ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6382/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013, reclamantul Fondul Proprietatea, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, constatarea ilegalității ajutorului de stat acordat prin art. 5 alin. (2) și (4) și art. 7 din Metodologia de stabilire a prețurilor pentru energia electrică vândută de producăto0,ri pe bază de contracte reglementate și a cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013; anularea art. 5 alin. (2) și (4) și art. (7) din Metodologie pentru încălcarea obligației de notificare a măsurii de ajutor de stat către Comisia Europeană; anularea art. 5 alin. (1), (2) și (4), art. 7, art. 10, art. 11 lit. d), art. 12 alin. (1) - (3), art. 21, art. 24 și art. 25 alin. (2) din Metodologie pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 4219 din 28.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul FONDUL PROPRIETATEA și cererea conexă formulată de către reclamanta SPEEH - HIDROELECTRICA S.A., ambele în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiate.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A.. (SPEEH - HIDROELECTRICA S.A.), criticând hotărârea atacată ca nelegală, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

l. Hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a procedat la o analiză riguroasă a cauzei, limitându-se la preluarea susținerilor ANRE prezentate în întâmpinare, fiind încălcate prevederile art. 425 C. proc. civ. și cerințele de exigență stabilite de jurisprudența comunitară și cea a instanței supreme (cauza Albina/României, Van der Hurk/Olanda, respectiv, Decizia nr. 1926/1991.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor Metodologiei, a principiului proporționalității și a principiului de recuperare integrală a costurilor justificate și de obținere a unei marje rezonabile de profit, au fost nesocotite prevederile art. 76 alin. (1) și art. 79 alin. (4) din Legea energiei deoarece:

(a) pe de o parte, costurile justificate ale Hidroelectrica (prevăzute în propunerea de prețuri și în documentația de fundamentare stabilite de aceasta și comunicate ANRE) nu au fost recunoscute în tot de către ANRE.

(b) pe de altă parte, orice fel de marjă de profit pentru Hidroelectrica este exclusă, atâta timp cât nici măcar costurile nu sunt acoperite de către aceasta din prețul de vânzare a energiei electrice impus de autoritatea de reglementare.

De asemenea, prin eliminarea oricărei marje de profit, a fost încălcat și principiul așteptării legitime, deoarece Hidroelectrica, încrezându-se în prevederile art. 76 alin. (1) din Legea energiei, avea așteptări rezonabile că va obține un profit rezonabil din vânzarea de energie pe piața reglementată.

În raport de prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție și statuările doctrinei referitoare la principiul proporționalității,restrângerea unor drepturi - așa cum este și stabilirea pe cale administrativa a prețurilor pe o piață reglementată - trebuie să fie deci proporțională atât cu cauzele care au generat-o, cât și cu efectele urmărite (a se vedea și art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009)

ANRE și-a propus prin art. 5 alin. (2) din Metodologie, să acopere cantitățile anuale reglementate doar de la "producătorii care dețin/exploatează comercial unități/grupuri nuclearelectrice și/sau hidroenergetice dispecerizabile", acești producători fiind, de fapt doar Nuclearelectrica si Hidroelectrica.

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 17 alin. (3) din Metodologie, raportate la cele ale art. 21, se observă, pe lângă faptul că nu există nici o fundamentare pentru stabilirea procentelor de 40%, respectiv 50% din producția dispecerizabilă a celor doi producători (Hidroelectrica și Nuclearelectrica); că alin. (2) al art. 7 din Metodologie reprezintă o restrângere și o perturbare gravă a concurenței în raport cu alți producători care activează pe piață și care nu sunt obligați de către ANRE să vândă energie sub costurile de producție sau la un preț mult diferit de cel din piața concurențială.

Societatea înregistrează pierderi și/sau venituri nerealizate, constând în diferența dintre cele doua prețuri, raportat la cantitatea de energie indisponibilizata, care poate atinge un maximum celui stabilit conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Metodologie.

Aplicarea acestei noi Metodologii crează obligația potențială pentru Hidroelectrica S.A. de a furniza cantități mult mai mari pe piața reglementată decât cantitatea livrată în anii anteriori și, de asemenea, un regim discriminatoriu nejustificat, disproporționat între producătorii care dețin/exploatează comercial unități/grupuri nuclear electrice și/sau hidroelectrice dispecerizabile și ceilalți producători, ceea ce conduce la existenta unui ajutor de stat pentru ceilalți producători de energie electrica.

- Obligațiile impuse prin aceasta metodolgie nu reprezintă o măsură justificată și proporțională, iar Metodologia nu are niciun fundament legal și economic;

- Metodologia nu reglementează criterii pentru justificarea nivelului profitului indicat în cuprinsul acesteia (4%) și nici modul de calcul avut în vedere de ANRE pentru a stabili că acesta este un profit rezonabil;

- Metodologia nu stabilește o procedura de recuperare a veniturilor amânate, în conformitate cu prevederile legale emise în acest sens;

- Metodologia nu justifică impunerea unor obligații restrictiv mai oneroase în sarcina producătorilor care dețin/exploatează comercial unități/grupuri nuclear electrice și/sau hidroelectrice dispecerizabile cu privire la nivelul cantității anuale de energie livrate pe piața reglementata;

- In lipsa unor criterii legale de stabilire a costurilor justificate care să confere un grad de securitate/certitudine economică și juridică producătorilor, în aplicarea Metodologiei, ANRE își poate schimba comportamentul în ceea ce privește stabilirea și/sau acceptarea costurilor raportate de producători.

Totodată, în timp ce pentru producătorii de energie sunt prevăzute sancțiuni în cazul nerespectării termenelor fixate prin Metodologie, pentru ANRE nu există nici un fel de sancțiune, existând riscul major al nerespectării lor de către .

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâta ANRE a invocat excepția tardivității promovării recursului, însă prin încheierea de ședință din 12 iunie 2020 aceasta a fost respinsă; iar în ceea ce privește recursul formulat în cauză, s-a solicitat respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:

In primul rând, recurenta a promovat recursul în mod formal, fără a menționa care sunt dispozițiile legale încălcate fiind aduse critici relative la o presupusă nemotivare a sentinței sau o incompletă motivare, fără a fi arătate în concret aplicări eronate ale legii.

Raportat la criticile recurentei privind încălcarea principiului proporționalității a arătat că deși critica recurentei vizează încălcarea unui principiu consacrat de dreptul european, care se raportează la interesul public, în cauză este vizat interesul privat al unui operator. Modificările aduse Metodologiei prin Ordinul contestat au avut în vedere prevederile art. 76 și 79 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, nefiind indicată vreo dispoziție legală încălcată prin emiterea ordinului.

Contrar celor afirmate de recurentă, prețul reglementat stabilit de ANRE nu este stabilit în mod arbitrar ci, se ia în calcul atât costul justificat al activității de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei electrice. cheltuielile pentru dezvoltare si protecția mediului precum și. o cotă rezonabilă de profit.

Recurenta nu a demonstrat în ce constă nelegalitatea acestui Ordin, în contextul în care Legea nr. 123/2012 instituie prevederi legate de existența unei piețe reglementate care, prin natura lor, conduc la intervenții administrative în desfășurarea normală a mecanismelor de piață prin care energia electrică este licitată în mod competitiv și transparent.

Aceste intervenții pot fi exercitate de ANRE, care are dreptul să impună obligații de serviciu public producătorilor și furnizorilor de ultimă instanță pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a clienților care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, respectiv să stabilească prețurile și cantitățile din contractele reglementate încheiate între producători și furnizorii de ultimă instanță, iar aceștia trebuie să-și desfășoare activitățile cu respectarea obligațiilor impuse de ANRE.

Prin cererea înregistrată la dosar, la data de 12.06.2020, intimatul-reclamant Fondul Proprietatea a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a răspunde la următoarea întrebare preliminară referitoare la interpretarea art. 3 alin. (2) din Directiva nr. 2009/72 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE:

"Adoptarea de către statul român - prin autoritatea de reglementare în domeniul energiei - a unui act cu putere de lege care impune producătorilor de energie electrică obligații de serviciu public, în mod diferențiat după o ordine de prioritate stabilită după tipul de producător (tehnologia-resursa naturală - de producere a energiei electrice) și care, astfel, obligă doi producători de energie hidro și nucleară să execute cu prioritate și în cantități semnificative obligații de serviciu public constând în vânzarea de energie la prețuri reglementate este contrară art. 3 alin. (2) din Directiva nr. 2009/72/CE, conform căruia obligațiile de serviciu public trebuie să fie nediscriminatorii și să garanteze întreprinderilor de energie electrică acces egal la consumatorii naționali?".

Prin încheierea din 2 octombrie 2020 s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de intimatul-reclamant Fondul Proprietatea ca inadmisibilă.

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2020.

III. Soluția instanței de recurs

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul Fondul Proprietatea, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, constatarea ilegalității ajutorului de stat acordat prin art. 5 alin. (2) și (4) și art. 7 din Metodologia de stabilire a prețurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate și a cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, anularea art. 5 alin. (2) și (4) și art. (7) din Metodologie pentru încălcarea obligației de notificare a măsurii de ajutor de stat către Comisia Europeană; anularea art. 5 alin. (1), (2) și (4), art. 7, art. 10, art. 11 lit. d), art. 12 alin. (1) - (3), art. 21, art. 24 și art. 25 alin. (2) din Metodologie pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice.

La data de 12.02.2014, reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca instanța să aibă în vedere, în completarea argumentelor dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată pentru susținerea nulității Ordinului 83/2013, și alte motive referitoare la caracterul discriminatoriu al măsurilor dispuse prin acest act administrativ, anexând: Raportul ANRE privind prețurile și cantitățile de energie electrică din contractele reglementate aferente anului 2014; Decizia nr. 3905/20.12.2013 a președintelui ANRE.

Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 reclamanta, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A a solicitat în contradictoriu cu AUTORITATEA NAȚIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI-ANRE anularea Ordinului Președintelui ANRE nr. 83/2013 privind aprobarea Metodologiei de Stabilire a preturilor pentru energia electrica vanduta de producători pe baza de contracte reglementate si a cantitatilor de energie electrica din contractele reglementate incheiate de producători cu furnizorii de ultima instanța, susținând în esență că acesta incalca in mod flagrant principii si norme legale imperative, fiind de natura sa prejudicieze major interesele acesteia, astfel cum arată pe larg in cuprinsul plângerii, atașând ordinul contestat.

Prin încheierea din data de 24.05.2014 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din data de 27.05.2014 dispusă în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, invocate în dosarul nr. x/2014, conexat, constatând că din dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 legiuitorul a intenționat să excepteze această categorie de acte administrative de la procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind obligatorie procedura administrativă prealabilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin Ordinul nr. 83 din 20 noiembrie 2013, emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 732 din 28 noiembrie 2013, s-a aprobat Metodologia de stabilire a prețurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate și a cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță, prevăzută în anexă, parte integrantă din ordin.

Actul administrativ supus controlului jurisdicțional de legalitate a fost emis, după cum rezultă din preambulul său, având în vedere prevederile art. 16 și ale art. 22 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c) și alin. (4) din Legea nr. 123/2012, ale art. 14 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, precum și ale art. 27 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din H.G. nr. 1.215/2009 și în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) și e) din O.U.G. nr. 33/2007.

De asemene, Curtea reține că Ordinul ANRE nr. 83/2013 este un act administrativ cu caracter normativ, emis în organizarea executării legii, respectiv art. 22 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 123/2012, care prevede competența pârâtei, ca autoritate publică de reglementare de a aproba și publica tarifele aplicate de furnizorii de ultimă instanță de energie electrică clienților prevăzuți la art. 55 alin. (1) până la eliminarea tarifelor reglementate conform alin. (1), ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007.

Ordinul care are ca obiect de reglementare metodologia de stabilire a prețurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate și a cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță și se adresează, tuturor producătorilor de energie electrică, operatorilor de distribuție, furnizorilor de ultimă instanță și Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.

Reclamantele s-au adresat instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București, considerându-se vătămate în drepturile și intereselor lor legitime, în calitatea lor de producători de energie electrică, participanți pe piața reglementată a energiei electrice, invocând nelegalitatea anumite dispoziții din metodologie dar și în ansamblul său, precum și neconformitatea cu art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice.

Reclamanta Fondul Proprietatea, în calitate de acționar al unor producători de energie electrică pe piața reglementată (C.E. Oltenia, C.E. Hunedoara, S.C. Hidroelectrica S.A. și S.N. Nuclearelectrica S.A.), a solicitat constatarea ilegalității ajutorului de stat acordat prin art. 5 alin. (2) și (4) și art. 7 din Metodologie, arătând că se instituie o măsură de ajutor de stat în înțelesul art. 107 și 108 din TFUE, care nu a fost notificată Comisiei și nici nu face parte dintr-o schemă de sprijin și că încalcă art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind piața internă a energiei electrice.

Metodologia elaborată de ANRE, respectă principiul legalității, atât din perspectiva competenței de reglementare, cât și din punct de vedere al oportunității intervenției autorității de reglementare, conform Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, coroborat cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, cantitățile de energie electrică aferente co ntractelor reglementate se diminuează continuu (începând cu anul 2014, consumul aferent clienților non-casnici care nu au uzat de eligibilitate este integral asigurat din piața concurențială, iar pentru consumul clienților casnici care nu au uzat de eligibilitate procentul asigurat din piața concurențială se majorează semestrial, cu câte 10 %), ajungând zero la 1 ianuarie 2018, iar stabilirea, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, a obligațiilor în sarcina anumitor producători de vânzare energie electrică pe bază, de contracte reglementate, se face exclusiv pe perioada Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, respectiv până la data de 31 decembrie 2017 (art. 2, alin. (2) și art. 5, alin. (1) din Metodologie).

În ceea ce privește împrejurarea că în realitate ar fi un ajutor de stat "deghizat", întrucît favorizează anumiți producători și este de natură să stabilească indirect prețul energiei pe piața concurențială, distorsionând practic concurența, Curtea nu poate reține o asemenea situație.

Este adevărat că, în calitate de autoritate de reglementare pe piața energiei electrice, pârâta are obligația să aibă în vedere atât indicatorii de nivel al consumului și al prețului energiei, la consumatorii casnici, pe piața reglementată și poate interveni în vederea reglajului acestor indicatori, tocmai pentru a se respecta Memorandum-ul și Calendarul estimat, în scopul de a menține un preț rezonabil și nu a expune acești consumatori unor riscuri generate de creșterea rapidă a prețului energiei.

Însă, prin modul de reglementare a Metodologiei nu se identifică elementele unui ajutor de stat, astfel cum susține reclamanta, întrucât ordinul nu se referă la un anumit producător sau la un grup de producători, selectați după criteriul regiunii sau naturii resurselor, ci la toți participanții pe piața energiei, pârâta susținând că pe piața de energie electrică există mai mult de 40 de producători de energie, neexistând vreo dovadă potrivit căreia ceilalți producători, cu excepția celor vizați în acțiunea ar fi invocat acest aspect s-au ar fi contestat ordinul.

Faptul că doi producători, Hidroelectrica și Nuclearelectrica sunt întreprinderi care au având ca acționar Statul Român prin Ministerul Economiei, nu însemnă că suntem în prezența unei finanțări din surse publice, întrucât metodologia se aplică tuturor participanților pe piața energiei, iar reclamanta, iar consecința faptului că acționariatul majoritar este de stat este în mod natural un venit de aceea natură și cheltuili din fonduri de stat. Însă, deși, chiar reclamanta susține că noțiunea de finanțare din surse publice nu se limitează la transferul unor sume de bani de la bugetul de stat către beneficiarul ajutorului de stat, recunoscând implicit că nu s-a realizat fizic o finanțare a societăților respective, ci există varianta măsurilor luate de stat în exercitarea funcției sale publice în urma căreia beneficiarul obține venituri la care nu ar fi avut acces pe o piața concurențială.

În speță, reclamanta nu a făcut dovada că scopul urmărit prin Metodologie a fost acesta, împrejurarea că S.C. Hidroelectrica S.A. și S.N. Nuclearelectrica S.A. nu au reușit să vândă pe piața liberă energia nici măcar la prețul stabilit de ANRE pe piața reglementată, după cum s-a constatat și în Raportul de expertiză, nu a fost cauzat de prețurile stabilite de ANRE pe piața reglementată, ci a fost un efect al modului de reacție a pieței, iar faptul că ceilalți participanți au înregistrat câștiguri corelative nu poate fi considerat un ajutor de stat pentru aceștia, întrucât scopul reglementării din Metodologie a fost respecta Memorandum-ul și Calendarul estimat, în scopul de a menține un preț rezonabil și nu a expune acești consumatori unor riscuri generate de creșterea rapidă a prețului energiei. Experiza a constatat că nu există nicio legătură între ordinea de prioritate, valoarea maximă de 50% și măsurile pe care statul român trebuie să le adopte potrivit calendarului, însă concluzia expertului nu este fundamentată și nu este susținută nici ca urmare a obiecțiunilor formulate.

Pârâta a depus la dosarul cauzei o analiză comparativă, privind prognoza evoluției principalilior indicatori, pe anuii 2014-2016, în ceea ce privește reducerea cotelor de producție, efectele pe care le-ar fi generat prețul energiei la clienții casnici, din care a rezultat că dacă s-ar fi achiziționat energie electrică de la principalii producători termo cu unități dispecerabile (în aceeași cotă din consumul total facturat la tarife reglementate ca și energia produsă din surse hidro și nucleare) ar fi rezultat, în cel mai bun caz, o creștere cu 56% a prețului mediu de achiziție, respectiv o creștere a prețului mediu al energiei la clienții casnici cu 18%.

Referitor la situația vânzărilor pe piața regelemnată, stabilirea prețurilor din contractele reglementate se face pe baza costurilor de producție considerate justificate din punct de vedere economic, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 123/2012), ceea ce înseamnă că, în situația în care toată energia livrată ar fi vândută la prețul reglementat, producătorul trebuie să înregistreze profit în condițiile unui management eficient.

Curtea a achiesat la susținerile pârâtei că, în cazul producătorilor S.C. Hidroelectrica S.A. și S.N. Nuclearelectrica S.A., este garantat un disponibil semnificativ de energie pentru a fi tranzacționat pe piața concurențială, la prețul marginal al energiei termo, deci cu o marjă importantă de profit, conform art. 7 alin. (1) din Metodologie, prețul reglementat se aplică la cel mult 50 %, respectiv 40 % din cantitatea de energie electrică prognozată a fi livrată).

Din datele transmise de S.C. Hidroelectrica S.A. și S.N. Nuclearelectrica S.A. la sfârșitul anului 2013, pentru stabilirea prețurilor și cantităților de energie electrică din contractele reglementate aferente anului 2014, rezultă că profitul estimat pentru anul 2013 din vânzarea energiei electrice (pe piața concurențială și pe contracte reglementate) este de: peste 15 % din costurile totale înregistrate, în cazul S.C. Hidroelectrica S.A., în costurile totale fiind incluse și costurile suplimentare aferente pierderilor din anul 2012; cca. 9 % din costurile totale înregistrate, în cazul S.N. Nuclearelectrica S.A.

Din aceleași date rezultă că costul specific de producere a energiei electrice livrate în anul 2013 a fost cca. 117,5 RON/MWh în cazul S.C. Hidroelectrica S.A. (fără a lua în considerare costurile suplimentare aferente pierderilor din anul 2012), respectiv cca. 140 RON/MWh în cazul S.N. Nuclearelectrica S.A., ambele valori fiind sub valoarea prețului reglementat stabilit de ANRE (125 RON/MWh pentru S.C. Hidroelectrica S.A. și 142 RON/MWh pentru S.N. Nuclearelectrica S.A.), prin urmare, în anul 2013 prețul reglementat a generat și o marjă de profit.

Prețurile medii din contractele reglementate aprobate de ANRE pentru anul 2014, față de cele aprobate pentru anul 2013 (stabilite fără a lua în considerare corecțiile aferente anului 2012), sunt cu 2,7 % mai mari în cazul S.N. Nuclearelectrica S.A. (145,88 RON/MWh față de 142 RON/MWh) și respectiv cu 11,1 % mai mari în cazul S.C. Hidroelectrica S.A. (115,20 RON/MWh față de 103,62 RON/MWh).

Prin urmare, pârâta a dovedit că nu este îndeplinită nici condiția finanțării din surse publice și a avantajelor economice create beneficiarilor pentru acordarea ajutorului de stat, reclamanta în calitate de acționar al S.C. Hidroelectrica S.A. și S.N. Nuclearelectrica S.A..

În fine, mai susține reclamanta că, dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2), art. 7, art. 10, art. 11 lit. d), art. 12 alin. (1) - (3) art. 21 și art. 25 alin. (2) din Metodologie încalcă art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009; însă, Directiva nr. 72/2009 a fost transpusă prin Legea nr. 123/2012, iar potrivit art. 22 alin. (1) și (2) lit. c), coroborate cu prevederile art. 75 lit. h) și art. 76 alin. (1) și (3), pe piața reglementată, autoritatea competentă are dreptul să aprobe și să publice prețurile și cantitățile din contractele încheiate între producători și furnizorii clienților prevăzuți la art. 55 alin. (1).

Prin urmare, ANRE, în calitate de autoritate de reglementare, a intervenit pe piața reglementată prin Metodologia constatată, în virtutea competențelor legale, adoptând măsurile contestate, justificat, după cum rezultă din actele care au fundamentat emiterea acestuia, nedepășind marja de apreciere, iar măsura este adecvată și necesară scopului urmărit, astfel după cum s-a reținut mai sus, acela de a stabili reglementările raportat la interesele consumatorilor casnici, de a menține un preț rezonabil și nu a expune acești consumatori unor riscuri generate de creșterea rapidă a prețului energiei și a-i proteja de practicile neconforme, abuzive, monopoliste ale operatorilor economici, corespunzător cu garantarea unei cote rezonabile de profit pe piața reglementată.

În ceea ce privește cererea conexă formulată reclamanta HIDROELECTRICA S.A., s-a reținut că, considerentele instanței referitoare la legalitatea reglementării, justificarea măsurilor, după cum rezultă din actele care au fundamentat emiterea acestuia, păstrarea marjei de apreciere, caracterul adecvat și necesar scopului urmărit, sunt valabile și în ceea ce privește contestația acestei reclamantei.

În ceea ce privește tratamentul discriminatoriu al Metodologiei producătorilor de energie din surse hidro sau nuclear, care impune obligații excesiv de oneroase, de natură a afecta grav veniturile și stabilitatea economică a acestor producători, astfel cum s-a reținut, ordinul nu se referă la un anumit producător sau la un grup de producători, selectați după criteriul regiunii sau naturii resurselor, ci la toți participanții pe piața energiei, pârâta susținând că pe piața de energie electrică există mai mult de 40 de producători de energie, neexistând vreo dovadă potrivit căreia ceilalți producători, cu excepția celor vizați în acțiunea ar fi invocat acest aspect s-au ar fi contestat ordinul.

Pe de altă parte, în baza acestei Metodologii a cărei anulare parțială se solicită, ANRE a emis începând cu anul 2014, Decizii prin care s-a stabilit prețul pentru Hidroelectrica și Nuclearelectrica, decizii din analiza cărora reiese fără echivoc faptul că în primul rând, niciodată nu s-a stabilit în sarcina Hidroelectrica și Nuclearelectrica de a furniza pe piața reglementată cantitatea maximă trecută în metodologie de 50% și 40%, pe de altă parte, iar, așa cum s-a constatat mai sus, reclamanta a realizat profit pe piața reglementată. Prin urmare Metodologia nu impune obligații excesiv de oneroase, de natură a afecta grav veniturile și stabilitatea economică a reclamantei.

Deși s-a arătat că Metodologia nu stabilește elementele esențiale care să confere obiectivitate, legitimitate, certitudine, securitate juridică și un caracter proporțional măsurilor legale impuse, astfel cum s-a reținut, Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, este emisă în temeiul prevederilor art. 16 și art. 22 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c) și alin. (4) din Legea nr. 123/2012 precum și ale Memorandumului de Înțelegere semnat de Guvernul României cu Comisia Europeană în data de 13 martie 2012, prin care a fost aprobat Calendarul de eliminare treptată a tarifelor reglementate la consumatorii finali de energie electrică.

Totodată, potrivit Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, coroborat cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, cantitățile de energie electrică aferente contractelor reglementate se diminuează continuu (începând cu anul 2014, consumul aferent clienților non-casnici care nu au uzat de eligibilitate este integral asigurat din piața concurențială, iar pentru consumul clienților casnici care nu au uzat de eligibilitate procentul asigurat din piața concurențială se majorează semestrial, cu câte 10 %), ajungând zero la 1 ianuarie 2018.

Stabilirea, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, a obligațiilor unor anumiți producători de vânzare a energiei electrice pe bază de contracte reglementate se face numai pe perioada Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, respectiv până la data de 31 decembrie 2017 (art. 2, alin. (2) și art. 5, alin. (1) din Metodologie).

Prevederile art. 5, alin. (2) și art. 7, alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013 au în vedere alocarea cu prioritate pentru contractele reglementate a unor cantități de energie electrică cu costuri de producere mici, în limita unui procent maximal din prognoza de producție, pentru acoperirea necesarului de consum cu trend continuu descrescător stabilit conform prevederilor art. 5, alin. (3), respectiv art. 23 alin. (2) din Metodologie (cu luarea în considerare a procentelor de achiziție din piața concurențială corespunzătoare fiecărei etape din Calendarul de eliminare a tarifelor reglementate, pentru fiecare categorie de clienți finali).

Astfel, din actele care au fundamentat emiterea Ordinului contestat, rezultă că, începând cu 1.01.2014, beneficiarii finali ai contractelor reglementate sunt exclusiv clienții casnici (populația). Aceste contracte sunt menținute până la sfârșitul anului 2017 tocmai pentru a ușura procesul de tranziție și a contracara posibilele efecte negative resimțite de clienții casnici ca urmare a procesului de dereglementare, în conformitate cu prevederile art. 22, alin. (8) din Legea nr. 123/2012.

Prin urmare, acesta este motivul pentru care Metodologia fixează procentele maximale din cantitatea de energie hidro și nucleară prognozată a fi livrată, care pot fi impuse de ANRE ca obligații de vânzare pe contracte reglementate, tocmai pentru ca respectivii producători să-și poată determina, în timp util, volumul minim de energie care este disponibil pentru tranzacționare pe piața concurențială și să beneficieze de marja substanțială de profit corespunzătoare acestor tranzacții (efectuate în majoritatea intervalelor orare la prețul marginal al energiei termo).

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - Înalta Curte reține următoarele:

Relativ la motivul de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se impun următoarele precizări:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiții, este de observat că, hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt și textele de lege incidente în cauză, reprezentând, așadar, o motivare în fapt și în drept a sentinței, instanța de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul" (I. Leș, Noul C. proc. civ., vol. I, 2011, p. 548).

Și, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Or, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la criticile de nelegalitate ale recurentei se impun următoarele precizări:

S-a susținut încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) și ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 întrucât costurile justificative ale Hidroelectrica nu au fost recunoscute, în tot, de către ANRE, fiind, totodată, exclusă orice marjă de profit pentru acest operator.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) teza I din Lege, este de remarcat că analiza instanței de recurs va avea în vedere principiul legalității, la care s-a raportat și instanța de fond, astfel că nu poate fi contestată aptitudinea conferită de legiuitor ANRE de a elabora metodologia, în condițiile în care textul legal precitat prevede că în cadrul metodologiilor de reglementare "Prețurile și tarifele reglementate pentru activitățile de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei electrice și a energiei termice produse în centrale de cogenerare, precum și pentru activitatea prestată de operatorul pieței de energie electrică se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate și publicate de autoritatea competentă.".

Pe de altă parte, dispozițiile art. 76 alin. (1) teza II din Lege prevăd obligația autorității competente (în speță, pârâta) ca la calculul prețurilor și tarifelor reglementate să aibă în vedere costurile justificate ale activităților respective, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit.

Deși s-a susținut și faptul că o parte a costurilor justificate de Hidroelectrica au fost nesocotite de ANRE la stabilirea metodologiei, acest aspect este nerelevant în condițiile în care conduita pârâtei este circumscrisă noțiunii de oportunitate, derivată din "capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut." (C.A. București, s. a VIII-a cont. adm. fisc., sentința nr. 2139 din 3 iulie 2014, definitivă prin decizia ICCJ, s. cont. adm. fisc., nr. 2343 din septembrie 2016).

În același sens, relativ la dreptul de opțiune al autorității publice s-a pronunțat și instanța supremă, statuând că "norma permisivă, în dreptul administrativ, exprimă puterea discreționară dată autorității de a acționa sau nu, libertatea de apreciere de a acționa într-un sens sau altul…" (ICCJ, s. cont. adm. fisc., dec. nr. 3359 din 30 mai 2005).

Așa fiind, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că prin emiterea actului examinat nu s-au depășit limitele prevăzute de lege, pentru a se intra în sfera excesului de putere, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză este vorba despre activitatea pârâtei materializată în emiterea unui ordin în vederea executării legii, fără însă a o modifica sau completa.

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin emiterea ordinului atacat, a dispozițiilor art. 79 alin. (4) din Lege, respectiv a principiilor ce stau la baza stabilirii prețurilor și tarifelor reglementate pentru activitățile desfășurate în sectorul energiei electrice, Înalta Curte reține va aplicabilitatea considerentelor expuse în precedent, alături de cele ce urmează.

În aceeași măsură, nu se poate susține, cu suficient temei, încălcarea principiului așteptării legitime, din perspectiva previziunilor operatorului că va obține un profit rezonabil din vânzarea de energie pe piața reglementară, întrucât autorității de reglementare este una moderată, și nicidecum excesivă, această concluzie desprinzându-se din expertiza tehnică efectuată în cauză. Astfel, s-a stabilit că Hidroelectrica S.A. și a Nuclearelectrica S.A. nu au reușit să vândă pe piața liberă energia nici măcar la prețul stabilit de ANRE pe piața reglementată, împrejurare care nu a fost cauzată de prețurile stabilite de ANRE pe piața reglementată, ci a fost un efect al modului de reacție a pieței, iar faptul că ceilalți participanți au înregistrat câștiguri corelative nu poate fi considerat un ajutor de stat pentru aceștia.

De altfel, încrederea legitimă de care s-a prevalat recurenta trebuie să fie licită, posibilă, realizabilă și rezonabilă, potrivit jurisprudenței CEDO (Marea Cameră, hotărârea Kopecky versus Slovacia, 28 septembrie 2004, 44912/98); însă așteptările acesteia trebuie să fie proporționale cu interesul public pe care autoritatea are obligația să-l îndeplinească, în acest sens fiind relevant scopul reglementării din Metodologie, acela de a respecta Memorandum-ul și Calendarul estimat, pentru a menține un preț rezonabil și nu a expune consumatorii unor riscuri generate de creșterea rapidă a prețului energiei.

Referitor la pretinsa încălcare a principiului proporționalității, așa cum este acesta înscris în art. 53 alin. (2) din Constituție, Înalta Curte apreciază necesar a aminti că pretinsa restrângere a drepturilor trebuie să fie consecința realizării unui scop legitim; sau, altfel spus, existența unui echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și exigențele protecției drepturilor fundamentale (A.. S.r.l. și alții v. Italia, CEDO, Marea Cameră 28 iunie 2018, § 293).

În aceste condiții, este de remarcat că, din perspectiva art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009, "statele membre pot impune întreprinderilor din sectorul energiei electrice, în interesul economic general, obligații de serviciu public referitoare la siguranță, inclusiv siguranța alimentării, regularitatea, calitatea și prețul furnizărilor, precum și protecția mediului, inclusiv eficiența energetică, energia din surse regenerabile și protecția climei. Aceste obligații sunt clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat și garantează întreprinderilor de energie electrică comunitare accesul egal la consumatorii naționali." (subl. ns.).

Așadar, ceea ce se impune a fi ocrotit este, în speță, interesul economic general, nefiind relevante expectativele unui operator din piață cu privire la profitul realizabil în virtutea propriilor calcule de rentabilitate,.

Mai mult, cerințele enunțate de textul legal al directivei, referitor la obligațiile de serviciu public ce pot fi impuse - definirea clară, transparența, nediscriminarea, posibilitatea de verificare și garantarea accesului egal la consumatorii naționali - sunt respectate în cauză, argumentele judecătorului fondului fiind elocvente în acest sens (alin. ultim, pag. 12 - alin. (6), pag. 14).

Deși s-a susținut de către recurentă că intervenția ANRE pe piața reglementată ar institui un tratament discriminatoriu pentru producătorii de energie electrică din surse hidro sau nuclear, prin impunerea unor obligații excesiv de oneroase, Înalta Curte apreciază relevantă analiza primei instanțe, relativ la marjele de profit realizate de Hidroelectrica S.A. și Nuclearelectrica S.A. (alin. (3)-(6), pag. 14) și, mai mult, existența prețurilor de producție scăzute ale celor doi operatori nu poate fi negată, tocmai prin prisma poziției deținute în piața producătorilor de energie.

Și, în fine, referitor la caracterul discriminator al tratamentului aplicat celor doi operatori, Înalta Curte constată că dispozițiile ordinului atacat, prevăzute de art. 7 alin. (1) stabilesc că,,…obligațiile de vânzare pe bază de contracte reglementate se pot stabili la un nivel maxim de: a) 50% din cantitatea anuală de energie electrică livrată de unitățile/grupurile hidroelectrice dispecerizabile proprii, rezultată din rularea programului B.; b) 40% din cantitatea anuală de energie electrică livrată de grupurile nuclearelectrice proprii, rezultată din rularea programului B."; ceea ce înseamnă că obligația de vânzare stabilită la un maxim de 50%, respectiv de 40%, nu împiedică operatorii să procedeze la vânzarea în procente inferioare, potrivit propriilor politici de piață.

Și, în fine, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia metodologia nu stabilește elemente esențiale care să confere obiectivitate, legitimitate, certitudine, securitate juridică și un caracter proporțional măsurilor impuse, Înalta Curte apreciază că acesta nu este întemeiat, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 din Metodologie, aceasta reprezintă "cadrul metodologic și procedural pentru: a) stabilirea și, după caz, ajustarea prețurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate; b) stabilirea și, după caz, modificarea cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță.". Referirile recurentei la lipsa unor criterii pentru justificarea nivelului profitului prevăzut (4%) sau la lipsa unei proceduri de recuperare a veniturilor amânate, sunt nerelevante în condițiile în care scopul legitim al adoptării metodologiei este acela al stabilirii prețurilor pe piața reglementată, prețuri în raport de care urmează a fi ajustată și conduita operatorilor pe această piață.

În ceea ce privește pretinsa stabilire a unor termene discreționare în favoarea ANRE; Înalta Curte, fără a relua argumentele referitoare la limitele marjei de apreciere ale autorității, circumscrise noțiunii de oportunitate, subliniază că "în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, precum și realizarea competențelor autorităților publice." (ICCJ, s. cont. Adm. fisc. Decizia nr. 3800 din 2 noiembrie 2006) .

Or, în aceste condiții, controlul de legalitate al instanței de judecată este limitat la verificarea respectării de către autoritățile publice a limitelor propriilor competențe sau a drepturilor și libertăților cetățenilor, la analiza unui eventual exces de putere sau a examinării adecvării mijloacelor de acțiune la circumstanțele particulare ale domeniului ce trebuie reglementat.

Față de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Speeh Hidroelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 4219 din 28 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.