Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2246/2008

HOTĂRÂRE
19.06.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2246/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscală, prin sentința nr. 2056 din 20 iunie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a secund pârâtei A.U.J.C.C. cu sediul în municipiul Suceava județul Suceava. A fost respinsă cererea în anulare formulată de către reclamanta B.R. domiciliată în localitatea Dornești județul Suceava în contradictoriu cu pârâții A.U.J.C.C. Suceava și SC P. Milișăuți, ca inadmisibilă. A fost admisă în parte cererea în anulare formulată de reclamanții B.C. și L.E., ambii domiciliați în localitatea Dornești județul Suceava în contradictoriu cu pârâții A.U.J.C.C.

Suceava și SC P. Milișăuți, fiind anulată hotărârea din 30 martie 2006 a Adunării Generale Extraordinare a SC P. Milișăuți. De asemenea a mai fost respinsă cererea în anulare față de pârâta U.J.C.C. Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a U.J.C.C. Suceava este întemeiată și astfel se impune respingerea cererii față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate, având în vedere că acțiunea în anulare este îndreptată împotriva Hotărârii SC P. Milișăuți. Excepția de inadmisibilitate ridicată de prima pârâtă în ceea ce privește pe reclamanta B.R.

a fost găsită justificată, deoarece reclamanta a participat la ședință și nu a votat împotrivă, situație care nu a fost infirmată de aceasta. Pe fondul cauzei s-a apreciat că nu au fost respectate dispozițiile legale pentru convocarea adunării generale extraordinare, respectiv așa cum s-a constatat din ziarul Crai Nou din 15 martie 2006 convocarea adunării generale extraordinare s-a făcut de către C.C. Suceava și nu de către Consiliul de Administrație a secund pârâtei, iar în convocatorul semnat de membrii cooperatori este specificată o altă oră. Mai mult, se constată din procesul verbal din 30 martie 2006 că au fost aprobate pentru a fi scoase la vânzare sau închiriate „etajul magazinului Dornești, terenul aferent și șopronul din spatele magazinului, spațiul de la magazinul mixt Bădeuți și Cofetăria Milișăuți”, în timp ce în hotărâre apar „etajul magazinului universal din localitatea Dornești, magazia și terenul aferent și birtul din localitatea Bădeuți”.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 117 din 16 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. Suceava împotriva sentinței nr. 2056 din 20 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, fiind preluate în esență toate argumentele expuse de prima instanță. Împotriva deciziei nr. 117 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscală, a promovat recurs pârâta SC P. cu sediul în localitatea Milișăuți județul Suceava, solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie admis recursul, modificată în totalitate decizia atacată și pe fond respingerea acțiunii dedusă judecății.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că nu există vicii de procedură cu privire la modul de convocare al Adunării Generale care să atragă sancțiunea nulității absolute a hotărârii adoptată, iar dispozițiile Legii nr. 1/2005 au fost interpretate și aplicate greșit de către instanțele investite cu soluționarea litigiului. Intimații reclamanți B.C. și B.R. au depus întâmpinare și o completare la întâmpinare, prin care au cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC P. Milișăuți pentru următoarele considerente.

SC C.G.I.P. cu sediul social în comuna Milișăuți județul Suceava, constituită pe o perioadă nelimitată, este conform actului constitutiv succesoarea de drept a C.C. Milișăuți, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile acesteia, în concordanță cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației. În actul constitutiv se regăsesc reglementări cu privire la forma și gradul societății cooperative, sediu și obiect de activitate, capital social și administrare, modul de dobândire și pierdere a calității de membru cooperator, drepturile și obligațiile membrilor cooperatori, precum și modul de convocare a adunării generale a membrilor cooperatori, reprezentarea membrilor în adunări și atribuțiile conferite adunării generale ordinare și adunării generale extraordinare.

Potrivit art. 34 alin. (4) și (6) din Legea nr. 1/2005 convocarea adunării generale este atributul consiliului de administrație sau al administratorului unic, convocarea cuprinzând obligatoriu locul, data și ora desfășurării adunării generale, precum și ordinea de zi, cu mențiunea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor. Convocarea este imperios necesar a fi efectuată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie prin semnarea convocatorului de fiecare membru cooperator și publicarea cu cel puțin 15 zile înainte de data adunării generale în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății cooperative sau din cea mai apropiată localitate.

De asemenea termenul de întrunire în nici un caz nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocării. Din verificarea întregii documentații existente apare fără putere de tăgadă că exigențele legale expuse anterior nu au fost respectate întocmai, motiv pentru care atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat corect că cererea în anulare a Hotărârii din 30 martie 2006 a Adunării Generale Extraordinare a SC P. Milișăuți este întemeiată. Așa cum reiese din anunțul ziarului Crai Nou din 15 martie 2006 convocarea Adunării Generale Extraordinare s-a făcut de C.C. SUCEAVA, ora convocării din ziar diferă de cea din convocator, nu se regăsesc scrisorile recomandate, dar mai ales nu a fost respectat termenul de 15 zile, prin raportare la condițiile art. 101 alin. (1) C. proc.

civ. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. Milișăuți împotriva deciziei nr. 117 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. Milișăuți împotriva deciziei nr. 117 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 iunie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, revizuentele SC T.S. SRL Suceava și SC L.C. SRL Sucea
ÎCCJ 2008-10-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 2859 din 15 noiembrie 2004, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă prin în
ÎCCJ 2008-07-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4447/2008
4747.4/39/2006. Prin decizia civilă nr. 315 din 3 august 2007, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 302 din 29 iunie 2007, ambele fiind pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.
ÎCCJ 2007-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3214/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 164 din 14 iulie 2006, a respins, ca neîntemeiată, c
ÎCCJ 2009-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2009
rî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat conducerii societății convocarea adunării generale, cerere care însă a rămas nesoluționată și neeficientizată, cu toate că nici anterior formulării ei la nivelul SC S.M. SA nu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă