ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății și procedura desfășurată în fața primei instanțe Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 august 2012, reclamanta D.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., anularea, în parte, a Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012 cu consecința anulării, în parte, a Ordonanței nr. 110 din 10 aprilie 2012, respectiv a punctelor 6, 9, 15 și 21, și suspendarea dispozițiilor Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

A mai invocat, în ce privește cererea de suspendare, excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că reclamanta a solicitat Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5758/30/2012 suspendarea aceluiași act administrativ, în temeiul acelorași dispoziții, iar, la data de 17 septembrie 2012, instanța a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, urmând a opera puterea de lucru judecat. Prin Încheierea de ședință din 25 octombrie 2012, prima instanță a respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat și, totodată, a respins, ca nefondată, și cererea de suspendare-executare act administrativ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 7.024 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a respins cererea de anulare în parte a dispozițiilor Ordonanței C.N.V.M.

nr. 110/2012 și a Deciziei nr. 462/2012 formulată de reclamanta D.T. în contradictoriu cu C.N.V.M. Prima instanță a reținut că, prin Ordonanța nr. 110 din 10 aprilie 2012 emisă de C.N.V.M., reclamanta a fost sancționată cu amendă în sumă de 3.500 RON, ca urmare a constatării unor deficiențe în activitatea societății S.S.I.F.R. SA, societate în cadrul căreia reclamanta era reprezentant al CCI (compartimentul de control intern) și avea calitate de ofițer de conformitate. Pârâta a reținut existența a 21 de fapte în sarcina reclamantei, care, în opinia sa, nu și-a exercitat corespunzător atribuțiile prevăzute la art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv nu a prevenit și nu a propus soluții de remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și reglementărilor aplicabile pieței de capital de către S.S.I.F.R.

SA sau de către angajații acesteia. Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei ordonanțe, care a fost respinsă prin Decizia C.N.V.M. nr. 462 din 29 mai 2012. Prin acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății, reclamanta a solicitat anularea punctelor 6, 9, 15 și 21 din Ordonanța nr. 110 din 10 aprilie 2012, precum și a Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012, ambele emise de pârâtă. Potrivit Ordonanței C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012 se impută reclamantei următoarele: pct. 6 - "registrul de reclamanții existent la sediul central nu conține rubrica impusă de art. 77 alin. (2) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006, respectiv serviciul prestat la care se referă reclamația"; pct. 9 - "contractul de intermediere pentru operațiunile pe piața futures nu cuprinde durata contractului, element prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b) din regulamentul C.N.V.M."; pct. 15 - "în cazul unui client persoană juridică al sucursalei București nu a fost identificat beneficiarul real al contului, fiind încălcate prevederile art. 4 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008"; pct. 21 - "S.S.I.F.R. SA a prestat servicii care excedează obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermediul unor operațiuni cu instrumente neincluse în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G.

nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 și ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010". Reclamanta a contestat actele administrative sub două aspecte. Primul privește faptul că nu i s-ar fi adus la cunoștință față de care fapte ale angajatorului trebuia să propună soluții ca agent pentru servicii de investiții financiare al S.S.I.F.R. SA și, al doilea, faptul că serviciile, despre care pârâta susține că ar fi fost efectuate de S.S.I.F.R. SA și nu ar fi fost prevenite a fi realizate, nu sunt identificate în ordonanță, iar angajatorul ar fi efectuat serviciile fără încălcarea prevederilor Avizului C.N.V.M. nr. din 22 iulie 2010. Prima instanță, analizând prima apărare a reclamantei, reținând dispozițiile art. 16 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 76 din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006, a constatat că aceasta este lipsită de orice fundament în realitatea factuală, simpla lectură a ordonanței C.N.V.M. permițând identificarea celor 21 de fapte imputate și, în plus, sancționarea reclamantei intervenind în considerarea calității sale de reprezentant al compartimentului de control intern al sediului central și de ofițer de conformitate. S-a apreciat, de către instanța de fond, ca lipsită de temei și cea de-a doua apărare a reclamantei, pentru că nu s-a aflat în vreo eroare de fapt sau în necunoștință de cauză cu privire la serviciile furnizate la punctul 21 din ordonanță, cu atât mai mult cu cât și în raportul de control au fost în discuție intermedierile de tranzacții cu perechi valutare pe piețe externe de tip FOREX, apreciat ca servicii ce excedează obiectul de activitate autorizat de C.N.V.M., în sensul că operațiunile nu se includeau în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G.

nr. 99/2006. A constatat instanța că nu este fondată nici susținerea reclamantei în sensul că S.S.I.F.R. SA a efectuat servicii, respectiv tranzacții, contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii, sau rentabilității, mărfuri, prin intermediul platformei de tranzacționare puse la dispoziție de un intermediar autorizat într-un stat membru cu respectarea prevederilor din Legea nr. 297/2004, din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 și din Regulamentul (CE) nr. 1827/2007, inclusiv cele referitoare la schema de compensare la clasificarea clienților, la evaluarea clienților și oportunitatea serviciului de investiții prestate, fără încălcarea prevederilor avizului C.N.V.M.

nr. 30 din 22 iulie 2010. Instanța a făcut trimitere, pe de o parte, la dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006 care definesc instrumentele financiare, iar, pe de altă parte, la Directiva 2004/39/CE (Directiva MiFID) privind piețele instrumentelor financiare care indică instrumentele financiare în Anexa I, secțiunea C, la pct. 4 figurând contractele de opțiuni, contractele la termen, contractele swap, contractele la termen pe rata dobânzii și orice alte contracte derivate referitoare la valori mobiliare, monede, rate ale dobânzii sau ale rentabilității sau alte instrumente derivate, indici financiari sau măsuri financiare care pot fi regularizate prin livrare fizică sau în numerar.

Prin Avizul nr. 24 din 9 iulie 2010, C.N.V.M. a indicat faptul că "tranzacțiile de vânzare/cumpărare cu perechi valutare efectuate pe platforme de tip FOREX, cu decontare în maximum două zile de la data încheierii tranzacției, la cursul de schimb stabilit între părți (operațiuni la vedere spot) nu se încadrează în serviciile și activitățile de investiții", în legătură cu instrumente financiare definite la art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006. Ulterior, prin Avizul nr. 30 din 22 iulie 2010, C.N.V.M. a stabilit faptul că "societățile de servicii de investiții financiare pot efectua tranzacții cu contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilității, mărfuri, prin intermediul platformelor de tranzacționare puse la dispoziție doar de intermediari din state membre, autorizați de autoritățile competente, cu respectarea prevederilor incidente din Legea nr. 297/2004, din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006 și din Regulamentul (CE) nr. 1287/2006, inclusiv cele referitoare la schema de compensare, la clasificarea clienților, la evaluarea clienților și a oportunității serviciului de investiții prestat". Din punctul de vedere al reclamantei, tranzacțiile cu perechi valutare pe platforme tip FOREX sunt tranzacții incluse în definiția "orice instrument financiar derivat având ca suport valute", conform avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010. Instanța a subliniat faptul că, în interpretarea Avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010, punctul de vedere al părții pârâte este cel care primează, deoarece, pe de o parte, aceasta este autoritatea de la care emană avizul aflat în discuție, iar, de pe altă parte, s-a raportat la cadrul legal aplicabil în materie.

Ca atare, Curtea a concluzionat în sensul că reclamantei îi sunt imputabile aspectele reținute în Ordonanța C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012, prin prisma calității sale de reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R. SA și de ofițer de conformitate, constatând, în conformitate cu prevederile art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, că, la individualizarea sancțiunii, pârâta a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita reclamantei. 3. Recursul exercitat în cauză și procedura derulată în fața instanței de recurs Împotriva sentinței Curții de Apel București, reclamanta a solicitat modificarea în tot sentinței, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

La un prim motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, conform raportului de control, perioada controlată a fost 1 octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011, iar, ulterior emiterii Avizului nr. 24 din 9 iulie 2010, S.S.I.F.R. SA a prestat servicii de investiții financiare care nu se regăsesc cuprinse în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006. Cu toate acestea, prima instanță reține în mod nefondat faptul că societatea a prestat aceste servicii cu încălcarea prevederilor legale pe toată perioada controlată și nu numai pentru perioada 22 iulie 2010 - 25 noiembrie 2011, considerând sancțiunea astfel îndreptățită.

Justificarea instanței face referire la existența actelor normative europene (respectiv Directiva MiFID) anterior datei de 9 iulie 2010, astfel neputându-se concluziona că nu ar fi existat dispoziții normative care să împiedice serviciile prestate. La un al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii. S.S.I.F.R. SA a efectuat tranzacții pe piețele externe (inclusiv pe piața FOREX Spot), în baza contractului semnat cu S.B. Danemarca (acord de tranzacționare instituțională), încheiat în 25 iunie 2009 unde, la art. 2 pct. 1, sunt prevăzute instrumentele pe care S.B.

Danemarca le oferă clientului instituțional (S.S.I.F.R. SA) pentru tranzacționarea online prin intermediul platformei de tranzacționare. Astfel, prin contractul ante-menționat, S.B. Danemarca permite S.S.I.F.R. SA execuția tranzacțiilor pe un interval larg de produse financiare, inclusiv contracte FOREX SPOT și FORWARD, opțiuni FOREX OTC, acțiuni cash și CFD-uri, contracte FOREX FUTURES, CFD, pe indici de fonduri. Acest contract și intenția de a efectua aceste operațiuni a fost notificată de către S.S.I.F.R. SA intimatei-pârâte prin Adresa nr. 675 din 4 august 2009 iar S.S.I.F.R. SA a demarat tranzacționarea prin intermediul platformei online în luna septembrie 2009. Până la data efectuării controlului, intimata-pârâtă nu a comunicat societății faptul că nu aprobă efectuarea acestor tranzacții, motiv, pentru care societatea a considerat lipsă de răspuns, notificare ori înștiințare ca acord tacit.

Continuă recurenta, la al treilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, reținând faptul că tranzacționarea cu perechi valutare pe piața FOREX e nelegală, susținând obligativitatea aplicării Directivei MiFID. Apreciază recurenta că doar existența acestei directive nu implica aplicarea ad-literam a prevederilor acesteia și interdicția intermediarilor financiari de a efectua tranzacții pe piața FOREX SPOT. Directiva are caracter obligatoriu pentru statele membre destinatare în ceea ce privește rezultatul care trebuia atins, dar le lasă pe acestea să aleagă forma și mijloacele. Astfel, prima instanță nu putea să dispună menținerea unei sancțiuni aplicate pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea întocmai a Directivei MiFID, ci pentru nerespectarea legislației naționale, legislație care nu prevedea, până la data de 9 iulie 2010, interdicția de a efectua tranzacții pe piața FOREX SPOT.

Subliniază recurenta faptul că există țări membre ale Uniunii Europene care au transpus în legislația națională prevederile Directivei MiFID și care acordă entităților supravegheate autorizație pentru desfășurarea tranzacțiilor pe piața FOREX SPOT, concluzionând că existența Directivei MiFID nu are drept rezultat obligativitatea respectării ad-literam a prevederilor acesteia, S.S.I.F.R. SA respectând legislația națională aplicabilă în perioada 1 octombrie 2008 - 9 iulie 2010, avizul C.N.V.M. privind interdicția de a desfășura tranzacții pe piața FOREX SPOT fiind publicat în data de 9 iulie 2010. Mai arată că în mod greșit curtea de apel a reținut că nu pot fi invocate în cadrul acțiunii în contencios administrativ motive de nelegalitate care nu au fost prezentate și în contestația administrativă.

Mai precis, este vorba despre faptul că în cadrul ordonanței de sancționare nu au fost individualizate serviciile care excedează obiectului de activitate al societății. În plus, față de plângerea prealabilă a adus la cunoștința intimatei că obiectele de activitate ale societății au fost autorizate de aceasta, neexistând niciun serviciu care să excedeze obiectului de activitate. Societatea nu a desfășurat operațiuni care să excedeze obiectului de activitate autorizat de C.N.V.M. deoarece, până la data de 9 iulie 2010, nu au existat restricții de reglementare pentru tranzacționarea instrumentelor de tipul FOREX SPOT. La al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic.

Mai precis, instanța a încadrat greșit instrumentele de tipul rolling-spot (FOREX SPOT) în categoria instrumentelor financiare derivate precum și posibilitatea tranzacționării acestor instrumente prin intermediul societăților de servicii de investiții financiare. Intimata-pârâtă A.S.F., succesoare în drepturi al C.N.V.M., conform O.G. nr. 93/2012, aprobată prin Legea nr. 113/2013, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Decizia instanței de recurs 1. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, în raport cu lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv art. 304 1 C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea punctelor 6, 9, 15 și 21 din Ordonanța C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012 și a Deciziei C.N.V.M. nr. 462 din 29 mai 2012. Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci s-a rezumat să analizeze cele două acte administrative deduse judecății prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă. Neîntemeiat este și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prima instanță respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a pronunțat soluția atacată în prezenta cale de atac, raportându-se la susținerile părților, la conținutul actelor administrative atacate, la probatoriile administrate în cauză, precum și la cadrul legal aplicabil în materia de față.

Totodată, instanța de control judiciar constată că recurenta nu a individualizat "motivele contradictorii" existente în sentința atacată, rezumându-se la a prezenta o situație de fapt. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că judecătorul fondului nu a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, mai precis al contractul de intermediere pentru operațiuni pe piața futures, după cum susține recurenta. Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 32/2006 "S.S.I.F.R. va presta servicii de investiții financiare în numele și pe contul clienților numai în baza unui contract în formă scrisă, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, care va conține drepturile și obligațiile S.S.I.F.R.

și ale clientului și se va referi cel puțin, printre altele, la următoarele: b) durata contractului, modul în care contractul poate fi reînnoit, modificat sau reziliat". Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că aceste dispoziții obligatorii prevăzute de Regulament nu au fost respectate în cazul contractului de intermediare pentru operațiunile pe piața futures ale cărui prevederi nu cuprind durata contractului, element obligatoriu prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b). Susținerile recurentei-reclamante nu pot fi primite, având în vedere faptul că cele două tipuri de contracte, pentru operațiuni pe piața spot și piața futures, constituie contracte de sine stătătoare, încheiate pentru operațiuni specifice, care trebuie să conțină prevederile obligatorii ale art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 32/2006, cu privire la durata contractului, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința atacată.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum a prezentat și prima instanță, prin Ordonanța nr. 110 din 10 aprilie 2012 emisă de C.N.V.M., recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 3.500 RON, în calitate de reprezentant al CCI (compartimentul de control intern) și de ofițer de conformitate al S.S.I.F.R. SA. Temeiul juridic al aplicării sancțiunii contravenționale este art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul C.N.V.M. adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare, art. 271, art. 272 lit. a) și c), art. 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b), art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, art. 228 alin. (2), (3) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006 și art. 23 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008. Totodată, autoritatea intimată a stabilit obligația remedierii deficiențelor constatate la pct. 6, 9, 15 și 21 din Ordonanță, în termen de 30 de zile de la data emiterii sale. Dintre cele 21 de nereguli constatate, recurenta a contestat pe cele de la punctele 6, 9, 15 și 21 din actul administrativ aflat în discuție. La pct. 21 din ordonanța aflată în discuție, emitentul a reținut următoarele: "S.S.I.F.R. SA a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operațiuni cu instrumente neincluse în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G.

nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 și ale art. 8 din alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010." Perioada vizată, prin controlul efectuat de intimată în intervalul 28 noiembrie 2011 - 2 decembrie 2011, a fost 1 octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011. Recurenta a fost autorizată ca reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R. SA prin Decizia C.N.V.M. nr. 2819 din 29 iunie 2004 și ca ofițer de conformitate prin Decizia C.A. al S.S.I.F.R. SA din 21 iulie 2008. Recurenta a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligațiilor legale ce au fost identificate la data efectuării controlului pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R.

SA și de ofițer de conformitate. Ofițerul de conformitate, potrivit art. 5 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008, este responsabil cu implementarea politicilor și procedurilor interne, respectiv aplicarea acestora și în sediile secundare, inclusiv cele localizate în străinătate. Reprezentantul compartimentului de control intern, conform art. 76 lit. d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, "În aplicarea responsabilităților prevăzute la art. 68 alin. (1), are următoarele atribuții: (…) d) să prevină și să propună măsuri de remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și reglementărilor în vigoare, incidente pieței de capital, sau a procedurilor interne ale societății de către S.S.I.F.R.

sau de către angajații acesteia." Așadar, funcția de control intern se exercită efectiv de către reprezentanții compartimentului de control intern autorizați de C.N.V.M. și înscriși în Registrul C.N.V.M. Reprezentanții compartimentului de control intern poartă responsabilitatea pentru faptele angajaților S.S.I.F.R. aflați sub supravegherea lor, săvârșite în perioada în care aceștia exercită în mod efectiv funcția de control intern, respectiv de la data numirii în această funcție și până la data încetării raporturilor de muncă sau, după caz, până la numirea în altă funcție. Se observă că aceste prevederi regulamentare instituie obligații de rezultat a căror îndeplinire constituie unul din scopurile activității de conducător al S.S.I.F.R., fără a stabili mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând libertate deplină în alegerea lor, dar și responsabilitatea pentru opțiunea făcută în cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi lipsite de eficiență.

Ca atare, în raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului, în sensul că motivul de nelegalitate aflat în discuție nu poate fi primit. O altă critică de nelegalitate formulată de recurentă cu privire la acest punct se referă la faptul că nu au fost menționate de către intimată serviciile ce excedează obiectului de activitate al societății pentru care a fost sancționat. Înalta Curte reține că S.S.I.F.R. SA oferă clienților săi, pe lângă instrumentele menționate în contractul de intermediere, și posibilitatea tranzacționării, prin intermediul platformei STOCKHIT WORLD, a perechilor valutare pe platforme de tip FOREX, cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacției.

Din analiza extraselor de cont aferente operațiunilor derulate pe piețele externe pentru contul propriu și pentru dosarele clienților verificați de către echipa de control, rezultă că societatea aflată în discuție a oferit servicii de intermediere a tranzacțiilor cu perechi valutare pe piețe externe de tip FOREX, cu decontare în maximum 2 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției, adică nu numai cu instrumente financiare derivate având ca activ suport valute. De menționat faptul că Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010 se referă la tranzacții cu instrumente financiare derivate în legătură cu valorile mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilității, mărfuri și nu creează posibilitatea pentru societățile de servicii de investiții financiare de a efectua tranzacții cu perechi valutare pe platforme de tip FOREX, cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacției.

Ca atare, S.S.I.F.R. SA a prestat servicii care excedează obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812/2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operațiuni cu instrumente neincluse în definiția reglementată de art. 7 alin. (1) pct. 141 din aceeași ordonanță, eludând prevederile art. 6 și art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004. Prin urmare, și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât prima instanță a interpretat corect dispozițiile normative aplicabile în speță apreciind că recurentei îi sunt imputabile aspectele reținute în Ordonanța nr. 110/2012 prin prisma calității sale.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.T. împotriva Sentinței civile nr. 7.024 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI