ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura desfășurată în fața primei instanțe

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

27 august 2012, reclamanta D.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

C.N.V.M., anularea, în parte, a Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012 cu consecința

anulării, în parte, a Ordonanței nr. 110 din 10 aprilie 2012, respectiv a

punctelor 6, 9, 15 și 21, și suspendarea dispozițiilor Deciziei nr. 462 din 29

mai 2012.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. A

mai invocat, în ce privește cererea de suspendare, excepția autorității de

lucru judecat, motivat de faptul că reclamanta a solicitat Tribunalului Timiș,

secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5758/30/2012

suspendarea aceluiași act administrativ, în temeiul acelorași dispoziții, iar,

la data de 17 septembrie 2012, instanța a declinat soluționarea cauzei în

favoarea Curții de Apel București, urmând a opera puterea de lucru judecat.

Prin Încheierea de

ședință din 25 octombrie 2012, prima instanță a respins, ca nefondată, excepția

autorității de lucru judecat și, totodată, a respins, ca nefondată, și cererea

de suspendare-executare act administrativ.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 7.024 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a

respins cererea de anulare în parte a dispozițiilor Ordonanței C.N.V.M. nr.

110/2012 și a Deciziei nr. 462/2012 formulată de reclamanta D.T. în

contradictoriu cu C.N.V.M.

Prima instanță a

reținut că, prin Ordonanța nr. 110 din 10 aprilie 2012 emisă de C.N.V.M.,

reclamanta a fost sancționată cu amendă în sumă de 3.500 RON, ca urmare a

constatării unor deficiențe în activitatea societății S.S.I.F.R. SA, societate

în cadrul căreia reclamanta era reprezentant al CCI (compartimentul de control

intern) și avea calitate de ofițer de conformitate.

Pârâta a reținut

existența a 21 de fapte în sarcina reclamantei, care, în opinia sa, nu și-a

exercitat corespunzător atribuțiile prevăzute la art. 76 din Regulamentul

C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv nu a prevenit și nu a propus soluții de

remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și reglementărilor

aplicabile pieței de capital de către S.S.I.F.R. SA sau de către angajații

acesteia.

Reclamanta a formulat

contestație împotriva acestei ordonanțe, care a fost respinsă prin Decizia

C.N.V.M. nr. 462 din 29 mai 2012.

Prin acțiunea în

contencios administrativ dedusă judecății, reclamanta a solicitat anularea

punctelor 6, 9, 15 și 21 din Ordonanța nr. 110 din 10 aprilie 2012, precum și a

Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012, ambele emise de pârâtă.

Potrivit Ordonanței

C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012 se impută reclamantei următoarele: pct. 6

- "registrul de reclamanții existent la sediul central nu conține rubrica

impusă de art. 77 alin. (2) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006,

respectiv serviciul prestat la care se referă reclamația"; pct. 9 -

"contractul de intermediere pentru operațiunile pe piața futures nu

cuprinde durata contractului, element prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b)

din regulamentul C.N.V.M."; pct. 15 - "în cazul unui client persoană

juridică al sucursalei București nu a fost identificat beneficiarul real al

contului, fiind încălcate prevederile art. 4 alin. (3) din Regulamentul

C.N.V.M. nr. 5/2008"; pct. 21 - "S.S.I.F.R. SA a prestat servicii

care excedează obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr.

1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din

O.U.G. nr. 99/2006, prin intermediul unor operațiuni cu instrumente neincluse

în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006,

încălcând astfel prevederile art. 6 și ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 297/2004 și ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010".

Reclamanta a

contestat actele administrative sub două aspecte. Primul privește faptul că nu

i s-ar fi adus la cunoștință față de care fapte ale angajatorului trebuia să

propună soluții ca agent pentru servicii de investiții financiare al S.S.I.F.R.

SA și, al doilea, faptul că serviciile, despre care pârâta susține că ar fi

fost efectuate de S.S.I.F.R. SA și nu ar fi fost prevenite a fi realizate, nu

sunt identificate în ordonanță, iar angajatorul ar fi efectuat serviciile fără

încălcarea prevederilor Avizului C.N.V.M. nr. din 22 iulie 2010.

Prima instanță,

analizând prima apărare a reclamantei, reținând dispozițiile art. 16 din Legea

nr. 297/2004 și ale art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, a constatat

că aceasta este lipsită de orice fundament în realitatea factuală, simpla

lectură a ordonanței C.N.V.M. permițând identificarea celor 21 de fapte

imputate și, în plus, sancționarea reclamantei intervenind în considerarea

calității sale de reprezentant al compartimentului de control intern al

sediului central și de ofițer de conformitate.

S-a apreciat, de

către instanța de fond, ca lipsită de temei și cea de-a doua apărare a reclamantei,

pentru că nu s-a aflat în vreo eroare de fapt sau în necunoștință de cauză cu

privire la serviciile furnizate la punctul 21 din ordonanță, cu atât mai mult

cu cât și în raportul de control au fost în discuție intermedierile de

tranzacții cu perechi valutare pe piețe externe de tip FOREX, apreciat ca

servicii ce excedează obiectul de activitate autorizat de C.N.V.M., în sensul

că operațiunile nu se includeau în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct.

141 din O.U.G. nr. 99/2006.

A constatat instanța

că nu este fondată nici susținerea reclamantei în sensul că S.S.I.F.R. SA a

efectuat servicii, respectiv tranzacții, contracte derivate în legătură cu

valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii, sau rentabilității, mărfuri, prin

intermediul platformei de tranzacționare puse la dispoziție de un intermediar

autorizat într-un stat membru cu respectarea prevederilor din Legea nr.

297/2004, din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 și din Regulamentul (CE) nr.

1827/2007, inclusiv cele referitoare la schema de compensare la clasificarea

clienților, la evaluarea clienților și oportunitatea serviciului de investiții

prestate, fără încălcarea prevederilor avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie

2010.

Instanța a făcut

trimitere, pe de o parte, la dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G.

nr. 99/2006 care definesc instrumentele financiare, iar, pe de altă parte, la

Directiva 2004/39/CE (Directiva MiFID) privind piețele instrumentelor

financiare care indică instrumentele financiare în Anexa I, secțiunea C, la pct.

4 figurând contractele de opțiuni, contractele la termen, contractele swap,

contractele la termen pe rata dobânzii și orice alte contracte derivate

referitoare la valori mobiliare, monede, rate ale dobânzii sau ale

rentabilității sau alte instrumente derivate, indici financiari sau măsuri

financiare care pot fi regularizate prin livrare fizică sau în numerar.

Prin Avizul nr. 24

din 9 iulie 2010, C.N.V.M. a indicat faptul că "tranzacțiile de

vânzare/cumpărare cu perechi valutare efectuate pe platforme de tip FOREX, cu

decontare în maximum două zile de la data încheierii tranzacției, la cursul de

schimb stabilit între părți (operațiuni la vedere spot) nu se încadrează în

serviciile și activitățile de investiții", în legătură cu instrumente

financiare definite la art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006.

Ulterior, prin Avizul

nr. 30 din 22 iulie 2010, C.N.V.M. a stabilit faptul că "societățile de

servicii de investiții financiare pot efectua tranzacții cu contracte derivate

în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilității,

mărfuri, prin intermediul platformelor de tranzacționare puse la dispoziție

doar de intermediari din state membre, autorizați de autoritățile competente,

cu respectarea prevederilor incidente din Legea nr. 297/2004, din Regulamentul

C.N.V.M. nr. 32/2006 și din Regulamentul (CE) nr. 1287/2006, inclusiv cele

referitoare la schema de compensare, la clasificarea clienților, la evaluarea

clienților și a oportunității serviciului de investiții prestat".

Din punctul de vedere

al reclamantei, tranzacțiile cu perechi valutare pe platforme tip FOREX sunt

tranzacții incluse în definiția "orice instrument financiar derivat având

ca suport valute", conform avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010.

Instanța a subliniat

faptul că, în interpretarea Avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010, punctul

de vedere al părții pârâte este cel care primează, deoarece, pe de o parte,

aceasta este autoritatea de la care emană avizul aflat în discuție, iar, de pe

altă parte, s-a raportat la cadrul legal aplicabil în materie.

Ca atare, Curtea a

concluzionat în sensul că reclamantei îi sunt imputabile aspectele reținute în

Ordonanța C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012, prin prisma calității sale de

reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R. SA și de

ofițer de conformitate, constatând, în conformitate cu prevederile art. 275 din

Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, că, la individualizarea

sancțiunii, pârâta a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale

săvârșirii faptei și de conduita reclamantei.

în cauză și procedura derulată în fața instanței de recurs

Împotriva sentinței

Curții de Apel București, reclamanta a solicitat modificarea în tot sentinței,

în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

La un prim motiv de

recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că prima

instanță a acordat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, conform

raportului de control, perioada controlată a fost 1 octombrie 2008 - 25

noiembrie 2011, iar, ulterior emiterii Avizului nr. 24 din 9 iulie 2010,

S.S.I.F.R. SA a prestat servicii de investiții financiare care nu se regăsesc

cuprinse în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr.

99/2006.

Cu toate acestea,

prima instanță reține în mod nefondat faptul că societatea a prestat aceste

servicii cu încălcarea prevederilor legale pe toată perioada controlată și nu

numai pentru perioada 22 iulie 2010 - 25 noiembrie 2011, considerând sancțiunea

astfel îndreptățită. Justificarea instanței face referire la existența actelor

normative europene (respectiv Directiva MiFID) anterior datei de 9 iulie 2010,

astfel neputându-se concluziona că nu ar fi existat dispoziții normative care

să împiedice serviciile prestate.

La un al doilea motiv

de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenta a susținut că instanța a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive

contradictorii.

S.S.I.F.R. SA a

efectuat tranzacții pe piețele externe (inclusiv pe piața FOREX Spot), în baza

contractului semnat cu S.B. Danemarca (acord de tranzacționare instituțională),

încheiat în 25 iunie 2009 unde, la art. 2 pct. 1, sunt prevăzute instrumentele

pe care S.B. Danemarca le oferă clientului instituțional (S.S.I.F.R. SA) pentru

tranzacționarea online prin intermediul platformei de tranzacționare. Astfel,

prin contractul ante-menționat, S.B. Danemarca permite S.S.I.F.R. SA execuția

tranzacțiilor pe un interval larg de produse financiare, inclusiv contracte

FOREX SPOT și FORWARD, opțiuni FOREX OTC, acțiuni cash și CFD-uri, contracte

FOREX FUTURES, CFD, pe indici de fonduri.

Acest contract și

intenția de a efectua aceste operațiuni a fost notificată de către S.S.I.F.R.

SA intimatei-pârâte prin Adresa nr. 675 din 4 august 2009 iar S.S.I.F.R. SA a

demarat tranzacționarea prin intermediul platformei online în luna septembrie

societății faptul că nu aprobă efectuarea acestor tranzacții, motiv, pentru care

societatea a considerat lipsă de răspuns, notificare ori înștiințare ca acord

tacit.

Continuă recurenta,

la al treilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că

instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, reținând faptul că

tranzacționarea cu perechi valutare pe piața FOREX e nelegală, susținând

obligativitatea aplicării Directivei MiFID.

Apreciază recurenta

că doar existența acestei directive nu implica aplicarea ad-literam a

prevederilor acesteia și interdicția intermediarilor financiari de a efectua

tranzacții pe piața FOREX SPOT. Directiva are caracter obligatoriu pentru

statele membre destinatare în ceea ce privește rezultatul care trebuia atins,

dar le lasă pe acestea să aleagă forma și mijloacele.

Astfel, prima instanță

nu putea să dispună menținerea unei sancțiuni aplicate pentru îndeplinirea sau

neîndeplinirea întocmai a Directivei MiFID, ci pentru nerespectarea legislației

naționale, legislație care nu prevedea, până la data de 9 iulie 2010,

interdicția de a efectua tranzacții pe piața FOREX SPOT.

Subliniază recurenta

faptul că există țări membre ale Uniunii Europene care au transpus în

legislația națională prevederile Directivei MiFID și care acordă entităților

supravegheate autorizație pentru desfășurarea tranzacțiilor pe piața FOREX

SPOT, concluzionând că existența Directivei MiFID nu are drept rezultat

obligativitatea respectării ad-literam a prevederilor acesteia, S.S.I.F.R. SA

respectând legislația națională aplicabilă în perioada 1 octombrie 2008 - 9

iulie 2010, avizul C.N.V.M. privind interdicția de a desfășura tranzacții pe

piața FOREX SPOT fiind publicat în data de 9 iulie 2010.

Mai arată că în mod

greșit curtea de apel a reținut că nu pot fi invocate în cadrul acțiunii în

contencios administrativ motive de nelegalitate care nu au fost prezentate și

în contestația administrativă. Mai precis, este vorba despre faptul că în

cadrul ordonanței de sancționare nu au fost individualizate serviciile care

excedează obiectului de activitate al societății. În plus, față de plângerea

prealabilă a adus la cunoștința intimatei că obiectele de activitate ale

societății au fost autorizate de aceasta, neexistând niciun serviciu care să

excedeze obiectului de activitate.

Societatea nu a

desfășurat operațiuni care să excedeze obiectului de activitate autorizat de

C.N.V.M. deoarece, până la data de 9 iulie 2010, nu au existat restricții de

reglementare pentru tranzacționarea instrumentelor de tipul FOREX SPOT.

La al patrulea motiv

de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că

instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic.

Mai precis, instanța

a încadrat greșit instrumentele de tipul rolling-spot (FOREX SPOT) în categoria

instrumentelor financiare derivate precum și posibilitatea tranzacționării

acestor instrumente prin intermediul societăților de servicii de investiții

financiare.

Intimata-pârâtă

A.S.F., succesoare în drepturi al C.N.V.M., conform O.G. nr. 93/2012, aprobată

prin Legea nr. 113/2013, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

II. Decizia instanței

de recurs

sesizată cu soluționarea recursului, în raport cu lucrările dosarului și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ.,

urmează a respinge recursul ca nefondat pentru considerentele care vor fi

expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect

anularea punctelor 6, 9, 15 și 21 din Ordonanța C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie

2012 și a Deciziei C.N.V.M. nr. 462 din 29 mai 2012.

Referitor la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că prima

instanță nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci s-a rezumat să analizeze

cele două acte administrative deduse judecății prin prisma motivelor de

nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.

Neîntemeiat este și

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prima instanță

respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a

prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a pronunțat soluția atacată

în prezenta cale de atac, raportându-se la susținerile părților, la conținutul

actelor administrative atacate, la probatoriile administrate în cauză, precum

și la cadrul legal aplicabil în materia de față.

Totodată, instanța de

control judiciar constată că recurenta nu a individualizat "motivele

contradictorii" existente în sentința atacată, rezumându-se la a prezenta

o situație de fapt.

Referitor la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

judecătorul fondului nu a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

actului juridic dedus judecății, mai precis al contractul de intermediere

pentru operațiuni pe piața futures, după cum susține recurenta.

Potrivit

dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 32/2006

"S.S.I.F.R. va presta servicii de investiții financiare în numele și pe

contul clienților numai în baza unui contract în formă scrisă, pe suport de

hârtie sau pe alt suport durabil, care va conține drepturile și obligațiile

S.S.I.F.R. și ale clientului și se va referi cel puțin, printre altele, la

următoarele: b) durata contractului, modul în care contractul poate fi

reînnoit, modificat sau reziliat".

Din probatoriul

administrat în cauză, a rezultat că aceste dispoziții obligatorii prevăzute de

Regulament nu au fost respectate în cazul contractului de intermediare pentru

operațiunile pe piața futures ale cărui prevederi nu cuprind durata

contractului, element obligatoriu prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b).

Susținerile

recurentei-reclamante nu pot fi primite, având în vedere faptul că cele două

tipuri de contracte, pentru operațiuni pe piața spot și piața futures,

constituie contracte de sine stătătoare, încheiate pentru operațiuni specifice,

care trebuie să conțină prevederile obligatorii ale art. 112 alin. (1) lit. b)

din Regulamentul nr. 32/2006, cu privire la durata contractului, astfel cum în

mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința atacată.

În ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum a

prezentat și prima instanță, prin Ordonanța nr. 110 din 10 aprilie 2012 emisă

de C.N.V.M., recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă contravențională

în sumă de 3.500 RON, în calitate de reprezentant al CCI (compartimentul de

control intern) și de ofițer de conformitate al S.S.I.F.R. SA.

Temeiul juridic al

aplicării sancțiunii contravenționale este art. 17 alin. (2) lit. b) din

Statutul C.N.V.M. adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002 cu modificările și

completările ulterioare, art. 271, art. 272 lit. a) și c), art. 273 alin. (1)

lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b), art. 277 alin. (1) din Legea nr.

297/2004, art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, art. 228 alin. (2), (3)

din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 și art. 23 din Regulamentul C.N.V.M. nr.

5/2008.

Totodată, autoritatea

intimată a stabilit obligația remedierii deficiențelor constatate la pct. 6, 9,

15 și 21 din Ordonanță, în termen de 30 de zile de la data emiterii sale.

Dintre cele 21 de

nereguli constatate, recurenta a contestat pe cele de la punctele 6, 9, 15 și

21 din actul administrativ aflat în discuție.

La pct. 21 din

ordonanța aflată în discuție, emitentul a reținut următoarele: "S.S.I.F.R.

SA a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat prin

Decizia C.N.V.M. nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7

alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operațiuni cu

instrumente neincluse în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din

O.U.G. nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 și ale art. 8 din alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30 din

22 iulie 2010."

Perioada vizată, prin

controlul efectuat de intimată în intervalul 28 noiembrie 2011 - 2 decembrie

2011, a fost 1 octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011.

Recurenta a fost

autorizată ca reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R.

SA prin Decizia C.N.V.M. nr. 2819 din 29 iunie 2004 și ca ofițer de

conformitate prin Decizia C.A. al S.S.I.F.R. SA din 21 iulie 2008.

Recurenta a fost

sancționată pentru neîndeplinirea obligațiilor legale ce au fost identificate

la data efectuării controlului pentru perioada în care aceasta a avut calitatea

de reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R. SA și de

ofițer de conformitate.

Ofițerul de

conformitate, potrivit art. 5 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008, este

responsabil cu implementarea politicilor și procedurilor interne, respectiv

aplicarea acestora și în sediile secundare, inclusiv cele localizate în

străinătate.

Reprezentantul

compartimentului de control intern, conform art. 76 lit. d) din Regulamentul

C.N.V.M. nr. 32/2006, "În aplicarea responsabilităților prevăzute la art.

68 alin. (1), are următoarele atribuții: (…) d) să prevină și să propună măsuri

de remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și reglementărilor în

vigoare, incidente pieței de capital, sau a procedurilor interne ale societății

de către S.S.I.F.R. sau de către angajații acesteia."

Așadar, funcția de

control intern se exercită efectiv de către reprezentanții compartimentului de

control intern autorizați de C.N.V.M. și înscriși în Registrul C.N.V.M.

Reprezentanții

compartimentului de control intern poartă responsabilitatea pentru faptele

angajaților S.S.I.F.R. aflați sub supravegherea lor, săvârșite în perioada în

care aceștia exercită în mod efectiv funcția de control intern, respectiv de la

data numirii în această funcție și până la data încetării raporturilor de muncă

sau, după caz, până la numirea în altă funcție.

Se observă că aceste

prevederi regulamentare instituie obligații de rezultat a căror îndeplinire

constituie unul din scopurile activității de conducător al S.S.I.F.R., fără a

stabili mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând libertate

deplină în alegerea lor, dar și responsabilitatea pentru opțiunea făcută în

cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi lipsite de eficiență.

Ca atare, în raport

de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia

judecătorului fondului, în sensul că motivul de nelegalitate aflat în discuție

nu poate fi primit.

O altă critică de

nelegalitate formulată de recurentă cu privire la acest punct se referă la

faptul că nu au fost menționate de către intimată serviciile ce excedează

obiectului de activitate al societății pentru care a fost sancționat.

Înalta Curte reține

că S.S.I.F.R. SA oferă clienților săi, pe lângă instrumentele menționate în

contractul de intermediere, și posibilitatea tranzacționării, prin intermediul

platformei STOCKHIT WORLD, a perechilor valutare pe platforme de tip FOREX, cu

decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacției.

Din analiza

extraselor de cont aferente operațiunilor derulate pe piețele externe pentru

contul propriu și pentru dosarele clienților verificați de către echipa de

control, rezultă că societatea aflată în discuție a oferit servicii de

intermediere a tranzacțiilor cu perechi valutare pe piețe externe de tip FOREX,

cu decontare în maximum 2 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției,

adică nu numai cu instrumente financiare derivate având ca activ suport valute.

De menționat faptul

că Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010 se referă la tranzacții cu instrumente

financiare derivate în legătură cu valorile mobiliare, valute, rate ale

dobânzii sau rentabilității, mărfuri și nu creează posibilitatea pentru

societățile de servicii de investiții financiare de a efectua tranzacții cu

perechi valutare pe platforme de tip FOREX, cu decontare în 2 zile lucrătoare

de la data tranzacției.

Ca atare, S.S.I.F.R.

SA a prestat servicii care excedează obiectului de activitate autorizat prin

Decizia C.N.V.M. nr. 1812/2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6

din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operațiuni cu instrumente

neincluse în definiția reglementată de art. 7 alin. (1) pct. 141 din aceeași

ordonanță, eludând prevederile art. 6 și art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

297/2004.

Prin urmare, și motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât

prima instanță a interpretat corect dispozițiile normative aplicabile în speță

apreciind că recurentei îi sunt imputabile aspectele reținute în Ordonanța nr.

110/2012 prin prisma calității sale.

soluției adoptate în recurs

În consecință, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 și art. 28

din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.T. împotriva Sentinței civile nr. 7.024 din 10 decembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI