Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2009

HOTĂRÂRE
15.01.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, revizuentele SC T.S. SRL Suceava și SC L.C. SRL Suceava au solicitat în contradictoriu cu intimatele SC F.F. SRL Suceava, Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, revizuirea deciziei nr. 200 din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, invocând dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., respectiv că decizia a fost dată în temeiul unui înscris declarat fals în urma judecății. Intimata SC F.F. SRL Suceava a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava în soluționarea cererii de revizuire, susținând că potrivit art. 323 C. proc.

civ., competența aparține Tribunalului Suceava, care a pronunțat hotărârea ca primă instanță, excepția tardivității cererii, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. precum și excepția inadmisibilității deoarece a atacat în instanță, cu plângere, soluția dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în cauza care formează obiectul dosarului nr. 1041/86/2008. Prin decizia nr. 56 din 17 aprilie 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei competenței materiale și a tardivității, a admis excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că Ordonanța nr. 208/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și implicit și Ordonanța nr. 1383/II/2/2007 a primului procuror de la același parchet au fost atacate cu plângere penală, termenul de judecată fiind la 21 mai 2008. Cum în plângerea formulată împotriva actelor procurorului nu fusese dată încă o hotărâre penală, cererea de revizuire era prematură, astfel că a fost respinsă ca inadmisibilă. Revizuentele SC T.S. SRL, lichidator judiciar SC E. SRL Suceava și SC L.C. SRL Suceava au declarat recurs, solicitând în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ. casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, recurentele susțin, în esență, că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., deoarece nu a fost pusă în discuția părților excepția de prematuritate a cererii, fiind nerespectat principiul contradictorialității, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece a fost admisă excepția de prematuritate a cererii și cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și anume nu a fost luat în considerare întregul probatoriu existent. Recursul este nefondat, criticile formulate de recurente neputând fi reținute. Curtea de Apel Suceava corect a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, deoarece cererea nu a avut în vedere o hotărâre judecătorească prin care s-a declarat fals înscrisul, ci doar acte ale procurorului atacate cu plângere penală, astfel că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. În concluzie, recursul este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentele SC T.S. SRL Suceava, lichidator judiciar SC E. SRL Suceava și SC L.C. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 56 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2246/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscală, prin sentința nr. 2056 din 20 iunie 2007 a admis excepția lipsei calității p
ÎCCJ 2010-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4426/2010
fost recurată doar de SC A. SA Vorona Centru, astfel că, legal și procedural, excepția tardivității nu mai putea fi invocată nici de către părți și nici de către Curtea de Apel Suceava, întrucât această excepție fusese respinsă irevocabil p
ÎCCJ 2010-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2010
Asupra cererii de revizuire de față : Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 noiembrie 2008, revizuienta A.P.G. Suceava a solicitat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2009-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 842/2010
pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 305/39/2009. Prin Decizia civilă nr. 164 din 22 mai 2009, Curtea de Apel Suceava a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziilor 1512 din 28 iunie 2006, nr. 320 din 29 octombrie 2008 și
ÎCCJ 2012-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2012
revizuentele luând cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai putea face, printr-o hotărâre penală, din mai multe hotărâri penale anterioare, relevantă fiind Decizia nr. 131 din 1 aprilie 2009 a Curții de Ape
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă