ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și înregistrată sub nr. 5773 din 86 din 19 septembrie 2007, reclamanții C.E., L.I., B.M., C.E., D.R.I., D.E., G.E., G.M.L., H.M., H.M., H.E., P.N., S.E., S.V., Ș.O., Ș.(S.)E., S.A., T.E., V.M., R.D., N.M., C.G. și L.D., A.G., A.D., A.A., B.A., B.C., B.E., B.I., B.P., B.V., B.R., B.I., C.G., C.S.L., C.V., C.E., C.M., C.C., C.D., C.V., C.C.D., G.A., G.D., H.E., H.M., H.M., I.T.G., I.Z., M.A., M.M., M.D.A., M.R., N.T., P.R., P.M., P.D., P.V., P.B., P.I., P.V., P.D., S.A., S.C., T.Z., T.V., V.I., M.M., C.F., A.M., A.I., L.D.L., C.V., H.R., I.V., B.V., B.V.E., M.M., D.Șt., G.D., T.M., H.E., G.M., P.M., C.M., S.V., C.O., D.C., P.M.M.
și Ț.M., în calitate de acționari în contradictoriu cu pârâții SC S.M. SA Suceava și directorul SC S.M. SA Suceava, S.L., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să procedeze la convocarea A.G.A. sau/și a A.G.A. pentru anul 2006, în temeiul Legii nr. 31/1990 coroborată cu O.U.G. nr. 28/2002. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că SC S.M. SA Suceava s-a privatizat prin metoda M. în anul 1995, în sistem închis între angajații societății și că la data de 21 decembrie 2006, pârâții în mod abuziv și secret au vândut un procent important din patrimoniul societății fără ca acționarii să fie informați și fără să li se solicite acordul. Ulterior, prin precizările la acțiune, reclamanții au solicitat aprobarea ordinii de zi supusă spre dezbatere conform adresei nr. 1222 din 3 iulie 2007 depusă la dosar, pct. 1 - 14, urmând ca adunarea să fie prezidată de M.V.
În temeiul art. 119 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea societății pârâte să suporte cheltuielile ocazionate cu convocarea adunării generale. Pârâții prin întâmpinare pe cale de excepție au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Excepția a fost respinsă prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2007. Cu privire la fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că în situația în care reclamanții au calitate procesuală activă, în cauză ei nu dețin cel puțin 30 % din capitalul social al societății, așa cu prevede art. 19.1 din Statutul SC M. SA Suceava, de a promova acțiunea de față.
Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința comercială nr. 2922 din 22 septembrie 2008, a admis acțiunea promovată de reclamanți, a obligat pe pârâtă ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei sentințe să se procedeze la convocarea A.G.O.A. de la SC S.M. SA Suceava, cu ordinea de zi prezentată prin adresa de la fila 8 dosar; a obligat pe pârâtă să se conformeze dispozițiilor art. 117 – art. 119 din Legea nr. 31/1990 și a dispus autorizarea convocării A.G.O.A. de la SC S.M. SA care urmează să fi prezidată de M.V., costurile convocării urmând să fie suportate de SC S.M. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat conducerii societății convocarea adunării generale, cerere care însă a rămas nesoluționată și neeficientizată, cu toate că nici anterior formulării ei la nivelul SC S.M.
SA nu avusese loc o asemenea adunare, situație de fapt care contravine dispozițiilor art. 19.1 din Statutul SC S.M. SA, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Împotriva încheierii de ședință din 12 decembrie 2007 precum și a sentinței comerciale nr. 2922 din 22 septembrie 2008 au declarat apel SC S.M. SA Suceava prin Consiliul de Administrație și directorul S.L., care au criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică. Apelanții au formulat un singur motiv de apel, invocând din nou pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a reclamanților, motiv pentru care au solicitat admiterea apelului, schimbarea încheierii de ședință din 12 decembrie 2007 și a sentinței comerciale nr. 2922 din 22 septembrie 2008 în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanți ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 10 din 19 ianuarie 2009, a admis apelurile declarate și, în consecință, a schimbat în totalitate sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților.
Prin încheierea din camera de consiliu, din 29 ianuarie 2009 aceeași instanță a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei comerciale nr. 10 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava în sensul că în loc de „schimbă în totalitate sentința nr. 2922 din 22 septembrie 2009, în sensul că respinge, ca inadmisibilă, acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților se va citi „schimbă în totalitate sentința comercială nr. 2922 din 22 septembrie 2007 precum și încheierea de ședință din 12 decembrie 2007, în sensul că respinge, ca inadmisibilă, acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților” și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții L.D., C.E., G.M.L., L.I., D.R.I., criticând-o pentru nelegalitate. Recurenții își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304.9 C. proc. civ. și vizează greșita aplicare a legii de către instanța de control judiciar în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, respectiv a art. 119 din Legea nr. 31/1990.
În susținerea nelegalității deciziei recurate recurenții – reclamanți invocă următoarele argumente: - asociația salariaților înființată în temeiul Legii nr. 77/1994 este mandatar legal al persoanelor care au calitate de membri și nu dobândește în nume propriu acțiunile societății comerciale, conform art. 29 din aceeași lege; - calitatea de acționari a reclamanților este confirmată prin înscrierea în Registrul Acționarilor și prin adeverințe eliberate de SC S. SA conform art. 97 din Legea nr. 31/1990 republicată; - cum acțiunile erau achitate integral la nivelul anului 1994, P.S. SA Suceava s-a dizolvat încă din 1999 în condițiile art. 39 din Statut și ale art. 39 lit. a) din Legea nr. 77/1994, astfel că P.S.
SA nu mai are legitimare procesuală în acest moment; - procesul verbal nr. 4 din 8 aprilie 2004 nu își produce efectele juridice urmărite în sensul prelungirii activității P. până la valorificarea pachetului de acțiuni reprezentând 36 % din capitalul social. - calitatea de acționari a recurenților este confirmată în condițiile art. 97 din Legea nr. 31/1990 republicată iar P.S. SA s-a dizolvat de drept prin împlinirea termenului de 10 ani care a expirat la 7 martie 2005. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Instanța de control judiciar a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Potrivit art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, acționarii care reprezintă individual sau împreună cel puțin 5 % din capitalul social pot cere Consiliului de Administrație convocarea adunării generale a acționarilor dacă cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării. Așadar, potrivit acestui text de lege titularii unor cereri introductive de instanță nu pot fi decât acționarii care îndeplinesc evocatele condiții. Instanța de control judiciar, raportându-se la certificatul constatator al SC S.M. SA Suceava eliberat de O.R.C. Suceava la data de 24 martie 2008 a reținut ca acționari ai societății SC S.M. SA cu un număr de 67.439 acțiuni și Asociația Salariaților P.S.
SA cu un număr de 119.891 acțiuni. Așadar, calitatea de acționar la SC S. SA o are Asociația P. și nu membrii individuali ai acesteia. Calitatea de asociați la ASOCIAȚIA P. nu echivalează cu calitatea de acționar la SC S.M. SA Suceava aspect corect reținut de instanța de apel. În plus, potrivit art. 15 din Statutul SC S.M. SA doar acționarii ce reprezintă 30 % din capitalul social (și nu cel puțin 5 %) pot convoca adunarea generală, astfel că minoritatea de 5 % pe care au susținut-o recurenții – reclamanți pe tot parcursul procesual al cauzei excede atribuțiile Adunării Generale a societății.
Criticile pe care recurenții le face cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 39, 40 și 47 din Legea nr. 77/1994 referitoare la procedura de dizolvare și lichidare a P. condiționată de existența unei hotărâri de dizolvarea asociației adoptată de Adunarea Generală la propunerea Consiliului de Administrație nu pot fi primite în condițiile în care instanța de control judiciar a reținut în baza probatoriului administrat că o astfel de hotărâre de dizolvare nu există. Așadar, cum decizia recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea riguroasă a legii, criticile formulate de recurenți nefiind fondate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții L.D., C.E., G.M.L., L.I., D.R.I. împotriva deciziei nr. 10 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ fiscal și a încheierii aceleiași instanțe din 29 ianuarie 2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.