ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7041/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul V.V.V., în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., a solicitat anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 419 din 21 septembrie 2010 precum și suspendarea acestei ordonanțe până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin sentința civilă nr. 6325 din 1 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul V.V.V. în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., a anulat parțial Ordonanța nr. 419 din 21 septembrie 2010,respectiv art. 1,3 și 4 din aceasta și a suspendat executarea dispozițiilor art. 1, 3 și 4 din Ordonanța nr. 419 din 21 septembrie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Ordonanța nr. 419 din 21 septembrie 2010 emisă de C.N.V.M. s-au dispus următoarele: „Art. 1 Se sancționează cu amendă în valoare de 2.500 lei dl. V.V.V., în calitate de conducător autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1428 din 26 iunie 2006, domiciliat în sect. 1, București. Art. 2 Se impune în sarcina SC CS.S.I.F. U. SA obligația remedierii, în termen de 30 zile, a deficiențelor constatate la pct. 4-9. La sfârșitul perioadei de 30 zile SC S.S.I.F. U. SA va transmite C.N.V.M. dovada remedierii deficiențelor. Art. 3 Amenda se va achita la D.I.T.L. din raza teritorială unde își are domiciliul contravenientul, în termen de 30 de zile de la comunicarea Ordonanței.

Prezenta ordonanță constituie înștiințare de plată. O copie a dovezii achitării amenzii se va transmite la C.N.V.M. cel târziu în ziua lucrătoare următoare zilei achitării amenzii. Art. 4 În cazul în care amenda nu va fi achitată în termenul prevăzut, se vor lua măsuri în vederea executării silite.” C.N.V.M. a reținut că, în urma controlului de fond efectuat la SC S.S.I.F. U. SA în perioada 07 iulie 2010-15 iulie 2010, s-au constatat următoarele: Certificatele de înregistrare mențiuni aferente retragerii/ înființării unor agenții SC S.S.I.F. U. SA au fost transmise la C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; Unele acte adiționale la contractele de închiriere/subînchiriere aferente unor agenții SC S.S.I.F.

U. SA au fost transmise către C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; SC S.S.I.F. U. SA nu a notificat la C.N.V.M., în termenul legal, un contract încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; Documentul de prezentare al SC S.S.I.F. U. SA nu conține declarația care să menționeze faptul ca societatea acționează prin intermediul unui agent delegat, și in care să fie specificat statul membru in care respectivul agent delegat este înregistrat, încălcându-se prevederile art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; În relația cu anumiți clienți SC S.S.I.F.

U. SA utilizează un document de prezentare incomplet care nu conține nota cu privire la faptul că orice detalii suplimentare referitoare la politica privind conflictele de interese va fi pusă la dispoziția clientului în orice moment la cererea acestuia, încălcându-se prevederile art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; Formularul de ordin utilizat de SC S.S.I.F. U. SA pentru clienții care efectuează tranzacții pe piața administrată de B.V.B. nu conține informații detaliate referitoare la unitatea de preț, încălcându-se prevederile Anexei nr. 11 lit c) pct. IV din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; SC S.S.I.F. U. SA nu deține o pagină de internet proprie, încălcându-se prevederile Dispunerii de măsuri C.N.VM.

nr. 8 din 11 martie 2010, modificată de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29 aprilie 2010; SC S.S.I.F. U. SA nu deține registrul privind tipurile de servicii sau activități de investiții sau servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, încălcându-se prevederile art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; SC S.S.I.F. U. SA nu deține un registru al tranzacțiilor personale, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; Din analiza prin sondaj a documentelor SC S.S.I.F. U. SA au rezultat situații în conturile unor clienți în care aceștia nu aveau în cont disponibilitățile necesare, la data decontării.

Faptele de mai sus constituie practică frauduloasa în sensul art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5 din 26 martie 2009. C.N.V.M. a constatat ca pentru faptele anterior menționate este responsabil reclamantul Velciu Vasile Valeriu care, în calitate de conducător autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1428 dinn 26 iunie 2006, deși putea și trebuia să prevină realizarea faptelor descrise, nu a făcut-o. Temeiul de drept al emiterii ordonanței anterior menționate l-au constituit prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul C.N.V.M, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002; prevederile art. 271, art. 272 lit. a) și lit. c), art. 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b) și art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2 alin. (2) și alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006. În cauză, astfel cum s-a arătat, C.N.V.M. a constatat că nu au fost respectate mai multe dispoziții reglementare de către SC S.S.I.F. U. SA, astfel că s-a dispus sancționarea contravențională a reclamantului. În ceea ce privește faptele menționate la pct. 1 și 2 în ordonanța atacată,anume transmiterea cu întârziere la C.N.V.M. a certificatelor de înregistrare mențiuni aferente retragerii / înființării unor agenții SC S.S.I.F. U. SA și a unor acte adiționale la contractele de închiriere/subînchiriere aferente unor agenții SC S.S.I.F.

U. SA, reclamantul nu a contestat realitatea celor constatate de C.N.V.M.,ci doar a invocat,pe de o parte interpretarea eronată de către acesta a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006,respectiv imposibilitatea îndeplinirii unei atare obligații,întrucât proprietarii înșiși nu au depus în termen actele adiționale la U. Reclamantul însuși recunoaște ca a făcut o interpretare eronată a textului art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006, împrejurare care nu poate fi valorificată în sensul dorit de acesta,anume eronata reținere în sarcina sa a săvârșirii faptei în cauză,ci,cel mult,poate constitui obiectul unei analize a întrunirii cerinței săvârșirii cu vinovăție a respectivei fapte sau de individualizare a pedepsei, după caz.

Referitor la pct. 3 din Ordonanța de sancționare solicitată a fi anulată, reclamantul face referire la o situație de fapt lipsa din registrul de reclamații a rubricilor privind datele de identificare ale persoanelor din cadrul SC S.S.I.F. SA la adresa cărora s-au formulat reclamațiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiții financiare și prejudiciul reclamat de client -,situație care însă nu a fost reținută de emitent. Instanța de fond a mai reținut că, în cauză, criticile reclamantului referitoare la eronata reținere a încălcării art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament,pentru depășirea termenului de rezolvare a reclamației în cazul unui client,sunt străine cauzei,o atare faptă nefiind reținută în cuprinsul actului a cărui anulare se solicită.

Aceeași concluzie se impune și în privința criticilor privind încălcarea dispozițiilor 126 alin. (1) si art. 129 alin. (2) din Regulament (materialele publicitare utilizate de SC S.S.I.F. U. SA nu cuprind mențiuni privind statul de origine al societății și sursa informațiilor furnizate în cadrul acestora), a dispozițiilor art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2004 SC S.S.I.F. U. SA nu a pus la dispoziția echipei de control situație cu disponibilitățile clienților existente în custodia societății, deși a fost solicitată prin raportul de control). Susținerea reclamantului potrivit căreia menționarea statului de origine ar trebui să fie obligatorie numai în cazul în care agentul provine dintr-un alt stat membru este lipsită de orice suport legal, dispozițiile legale anterior citate stabilind în mod neechivoc obligativitatea specificării statului membru,fără a diferenția după cum agentul delegat este înregistrat intr-un stat membru sau altul (inclusiv România).

Cu privire la pct. 6. din Ordonanță, respectiv încălcarea prevederilor din Anexa 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006,C.N.V.M. a reținut că formularul de ordin utilizat de SC S.S.I.F. U. SA pentru clienții care efectuează tranzacții pe piața administrată de B.V.B., nu conține informații detaliate referitoare la unitatea de preț. Reclamantul a susținut ca „elementul respectiv nu lipsește, pentru că acesta se regăsește în formatul standard,pe hârtie, și este implicit în formatul electronic (rubrica preț limită) ",însă un atare punct de vedere face abstracție de dispozițiile Anexei 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006 care stabilesc în mod neechivoc informațiile obligatorii pe care trebuie să le conțină formularul de ordin prevăzut la art. 121 din Regulament.

Cu privire la pct. 10 din Ordonanță, respectiv faptul că S.S.I.F. nu deține o pagină de internet proprie, reclamantul nu a contestat justețea celor reținute de emitentul C.N.V.M., iar apărările invocate se circumscriu practic unor argumente care vizează individualizarea sancțiunii. Cu privire la pct. 8 din ordonanță, respectiv societatea nu deține un registru privind tipurile de servicii sau activități de investiții sau servicii conexe desfășurate sau în curs de desfășurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F. care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, cu încălcarea prevederilor art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Reclamantul nu a contestat realitatea celor reținute de către C.N.V.M.,dar a susținut că efectuează un număr limitat de activități, iar până în prezent nu s-a identificat vreun conflict de interese.

Referitor la pct. 9 din ordonanță, anume societatea nu a întocmit un registru al tranzacțiilor persoanelor relevante, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, reclamantul a învederat instanței că, deși nu dispune de un atare registru pe suport de hârtie,fiecare client care intra în categoria persoanelor relevante este evidențiat în mod distinct în sistemul informatic al societății. O atare împrejurare însă,nu este de natură a suplini exigența impusă de dispozițiile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006,care stabilesc faptul că tranzacțiile personale notificate S.S.I.F. sau identificate de S.S.I.F. sunt evidențiate într-un registru, incluzând orice autorizație (aprobare) sau interdicție în legătură cu asemenea tranzacții.

Conform celor menționate în cuprinsul raportului de control, din analiza prin sondaj a extraselor de cont la decontare ale clienților au rezultat 75 de situații în conturile a 19 clienți în care aceștia nu aveau în cont, la data decontării tranzacțiilor efectuate, disponibilitățile necesare. În acest sens, a fost întocmit un tabel al situației decontărilor efectuate prin utilizarea disponibilităților altor clienți. Reclamantul,prin apărările expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, încearcă să acrediteze ideea că pârâta se află în eroare cu privire la cele constatate, prezentând în concret caracteristicile modulului de contabilitate, precum și argumentul că soldul negativ nu ar fi depășit termenul de decontare de 3 zile.

O atare afirmație este contrazisă de constatările echipei de control,care a reținut situații de sold negative ce au persistat o perioadă mai mare decât termenul de decontare de trei zile, în unele cazuri ajungându-se chiar la nivel de câteva luni. Pe de alta parte însă, procedura de aplicare a sancțiunilor contravenționale a avut loc cu încălcarea normelor incidente în materie. Curtea de Apel a constatat că,deși au fost reținute în sarcina reclamantului nu mai puțin de 10 fapte contravenționale, C.N.V.M. a înțeles a aplica o singura sancțiune. Prin urmare, în condițiile în care Curtea de Apel a constatat că în mod corect C.N.V.M.

a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea faptelor contravenționale enumerate, a dispus anularea parțială a ordonanței atacate,numai în privința dispozițiilor referitoare la sancțiunea amenzii de 2500 lei (art. 1, 3 si 4),cu consecința menținerii restului dispozițiilor referitoare la măsurile de remediere a deficiențelor constatate la pct. 4-9. Cât privește cererea de suspendare a Ordonanței nr. 419 din 21 septembrie 2010, instanța de fond a apreciat că reclamantul a justificat îndeplinirea cazului bine justificat,argumentele expuse pe larg anterior referitor la încălcarea dispozițiilor legale privind procedura de stabilire a sancțiunii contravenționale conturând fără echivoc o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Măsurile dispuse de către pârât sunt de natură a crea și o pagubă iminentă în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr,din actele dosarului, se poate concluziona că executarea amenzii în cuantum de 2500 lei, creează premisele unor dificultăți financiare reclamantului,care obține un venit net lunar în medie de sub 1000 lei,astfel cum rezultă din fișa fiscală depusă la fila 197 din dosar. Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.N.V.M. (în prezent A.S.F.) a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința recurată este neîntemeiată în raport de considerentele reținute de către instanța de fond în tot cuprinsul motivației care a stat la baza sentinței în sensul că, în mod corect C.N.V.M.

a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea fantelor contravenționale, C.N.V.M. a aplicat în mod corect dispozițiile legii pieței de capital dar, a dispus admiterea cererii de chemare în judecată. Instanța a omis a verifica faptul că sancțiunea aplicată a fost emisă cu aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b) și art. 277 alin. (1) și s-a limitat a aprecia numai în raport de dispozițiile art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004. Contrar criticilor instanței de fond, C.N.V.M. a aplicat corect sancțiunea contravențională, în sensul că, pentru cele 10 aspecte care susțin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor decurgând din calitatea sa de conducător, astfel cum au fost reținute în actul administrativ individual, intimatului-reclamant i s-a aplicat o singură sancțiune-amenda.

De asemenea, la aplicarea sancțiunii, C.N.V.M. a avut în vedere, conform dispozițiilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului. C.N.V.M. a aplicat sancțiunea în baza pozițiilor legale incidente respectiv, în baza dispozițiilor art. 276 lit. b)) care stabilește limitele de încadrare a amenzii aplicate în cazul persoanelor fizice, respectiv între 500 lei-5.000 lei. C.N.V.M. a aplicat sancțiunea pentru fapta unei persoane fizice care, în calitate de reprezentant legal, exercitând de jure sau de facto funcții de conducere, ori exercitând cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege îi este imputabilă respectiva contravenție pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu a făcut-o(art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004).

Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, actul administrativ individual atacat conține o singură contravenție respectiv, exercitarea necorespunzătoare a funcției de conducere a reclamantului-intimat, raportat la care aplicarea sancțiunii s-a făcut în mod legal, cu respectarea limitelor amenzii prevăzute de lege și a circumstanțelor reale si personale, astfel cum au fost precizate și arătate în cuprinsul ordonanței de sancționare. Cu privire la faptul că C.N.V.M. a aplicat o singură sancțiune fără a individualiza sancțiunile aplicabile fiecărei contravenții constatate recurenta arată că, legea pieței de capital nu prevede o astfel de cerință, ci prevede doar un segment de încadrare a amenzii pe care o poate aplica unei persoane fizice, inclusiv deci unei persoane ce are calitatea de conducător al unui S.S.I.F.

Prin urmare instanța de fond admite faptul că C.N.V.M. a constatat, a reținut și a aplicat în mod corect dispozițiile legii de capital, dar, elimină în mod nejustificat sancțiunea legală aplicată de C.N.V.M. persoanei fizice care a efectuat fapta contravențională prevăzută de art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. În ceea ce privește cererea de suspendare, se susține că reclamatul-intimat nu a arătat elementele esențiale și obligatorii cerute de lege a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea solicitării sale, iar instanța de fond în mod greșit a apreciat că se impune suspendarea actului administrativ. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin Ordonanța nr. 419 din 21 septembrie 2010, C.N.V.M. a reținut in sarcina intimatului-reclamant 10 fapte contravenționale, după cum urmează: 1. art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006; 2. art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006; 3. art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006; 4. art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006; 5. art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006; 6. Anexa nr. 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006; 7. Dispunerea de Masuri nr. 8 din 11 martie 2010, modificata de Decizia C.N.V.M.

nr. 576 din 29 aprilie 2010; 8. art. 99 din Regulamentul nr. 32/2006; 9. art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006; 10. art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de Masuri nr. 5 din 26 martie 2009; Constatând încălcarea textelor de lege mai sus menționate și reținând în sarcina intimatului-reclamant practic cele 10 contravenții, C.N.V.M. în baza prevederilor 272 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004, aplică intimatul cu o singură sancțiune. Or, rezultă că faptele constatate în sarcina intimatului sunt prevăzute ca și contravenții de dispozițiile art. 272, respectiv lit. a) si c), așadar C.N.V.M. reține săvârșirea mai multor contravenții de către intimat și le încadrează în prevederile enumerate, astfel că rezultă fără putință de tăgadă că intimatul a fost sancționat cu o singură sancțiune pentru mai multe contravenții, recurenta încălcând, astfel, prevederile art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

În speță se constată că pârâta a constatat săvârșirea a zece fapte contravenționale, încadrate ca și contravenții și prevăzute de următoarele texte de lege: dispozițiile art. 272 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004, situație în care trebuia să recurgă la aplicarea prevederilor art. 275 alin. (3) din Lege, respectiv să aplice sancțiunea cea mai mare dintre cele stabilite a priori pentru fiecare din acestea, după care să procedeze la majorarea cu până la 50% a acesteia. Rezultă că este absolut obligatoriu ca recurenta să stabilească o sancțiune pentru fiecare din faptele contravenționale, apoi trecând la faza de majorare a sancțiunii celei mai mari aplicate.

De altfel, este logic și juridic ca să se recurgă la aceasta modalitate întrucât, în cazul în care actul administrativ de sancționare a mai multor fapte supus controlului judiciar este anulat în parte, anume doar cu privire la unul/unele din fapte și considerându-se ca subzistând alta/altele din faptele reținute, s-ar ajunge la o situație de imposibilitate de menținere parțială a unui astfel de act. În ceea ce privește soluția de anulare parțială a actului administrativ, Înalta Curte reține că, într-adevăr, potrivit prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz.

După cum în mod corect a reținut și instanța de fond, cu toate că pârâta a constatat săvârșirea a 10 fapte contravenționale, în speță cele prevăzute de art. 272 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004, aceasta nu a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (3) din același act normativ, potrivit cu care avea obligația stabilirii unei sancțiuni pentru fiecare din fapte și aplicării sancțiunii mai mari, majorată cu până la 50%, după caz. De altfel, se constată că prin recursul declarat, autoritatea pârâtă nu a formulat vreo critică sau susținere sub aspectul neaplicării prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004. Prin urmare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

În ceea ce privește critica privind greșita suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. În ceea ce privește cazul bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege îl definește ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să inducă instanței o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.

Or, în cauză, instanța de fond, investită fiind și cu soluționarea cererii de anulare, a constatat nelegalitatea Ordonanței contestate, în speță a art. 1, 3 și 4 din aceasta, reținând că în privința aplicării sancțiunii pârâta nu a respectat prevederile legale, rezumându-se să indice texte de lege ce fac referire generală la individualizarea faptelor generic prevăzute, situație în care în mod corect instanța de fond a constatat îndeplinită condiția cazului bine justificat. De asemenea, noțiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil. Executarea Ordonanței contestate, în condițiile în care prima instanță a constatat nelegalitatea art. 1, 3 și 4 din aceasta, reprezintă o pagubă iminentă pentru reclamant, în sensul prevăzut de lege.

Astfel fiind, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind în acord și cu recomandarea R/(89)/8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.V.M. (în prezent A.S.F.) împotriva sentinței civile nr. 6325 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2013.