte, având în vedere că în speță nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 15 și 14 din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea de ședință din 27 iunie 2011, prima instanță a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite prevăzute de lege. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5728 din 10 octombrie 2011, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la pct. 1 din Ordonanța atacată, prin care s-a reținut, încălcarea de către reclamant a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Regulament, prima instanță a observat că reclamantul nu a contestat situația de fapt reținută, ci doar interpretarea acestor prevederi. În speță, certificatul de înregistrare mențiuni nr. 620611, eliberat de O.R.C. la data de 18 decembrie 2008, a fost transmis prin adresa societății nr. 116 din 21 ianuarie 2009, înregistrată la C.N.V.M. sub nr. 2015/22 ianuarie 2009, încălcându-se astfel prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Așa fiind, s-a reținut că termenul de transmitere la C.N.V.M. al unui act înregistrat la O.R.C., de 5 zile de la data înregistrării acestuia la O.R.C., nu a fost respectat de către reclamant, în calitatea sa de reprezentant al S.S.I.F, susținerea acestuia că: „Depunerea cu întârziere a fost cauzată de interpretarea eronată a termenului prevăzut în articolul menționat, respectiv s-a considerat că actul poate fi depus oricând până la expirarea celor 90 de zile de la eliberarea autorizației de către C.N.V.M.", nu poate fi primită, fiind contrară dispozițiilor legale menționate. În plus, calitatea reclamantului de conducător și reprezentant al Compartimentului de Control Intern presupune, în mod obligatoriu, cunoașterea și interpretarea corectă a prevederilor legale incidente, iar aceste prevederi. au fost corect interpretate și aplicate în privința altor agenții (Târgu Jiu, Făgăraș, Râmnicu Vâlcea, Slatina), în sensul că pentru aceste agenții, certificatele au fost transmise în termenul legal de 5 zile, prevăzut de prevederile legale incidente, iar nu după expirarea celor 90 de zile, așa încât, susținerea reclamantului nu este doar lipsită de temei legal dar și necredibilă. Cu privire la fapta reținută la pct. 2 din Ordonanța atacată, constând în transmiterea cu întârziere a actelor adiționale la contractele de închiriere/ subînchiriere, încălcându-se astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanță a reținut că reclamantul nu a contestat nici această faptă în materialitatea sa, ci doar a încercat să acrediteze ideea că alte persoane sunt responsabile pentru neîndeplinirea obligației sale legale. S-a reținut, în mod legal de către organul de control, că depunerea în termen a actelor privind deținerea spațiului sediului secundar este o obligație legală, la fel ca aceea privind suprafața minimă a spațiului unde societatea își desfășoară activitatea, pentru respectarea căreia entitatea, în calitate de parte contractantă, poate și trebuie să întreprindă toate demersurile legale. Din actele depuse la dosar, a rezultat faptul că echipa de control din cadrul C.N.V.M., care a efectuat controlul la sediul central al S.S.I.F. U.SA a solicitat și verificat documentele contractelor de închiriere pentru sediile secundare autorizate de C.N.V.M. ale societății, în urma cărora, s-au constatat încălcări ale dispozițiilor sus-menționate. Din observațiile transmise de reprezentantul societății, s-a reținut faptul că documentele justificative transmise, reprezentate de Registrul de intrări - ieșiri cuprind mențiuni privind datele de înregistrare la sediul social a actelor privind deținerea sediilor secundare transmise de agențiile respective ale societății (în cazul sediilor secundare din Miercurea Ciuc și Ploiești) sau de către locator (în cazul sediului secundar din Râmnicu Vâlcea), reprezentantul societății a omis însă, să transmită și documentele justificative din care să reiasă datele de înregistrare la sediile secundare ale societății a respectivelor acte. Referitor la susținerea reclamantului formulată atât în fața organelor de control, cât și prin prezenta acțiune, cu privire la faptul că „nedepunera actelor adiționale în termen.. a fost determinată de întârzierea proprietarilor în a transmite/ retransmite actul la U." s-a reținut că este lipsită de temei legal și deci, nerelevantă din moment ce aceasta poate condiționa continuarea relațiilor contractuale cu locatorii de efectuarea în termene adecvate a procedurilor legale privind prelungirea deținerii sediilor în care societatea își desfășoară activitatea. În plus, societatea prin reprezentantul său, este obligată să rezolve intern aceste chestiuni, astfel încât, să fie respectat termenul legal prevăzut prin reglementările C.N.V.M.. Cu privire la fapta reținută la pct. 3 din Ordonanță atacată, prin care s-a reținut încălcarea prevederilor art. 77 alin. (2) lit. b) și e) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanță a apreciat că nici această faptă nu a fost contestată în materialitatea sa, ci, prin criticile aduse, reclamantul a încercat a să dea o „interpretare proprie” prevederilor legale aplicabile. Cu ocazia controlului a fost ridicat în copie registrul de reclamații al S.S.I.F. U.S.A., regăsindu-se 6 reclamații înregistrate în cursul anului 2009 și o reclamație înregistrată în cursul anului 2010. Echipa de control a constatat faptul că registrul de reclamații nu conține rubricile prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) și e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. la adresa cărora s-au formulat reclamațiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiții financiare și prejudiciul reclamat de client. Raportând susținerile reclamantului la prevederile legale incidente prima instanță a reținut că ”interpretarea” care s-a dorit a fi dată acestor dispoziții este eronată, din moment ce, prevederile art. 77 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 stabilesc în mod expres care sunt rubricile pe care registrul reclamațiilor trebuie să le conțină, în mod minimal și deci, obligatoriu, putând fi însă, incluse și altele, dar cel puțin informațiile arătate la lit. a)-f) trebuie menționate, reclamantul ignorând astfel aceste prevederi referitoare la datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiții financiare. Mai mult, din registrul de reclamații nu rezultă cuantumul prejudiciului reclamat, specificându-se la rubrica „Obiectul reclamației" sintagma „ Conținut portofoliu", la rubrica „ Modalitate răspuns" apare „Contract de tranzacție", iar la „Modul de soluționare" este inserat „c/v acțiuni achitată agent". Astfel fiind, din niciuna dintre aceste mențiuni nu reiese dimensiunea valorică a prejudiciului reclamat de client, contrar dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. e) din Regulament, iar faptul că la data depunerii reclamației, prejudiciul nu poate fi întotdeauna estimat, nu împiedică completarea ulterioară a registrului, în speță, după soluționarea diferendului cu privire la suma în cauză. Cu privire la pct. 4 din ordonanța atacată, prin care s-a apreciat de către autoritatea pârâtă că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament, constând în depășirea termenului de rezolvare a reclamației unui client, prima instanță a reținut că și această faptă a fost corect reținută, în speță fiind incidente prevederile legale enunțate. Susținerea reclamantului potrivit căreia:,,Reclamația domnului S.C. a fost rezolvată în termenul de 30 de zile, deoarece, în principiu, a fost soluționată situația acestuia încă de la prima întrevedere din data de 07 decembrie 2009, dar negocierile cu privire la cuantumul exact al despăgubirilor, care au avut loc exclusiv între client și agent, au determinat semnarea contractului de tranzacție la data menționată în registrul de reclamații", nu poate fi primită. Din actele cauzei a rezultat faptul că domnul S.C. a formulat o reclamație la data de 02 decembrie 2009, iar soluționarea acesteia a fost comunicată în data de 18 martie 2010, prin încheierea unui contract de tranzacție, reclamantul, în calitatea sa de conducător al S.S.I.F., nefăcând dovada că s-a ajuns la o înțelegere cu clientul prejudiciat încă din data de 17 decembrie 2010 și că a rămas de clarificat doar cuantumul despăgubirilor solicitate. Prin urmare, reținerea de către organul de control a depășirii termenul de 30 de zile de rezolvare a reclamației este corectă, în speță fiind încălcate dispozițiile art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, câtă vreme, cererea clientului S.C. a fost soluționată după 3 luni de la data înregistrării. Cu privire la fapta reținută în sarcina reclamantului la pct. 5 din Ordonanță atacată, constând în nenotificarea C.N.V.M., în termenul legal a unui contract încheiat cu un alt intermediar, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulament, prima instanță a avut în vedere faptul că reclamantul a încercat să susțină că săvârșirea acestei fapte s-a datorat interpretării „într-un sens propriu” a prevederilor legale aplicabile. Din documentele analizate de echipa C.N.V.M., reiese faptul că la S.S.I.F. U.SA s-a întocmit o procedură privind externalizarea unor activități și/ sau servicii. Potrivit Notei explicative nr. 916 din 15 iulie 2010, întocmită de reclamant - „Pe data de 22 septembrie 2009, U.a semnat cu SAXO A/S (Denmark) un contract pentru Introducing Broker, care însă, până în prezent, nu a fost pus în executare. Nu au fost externalizate alte activități", fapt constatat de către echipa de control din analiza prin sondaj a documentelor puse la dispoziție de către reprezentanții S.S.I.F. U.S.A. și ridicate cu ocazia controlului (contractul cu S.B. A/S a fost încheiat în data de 28 septembrie 2009). Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (2) lit. d)) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, societatea avea obligația notificării acestui contract la C.N.V.M., obligație încălcată de reclamant. În plus, societatea avea obligația transmiterii Anexei nr. IA actualizate, care să cuprindă mențiuni privind contractul încheiat cu S.B. A/S, în cursul anului 2009, chiar dacă externalizarea efectivă a activității pe baza acestui act juridic a avut loc în anul 2010. Cu privire la fapta reținută la pct. 6 din Ordonanța atacată, pentru care s-a constatat a fi întrunite elementele constitutive ale contravenției reglementată la art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 prima instanță a arătat următoarele: Reclamantul s-a apărat susținând că: „s-a omis menționarea domnului Candea, unicul agent delegat al U., în documentul de prezentare deoarece dânsul a fost anterior agent pentru servicii de investiții financiare și și-a desfășurat activitatea în cadrul Agenției Făgăraș, iar când s-a modificat documentul prin eliminarea Agenției în cauză, nu s-a inserat și declarația cu privire la agentul delegat. [..] Pentru a fi în conformitate cu interpretarea C.N.V.M., documentul de prezentare a fost completat prin adăugarea atât a agentului delegat, cât și a statului de origine a domnului C.D.. Aplicarea obligației de a însera România lângă orașul București, cum este cazul publicității, sau lângă numele C.D., cum este cazul agentului delegat, nu se justifică printr-o motivare de ordin social, respective protecția persoanelor cărora li se adresează.." Astfel fiind, prima instanță a reținut, pe de o parte că, prevederile 110 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006 impun ca ”cel puțin ” documentul de prezentare să conțină informațiile arătate la lit. a)-e), fiind foarte clare în acest sens, iar pe de altă parte, aprecierea proprie a reclamantului, însoțită de argumentația arătată cu privire la așa-zisa inutilitate a acestor informații se situează în afara oricărui raționament juridic logic, din moment ce, aceste informații privesc și pe cetățenii străini, care în mod evident nu sunt familiarizați cu numele/ denumirile/ localitățile românești așa încât, și această apărare va fi respinsă, ca atare. Referitor la pct. 7 din Ordonanța atacată, prin care s-a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. 2 lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanță a apreciat că, în mod judicios, a fost reținută și această încălcare a prevederilor legale menționate. Cu privire la această constatare, reclamantul s-a apărat susținând că: „Nota se regăsește în documentul de prezentare (DPI) - secțiunea A din contractul de Intermediere, în paragraful 3 garanții - Siguranța tranzacțiilor, la punctul C ultima liniuță.. "însă din actele cauzei nu rezultă că respectiva mențiune se regăsește, cum nu se regăsește nici mențiunea de la dosarul clientului S.C. (contract încheiat în data e 28 octombrie 2008). Cu privire la fapta reținută la pct. 8 din Ordonanța atacată, constând în nedeținerea informațiilor detaliate referitoare la unitatea de preț, fiind încălcate prevederile Anexei nr. 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006, reclamantul a susținut că, dimpotrivă,,,elementul respectiv nu lipsește, pentru că el se regăsește în formatul standard și este implicit în formatul electronic (rubrica preț limită) ". Prima instanță a observat că organele de control din cadrul C.N.V.M. au constatat că elementul „unitatea de preț", respectiv, formularul de ordin utilizat de S.S.I.F. Unicanital S.A. pentru clienții care efectuează tranzacții pe piața administrată de B.V.B. nu conține informații detaliate referitoare la unitatea de preț, iar nu că acestea nu s-ar regăsi în formularul standard, ceea ce este altceva. Cu privire la fapta reținută la pct. 9 din Ordonanța atacată, referitoare la conținutul materialelor publicitare, pentru care s-a reținut că nu îndeplinesc condiția impusă de art. 129 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 cu privire la indicarea sursei informațiilor respective, precum și faptul că acestea nu cuprind adresa completă a sediului social/central, respectiv statul de origine al societății, conform art. 126 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, prima instanță a avut în vedere următoarele: Cu privire la această faptă, reclamantul a susținut cuprinsul Notei explicative nr. 916 din 15 iulie 2010, că, în perioada 01 august 2008 - prezent, a fost elaborat un singur material publicitar, cu apariție săptămânală, în Z.D. Gorj. Macheta a fost avizată de reprezentantul Compartimentului de Control Intern. Nu este dezvoltat un site ", fiind pus la dispoziția echipei de control a C.N.V.M. dosarul de publicitate al societății aferent perioadei controlate. Din analiza acestuia, comparativ cu informațiile existente pe site-ul http://www.gorj-domino.com, în secțiunea Arhivă, organele de control au găsit o serie de materiale publicate sub titlul Evoluția pieței de capital, ale căror machete nu s-au regăsit în documentele furnizate de reprezentantul societății, așa încât, în mod corect s-a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 126 alin (1) Regulament. Cu privire la fapta reținută la pct. 10 din Ordonanță atacată, constând în aceea că S.S.I.F. nu deține o pagină de internet proprie, prima instanță a apreciat că mod corect s-a reținut în sarcina reclamantului și această abatere. Reclamantul a susținut: „Având în vedere că, în conformitate cu Dispunerea de Măsuri nr. 576/ 29 aprilie 2010, societățile de servicii de investiții financiare sunt obligate la deținerea unei pagini de internet, care să respecte anumite prevederi, U., deși deține o pagină de internet, nu a permis încă accesul publicului la aceasta (aceasta fiind și rațiunea afirmației din nota explicativă că nu deține un site), deoarece nu se încadrează încă în totalitate în cerințele legale. Între a respecta termenul, dar a avea un site cu un conținut incomplet și neadecvat unei instituții financiare, ceea ce ar fi echivalat, de altfel, cu nerespectarea obligației de a avea un anumit conținut și nerespectarea termenului, dar a prezenta, după o anumita perioadă de timp, o imagine plină de acuratețe a ceea ce înseamnă piața de capital și serviciile de care se poate beneficia în acest domeniu, U. a optat pentru ce-a de-a doua variantă.” Prima instanță a reținut, din înscrisul depus de reclamant, că prin adresa nr. 13355/10 noiembrie 2010 site-ul S.S.I.F. U. este disponibil, iar faptul că pe parcursul soluționării cauzei societatea s-a conformat măsurilor dispuse are valoarea unei recunoașteri implicite a faptei comise, putând, eventual fi luată în considerare la individualizarea sancțiunii. Cu privire la fapta reținută la pct. 11 din Ordonanța atacată, constând în nedeținerea de către societate a unui registru privind tipurile de servicii sau activități de investiții sau servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, fiind astfel încălcate prevederile art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Prima instanță a reținut că, din interpretarea art. 99 și art. 5.5.1. din Regulamentul nr. 32/2006, rezultă fără nici un dubiu că, S.S.I.F. U.SA este obligată nu doar să dețină registrul prevăzut de art. 99 din Regulament ci să îl și completeze (actualizeze) dacă este cazul (în momentul în care conflictul de interese este identificat), dispoziții pe care reclamantul, nu le-a respectat, dându-le o interpretare proprie, ceea ce a condus, la sancționarea sa. Cu privire la fapta reținută la pct. 12 din Ordonanța atacată, constând în aceea că societatea nu a întocmit un registru al tranzacțiilor persoanelor relevante, reținându-se ca fiind încălcate prevederile art. 89 alin. (2) lit. c)) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/ 2006, precum și regulile proprii din capitolul 5.3 din procedura PL - 15 Procedura de lucru privind tranzacțiile cu instrumente financiare în contul propriu și în contul persoanelor relevante", prima instanță a reținut următoarele: Echipa de control a constatat faptul că în cadrul procedurii societății PL - 15 privind tranzacțiile cu instrumente financiare în cont propriu și în contul persoanelor relevante se specifică următoarele: „5.3.2. Tranzacțiile personale (identificate de societate sau notificate societății) trebuie evidențiate într-un registru, incluzând orice autorizație (aprobare) sau interdicție în legătură cu asemenea tranzacții. 5.3.3 Registrul, în format electronic sau pe suport hârtie, va cuprinde următoarele informații: nume cont, data executare, tip ordin, tip tranzacție, simbol VM, cantitate, preț execuție''. Astfel s-a reținut că societatea nu dispune de un registru al tranzacțiilor personale care să includă „orice autorizație (aprobare) sau interdicție în legătură cu asemenea tranzacții", fiind deci încălcate dispozițiile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/ 2006. Susținerile reclamantului din cuprinsul Notei explicative, reluate și în cadrul acțiunii de față, potrivit cărora, într-adevăr, U. nu deține un registru al tranzacțiilor personale pe suport de hârtie, pentru că nici Regulamentul nu impune această obligație, însă el poate fi oricând prezentat în format electronic, nu pot fi primite, câtă vreme, prevederile legale sus citate sunt foarte clare, reclamantul interpretând din nou, într-o manieră proprie, aplicabilitatea dispozițiilor legale incidente. Cu privire la faptele reținute la punctele 13 și 14 din Ordonanța atacată prima instanță a reținut următoarele: Prima instanță a reținut, „Din analiza prin sondaj a documentelor S.S.I.F. U.SA au rezultat situații în conturile unor clienți în care aceștia nu aveau în cont disponibilitățile necesare, la data decontării tranzacțiilor. Faptele reținute constituind o practică frauduloasă în sensul art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5/26 martie 2009; S.S.I.F. U.nu a furnizat echipei de control fișe ale clienților cu soldul evidențiat la data decontării încălcându-se prevederile art. 5 din Dispunerea de Măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009, următoarele: Echipa de control a C.N.V.M. a solicitat punerea la dispoziție, pe suport electronic, a 21 extrase de cont (la data de decontare) și situații similare pentru 26 de clienți de tip staff. Din analiza, prin sondaj, a extraselor de cont la decontare ale clienților au rezultat situații în conturile unor clienți în care aceștia nu aveau în cont, la data decontării tranzacțiilor efectuate, disponibilitățile necesare. Cu ocazia obiecțiunilor la raportul de control, societatea a transmis extrase de cont (la data tranzacției) pentru perioadele reținute în cadrul raportului, iar din analiza comparativa a situațiilor (cele furnizate cu ocazia controlului împreuna cu cele transmise cu ocazia obiecțiunilor la raport) s-a constatat că, deși echipa de control a solicitat extrase de cont la decontare în vederea identificării situațiilor de debit în conturile clienților verificați, societatea a furnizat date si situații la data tranzacției. Pe baza acestor informații echipa de control a reținut situații de sold negative ( sume cuprinse între 59,58 și 25.648,741ei) care au persistat o perioadă mai mare decât termenul de decontare de trei zile, invocat de societate, în unele cazuri ajungându-se la 2-4 luni. S-a reținut astfel că această faptă constituie practică frauduloasă, conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5 din 26 martie 2009, apărarea reclamantului potrivit căreia organele de control, în analiza extraselor de cont trebuie să țină cont de ”aspectul particular al sistemului informatic al U.”, nu poate fi primită, întrucât este lipsită de orice temei legal, reclamantul neconformându-se acestor prevederi. Cu privire la fapta reținută la pct. 15 din Ordonanța atacată, constând în aceea că S.S.I.F. U. nu a pus la dispoziția echipei de control o situație cu disponibilitățile clienților existente în custodia societății, deși a fost solicitată prin raportul de control, faptă ce constituie contravenție conform dispozițiilor art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță a reținut următoarele: În scopul verificării existenței disponibilului în conturile bancare deschise în numele clienților, echipa de control a solicitat fișele conturilor 4191, 4612, 4622 precum și disponibilul existent în conturile bancare deschise în numele clienților, împreună cu sumele existente în „casa clienți", pentru perioada 01 iunie 2010 - 30 iunie 2010. Din analiza acestor documente au fost constatate și reținute diferențe negative dintre sumele ce trebuiau regăsite în conturile societății (conturi bancare deschise de societate în numele clienților și „casa clienți") și sumele efective. Prima instanță a apreciat astfel că deși echipa de control a C.N.V.M. a solicitat justificări cu privire la constatările menționate, U. s-a apărat susținând că, se află în imposibilitate faptică de a transmite într-o perioadă atât de scurtă fișele respective pentru aproape 2 ani, ceea ce a condus, în mod corect, la sancționarea sa contravențională. Sintetizând, susținerile/ criticile aduse de reclamant, actului administrativ atacat, prima instanță a apreciat că acestea pot fi grupate în două categorii, și anume: - critici/susțineri prin care, reclamantul în realitate nu contestată situația de fapt reținută de organele de control, acestea constituindu-se, mai degrabă, în încercări de a explica conduita avută, ca urmare a propriilor interpretări date diferitelor texte de lege aplicabile, dar care, în opinia instanței, pentru considerentele mai sus arătate, nu îl pot exonera pe reclamant de răspundere; - critici care vizează constatări ale organului de control, pe care le contestă, motivându-se fie că terțe persoane sunt responsabile de situația creată, fie că, reținerea acestor fapte s-a făcut cu o greșita apreciere a situației de fapt prezentate și explicate organului de control care, în mod netemeinic nu a ținut seama de documentele prezentate, și care, în mod greșit a aplicat dispozițiile legale, critici care de asemenea nu pot fi reținute de instanță. Așadar, reclamantul a susținut fie greșita reținere a vinovăției sale, fie lipsa elementului material constitutiv al faptelor contravenționale reținute, fie greșita individualizare a sancțiunii, ceea ce reprezintă de fapt, o implicită recunoaștere a faptelor constatate prin actele de control atacate. Referitor la susținerea reclamantului privind necompetența C.N.V.M. de a aplica sancțiuni contravenționale raportat la O.G. nr. 2/2001, prima instanță a reținut că, într-adevăr, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 principalul izvor al dreptului contravențional este legea. Astfel fiind, temeiul în baza căruia a fost emisă ordonanța ce formează obiectul litigiului de față îl reprezintă o lege, respectiv Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Or, potrivit art. 280 din această lege: ”În ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (..)”. Așa fiind, prima instanță a reținut că prevederile Ordonanței nr. 2/2001 reprezintă dreptul comun în materie, iar dispozițiile cuprinse în Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, sunt dispoziții derogatorii de la dreptul comun, aplicabile în speța de față. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că actul administrativ atacat îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie, neimpunându-se nici anularea sa și nici înlocuirea sancțiunii aplicate, având în vedere nu doar multitudinea faptelor reținute, dar mai ales împrejurarea că, pentru unele dintre acesta, reclamantul a mai fost sancționat și cu toate acestea nu a luat măsurile care se impuneau pentru remedierea lor. 3. Recursul formulat de reclamantul C.V. împotriva Sentinței nr. 5728 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 Cod procedura civilă. 3.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile Regulamentului nr. 32/2006. 3.1.1. Referitor la pct. 1 din ordonanță, se arată că art. 13 alin. (5) din Regulament prevede doar posibilitatea ca S.S.I.F. să transmită către C.N.V.M. mențiunile înregistrate la Registrul Comerțului în termen de 5 zile de la data înregistrării la ORC a modificărilor în modul de organizare și funcționare a S.S.I.F., dar nu mai târziu de 90 de zile de la data autorizației emise de C.N.V.M. C.N.V.M. a aprobat desființarea sediilor secundare prin Decizia nr. 2265 din 2 decembrie 2008, așadar, termenul de 90 de zile s-ar fi împlinit la 2 martie 2009. Societatea a respectat acest termen, deoarece certificatul de mențiuni a fost transmis la 18 decembrie 2008. 3.1.2. Referitor la pct. 2 din ordonanță, se motivează că nedepunerea actelor adiționale în termenul prevăzut de Regulamentul nr. 32/2006 a fost determinat de întârzierea proprietarilor în a transmite/retransmite actele la U.. În ceea ce privește sediile din Slatina și Ploiești, documentele se află depuse la dosar. 3.1.3. Referitor la pct. 3 din ordonanță, recurenta apreciată că în condițiile în care dispozițiile art. 77 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006 au o exprimare generală, iar Comisia nu a stabilit printr-un act propriu obligațiile existenței rubricilor ca atare interpretarea în sensul că este permisă lipsa rubricilor, se aliniază în regulile generale de interpretare juridică. Astfel, întrucât toate reclamațiile se adresează președintelui/directorului general, rubrica „persoana la adresa căreia s-a formulat reclamația” nu își are aplicabilitate. „Prejudiciul existent” nu este posibil să fie apreciat la momentul primirii reclamației, date despre această chestiune se regăsesc fie la „obiectul reclamației”, fie în „răspunsul la reclamație”. Completarea ulterioară a registrului, astfel cum susține instanța de fond, cu informația referitoare la prejudiciu, nu este posibilă deoarece mențiunea este trecută la rubrica obiectul reclamației sau modalitate răspuns. 3.1.4. Referitor la pct. 4 din ordonanță, s-au interpretat eronat dispozițiile art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 32/2006, deoarece reclamația a fost rezolvată în termenul de 30 de zile, rămânând de clarificat numai cuantumul prejudiciului. 3.1.5. Punctul 5 din ordonanță, ce prevede faptul că nu a fost notificat în termen legal un contract încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulament este eronat. Dispoziția legală este aplicabilă în cazul unei externalizări efective a activității. 3.1.6. Pct. 6 din ordonanță a fost menținut nelegal de instanța ce a soluționat cauza în fond, deoarece menționarea statului de origine ar trebui să fie obligatorie numai în cazul în care agentul provine dintr-un alt stat membru. 3.1.7. Referitor la pct. 7 din ordonanță, se arată că nici în cuprinsul raportului de control, nici în ordonanță nu au fost precizați clienții la care nu s-a regăsit nota prevăzută de art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulament. 3.1.8. Referitor la pct. 8 din ordonanță, se arată că elementul obligatoriu prevăzut la Anexa 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006 nu lipsește decât în versiunea electronică a formulării. 3.1.

Cu privire la pct. 9 din ordonanță, se apreciază că nu este necesară mențiunea referitoare la „statul de origine” deoarece toate S.S.I.F.-urile sunt societăți de drept român, iar sursa informației lipsește doar de pe unele materiale de publicitate. 3.1 octombrie Pct. 10 din ordonanță a fost în mod greșit acceptat de prima instanță care, deși consideră că motivele prezentate ar putea fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate, nu reține nicio circumstanță de acest fel. 3.1 noiembrie Registrul privind tipurile de servicii sau activități de investiții, etc., prevăzute de art. 99 din Regulamentul nr. 32/2006 pct. 11 din ordonanță, nu are aplicabilitate în cazul U. deoarece până în prezent nu s-a produs niciun conflict de interese. Oricum, potrivit pct. 21 din Anexa 10 a Regulamentului nr. 32/2006, registrul trebuie completat numai în momentul în care conflictul de interese este identificat. 3.1 decembrie Nedeținerea unui registru al tranzacțiilor personale, prevăzut de art. 89 alin. (2) din Regulament, pct. 12 din ordonanță, a fost reținută în mod greșit de prima instanță. U.nu are un registru pe suport de hârtie, deoarece dacă se respinge un ordin acesta nu este introdus la tranzacționare, iar toate ordinele de tranzacționare nu pot fi introduse decât prin intermediul unei persoane desemnate de conducerea societății. 3.1.

Punctele 13 și 14 din ordonanță au fost preluate de judecătorul fondului fără motivare și numai cu formula că „apărarea reclamantului potrivit căreia organele de control trebuie să țină cont de aspectul particular al sistemului informatic al U. nu poate fi primită, întrucât este lipsită de orice temei legal”. 3.1.

Cu referire la pct. 15 din ordonanță, instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a fost contestată situația de fapt, în realitate constatându-se faptele reținute și aducându-se argumente și documente doveditoare. 3.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civilă, instanța de fond nu a motivat sentința atacată referitor la argumentele invocate în contestație în ceea ce privește procedura de aplicare a sancțiunii contravenționale. Pârâta a constatat săvârșirea a două fapte contravenționale, cele prevăzute la art. 272 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004, situație în care trebuia să recurgă la aplicarea prevederilor art. 275 alin. (3) din lege, respectiv să aplice sancțiunea cea mai mare dintre cele stabilite pentru fiecare, după care să procedeze la majorarea cu „până la 50% a acesteia”. Instanța de fond nu a arătat în motivarea sentinței care sunt argumentele pentru care dispozițiile art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital au fost înlăturate. Recurentul consideră că nu poate fi acceptată ideea ca temei al contravenției să-l constituie, în afara legii, o reglementare a C.N.V.M. ce are forță juridică interioară unei legi. Aplicarea Legii nr. 297/2004 nu este în concordanță cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor care în cuprinsul art. 1 nu permite ca un Regulament al C.N.V.M. să stabilească și să sancționeze săvârșirea unei contravenții. 4. Apărările formulate de intimata-pârâtă C.N.V.M. Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat. 4.1. Termenul de transmitere la C.N.V.M. a unui act înregistrat la ORC este de 5 zile de la data înregistrării, iar recurentul nu poate invoca propria culpă (pct. 1 din ordonanță). 4.2. Actul care atestă deținerea spațiului secundar este reînnoit și depus la C.N.V.M. în termen de maximum 15 zile de la data expirării. Apărarea referitoare la întârzierea datorată proprietarilor este nerelevantă în contextul în care societatea poate condiționa continuarea relațiilor contractuale cu locatarii, de efectuarea în termenul legal a procedurilor legale (pct. 2 din ordonanță). Recurentul a mai fost sancționat cu privire la încălcarea acelorași prevederi legale. 4.3. Recurentul a interpretat eronat dispozițiile art. 77 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006, datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. cărora clientul s-a adresat, precum și cele referitoare la prejudiciul reclamat, sunt obligatorii (pct. 3 din ordonanță). 4.4. Termenul de rezolvare a reclamației în cazul clientului S.C. a fost depășit, nu rezultă din documentele depuse că s-a ajuns la o înțelegere cu clientul prejudiciat, încă din data de 17 decembrie 2010 și că a rămas de clarificat numai cuantumul despăgubirilor solicitate (pct. 4 din ordonanță). 4.5. În ceea ce privește transmiterea cu întârziere la C.N.V.M. a contractului încheiat cu un alt intermediar, recurentul a interpretat greșit dispozițiile art. 64 lit. j) din Regulament (pct. 5 din ordonanță). 4.6. Nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006 este corect reținută de prima instanță, care nu a luat în considerare interpretarea eronată făcută de recurent, conform căreia „aplicarea obligației de a insera statul de origine lângă numele agentului delegat nu este necesară în speță deoarece aceste denumiri sunt specific românești” (pct. 6 din ordonanță). 4.7. Prevederile art. 110 alin. (2) lit. i) au fost respectate documentele cerute nu se regăsesc, spre exemplu, la dosarul clientului Ș.C. (pct. 7 din ordonanță). 4.8. Formularul de ordin utilizat de S.S.I.F. U.SA pentru clienții care efectuează tranzacții pe piața administrată de BVB nu conține informații detaliate referitoare la unitatea de preț, cum în mod corect a reținut și prima instanță (pct. 8 din ordonanță). 4.9. Referitor la conținutul materialelor publicitare, acestea nu îndeplinesc condiția impusă de art. 129 alin. (2) din Regulament cu privire la indicarea sursei informațiilor, precum și faptul că acestea nu cuprind adresa completă a sediului social/ central, respectiv statul de origine al societății (pct. 9 din ordonanță). 4 octombrie Instanța de fond a reținut în mod corect că la momentul controlului, S.S.I.F. U. nu deținea pagină de internet proprie (pct. 10 din ordonanță). 4 noiembrie Societatea nu deține un registru privind tipurile de servicii sau activități de investiții, servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese. Apărarea potrivit căreia activitatea societății nu poate conduce la existența conflictelor de interese și prin urmare, nu este necesară existența unui atare registru, este nerelevantă, astfel cum a apreciat și prima instanță (pct. 11 din ordonanță). 4 decembrie Societatea nu a întocmit un registru al tranzacțiilor persoanelor relevante. Pentru aceeași încălcare, U.a mai fost sancționată și anterior (pct. 12 din ordonanță). 4.13. Recurentul nu s-a conformat prevederilor legale și nu a furnizat fișe ale clienților cu soldul evidențiat la data decontării, motivând că particularitățile sistemului informatic nu permite a se întocmi asemenea fișe. În mod corect, instanța de fond a respins susținerile reclamantului în raport de prevederile art. 5 din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009 (pct. 13, 14 din ordonanță). 4.14. Refuzul nejustificat de transmitere a informațiilor deja existente în cadrul societății reprezintă contravenția prevăzută de art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2007 (pct. 15 din ordonanță). 4.

Cu privire la faptul că C.N.V.M. a aplicat o singură sancțiune fără a individualiza sancțiunile aplicabile fiecărei contravenții constate, se arată că legea pieței de capital nu cuprinde o astfel de cerință. 4.

Activitatea desfășurată în domeniul valorilor mobiliare este derogatorie de la dreptul comun, astfel încât prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt incompatibile sferei de activitate în discuție. 4.

Procedura de stabilire și constatare a contravențiilor prevăzută de O.G. nr. 2/2001 nu este aplicabilă legislației pieței de capital, de unde rezultă că în temeiul unui Regulament emis de C.N.V.M. poate fi sancționată contravențional o persoană fizică/ juridică. II. Considerentele Înaltei Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este nefondat. 1.1. Critica referitoare la pct. 1 din Ordonanța C.N.V.M. nr. 418 din 21 septembrie 2010, prin care s-a reținut că certificatele de înregistrare mențiuni aferente retragerii/ înființării unor agenții S.S.I.F. U.SA au fost transmise la C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006. Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006, reiese obligativitatea comunicării într-un termen de 5 zile către C.N.V.M. a certificatului de înregistrare mențiuni obținut de la O.R.C.. Termenul nu este lăsat la aprecierea societății, deoarece textul legal include dispoziția imperativă „are obligația”. Termenul de 90 de zile cuprins în același text se referă la obligativitatea ca procedura de înregistrare a mențiunii să se finalizeze într-un anumit interval de la data autorizației emise de C.N.V.M. Însă oricând s-ar înregistra mențiunea în termenul de 90 de zile, transmiterea înregistrării la C.N.V.M. este obligatorie să se facă în 5 zile de la răspunsul O.R.C., de unde rezultă că recurentul a încălcat prevederile analizate. 1.2. Cu privire la critica de la pct. 2 din ordonanță, ce a reținut că unele acte adiționale la contractele de închiriere/ subînchiriere aferente unor agenții S.S.I.F. U.SA au fost transmise cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006. În mod corect nu a fost luată în considerare apărarea reclamantului privind nedepunerea actelor adiționale datorate întârzierii proprietarilor în a transmite/ retransmite actul la U., deoarece textul legal este imperativ, iar reclamantul a mai fost sancționat pentru aceeași faptă, existând un motiv în plus să reevalueze situația pe acest aspect. 1.3. Referitor la pct. 3 din ordonanță, când s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 77 alin. (2) lit. b)) și e) din Regulamentul nr. 32/2006. Potrivit dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. b), e) din regulament, registrul reclamanților trebuie să cuprinsă informații cu privire la datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. la adresa cărora s-au formulat reclamațiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiții financiare, precum și cu privire la prejudiciul estimat de client. Motivele invocate de reclamant conform cărora informațiile de la lit. b) nu sunt necesare, deoarece toate reclamațiile sunt adresate președintelui/ directorului general/ agenției, nu pot fi apreciate pozitiv, deoarece nu există o derogare în privința S.S.I.F. De asemenea, motivul ce privește lit. e), prejudiciul nu poate fi estimat la momentul primirii reclamației, nu este de natură să convingă instanța de recurs din moment ce toate informațiile sunt obligatorii. Recurentului-reclamant nu i s-a imputat absența unor rubrici, astfel cum se invocă în motivele de recurs, ci absența unor informații obligatorii, făcute distinct. 1.4. Cu privire la pct. 4 din ordonanță, încălcarea dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament, respectiv termenul de soluționare a reclamației în cazul clientului S.C.. Textul legal impune ca soluționarea reclamațiilor să fie rezolvată într-un termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora. În cazul clientului S.C., reclamația a fost formulată la 2 decembrie 2009, iar soluționarea a fost comunicată la 18 martie 2010, încheindu-se un contract de tranzacție. Cele afirmate de recurentul-reclamant, potrivit cărora reclamația a fost rezolvată încă din data de 7 decembrie 2009 și numai cuantumul exact al despăgubirilor trebuie regăsit și stabilit ulterior, nu rezultă din nicio probă administrată în dosar. 1.5. Pct. 5 din ordonanță, împrejurarea că S.S.I.F. U. nu a notificat la C.N.V.M., în termen legal un contract încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006. S.S.I.F. U. are obligația ca până cel târziu la 31 ianuarie, să transmită C.N.V.M. lista contractelor încheiate cu alți intermediari și obiectul acestora. Recurentul consideră că obligația incumbă numai în situația unei externalizări efective a activității. Textul a fost interpretat eronat de către recurent, deoarece nu există nicio limitare a notificării numai pentru cazul externalizării efective. În fapt, contractul era în ființă din anul 2009, iar externalizarea a fost efectivă din anul 2010, însă această împrejurare nu are relevanță în raport de textul legal aplicabil. 1.6. Cu privire la pct. 6 din ordonanță, nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006, documentul de prezentare nu conține declarația care să menționeze faptul că societatea acționează prin intermediul unui agent delegat și în care să fie specificat statul membru în care respectivul agent este înregistrat. Obligația înscrisă la art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulament nu exceptează lipsa informației din documentul de prezentare, în cazul în care agentul delegat este din România, deoarece cetățenii străini nu sunt familiarizați cu denumirile românești și trebuie să cunoască statul de origine al agentului. 1.7. Referitor la pct. 7 din ordonanță, utilizarea unui document de prezentare incomplet care nu conține nota cu privire la faptul că orice detalii suplimentare referitoare la politica privind conflictele de interese va fi pusă la dispoziția clientului în orice moment, ceea ce a dus la nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006. Intimata a constatat inexistența mențiunii la dosarul clientului Ș.C., de unde rezultă că s-au precizat clienții la care nu s-a regăsit nota, contrar afirmației făcută prin motivele de recurs. Cele constatate în Raportul din 2008 nu fac obiectul prezentului dosar. 1.8. Cu privire la pct. 8 din ordonanță, conform căruia formularul de ordin utilizat de S.S.I.F. U.nu conține elementul prevăzut de Anexa 11 lit. c) pct. 14 din Regulamentul nr. 32/2006 (unitatea de preț). Anexa 11 lit. c) pct. IV din Regulament, prevede obligativitatea existenței mențiunii în cuprinsul formularului de ordin. Existența mențiunii în cadrul altor înscrisuri nu îl scutește pe recurent să respecte întocmai legislația pieței de capital. 1.9. Referitor la pct. 9 din ordonanță, prin care s-a reținut că materialele publicitare nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 129 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Regulament, cu privire la indicarea sumei informațiilor, existența adresei complete a sediului social/ central, menținerea statului de origine a societății. Prin motivele de recurs, recurentul a recunoscut lipsa mențiunilor, orice altă apreciere fiind inutilă. 1 octombrie Cu privire la pct. 10 din ordonanță, S.S.I.F. nu deține o pagină de internet proprie, astfel că se invocă împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei, societatea s-a conformat măsurilor dispuse. Individualizarea sancțiunii are loc în momentul aplicării acesteia. Faptul că instanța de fond a arătat că întrucât societatea s-a conformat măsurilor dispuse poate fi luat în considerare la individualizarea sancțiunii, nu reprezintă o încălcare a vreunei obligații legale de reindividualizare a sancțiunii, deoarece instanța de fond nu a făcut o reapreciere a faptei săvârșite, ci doar o paralelă între recunoașterea faptei și individualizarea sa. 1 noiembrie Pct. 11 din ordonanță, societatea nu deține un registru privind tipurile de servicii sau activități de investiții sau servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F. care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, încălcându-se prevederile art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. S.S.I.F. are obligația să dețină un asemenea registru și, dacă este cazul, să-l completeze. Împrejurarea inexistenței până în prezent a unui conflict de interese, nu poate conduce la concluzia, astfel cum afirmă recurentul, că registrul nu este aplicabil U.SA. 1 decembrie Pct. 12 din ordonanță, care prevede că U. nu deține un registru al tranzacțiilor personale, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006. Se remarcă faptul că și în acest caz, recurentul a interpretat eronat dispozițiile legale comune pentru aceste societăți, ce nu permit adaptarea sau ignorarea obligațiilor impuse și reajustarea conform unor aspecte particulare. 1.13. Pct. 13 și 14 din ordonanță, ce au reținut existența unei practici frauduloase și nefurnizarea fișelor clienților cu soldul evidențiat la data decontării, încălcându-se art. 2 alin. (2) lit. f)) și art. 5 din Dispunerea de Măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009. Recurentul încearcă încă o dată să justifice adoptarea/ ignorarea unor prevederi obligatorii pentru toate societățile, pe motive ce țin de aspecte particulare ale sistemului informatic, când, în realitate toate ajustările făcute au condus la încălcarea legii. 1.14. Referitor la pct. 1.15. din ordonanță, S.S.I