ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3906/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 14 aprilie 2010, reclamantul I.I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună acordarea despăgubirilor în cuantum de 1.349.032 euro pentru prejudiciul moral suferit.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a), alin. (3), art. 2 din Legea nr. 221 din 12 iunie 2009. Prin sentința civilă nr. 1290 din 27 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 euro, echivalent în RON la data plății, în funcție de cursul Băncii Naționale a României, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din Dosarul nr. 241/1958, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, la data de 21 noiembrie 1957 reclamantul a fost arestat preventiv din motive politice, iar prin sentința penală nr. 331 din 09 aprilie 1958 a Tribunalului Militar București, a fost condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale la șase ani temniță grea, cinci ani degradare civică, dispunându-se și confiscarea averii. De asemenea a fost obligat la 400 RON cheltuieli de judecată. Potrivit biletului de eliberare depus de reclamant, în urma grațierii, a fost pus în libertate la 19 noiembrie 1963. Tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a arătat că prin condamnarea sa la șase ani de temniță grea și executarea a patru ani în condiții vitrege, i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale, onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care se va ține cont de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. În concret, tribunalul a constatat că acesta figurează în evidențele casei Județene de Pensii Prahova, ca fiind beneficiar al acestui decret. În plus, potrivit Decretului - lege nr. 118/1990 reclamantul beneficiază și de drepturile recunoscute prin art. 6 din același act normativ, reprezentate de scutirea de plata impozitelor și a taxelor locale, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit urban, 12 calatorii gratuite în sistemul feroviar la clasa I, cât și cu mijloacele de transport auto sau fluvial.

Cât privește cuantumul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate, tribunalul a reținut că de la data sesizării instanței până la soluționarea cererii, Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul juridic al acțiunii, a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, care în art. II prevede că dispozițiile acesteia sunt aplicabile și cererilor care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a ordonanței printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Cum aceasta este situația și în cauza de față, îi vor fi aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care în cazul în care cererea este formulată de cel condamnat cu caracter politic, cuantumul maxim al despăgubirilor nu poate depăși 10.000 de euro.

În aceste condiții, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea va fi admisă pentru suma de 2.000 de euro echivalent în RON la data plății. Cât privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale, constând în cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată. În acest sens, tribunalul a arătat că în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 poate fi acoperit numai prejudiciul material suferit ca urmare a confiscării bunurilor prin hotărârea de condamnare, nu și pentru alte prejudicii suferite de cel condamnat cu caracter politic.

În condițiile în care reclamantul nu a înțeles să solicite despăgubiri pentru bunurile confiscate, iar legea nu recunoaște decât pentru aceste bunuri dreptul la dezdăunare, cererea reclamantului s-a reținut ca neîntemeiată în această privință. Tribunalul a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că nu sunt întrunite condițiile art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care, pentru realizarea dreptului recunoscut de dispozițiile Legii nr. 221/2009, inclusiv pentru stabilirea întinderii cuantumului daunelor morale, calea judiciară este obligatorie. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și I.I.I.

Prin decizia nr. 601 A pronunțată la 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de reclamant, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că urmare publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 în M. Of. partea I din 15 noiembrie 2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca în termen de 45 zile, Parlamentul, respectiv Guvernul să pună de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile Constituției, la împlinirea acestui termen, prevederile sus - menționate încetându-și efectele juridice.

Curtea a constatat că termenul de 45 zile a expirat, fără a fi intervenit vreo procedură de punere de acord a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituția României [art. 1 alin. (3) și (5)], ele încetând a-și mai produce efectele la 01 ianuarie 2011. În speță, la termenul de judecată din 16 iunie 2011, s-a constatat că nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate - potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, putând fi acordate în continuare, doar despăgubirile la care se referă la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din lege (inaplicabile în litigiu). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 2 august 2011. La termenul de la 11 iunie 2012, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., iar la 2 iulie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 23 septembrie 2013, când instanța a invocat excepția perimării recursului. Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 11 iunie 2012, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 11 iunie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.

Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul I.I.I. împotriva deciziei civile nr. 601 A pronunțată la 16 iunie 2011 de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2013.