ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3906/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 14 aprilie 2010,

reclamantul I.I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună acordarea

despăgubirilor în cuantum de 1.349.032 euro pentru prejudiciul moral suferit.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a), alin. (3), art. 2 din Legea nr. 221 din 12

iunie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 1290 din 27 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis

în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 euro,

echivalent în RON la data plății, în funcție de cursul Băncii Naționale a României,

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; a respins

cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată din Dosarul nr. 241/1958, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare

a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință tribunalul a reținut că, la data de 21 noiembrie 1957 reclamantul a fost

arestat preventiv din motive politice, iar prin sentința penală nr. 331 din 09 aprilie

1958 a Tribunalului Militar București, a fost condamnat pentru crimă de uneltire

contra ordinii sociale la șase ani temniță grea, cinci ani degradare civică, dispunându-se

și confiscarea averii. De asemenea a fost obligat la 400 RON cheltuieli de judecată.

Potrivit biletului de

eliberare depus de reclamant, în urma grațierii, a fost pus în libertate la 19 noiembrie

1963.

Tribunalul a constatat

că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnarea cu caracter politic.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, tribunalul a arătat că prin condamnarea sa la șase ani de temniță

grea și executarea a patru ani în condiții vitrege, i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial

ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din

atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința

inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind

afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale,

onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții

umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea

mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Tribunalul a avut în vedere

și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care

se va ține cont de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul

Decretului-lege nr. 118/1990. În concret, tribunalul a constatat că acesta figurează

în evidențele casei Județene de Pensii Prahova, ca fiind beneficiar al acestui decret.

În plus, potrivit Decretului

- lege nr. 118/1990 reclamantul beneficiază și de drepturile recunoscute prin

art. 6 din același act normativ, reprezentate de scutirea de plata impozitelor și

a taxelor locale, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit

urban, 12 calatorii gratuite în sistemul feroviar la clasa I, cât și cu mijloacele

de transport auto sau fluvial.

Cât privește cuantumul

maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate, tribunalul a reținut că de la data sesizării

instanței până la soluționarea cererii, Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul

juridic al acțiunii, a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, care în art. II

prevede că dispozițiile acesteia sunt aplicabile și cererilor care nu au fost soluționate

până la data intrării în vigoare a ordonanței printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Cum aceasta este situația

și în cauza de față, îi vor fi aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care în cazul în care cererea este formulată

de cel condamnat cu caracter politic, cuantumul maxim al despăgubirilor nu poate

depăși 10.000 de euro.

În aceste condiții, în

stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative suferite,

pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse

a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se eficiență criteriului unei satisfacții

suficiente și echitabile, cererea va fi admisă pentru suma de 2.000 de euro echivalent

în RON la data plății.

Cât privește cererea reclamantului

de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale, constând în cheltuielile de

judecată la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, tribunalul a respins-o

ca neîntemeiată.

În acest sens, tribunalul

a arătat că în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 poate fi

acoperit numai prejudiciul material suferit ca urmare a confiscării bunurilor prin

hotărârea de condamnare, nu și pentru alte prejudicii suferite de cel condamnat

cu caracter politic.

În condițiile în care

reclamantul nu a înțeles să solicite despăgubiri pentru bunurile confiscate, iar

legea nu recunoaște decât pentru aceste bunuri dreptul la dezdăunare, cererea reclamantului

s-a reținut ca neîntemeiată în această privință.

Tribunalul a respins cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că nu sunt întrunite condițiile

art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care, pentru realizarea dreptului recunoscut

de dispozițiile Legii nr. 221/2009, inclusiv pentru stabilirea întinderii cuantumului

daunelor morale, calea judiciară este obligatorie.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și I.I.I.

Prin decizia nr. 601 A

pronunțată la 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de reclamant, a admis

apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în tot sentința

apelată, în sensul că a respins acțiunea.

În motivarea acestei soluții,

instanța a reținut, în esență, că urmare publicării Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 în M. Of. partea I din 15 noiembrie 2010, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca în

termen de 45 zile, Parlamentul, respectiv Guvernul să pună de acord aceste prevederi

legale cu dispozițiile Constituției, la împlinirea acestui termen, prevederile sus

- menționate încetându-și efectele juridice.

Curtea a constatat că

termenul de 45 zile a expirat, fără a fi intervenit vreo procedură de punere de

acord a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituția

României [art. 1 alin. (3) și (5)], ele încetând a-și mai produce efectele la 01

ianuarie 2011.

În speță, la termenul

de judecată din 16 iunie 2011, s-a constatat că nu mai există temeiul juridic pentru

acordarea daunelor morale solicitate - potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, putând fi acordate în continuare, doar despăgubirile la care se referă

la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din lege (inaplicabile în litigiu).

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul.

Dosarul a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 2 august

2011.

La termenul de la 11 iunie

2012, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 2 iulie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus

repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 23 septembrie 2013, când instanța a invocat

excepția perimării recursului.

Analizând cu prioritate

această excepție, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte

o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate

constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe

să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere

și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc.

civ.

În speță, părțile, deși

legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 11 iunie 2012,

stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că

nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Din verificarea actelor

dosarului reiese că până la data de 11 iunie 2013, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au

formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.

Reținând că în cauză sunt

întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și

constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând

fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin.

(1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de

recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de reclamantul I.I.I. împotriva deciziei civile nr. 601 A pronunțată la

16 iunie 2011 de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 23 septembrie 2013.