ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr.1217/2003 Dosar nr.3316/2001 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC „A.” SA Râmnicu Vâlcea, împotriva deciziei nr.200 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal s-a prezentat recurenta prin consilier juridic G. B.lipsind intimata-pârâtă SC”A.” SRL Buzău. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat. Curtea constatând cauza în stare de judecată, dă cuvântul în fond recurentei. Recurenta prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar,constată următoarele: Prin sentința civilă nr.944 din 10 octombrie 2000 a Tribunalului Buzău a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC „A.” SA Râmnicu Vâlcea iar pârâta SC” A.” SRL Buzău a fost obligată la 14.588.601 lei contravaloare apă consumată și neachitată, plus 1.070.910 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Apelul declarat de reclamantă împotrivaacestei sentințe a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr.200 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția Comercială și de Contencios Admistrativ. Nemulțumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs învederând că la data la care s-a judecat apelul și pentru care achitase taxa de timbru datorată, juristul său a fost în imposibilitate de a se prezenta la sediul instanței de apel datorită viscolului puternic și drumurilor blocate întrre Buzău și Ploiești.
În atare situație, a trimis un fax urgent instanței prin care solicita amânarea judecăriic auzei, însă instanța a trecut la soluționarea pricinii. Alăturat recursului s-au depus dovezile privind achitarea taxei de timbru din 27 februarie 2001 precum și cererea pentru amânare trimisă prin fax instanței de apel la aceeași dată. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta. Din actele noi atașate recursului rezultă că recurenta, apelantă la instanța de apel, nu a putut ajunge la instanță din motive mai presus de voința sa, respectiv datorită viscolului, așa încât a fost în imposibilitate să depună taxa de timbru ce o achitase și pe care dovedește în recurs că o plătise chiar în ziua judecății.
Chiar dacă cererea sa de amânare trimisă prin fax nu se află atașată la dosarul de apel, prin actul aflat la fila 4 din dosarul de recurs, recurenta dovedește că instanța de apel a primit-o. În consecință, Curtea apreciază că recursul recurentei esze întemeiat, motiv pentru care îl vva admite, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.10 c.pr.civ., iar decizia din apel va fi casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleași instanțe. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamanta SC” A.” SA RÂMNICU VÂLCEA, împotriva deciziei nr.200 din 27 februarie 2001, a Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 februarie 2003.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.