ÎCCJ, Decizia nr. 105/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 15/A din data de 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut:

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 și următoarele din vechiul C. pen. prin Sentința penală nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curții de Apel Ploiești și cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin Sentința penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 85 alin. (1) din vechiul C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare mai sus menționată.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 45 alin. (2), (3) lit. a) și 5 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani și 8 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 01.11.2016 emis de către Curtea de Apel Brașov și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispozițiile prezentei hotărâri.

S-au menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curții de Apel Ploiești și ale Sentinței penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015 inclusiv și de la data de 01.11.2016 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 34.400 RON, respectiv 440 euro ridicate de la locuința inculpatului A. cu ocazia percheziției domiciliare, instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Ploiești din data de 21.11.2014; măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înființarea popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile inculpatului A., instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Ploiești din data de 18.12.2014 și măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Ploiești din data de 11.02.2015.

În baza art. 112 lit. b), d) și e) din C. pen., art. 289 alin. (3) din C. pen., art. 290 alin. (5) din C. pen., art. 291 alin. (2) din C. pen., art. 292 alin. (4) din C. pen. și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de 2.288.000 euro și 10.000 RON.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 20, art. 21 și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1359 și art. 1381 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și au fost obligați inculpații A., B., C., D., E., F. și partea responsabilă civilmente SC G. SRL, în solidar, la plata unei sume de 21.740.241 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României la data executării, în favoarea părții civile.

În baza art. 398 din C. proc. pen. raportat la art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și de judecată în primă instanță.

Împotriva sentinței penale, au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul A..

Cererea de contestație în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.10.2020 sub nr. x/2020.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestatorul A. și-a întemeiat contestația în anulare pe cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Potrivit art. 426 lit. d) din C. proc. pen., se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

În argumentarea cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., contestatorul a susținut că a existat un caz de incompatibilitate la judecata în apel în ceea ce îi privește pe judecătorii I. și J. întrucât aceștia s-au pronunțat în calitate de judecători de cameră preliminară cu privire măsura preventivă luată față de contestatorul A. apreciind că judecătorul care se pronunță asupra temeiniciei și legalității unei măsuri preventive în faza procesuală a camerei preliminare, în fond ori în cale de atac, este incompatibil să exercite funcția de judecată.

Abțineri în cauza pendinte

Prin cererea din 18 noiembrie 2020, judecătorii K., L. și M., membri ai Completului nr. 3, au formulat declarație de abținere de la soluționarea cauzei nr. 2731/1/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, invocând faptul că, pe parcursul procesual al dosarului ce formează obiectul contestației în anulare, au soluționat, în calitate de judecători de cameră preliminară, contestații formulate de inculpatul contestator.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020 pronunțată în prezentul dosar, Înalta Curte a respins declarațiile de abținere formulate de judecătorii K., L. și N. reținând că împrejurările nu sunt de natură a demonstra existența, la momentul actual, a unor relații ori împrejurări care să pună sub semnul îndoielii obiectivitatea acestora în soluționarea prezentei cauze și care s-ar putea circumscrie noțiunii de suspiciune rezonabilă, așa cum o cere textul art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., precum și faptul că motivele invocate nu creează o bănuială legitimă în sensul afectării imparțialității.

La data de 26 noiembrie 2020, doamna judecător J., membru al completului de judecată C3, învestit cu soluționarea contestației în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a formulat declarație de abținere invocând faptul că a făcut parte din completul de judecată C9 care a soluționat apelul inculpatului A., prin Decizia nr. 177/A, din ședința publică din 06 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tot la data de 26 noiembrie 2020, doamna judecător O., membru al completului de judecată C3 învestit cu soluționarea aceleiași cauze, a formulat declarație de abținere, susținând că este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.. A arătat că a îndeplinit funcția de judecător de drepturi și libertăți în aceeași cauză ce a format obiectul Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., soluționând Dosarul nr. x/2015 prin pronunțarea Încheierii nr. 278 din 26 februarie 2015.

Prin încheierea din 14 decembrie 2020, Înalta Curte a admis declarațiile de abținere formulate de doamnele judecător J. și O. în Dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța a reținut, cu privire la doamna judecător J., că a participat la judecarea, în apel, a dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care a pronunțat Decizia penală nr. 177/A din 06 iulie 2020, iar în cauza pendinte, a fost învestită cu pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul A., împotriva aceleiași decizii penale și a constatat că motivul invocat de doamna judecător J. se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., în interpretarea dată acestuia prin Decizia nr. 32 din 9 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, nr. 148/25.02.2020.

De asemenea, a reținut cu privire la doamna O. că, prin Încheierea nr. 278 din 26 februarie pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, a soluționat o contestație formulată în cursul urmăririi penale de inculpatul A.. Astfel, s-a apreciat că aceasta se află în situația de incompatibilitate invocată, având în vedere că a participat în calitate de judecător de drepturi și libertăți la soluționarea unei cereri în aceeași cauză, care în prezent se află în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, în faza admisibilității în principiu. S-a reținut că motivul invocat de doamna judecător O. se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

La data de 15 decembrie 2020, domnul judecător I., membru al completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a declarat cerere de abținere arătând că a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat Decizia penală nr. 177 din data de 06 iulie 2020, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, Înalta Curte a admis declarația de abținere formulată de domnul judecător I., în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținând că aceasta se află în situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., având în vedere că a participat la judecarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar prezenta cauză are ca obiect o cerere de contestație în anulare formulată împotriva hotărârii pronunțate în apel.

Situația membrilor completului: judecătorilor I. și J.

Înalta Curte a constatat că prin încheierea din 6 august 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești, domnul judecător I., în calitate de judecător de cameră preliminară, a verificat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luat, printre alții, față de inculpatul A..

Domnul judecător I. a reținut în cuprinsul acestei încheieri că menținerea măsurii controlului judiciar este necesară în cauză având în vedere că obligațiile care decurg din aceasta sunt utile pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru asigurarea prezenței inculpaților la judecată și prin asigurarea unui control, cel puțin pentru o perioadă de timp, a activităților acestora.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus respingerea cererii de recuzare a domnului judecător I., inculpații A. și B. au invocat, în susținerea acestei cereri, faptul că acesta a fost judecător de cameră preliminară pronunțând încheierea din data de 06 august 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte, respingând cererea de recuzare a reținut că, în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, domnul judecător I., în calitate de judecător de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar față de inculpați, iar această încheiere nu a vizat fondul cauzei, ci s-a analizat doar în mod sumar datele existente la dosar.

Or, simplul fapt, că a pronunțat în calitate de judecător de cameră preliminară încheierea din data de 06 august 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, nu poate fi considerat că ar justifica o bănuială de parțialitate în privința sa. De altfel, aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, în calea de atac a apelului.

De asemenea, prin Încheierea nr. 689 din 15 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, doamna judecător J., în calitate de judecător de cameră preliminară, a soluționat contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu privire la inculpatul A., analizând legalitatea măsurii arestului la domiciliu luată față de acest inculpat.

În acest sens, s-a constatat că prin Încheierea nr. 689 din 15 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, doamna judecător J. a precizat expressis verbis că o asemenea analiză nu este incompatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție întrucât cu această ocazie instanța nu se pronunță asupra fondului procesului, respectiv asupra vinovăției inculpatului.

Analiza efectuată nu presupune examinarea ori stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, așa încât judecătorul să-și exprime părerea în legătură cu fondul dedus judecății.

Evaluarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că dispozițiile invocate de contestatorul A. referitoare la incompatibilitatea celor doi judecători ce au soluționat cauza în calea de atac a apelului nu sunt incidente, magistrații pronunțându-se în calitate de judecători de cameră preliminară cu privire la măsura preventivă, fără a fi exercitat funcții judiciare incompatibile cu judecata în fond sau apel (ca aceea de judecător de drepturi și libertăți).

În ceea ce privește calitatea de judecător de cameră preliminară în materia măsurilor preventive, analizele realizate de cei doi membri ai completului din apel, în faza camerei preliminare, nu au conținut o evaluare exhaustivă a probelor și o evaluare asupra vinovăției, ci au vizat existența faptelor și necesitatea măsurii pentru buna desfășurare a procesului penal.

În ceea ce privește susținerea apărării conform căreia situația este similară cu cea a doamnei judecător O. a cărei declarație de abținere a fost admisă, s-a constatat că această din urmă soluție s-a datorat incidenței 64 alin. (4) din C. proc. pen., magistratul soluționând, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, o contestație formulată în cursul urmăririi penale de același contestator A., incompatibilitatea fiind astfel consecința funcției judiciare exercitate anterior.

Evaluarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 lit. f) din C. proc. pen.

Instanța a reținut că motivul invocat de contestatorul A. trebuie evaluat și prin prisma dispozițiilor art. 64 lit. f) din C. proc. pen.

Înalta Curte a reținut că un mod detaliat de analiză asupra temeiniciei și legalității menținerii unei măsuri preventive care tinde să analizeze probele din dosar și să se canalizeze spre o concluzie în sensul comiterii faptelor de către inculpat și a vinovăției sale poate genera un astfel de caz de incompatibilitate.

În cauza Ionuț Laurențiu Tudor c. României, hotărârea din 24 iunie 2014, par 84, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că față de judecătorul fondului, respectiv față de judecătorii din apel care au verificat și menținut măsura arestului preventiv, respectiv au respins căile de atac împotriva hotărârilor de menținere poate fi reținută o suspiciune de parțialitate. Pentru a reține temeiul pericolului pentru ordinea publică, judecătorii indicați au estimat că indiciile permit să se tragă concluzia probabilității comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul și că o astfel de concluzie nu ar putea fi rezultatul unei aprecieri sumare a datelor disponibile în privința detenției, ci rezultatul unei aprecieri aprofundate a probelor și datelor administrate din dosar în vederea susținerii vinovăției reclamantului.

De asemenea, în jurisprudența europeană, Curtea de la Strasbourg a arătat că la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează în mod sumar date existente în dosar în scopul stabilirii dacă există prima facie temeiuri pentru suspiciunea pentru comiterea unei infracțiuni, iar pe de altă parte în cazul pronunțării unei hotărâri instanța trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente a stabili vinovăția acuzatului. Prin urmare, s-a apreciat că suspiciunea și stabilirea formală a vinovăției nu pot fi tratate ca fiind asemănătoare (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Jasinski c. Poloniei, hotărârea din 20 decembrie 2005, par. 55).

În aceste coordonate, evaluând încheierile dispuse de către cei doi judecători în calitate de judecători de cameră preliminară s-a constatat că aceștia s-au rezumat numai la a verifica strict îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 202 din C. proc. pen., fără a analiza sau face aprecieri asupra vinovăției inculpatului.

Deși judecătorii menționați s-au pronunțat pe o măsură preventivă cu privire la contestatorul A., analiza asupra actelor și lucrărilor dosarului nu reliefează vreo posibilă atitudine parțială sau subiectivă. La data pronunțării pe măsura preventivă, aceștia au avut în vedere existența unor indicii care au condus la menținerea măsurii preventive și nu a unor probe indubitabile de vinovăție, astfel că nu a fost încălcat în niciun mod standardul de imparțialitate. Analiza efectuată s-a rezumat la o evaluare sumară a datelor existente, fără a se pronunța în vreun fel cu privire la vinovăția inculpatului, măsura fiind menținută în considerarea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Față de aceste considerente, Înalta Curte a reținut că în cauză nu este incident cazul prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., analiza efectuată în calitate de judecători de cameră preliminară de magistrații a cărei incompatibilitate s-a criticat nefiind de natură a dovedi existența unei lipse de imparțialitate a acestora.

II. Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul A. criticând-o sub aspectul netemeiniciei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu Completului penal 2-2021 cu termen stabilit la data de 19 aprilie 2021.

La acest termen, din oficiu instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității căii de atac. Concluziile reprezentantului ministerului Public și al apărătorilor contestatorului au fost menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat de contestatorul A., prin prisma excepției invocate din oficiu și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 prin care, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 72 din 28.06.2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015 și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, hotărâre definitivă în raport cu dispozițiile art. 551 alin. (4) din C. proc. pen.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 din C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 din același act normativ nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare de atac.

Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește întemeiată contestația în anulare, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248/10.04.2015, a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei hotărâri pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.

În acest sens, s-a reținut că aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum și că prevederile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentințele nedefinitive, pronunțate în cursul judecății, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile și în ceea ce privește decizia pronunțată în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare, cum este cazul în speță, care, în conformitate cu dispozițiile art. 551 alin. (4) din C. proc. pen. a rămas definitivă la data respingerii acesteia și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiții, raportat la prevederile legale anterior menționate și la aspectele statuate prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248/10.04.2015, se constată că în speță a fost promovată o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile(...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 15/A din data de 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că aceasta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 15/A din data de 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2021.

GGC - GV