ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2101/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor în dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei:

1) anularea parțială, respectiv art. 1 și 2 a Deciziei ANRE nr. 3906/20.12.2013 privind aprobarea cantităților de energie electrică vândute pe baza de contracte reglementate și a preturilor reglementate pentru energia electrică livrată în anul 2014 de S.N. Nuclearelectrica S.A.;

2) emiterea unei decizii în sensul stabilirii unui preț mediu reglementat pentru anul 2014 în valoare de 160,69 RON/MWh (corespunzător valorilor de 184,34 RON/MWh - preț pentru ore de zi și 113,391ei/MWh - preț pentru ore de noapte), prin recunoașterea în modalitatea de calcul a unor elemente de cost justificate, respectiv:

(i) Costul fix de 102.258.236 RON aferent noului impozit pe construcții prevăzut de Codul fiscal. Nerecunoașterea acestui cost fix în prețul reglementat a cauzat o pierdere pentru SNN de circa 9,49 RON/MWh;

(ii) Alte costuri în sumă totală de 20.026.576 RON reprezentând diferența între costurile variabile plus fixe solicitate de SNN prin machete, mai puțin impozitul pe construcții, respectiv 1.502.055.026 RON și cele aprobate de ANRE (1.482.028.450 RON). Nerecunoașterea acestor costuri în prețul reglementat a cauzat un impact negativ pentru SNN de circa 1,86 RON/MWh;

(iii) Recunoașterea unui profit reglementat de 4% din costurile totale, așa cum a fost solicitat de SNN, respectiv suma de 64.172.530 RON; în fapt, ANRE a aprobat un profit reglementat de doar 1.81% din costurile totale aprobate; profitul reglementat aprobat este în suma absolută de 26.852.771 RON (diferența între suma de 92.821.000 RON din adresa ANRE indicată ca fiind profit+costuri financiare și respectiv suma de 65.968.229 RON costuri financiare indicate in macheta transmisă de SNN). Practic, SNN solicita recunoașterea diferenței în sumă absolută de 37.319.759 RON, nerecunoașterea unui profit reglementat la nivelul de 4% conducând la o pierdere de circa 3,46 RON/MWh pentru SNN.

3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2723 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond admiterea acțiunii.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că:

(i) Hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de fond, deși a menționat în cuprinsul considerentelor faptul că pârâta a recunoscut caracterul justificat al costului cu impozitul pe clădiri special (recunoaștere parțială) prin Decizia nr. 1408/18.06.2014 și a emis decizia de recunoaștere a impozitului pe clădiri special drept cost, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiata, fără a da eficiență măcar în parte dispozițiilor art. 436 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pronunțarea unei hotărâri pe măsura recunoașterii, în sensul de a proceda la analizarea dreptului recurentei-reclamantei de a-i fi recunoscut drept cost impozitul pe clădiri speciale încă de la începutul anului 2014;

(ii) Există contradicție între unele considerente ale sentinței și dispozitiv, în condițiile în care instanța de fond a arătat că apreciază ca fiind justificată contestația recurentei-reclamantei, iar respectiva constatare nu se reflecta in dispozitiv;

(iii) Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, prin faptul că instanța de fond a făcut aprecieri eronate asupra scopului urmărit de ANRE prin amânarea luării în considerare a costului aferent impozitului pe construcții speciale, anume evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, în condițiile în care protecția consumatorilor vulnerabili se realizează în baza unor prevederi legale și regulamentare diferite, anume prevăzute în acest scop.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat aprecierea instanței de fond referitoare la inexistența unei vătămări esențiale a drepturilor recunoscute de lege, argumentând că a dovedit că este "persoană vătămată" în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 3906/20.12.2013 s-a stabilit un tarif reglementat pentru întreg anul 2014 fără a se lua în considerare un cost cert și determinabil (cost care urma a fi achitat de SNN cu titlu de impozit pe construcții speciale) și pe care recurenta nu a putut să îl recupereze din tariful reglementat tocmai datorită actului administrativ nelegal.

Dovada prejudiciului rezultă din faptul că recunoașterea costului cu impozitul pe construcții speciale a intervenit (i) după momentul sesizării instanței de contencios și (ii) în cursul anului pentru care reclamă pierderea, respectiv luna iunie (așadar cu întârziere), invocând lipsa de folosință a sumelor care îi reveneau în mod legal până la momentul recunoașterii.

Recurenta a argumentat că este eronată interpretarea instanței de fond, privind faptul că în aprilie 2014 a fost stabilită baza de calcul al impozitului pe construcții speciale, acest cost nu putea fi evaluat la momentul stabilirii tarifului reglementat - decembrie 2013.

Prin întâmpinarea intimatei Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), s-a solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea în totalitate a sentinței primei instanțe.

În esență, s-a arătat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, neexistând temeiuri care să justifice admiterea acțiunii în anularea deciziei contestate.

Au fost reiterate apărările și susținerile de la judecata în fond a cauzei și s-a făcut referire la raționamentul și considerațiile primei instanțe, care a analizat corespunzător problemele în dezbatere, acordând semnificația cuvenită aspectelor în raport de care se cerea examinată pretenția recurentei-reclamante privind includerea în prețul reglementat a energiei electrice a unui cost insuficient determinat la data solicitării sale.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2018, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate și cazurile de casare invocate, luând în considerare și observațiile prezentate prin întâmpinare, cât și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Se reține astfel că prin Decizia nr. 3906/20.12.2013 emisă de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au fost aprobate prețurile pentru energia electrică livrată de S.N. Nuclearelectrica S.A. (SNN) în anul 2014, pe bază de contracte reglementate încheiate cu furnizorii de ultimă instanță, precum și cantitățile lunare/anuale de energie electrică corespunzătoare aceleiași perioade, în baza acelorași contracte.

Conform Deciziei menționate, aprobarea ANRE a fost emisă pentru prețul de 167,36 RON, exclusiv TVA, pentru energia vândută de SNN în orele de zi din anul 2014 (pct. 1) al Deciziei) și pentru prețul de 102,68 RON, exclusiv TVA, pentru energia vândută de SNN în orele de noapte din anul 2014 (pct. 2 al Deciziei).

Rezultă din cuprinsul aceleiași Decizii că prețul reglementat pentru energia electrică livrată de S.N. Nuclearelectrica S.A. în anul 2014 s-a stabilit pe baza Metodologiei aprobate prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 83/2013, publicat în Monitorul Oficial la data de 28.11.2013 și intrat în vigoare la 01.12.2013.

La data emiterii Ordinului Președintelui ANRE nr. 83/2013 era în curs de desfășurare procedura derulată în vederea determinării prețurilor și a cantităților de energie electrică pe bază de contracte reglementate pentru anul 2014, procedură pornită în baza Ordinului Președintelui ANRE nr. 57/2008.

Ca urmare, noua metodologie de stabilire a prețurilor și a cantității de energie electrică pentru anul 2014 a avut în vedere decalarea termenelor de transmitere a datelor necesare pentru determinarea/aprobarea prețurilor reglementate/cantităților de energie livrate pe bază de contracte reglementate.

Într-o prima etapă, recurenta-reclamantă a transmis către ANRE, macheta prevăzută de Anexa 1 a Ordinului nr. 57/2008 și Nota de fundamentare cu privire la prețul reglementat pentru anul 2014, înscrisuri comunicate cu Adresa X/01.10.2013.

Ulterior, s-au transmis completări la Nota de fundamentare, comunicate cu Adresa nr. x/2013 emisă de SNN, prin care se arăta că, începând cu anul 2014, se majorează totalul costurilor generate de activitatea desfășurată cu suma de 106.056.420 RON, reprezentând impozitul pe construcții calculat în conformitate cu art. 296 din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal, influența în prețul energiei electrice fiind de 9,84 RON, peste valoarea solicitată inițial.

În continuare, cu Adresa nr. x/2013, recurenta-reclamantă a comunicat ANRE macheta privind veniturile/costurile și producțiile/livrările/consumurile de energie, respectiv formularul prevăzut de Ordinul Președintelui ANRE nr. 83/2013, având în vedere modificările aduse prin noua metodologie de stabilire a prețurilor reglementate, în vigoare de la 01.12.2013.

Macheta pentru prețul reglementat în anul 2014 a fost emisă cu valori suplimentare, în sensul fundamentării prețului reglementat solicitat spre aprobare cu valoarea cheltuielii în sumă de 102.258.236 RON, prevăzută la poziția "Alte costuri fixe (taxe, comisioane, impozite, etc)", ca urmare a modificărilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, profitul a fost recalculat, în sensul reducerii acestuia, ținând seama de prevederile Metodologiei, respectiv procentul de 4% din valoarea cheltuielilor totale și de eliminarea din această rubrică a costurilor financiare, valoarea calculată fiind de 64.172.530 RON.

Ca urmare, propunerea recurentei-reclamante a fost de stabilire a unui preț mediu de 161 RON/MWh pentru energia electrică livrată în anul 2014.

În justificarea propunerii sale, recurenta-reclamantă a menționat costuri fixe în sumă de 1.358.580.755 RON, din care suma de 102.258.236 RON, reprezenta costurile cu impozitul pe construcții, ca urmare a modificării Codul fiscal, prin O.U.G. nr. 102/2013, începând cu data de 01.01.2014.

La estimarea costurilor suplimentare au fost avute în vedere situațiile financiare întocmite la sfârșitul anului financiar anterior, rezultând că valoarea menționată cu titlu de impozit pe construcții fusese stabilită prin raportare la situațiile financiare corespunzătoare anului 2012, întocmite la încheierea exercițiului financiar la data de 31.12.2013, auditate fără rezerve de A., în calitate de auditor financiar independent.

Costurile generate de instituirea taxei pe construcții speciale prevăzută de O.U.G. nr. 102/2013 nu au fost recunoscute și luate în considerare de intimata-pârâtă ANRE la calcularea prețului mediu reglementat al energiei electrice pentru anul 2014.

Intimata-pârâtă ANRE a considerat că respectiva cheltuială nu putea fi luată în considerare și reținută ca un cost justificat în structura prețului reglementat, în condițiile în care suma estimată ca impozit era foarte mare, iar conform aprecierii sale, impozitul nu trebuia raportat la valoarea agregatelor și a instalațiilor din interiorul construcțiilor, fiind necesare efectuarea de demersuri suplimentare pentru stabilirea bazei de calcul la care se aplică procentul de 1,5% prevăzut de art. 296

3

5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, până la data primei scadențe a plății, conform art. 296

3

6, prevăzută pentru luna mai 2014.

Ca atare, cu Adresa nr. x/2014, intimata-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante că recunoașterea costului cu impozitul pe construcții a fost amânată pentru semestrul II 2014, decizia luată în acest sens fiind justificată de necesitatea protejării intereselor consumatorilor casnici care, altfel, ar fi fost obligați, printr-un preț al energiei majorat cu circa 10 RON/MWh, să suporte plata unui cost nejustificat.

La data de 08.05.2014, intimata-reclamantă a solicitat informații de la recurenta-reclamantă pentru fundamentarea sumei aferente impozitului pe construcții pe anul 2014.

Ca răspuns la această solicitare, recurenta-reclamantă a comunicat că valoarea construcțiilor speciale aflate în patrimoniul societății a fost stabilită la data de 31.12.2013 de un evaluator independent autorizat, rezultatele evaluării fiind reflectate în situațiile financiare la 31.12.2013 și supuse aprobării Adunării Generale în ședința din 29.04.2014.

Subsecvent reevaluării efectuate, impozitul pentru construcții speciale determinat de recurenta-reclamantă pentru anul 2014 a fost de 89.383.396 RON, suma datorată cu acest titlu urmând să fie plătită în două tranșe egale, până la data de 25.04.2014, respectiv 25.09.2014, cheltuială recunoscută liniar, pe parcursul întregului an.

A rezultat că, la data de 26.05.2014, a fost achitată de către recurenta-reclamantă prima tranșă a impozitului, în sumă de 44.702.113 RON, fiind încunoștințată în acest sens intimata-pârâtă cu Adresa din 03.06.2014.

Ulterior, la data de 17.06.2014, a avut loc publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului Președintelui ANRE nr. 36/20145 privind modificarea și completarea Metodologiei de stabilire a prețurilor pentru energia electrică livrată de producători pe bază de contracte reglementate și a cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță, aprobată prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 83/2013.

Ca urmare, prin Decizia nr. 1408/18.06.2014 emisă de ANRE a fost modificată pentru viitor - începând cu data de 01.07.2014, Decizia nr. 3906/2013, contestată prin acțiunea în anulare promovată în cauză, în sensul aprobării pentru SNN a prețului de 176,85 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică vândută în orele de zi din anul 2014, respectiv prețul de 108,50 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică vândută în orele de noapte din anul 2014.

Prin adresa de înaintare a deciziei modificatoare, intimata-pârâtă ANRE aducea la cunoștința recurentei-reclamante că noile prețuri ale energiei electrice au fost stabilite prin raportare la costurile generate de instituirea impozitului pe construcții prevăzut de O.U.G. nr. 102/2013, având la bază documentele aferente primei plăți efectuate în luna mai 2014, și anume declarația rectificativă și ordinul de plată, acte transmise la ANRE cu scrisoarea nr. 6401/03.06.2014.

Raportat la starea de fapt mai sus evocată, recurenta-reclamantă S.N. Nuclearelectrica S.A. a formulat precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, menținându-și pretenția de anulare a Deciziei inițiale pentru nerecunoașterea în structura prețului reglementat a costului cu impozitul pe construcții speciale prevăzut de O.U.G. nr. 102/2013 pentru perioada anterioară emiterii Deciziei nr. 1408/18.06.2014, și anume intervalul cuprins între 01.01.2014 și 31.06.2014.

Prin sentința primei instanțe a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante, sub toate petitele formulate.

În analiza efectuată, prima instanță a acordat importanță și a examinat dacă, în speță, raportat la starea de fapt existentă și reglementarea legală incidentă, putea fi reținută o vătămare esențială în drepturile recunoscute de lege reclamantei, care să justifice astfel anularea Deciziei nr. 3906/20.12.2013 și obligarea ANRE la emiterea unei decizii de stabilire a prețului mediu reglementat pentru întreg anul 2014 cu luarea în considerare a costului fix de 102.258.236 RON.

Astfel, o primă observație a fost aceea că, potrivit Metodologiei aprobate prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 83/2014, în vigoare la data de 20.12.2013, respectiv art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 36-40, prețurile medii reglementate pentru energia electrică stabilite nu puteau fi ajustate decât la începutul semestrului II al fiecărui an contractual și numai pentru cazul în care se înregistrau variații semnificative ale prețului mediu de achiziție a combustibilului.

Or, în speță, chestiunea vizând impozitul pe construcții speciale, în raport de care se invocase ajustarea prețului la începutul semestrului II era excedentară Metodologiei de stabilire a prețurilor reglementate, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 3906/2013.

Ca atare, prima instanță a reținut că fiind justificată contestația recurentei-reclamante.

Mai departe, în analiza efectuată, s-a reținut de către instanță că dispozițiile legale de modificare a Codul fiscal cu privire la impozitul pe construcții au fost publicate la data de 15.11.2013 - data de intrare în vigoare fiind 01.01.2014, iar Ordinul nr. 83 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor reglementate, publicat la data de 28.11.2013, nu a avut în vedere situația din speță, aceea în care obligația producătorului de a calcula și declara un impozit nou, cât și scadența obligației de plată respective (rata I) intervin în cursul anului - mai 2014.

S-a reținut că, la data emiterii Deciziei privind aprobarea prețurilor pentru anul 2014, recurenta-reclamantă estimase - în baza prevederilor art. 296

32

-art. 296

36

și față de situațiile sale financiare întocmite la încheierea exercițiului financiar pe anul 2012, că impozitul pe construcții speciale aferent anului 2014, cu scadență în același an, era de 102.258.236 RON.

Intimata-pârâtă a considerat că suma menționată nu putea fi reținută la acel moment ca reprezentând un cost justificat, ridicând aspecte legate de interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt (procentul prevăzut de lege nu ar trebui să se aplice agregatelor și instalațiilor din interiorul construcțiilor), fiind necesară efectuarea unor demersuri suplimentare pentru stabilirea bazei de calcul la care se aplica procentul de 1,5%.

Apreciind asupra tuturor elementelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii Deciziei din 20.12.2013, precum și cele ulterioare emiterii actului administrativ - evaluate sub aspectul prejudiciului cauzat prin emiterea deciziei contestate în cauză, prima instanță a constatat ca fiind neîntemeiată acțiunea în anulare a recurentei-reclamante.

Instanța de fond a reținut că scopul urmărit de autoritatea pârâtă prin amânarea luării în considerare a costului respectiv a fost evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, în condițiile în care valoarea estimată în cauză era ridicată, presupunând o creștere cu peste 10 RON/MWh a prețului reglementat, iar între obiectivele generale la care ANRE contribuie în îndeplinirea atribuțiilor și competențelor sale se regăsește și cel privind protecția consumatorului, prin asigurarea unei piețe concurențiale eficiente, prin sprijinirea clienților vulnerabili.

Sub un alt aspect, s-a reținut că, potrivit art. 296

35

din Codul fiscal, la calculul impozitului pe construcții pe anul 2014, cota legală se aplica "asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior", adică 31.12.2013.

Decizia de stabilire a prețurilor reglementate a fost emisă de ANRE la 20.12.2013, anterior încheierii exercițiului financiar pe anul 2013.

Recurenta-reclamantă a procedat la reevaluarea construcțiilor speciale aflate în patrimoniu, rezultatele reevaluării fiind reflectate în situațiile financiare la 31.12.2013, care au fost supuse aprobării Adunării generale la 29.04.2014.

Ca urmare a acestei acțiuni, s-a modificat baza de calcul, impozitul pentru construcții speciale determinat de recurenta-reclamantă pentru anul 2014 fiind în sumă de 89.383.396 RON.

S-a arătat de către instanță că aceste elemente concrete nu puteau fi evaluate la momentul emiterii Deciziei din 20.12.2013 și, ca atare, nici imputate în mod obiectiv autorității pârâte.

Pe de altă parte, s-a reținut că, la data de 17.06.2014, a intervenit o nouă reglementare, cu incidență în cauză, fiind publicat Ordinul Președintelui ANRE nr. 36, privind modificarea și completarea Ordinului nr. 83/2013.

Prin Ordinul nr. 36 a avut loc modificarea art. 2 alin. (4) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 83/2013, în sensul în care s-a prevăzut că ajustarea prețurilor pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate se realizează nu numai în cazul înregistrării unor variații semnificative ale prețului mediu de achiziție a combustibilului (sau costului apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice) față de cel considerat la stabilirea prețurilor în vigoare, ci și "dacă în cursul anului devin scadente taxe/impozite noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea prețurilor în vigoare."

De asemenea, o altă modificare a vizat art. 11 lit. c) din același ordin, completat cu dispoziția de introducere între cauzele de recalculare a prețurilor reglementate a situației de "nerecunoaștere integrală la stabilirea/ajustarea prețurilor reglementate (…) a sumelor datorate (…), corespunzătoare taxelor/impozitelor instituite prin acte normative".

Tot astfel, dispozițiile din Capitolul IX- "Ajustarea prețurilor pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate" din Ordinul nr. 83/2013 au fost modificate în mod corespunzător.

În raport de conținutul reglementării enunțate, instanța de fond a constatat că au fost create pârghii legale pentru acoperirea în totalitate a costurilor corespunzătoare impozitului respectiv.

S-a arătat însă că modalitatea de aplicare a respectivelor dispoziții legale la situația de fapt nu putea fi analizată în prezenta cauză, ci în cadrul analizei legalității actelor administrative emise sau care urmează a fi emise în aplicarea Ordinului nr. 36/2014.

Prin motivele de recurs formulate, s-au criticat soluția și considerentele primei instanțe, invocându-se contradicția existentă între considerente și dispozitivul sentinței în sensul în care deși se reținuse că a existat o recunoaștere parțială a pretențiilor din partea autorității pârâte, fiind emisă și decizia de recunoaștere a impozitului pe construcții speciale drept cost, cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante a fost respinsă ca neîntemeiată, fără ca instanța să fi dat eficiență măcar în parte dispozițiilor art. 436 alin. (2) din C. proc. civ. și să pronunțe o hotărâre pe măsura recunoașterii.

Tot în legătură cu acest aspect, s-a arătat că fiind în discuție o recunoaștere parțială trebuia să existe o analiză detaliată din partea instanței asupra pretențiilor recurentei-reclamante pentru partea nerecunoscută de ANRE, respectiv pentru perioada cuprinsă între 01.01.2014 - 18.06.2014.

S-a arătat că achiesarea intimatei-pârâte trebuie să își producă efectele procedurale, iar instanța nu putea să cenzureze manifestarea de voință a părții, cu atât mai mult cu cât emiterea Deciziei nr. 1408/2014 reprezenta o recunoaștere implicită a caracterului nelegal al actului administrativ atacat.

Or, în contextul în care prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ limitează dreptul autorității emitente de a revoca un act administrativ nelegal după ce acesta a produs efecte juridice, s-a solicitat să se constate că Decizia nr. 3906/2013 reprezenta un astfel de act administrativ care, dând naștere unei situații juridice, nu mai putea fi desființat prin manifestarea de voință unilaterală a autorității emitente, nici măcar prin procedura hibridă de emitere a unei noi Decizii care să o înlocuiască.

Distinct de cele arătate, nelegalitatea sentinței a fost invocată și pentru contradicția existentă între unele considerente și dispozitiv, făcându-se referire la aprecierile instanței care, după ce a reținut ca fiind justificată contestația, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus, nu confirmă pretinsa nelegalitate a sentinței, neexistând contradicție între considerente și dispozitiv și nici contradicție între considerente, așa cum se susține de către recurenta-reclamantă SN Nuclearelectrica S.A.

Este adevărat că prima instanță a reținut în considerentele sentinței că parte din criticile reclamantei erau justificate însă această constatare nu vine în contradicție cu observațiile și statuările ulterioare și nici cu soluția pronunțată pe fondul cererii de chemare în judecată.

Rezultă din cuprinsul sentinței și din întreaga argumentație a soluției că aprecierile instanței făcute în legătură cu caracterul justificat al unora dintre criticile reclamantei se referă și vizează demersul juridic promovat în cauză, nicidecum nu au avut în vedere și nu se raportează la pretenția concretă formând obiectul cererii de chemare în judecată.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că aprecierile instanței, care a considerat ca fiind justificată contestația reclamantei, au intervenit după ce s-a constatat că motivația refuzului autorității pârâte nu avea acoperire în lege, în sensul în care Metodologia aprobată prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 83/2013, în vigoare la 20.12.2013, nu prevedea decât un singur caz de ajustare a prețului energiei electrice stabilite, altul decât cel referitor la instituirea de taxe/impozite noi, cu scadență de plată în anul de referință și nerecunoscute în prețul reglementat, situația din speță.

Din această perspectivă s-a reținut de către instanță ca fiind justificată contestația reclamantei, aprecierea făcută având legătură cu promovarea contestației în sine, și nu cu reușita demersului, în cuprinsul sentinței, respectând și logica argumentației, motivându-se în continuare de ce cererea în anulare a reclamantei nu era întemeiată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că există o motivație coerentă și unitară a hotărârii judecătorești, fără contradicții între unele considerente ori între considerente și dispozitiv, criticile din recurs fiind neîntemeiate.

Nici faptul că sentința primei instanțe face referire la situația de a fi fost recunoscute o parte din pretenții prin emiterea Deciziei din iunie 2014 nu relevă pretinsa contradicție dintre considerente și dispozitiv.

Înalta Curte constată că partea din considerente evocată în susținerea criticii formulate expune tocmai punctul de vedere al recurentei-reclamante în cadrul precizării de acțiune solicitată subsecvent depunerii în cauză a Deciziei nr. 1408/18.06.2014 emisă de intimata-pârâtă ANRE.

Rezultă și din încheierea de dezbateri de la termenul din 02.09.2014 că recurenta-reclamantă a adus precizări în legătură cu solicitarea sa inițială, privind recunoașterea în modalitatea de calcul a prețului reglementat pentru anul 2014 și a costului generat de impozitul pe construcții speciale, făcându-se mențiune despre faptul că își menține capătul de cerere pentru perioada neacoperită de decizia modificatoare.

În orice caz însă o atare consemnare nu poate fi reținută și interpretată ca un element de dezacord între considerente și dispozitivul sentinței.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond trebuia să pronunțe o hotărâre în măsura recunoașterii parțiale și să procedeze la soluționarea pretențiilor nerecunoscute, respectiv la analizarea dreptului reclamantei de a-i fi recunoscut drept cost impozitul pe clădiri speciale încă de la începutul anului 2014.

Cu referire la aspectul invocat, Înalta Curte arată că emiterea Deciziei nr. 1408/18.06.2014 nu poate fi considerată ca reprezentând o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, în sensul art. 436 alin. (2) din C. proc. civ., rezultând din considerentele sentinței că majorarea prețului inițial stabilit prin Decizia nr. 3906/2013 intervenise după crearea cadrului legal necesar recunoașterii drept cost a cheltuielii cu impozitul pe construcții speciale și numai după achitarea acestuia, în limita plății efectuate.

Pe de altă parte, la judecata în primă instanță au fost examinate pretențiile recurentei-reclamante formulate din perspectiva impozitului pe construcții speciale pentru perioada neacoperită de decizia modificatoare, fiind expuse în considerentele sentinței, de o manieră clară și neechivocă, motivele pentru care s-a dispus respingerea cererii în anulare.

Împrejurarea că prețul reglementat pentru anul 2014, stabilit inițial prin Decizia nr. 3906/2013, a fost mai apoi majorat pentru semestrul II 2014, prin Decizia nr. 1408/2014, nu impune și concluzia că prima decizie era în mod automat ilegală.

Decizia modificatoare a fost emisă după aprobarea Ordinului ANRE nr. 36/2014 prin care a fost completată Metodologia de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, cu un nou caz de ajustare a prețului inițial, și anume atunci când se constată cheltuieli legate de taxe/impozite neincluse în prețul inițial stabilit/ajustat.

Iar, legalitatea actelor administrative emise sau care urmează să fie emise în aplicarea Ordinului Președintelui ANRE nr. 36/2014 nu pot fi pot fi cenzurate în prezenta cauză, având în vedere limitele învestirii instanței, aspect corect reținut și de judecătorului fondului.

Sentința primei instanțe a fost criticată și prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greșita aplicare a legii fiind invocată pentru statuările contradictorii ale instanței, făcute în legătură cu caracterul justificat al contestației și faptul că în cauză nu exista o vătămare esențială în drepturile recunoscute de lege reclamantei.

A fost subliniat raționamentul eronat al instanței cu privire la relația dintre constatarea că există o contestație justificată și prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate.

Dacă contestația se apreciază ca fiind justificată, logic este ca actul administrativ la care se referă respectiva contestație să iasă de vigoare.

Cât privește inexistența unei vătămări esențiale a drepturilor recurentei-reclamante, aspect reținut de prima instanță ca temei de respingere a cererii în anulare, s-a solicitat să se constate că SN Nuclearelectrica S.A. avea calitatea de persoană vătămată, în sensul cerut de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contextul în care învestirea instanței de fond se făcuse pentru anularea unui act administrativ individual, privind situația producătorilor de energie electrică, reclamanta fiind titularul dreptului legitim recunoscut de Decizia atacată în cauză.

S-a arătat că în condițiile în care prin Decizia nr. 3906/20.12.2013 se stabilise un tarif reglementat pentru tot anul 2014, fără a se lua în considerare un cost cert și determinabil, deși impozitul pe construcții speciale urma să fie achitat în cursul aceluiași an, era evident că drepturile recurentei-reclamante au fost prejudiciate prin imposibilitatea de recuperare din tariful reglementat a cheltuielii efectuate tocmai datorită actului administrativ nelegal.

Tot în legătură cu inexistența vătămării, a fost criticată și acea parte a argumentației care justifica respectiva constatare prin faptul că la momentul stabilirii tarifului reglementat - decembrie 2013, nu era stabilită baza de calcul a impozitului pe construcții speciale, valoarea acestora fiind determinată ulterior, prin Raportul de evaluare aprobat în aprilie 2014.

S-a arătat că o asemenea interpretare nu poate fi acceptată în contextul în care Metodologia de stabilire a prețurilor reglementate se bazează în integralitate pe estimări, iar nu pe costuri efectiv încasate.

S-a menționat că raționamentul instanței contrazice întreaga construcție, procedură și metodologie în baza căreia ANRE aprobă tariful reglementat pentru anul următor. Toate costurile pe care producătorii de energie electrică le prezintă pentru stabilirea tarifului reglementat reprezintă estimări.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că argumentul utilizat de instanță, referitor la inexistența normelor metodologice pentru determinarea impozitului pe construcții speciale nu justifica refuzul ANRE de recunoaștere a acestui tip de cheltuială în stabilirea prețului reglementat.

Înalta Curte constată însă că nici aceste critici nu sunt fondate.

Recurenta-reclamantă nu a prezentat argumente solide la ceea ce s-a reținut și statuat prin hotărârea primei instanțe, iar susținerile formulate în recurs nu înlătură raționamentul instanței și nici observațiile impuse de interpretarea normelor legale aplicabile speței.

Și în aprecierea Înaltei Curți, elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 3906/20.12.2013, cât și cele ulterioare emiterii actului administrativ, arată că nu se poate reține în cauză pretinsa conduită abuzivă din partea autorității pârâte prin faptul nerecunoașterii imediate în prețul reglementat al energiei electrice pentru anul 2014 a costului cu impozitul pe construcții prevăzut de O.U.G. nr. 102/2013.

Astfel, așa cum bine s-a reținut de prima instanță, rațiunea pentru care nu au fost luate în considerare costurile generate de instituirea taxei pe construcții speciale prevăzută de O.U.G. nr. 102/2013 a fost impactul major asupra prețului mediu de producere a energiei electrice (peste 10 RON/MWh, conform valorii estimate de producător), în contextul în care pe de o parte, recurenta-reclamantă estimase o valoare ridicată a bazei de calcul a impozitului, prin raportare la situații financiare aferente anului 2012, ulterior fiind reevaluate construcțiile la o valoare mai mică decât cea inițială, iar, pe de altă parte, nu erau adoptate normele metodologice de punere în aplicare a dispozițiilor referitoare la impozitul pe construcții speciale, fiind necesare lămuriri suplimentare privind modalitatea de recunoaștere de către ANRE în prețurile reglementate a acestui tip de cheltuială.

Se constată, așadar, că a existat o motivație serioasă pentru amânarea luării în considerare a costului cu impozitul pe construcții la data emiterii Deciziei din 20.12.2013, neimputabilă practic nici recurentei-reclamante și nici autorității pârâte.

În mod obiectiv, recurenta-reclamantă nu putea prezenta în cadrul procedurii declanșate înainte de 31.12.2013 o evaluare a construcțiilor existente în patrimoniul său tot la data de 31.12.2013, așa cum prevedea art. 296

3

5 din Codul fiscal pentru calculul impozitului pe construcții pe anul 2014.

Însă, potrivit textului de lege enunțat, la calculul impozitului pe construcții pe anul 2014, cota legală se aplica "asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior", adică 31.12.2013.

Iar, decizia de stabilire a prețurilor reglementate a fost emisă de ANRE la 20.12.2013, anterior încheierii exercițiului financiar pe anul 2013.

Pe de altă parte, nu poate fi reproșat autorității pârâte faptul de a nu fi fost adoptate normele metodologice de aplicare a dispozițiilor nou introduse în Codul fiscal până la data stabilirii prețurilor reglementate.

Înalta Curte nu poate accepta susținerea recurentei-reclamante, conform căreia ANRE avea obligația să introducă în calcul prețului reglementat estimarea avansată în legătură costul generat de impozitul pe construcții speciale.

Este adevărat că prețul reglementat se stabilește pe o estimare a costurilor necesare desfășurării respectivei activități, însă, respectiva estimare/anticipare pornește, se bazează pe costuri efectiv încercate în anul anterior.

Or, în speță, costul solicitat era corespunzător unei cheltuieli nou prevăzute, iar reglementarea legală existentă nu acoperea pe deplin situația specifică din cauză.

Având în vedere și importanța consecințelor produse asupra populației printr-un preț reglementat al energiei electrice supradimensionat față de costurile efectiv suportate, Înalta Curte constată ca fiind justificată prudența și diligența manifestate de ANRE atunci când a decis să amâne luarea în calcul a costului invocat de SNN și să întreprindă în paralel demersurile necesare pentru completarea legislației derivate cu norme care să permită rezolvarea unor situații de felul celei în discuție.

Într-adevăr, prin Ordinul Președintelui ANRDE nr. 36/2014, privind modificarea și completarea Ordinului nr. 83/2013, s-a prevăzut că ajustarea prețurilor pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate se face și dacă în cursul anului devin scadente taxe/impozite noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea prețurilor în vigoare.

Din această perspectivă, prima instanță a constatat că au fost create pârghii legale pentru acoperirea în totalitate a costurilor corespunzătoare impozitului respectiv.

În aceste coordonate trebuie înțeleasă concluzia judecătorului primei instanțe, care a apreciat că, în contextul circumstanțelor particulare ale cauzei, nu se putea reține o vătămare esențială a drepturilor recunoscute de lege reclamantei, care să justifice anularea Deciziei nr. 3906/20.12.2013.

În fine, prin intermediul cererii de recurs a fost invocat și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei.

S-a susținut că instanța de fond a făcut aprecieri eronate atunci când a reținut că scopul urmărit de ANRE prin amânarea luării în considerare a costului aferent impozitului pe construcții speciale a fost evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, unul din obiectivele ANRE fiind protecția consumatorului, prin sprijinirea clienților vulnerabili.

Sub acest aspect, s-a arătat că Legea nr. 123/2012 definește noțiunea de "client vulnerabil" și prevede măsuri specifice de protecție a acestei categorii de clienți casnici, fiind aprobat și un regulament în acest sens - Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, aprobat prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 64/2014.

Prin urmare, s-a arătat că nu există legătură între procedura de aprobare a tarifului reglementat și protecția clienților vulnerabili, fiind vorba de chestiuni diferite, prevăzute prin dispoziții legale și regulamentare distincte.

Critica nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că aprecierile instanței de fond în legătură cu scopul urmărit de ANRE la emiterea Deciziei nr. 3906/2013 nu afectează valabilitatea sentinței, neputându-se reține că hotărârea se întemeiază pe motive străine de natura pricinii.

Partea criticată din considerentele sentinței se referă și cuprinde textul relevant din O.U.G. nr. 33/2007, și anume art. 8 lit. g) - care prevede protecția consumatorului ca fiind unul din obiectivele generale ale ANRE în sectorul energiei electrice și gazelor naturale, acest obiectiv, ce vizează protecția consumatorului, realizându-se prin mai multe modalități, respectiv (i) prin asigurarea unei piețe concurențiale eficiente, (ii) prin sprijinirea clienților vulnerabili, (iii) prin impunerea unor standarde de calitate a serviciilor publice din sectorul energiei electrice și gazelor naturale, (iv) prin facilitarea accesului clienților finali la datele proprii de consum necesare în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică sau gaze naturale, precum și (v) prin informarea cât mai corectă și completă a consumatorilor.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța a făcut o apreciere eronată atunci când a considerat că scopul urmărit de autoritatea pârâtă prin amânarea luării în considerare a costului cu impozitul pe construcții a fost evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, protecția consumatorului constituind unul din obiectivele generale ale ANRE în sectorul energiei electrice și gazelor naturale, la care contribuie în îndeplinirea atribuțiilor și competențelor sale legale.

În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză, constatând legalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Națională NUCLEARELECTRICA S.A. împotriva sentinței civile nr. 2723 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2018.