ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7041/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7041/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul

V.V.V.,

în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., a solicitat anularea Ordonanței C.N.V.M. nr.

419 din 21 septembrie 2010 precum și suspendarea acestei ordonanțe până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin

sentința civilă nr. 6325 din 1 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamantul V.V.V. în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., a anulat

parțial Ordonanța nr. 419 din 21 septembrie 2010,respectiv art. 1,3 și 4 din

aceasta și a suspendat executarea dispozițiilor art. 1, 3 și 4 din Ordonanța nr.

419 din 21 septembrie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Ordonanța nr. 419

din 21 septembrie 2010 emisă de C.N.V.M. s-au dispus următoarele:

„Art.

1 Se sancționează cu amendă în valoare de 2.500 lei dl. V.V.V., în calitate de

conducător autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1428 din 26 iunie 2006,

domiciliat în sect. 1, București.

Art.

2 Se impune în sarcina SC CS.S.I.F. U. SA obligația remedierii, în termen de 30

zile, a deficiențelor constatate la pct. 4-9. La sfârșitul perioadei de 30 zile

SC S.S.I.F. U. SA va transmite C.N.V.M. dovada remedierii deficiențelor.

Art.

3 Amenda se va achita la D.I.T.L. din raza teritorială unde își are domiciliul

contravenientul, în termen de 30 de zile de la comunicarea Ordonanței. Prezenta

ordonanță constituie înștiințare de plată. O copie a dovezii achitării amenzii

se va transmite la C.N.V.M. cel târziu în ziua lucrătoare următoare zilei

achitării amenzii.

Art.

4 În cazul în care amenda nu va fi achitată în termenul prevăzut, se vor lua

măsuri în vederea executării silite.”

C.N.V.M.

a reținut că, în urma controlului de fond efectuat la SC S.S.I.F. U. SA în

perioada 07 iulie 2010-15 iulie 2010, s-au constatat următoarele:

Certificatele

de înregistrare mențiuni aferente retragerii/ înființării unor agenții SC

S.S.I.F. U. SA au fost transmise la C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se

prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;

Unele

acte adiționale la contractele de închiriere/subînchiriere aferente unor agenții

SC S.S.I.F. U. SA au fost transmise către C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se

prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;

SC

S.S.I.F. U. SA nu a notificat la C.N.V.M., în termenul legal, un contract

încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit.

d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;

Documentul

de prezentare al SC S.S.I.F. U. SA nu conține declarația care să menționeze

faptul ca societatea acționează prin intermediul unui agent delegat, și in care

să fie specificat statul membru in care respectivul agent delegat este

înregistrat, încălcându-se prevederile art. 110 alin. (2) lit. e) din

Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;

În

relația cu anumiți clienți SC S.S.I.F. U. SA utilizează un document de

prezentare incomplet care nu conține nota cu privire la faptul că orice detalii

suplimentare referitoare la politica privind conflictele de interese va fi pusă

la dispoziția clientului în orice moment la cererea acestuia, încălcându-se

prevederile art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;

Formularul

de ordin utilizat de SC S.S.I.F. U. SA pentru clienții care efectuează

tranzacții pe piața administrată de B.V.B. nu conține informații detaliate

referitoare la unitatea de preț, încălcându-se prevederile Anexei nr. 11 lit c)

pct. IV din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;

SC

S.S.I.F. U. SA nu deține o pagină de internet proprie, încălcându-se

prevederile Dispunerii de măsuri C.N.VM. nr. 8 din 11 martie 2010, modificată

de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29 aprilie 2010;

SC

S.S.I.F. U. SA nu deține registrul privind tipurile de servicii sau activități

de investiții sau servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de

către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la

un conflict de interese, încălcându-se prevederile art. 99 din Regulamentul

C.N.V.M. nr. 32/2006;

SC

S.S.I.F. U. SA nu deține un registru al tranzacțiilor personale, încălcându-se

prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;

Din

analiza prin sondaj a documentelor SC S.S.I.F. U. SA au rezultat situații în

conturile unor clienți în care aceștia nu aveau în cont disponibilitățile

necesare, la data decontării. Faptele de mai sus constituie practică

frauduloasa în sensul art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M.

nr. 5 din 26 martie 2009.

C.N.V.M.

a constatat ca pentru faptele anterior menționate este responsabil reclamantul

Velciu Vasile Valeriu care, în calitate de conducător autorizat prin Decizia

C.N.V.M. nr. 1428 dinn 26 iunie 2006, deși putea și trebuia să prevină

realizarea faptelor descrise, nu a făcut-o.

Temeiul

de drept al emiterii ordonanței anterior menționate l-au constituit prevederile

art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul C.N.V.M, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002,

aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002; prevederile art. 271, art. 272 lit.

a) și lit. c), art. 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b)

și art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 227, art. 228 alin. (1) lit.

a) pct. 2 alin. (2) și alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

În

cauză, astfel cum s-a arătat, C.N.V.M. a constatat că nu au fost respectate mai

multe dispoziții reglementare de către SC S.S.I.F. U. SA, astfel că s-a dispus

sancționarea contravențională a reclamantului.

În

ceea ce privește faptele menționate la pct. 1 și 2 în ordonanța atacată,anume

transmiterea cu întârziere la C.N.V.M. a certificatelor de înregistrare

mențiuni aferente retragerii / înființării unor agenții SC S.S.I.F. U. SA și a

unor acte adiționale la contractele de închiriere/subînchiriere aferente unor agenții

SC S.S.I.F. U. SA, reclamantul nu a contestat realitatea celor constatate de C.N.V.M.,ci

doar a invocat,pe de o parte interpretarea eronată de către acesta a dispozițiilor

art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006,respectiv imposibilitatea

îndeplinirii unei atare obligații,întrucât proprietarii înșiși nu au depus în

termen actele adiționale la U.

Reclamantul

însuși recunoaște ca a făcut o interpretare eronată a textului art. 13 alin.

(5) din Regulamentul nr. 32/2006, împrejurare care nu poate fi valorificată în

sensul dorit de acesta,anume eronata reținere în sarcina sa a săvârșirii faptei

în cauză,ci,cel mult,poate constitui obiectul unei analize a întrunirii cerinței

săvârșirii cu vinovăție a respectivei fapte sau de individualizare a pedepsei, după

caz.

Referitor

la pct. 3 din Ordonanța de sancționare solicitată a fi anulată, reclamantul

face referire la o situație de fapt lipsa din registrul de reclamații a

rubricilor privind datele de identificare ale persoanelor din cadrul SC S.S.I.F.

SA la adresa cărora s-au formulat reclamațiile sau cărora clientul s-a adresat

pentru prestarea serviciului de investiții financiare și prejudiciul reclamat

de client -,situație care însă nu a fost reținută de emitent.

Instanța

de fond a mai reținut că, în cauză, criticile reclamantului referitoare la eronata

reținere a încălcării art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament,pentru depășirea

termenului de rezolvare a reclamației în cazul unui client,sunt străine cauzei,o

atare faptă nefiind reținută în cuprinsul actului a cărui anulare se solicită.

Aceeași

concluzie se impune și în privința criticilor privind încălcarea dispozițiilor

126 alin. (1) si art. 129 alin. (2) din Regulament (materialele publicitare

utilizate de SC S.S.I.F. U. SA nu cuprind mențiuni privind statul de origine al

societății și sursa informațiilor furnizate în cadrul acestora), a dispozițiilor

art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2004 SC S.S.I.F. U. SA nu a pus la

dispoziția echipei de control situație cu disponibilitățile clienților

existente în custodia societății, deși a fost solicitată prin raportul de

control).

Susținerea

reclamantului potrivit căreia menționarea statului de origine ar trebui să fie

obligatorie numai în cazul în care agentul provine dintr-un alt stat membru

este lipsită de orice suport legal, dispozițiile legale anterior citate

stabilind în mod neechivoc obligativitatea specificării statului membru,fără a

diferenția după cum agentul delegat este înregistrat intr-un stat membru sau

altul (inclusiv România).

Cu

privire la pct. 6. din Ordonanță, respectiv încălcarea prevederilor din Anexa

11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006,C.N.V.M. a reținut că

formularul de ordin utilizat de SC S.S.I.F. U. SA pentru clienții care

efectuează tranzacții pe piața administrată de B.V.B., nu conține informații

detaliate referitoare la unitatea de preț.

Reclamantul

a susținut ca „elementul respectiv nu lipsește, pentru că acesta se regăsește

în formatul standard,pe hârtie, și este implicit în formatul electronic

(rubrica preț limită) ",însă un atare punct de vedere face abstracție de

dispozițiile Anexei 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006 care

stabilesc în mod neechivoc informațiile obligatorii pe care trebuie să le conțină

formularul de ordin prevăzut la art. 121 din Regulament.

Cu

privire la pct. 10 din Ordonanță, respectiv faptul că S.S.I.F. nu deține o

pagină de internet proprie, reclamantul nu a contestat justețea celor reținute

de emitentul C.N.V.M., iar apărările invocate se circumscriu practic unor

argumente care vizează individualizarea sancțiunii.

Cu

privire la pct. 8 din ordonanță, respectiv societatea nu deține un registru

privind tipurile de servicii sau activități de investiții sau servicii conexe

desfășurate sau în curs de desfășurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F.

care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, cu încălcarea prevederilor

art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

Reclamantul

nu a contestat realitatea celor reținute de către C.N.V.M.,dar a susținut că

efectuează un număr limitat de activități, iar până în prezent nu s-a identificat

vreun conflict de interese.

Referitor

la pct. 9 din ordonanță, anume societatea nu a întocmit un registru al

tranzacțiilor persoanelor relevante, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2)

lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, reclamantul a învederat instanței

că, deși nu dispune de un atare registru pe suport de hârtie,fiecare client

care intra în categoria persoanelor relevante este evidențiat în mod distinct în

sistemul informatic al societății.

O

atare împrejurare însă,nu este de natură a suplini exigența impusă de dispozițiile

art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006,care stabilesc faptul că

tranzacțiile personale notificate S.S.I.F. sau identificate de S.S.I.F. sunt evidențiate

într-un registru, incluzând orice autorizație (aprobare) sau interdicție în legătură

cu asemenea tranzacții.

Conform

celor menționate în cuprinsul raportului de control, din analiza prin sondaj a

extraselor de cont la decontare ale clienților au rezultat 75 de situații în

conturile a 19 clienți în care aceștia nu aveau în cont, la data decontării

tranzacțiilor efectuate, disponibilitățile necesare. În acest sens, a fost întocmit

un tabel al situației decontărilor efectuate prin utilizarea disponibilităților

altor clienți.

Reclamantul,prin

apărările expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, încearcă să

acrediteze ideea că pârâta se află în eroare cu privire la cele constatate, prezentând

în concret caracteristicile modulului de contabilitate, precum și argumentul că

soldul negativ nu ar fi depășit termenul de decontare de 3 zile.

O

atare afirmație este contrazisă de constatările echipei de control,care a reținut

situații de sold negative ce au persistat o perioadă mai mare decât termenul de

decontare de trei zile, în unele cazuri ajungându-se chiar la nivel de câteva

luni.

Pe

de alta parte însă, procedura de aplicare a sancțiunilor contravenționale a

avut loc cu încălcarea normelor incidente în materie.

Curtea

de Apel a constatat că,deși au fost reținute în sarcina reclamantului nu mai puțin

de 10 fapte contravenționale, C.N.V.M. a înțeles a aplica o singura sancțiune.

Prin

urmare, în condițiile în care Curtea de Apel a constatat că în mod corect C.N.V.M.

a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea faptelor contravenționale

enumerate, a dispus anularea parțială a ordonanței atacate,numai în privința

dispozițiilor referitoare la sancțiunea amenzii de 2500 lei (art. 1, 3 si 4),cu

consecința menținerii restului dispozițiilor referitoare la măsurile de remediere

a deficiențelor constatate la pct. 4-9.

Cât

privește cererea de suspendare a Ordonanței nr. 419 din 21 septembrie 2010,

instanța de fond a apreciat că reclamantul a justificat îndeplinirea cazului

bine justificat,argumentele expuse pe larg anterior referitor la încălcarea

dispozițiilor legale privind procedura de stabilire a sancțiunii contravenționale

conturând fără echivoc o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Măsurile

dispuse de către pârât sunt de natură a crea și o pagubă iminentă în sensul art.

2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr,din

actele dosarului, se poate concluziona că executarea amenzii în cuantum de 2500

lei, creează premisele unor dificultăți financiare reclamantului,care obține un

venit net lunar în medie de sub 1000 lei,astfel cum rezultă din fișa fiscală

depusă la fila 197 din dosar.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâta C.N.V.M. (în prezent A.S.F.) a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că sentința recurată este neîntemeiată în raport de

considerentele reținute de către instanța de fond în tot cuprinsul motivației

care a stat la baza sentinței în sensul că, în mod corect C.N.V.M. a reținut în

sarcina reclamantului săvârșirea fantelor contravenționale, C.N.V.M. a aplicat

în mod corect dispozițiile legii pieței de capital dar, a dispus admiterea

cererii de chemare în judecată.

Instanța a omis a

verifica faptul că sancțiunea aplicată a fost emisă

cu aplicarea

dispozițiilor art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b) și art. 277 alin. (1) și s-a

limitat a aprecia numai în raport de dispozițiile art. 275 alin. (3) din Legea nr.

297/2004.

Contrar criticilor

instanței de fond, C.N.V.M. a aplicat corect sancțiunea contravențională, în

sensul că, pentru cele 10 aspecte care susțin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor

decurgând din calitatea sa de conducător, astfel cum au fost reținute în actul

administrativ individual, intimatului-reclamant i s-a aplicat o singură

sancțiune-amenda.

De asemenea, la

aplicarea sancțiunii, C.N.V.M. a avut în vedere, conform dispozițiilor art. 275

alin. (1) din Legea nr. 297/2004 circumstanțele personale și reale ale

săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.

C.N.V.M. a aplicat

sancțiunea în baza pozițiilor legale incidente respectiv, în baza dispozițiilor

art. 276 lit. b)) care stabilește limitele de încadrare a amenzii aplicate în

cazul persoanelor fizice, respectiv între 500 lei-5.000 lei.

C.N.V.M. a aplicat

sancțiunea pentru fapta unei

persoane fizice care, în calitate de reprezentant legal,

exercitând de jure sau de facto funcții de conducere, ori exercitând cu titlu

profesional activități reglementate de prezenta lege îi este imputabilă

respectiva contravenție pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină

săvârșirea ei, nu a făcut-o(art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004).

Astfel, contrar celor

reținute de instanța de fond, actul administrativ individual atacat conține o

singură contravenție respectiv, exercitarea necorespunzătoare a funcției de

conducere a reclamantului-intimat, raportat la care aplicarea sancțiunii s-a

făcut în mod legal, cu respectarea limitelor amenzii prevăzute de lege și a

circumstanțelor reale si personale, astfel cum au fost precizate și arătate în

cuprinsul ordonanței de sancționare.

Cu privire la faptul

că C.N.V.M. a aplicat o singură sancțiune fără a individualiza sancțiunile

aplicabile fiecărei contravenții constatate recurenta arată că, legea pieței de

capital nu prevede o astfel de cerință, ci prevede doar un segment de încadrare

a amenzii pe care o poate aplica unei persoane fizice, inclusiv deci unei

persoane ce are calitatea de conducător al unui S.S.I.F.

Prin urmare instanța

de fond admite faptul că C.N.V.M. a constatat, a reținut și a aplicat în mod

corect dispozițiile legii de capital, dar, elimină în mod nejustificat

sancțiunea legală aplicată de C.N.V.M. persoanei fizice care a efectuat fapta

contravențională prevăzută de art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind

piața de capital.

În ceea ce privește

cererea de suspendare, se susține că reclamatul-intimat nu a arătat elementele

esențiale și obligatorii cerute de lege a fi îndeplinite cumulativ pentru

admiterea solicitării sale, iar instanța de fond în mod greșit a apreciat că se

impune suspendarea actului administrativ.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin Ordonanța nr.

419 din 21 septembrie 2010, C.N.V.M. a reținut in sarcina intimatului-reclamant

10 fapte contravenționale, după cum urmează:

din Regulamentul nr. 32/2006;

din Regulamentul nr. 32/2006;

lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006;

lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006;

lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006;

pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006;

Masuri nr. 8 din 11 martie 2010, modificata de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29

aprilie 2010;

Regulamentul nr. 32/2006;

c) din Regulamentul nr. 32/2006;

f) din Dispunerea de Masuri nr. 5 din 26 martie 2009;

Constatând încălcarea

textelor de lege mai sus menționate și reținând în sarcina

intimatului-reclamant practic cele 10 contravenții, C.N.V.M. în baza

prevederilor 272 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004, aplică intimatul cu o

singură sancțiune.

Or, rezultă că

faptele constatate în sarcina intimatului sunt prevăzute ca și contravenții de

dispozițiile art. 272, respectiv lit. a) si c), așadar C.N.V.M. reține

săvârșirea mai multor contravenții de către intimat și le încadrează în

prevederile enumerate, astfel că rezultă fără putință de tăgadă că intimatul a

fost sancționat cu o singură sancțiune pentru mai multe contravenții, recurenta

încălcând, astfel, prevederile art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

În speță se constată

că pârâta a constatat săvârșirea a zece fapte contravenționale, încadrate ca și

contravenții și prevăzute de următoarele texte de lege: dispozițiile art. 272 lit.

a) și c) din Legea nr. 297/2004, situație în care

trebuia să recurgă la

aplicarea prevederilor art. 275 alin. (3) din Lege, respectiv să aplice

sancțiunea cea mai mare dintre cele stabilite a priori pentru fiecare din

acestea, după care să procedeze la majorarea cu până la 50% a acesteia.

Rezultă că este

absolut obligatoriu ca recurenta să stabilească o sancțiune pentru fiecare din

faptele contravenționale, apoi trecând la faza de majorare a sancțiunii celei

mai mari aplicate.

De altfel, este logic

și juridic ca să se recurgă la aceasta modalitate întrucât, în cazul în care

actul administrativ de sancționare a mai multor fapte supus controlului judiciar

este anulat în parte, anume doar cu privire la unul/unele din fapte și considerându-se

ca subzistând alta/altele din faptele reținute, s-ar ajunge la o situație de

imposibilitate de menținere parțială a unui astfel de act.

În ceea ce privește

soluția de anulare parțială a actului administrativ, Înalta Curte reține că,

într-adevăr, potrivit prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în

cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică

sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz.

După cum în mod

corect a reținut și instanța de fond, cu toate că pârâta a constatat săvârșirea

a 10 fapte contravenționale, în speță cele prevăzute de art. 272 lit. a) și c)

din Legea nr. 297/2004, aceasta nu a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 275

alin. (3) din același act normativ, potrivit cu care avea obligația stabilirii

unei sancțiuni pentru fiecare din fapte și aplicării sancțiunii mai mari,

majorată cu până la 50%, după caz.

De altfel, se

constată că prin recursul declarat, autoritatea pârâtă nu a formulat vreo

critică sau susținere sub aspectul neaplicării prevederii art. 275 alin. (3)

din Legea nr. 297/2004.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

În ceea ce privește critica

privind greșita suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că

potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea

executării actului administrativ în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege îl definește

ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să

inducă instanței o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

administrativ atacat.

Or, în cauză,

instanța de fond, investită fiind și cu soluționarea cererii de anulare, a

constatat nelegalitatea Ordonanței contestate, în speță a art. 1, 3 și 4 din

aceasta, reținând că în privința aplicării sancțiunii pârâta nu a respectat

prevederile legale, rezumându-se să indice texte de lege ce fac referire

generală la individualizarea faptelor generic prevăzute, situație în care în

mod corect instanța de fond a constatat îndeplinită condiția cazului bine

justificat.

De asemenea, noțiunea

de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege

ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil.

Executarea Ordonanței

contestate, în condițiile în care prima instanță a constatat nelegalitatea art.

1, 3 și 4 din aceasta, reprezintă o pagubă iminentă pentru reclamant, în sensul

prevăzut de lege.

Astfel fiind, rezultă

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind în acord și cu

recomandarea R/(89)/8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta C.N.V.M. (în prezent A.S.F.) împotriva sentinței civile nr. 6325

din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2013.