ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 848/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 ianuarie 2007, reclamanta B.R.U.G.C. Camarzana a chemat în judecată pe pârâta B.O.R. Camarzana și a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie și să se abțină pe viitor de la orice act de tulburare a posesiei și folosinței imobilelor înscrise în C.F. Camarzana, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1023/D din 4 decembrie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.G.C. Camarzana în contradictoriu cu pârâta B.O.R.

Camarzana și în consecință: A obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie imobilul identificat în C.F. Camarzana, înscris în urma rectificării în C.F. Camarzana. A respins cererea pentru restul capetelor de cerere. Prin Decizia civilă nr. 12/2012/A din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana împotriva sentinței civile nr. 1023/D din 4 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare. A admis apelul formulat de reclamanta B.R.U.G.C. Cămârzana împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul ca: A obligat pârâta sâ-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie și imobilele identificate înscrise în C.F.

nou Cămârzana, iar în privința 11 doar suprafața identificată în schița întocmită de expertul L.F. cu S 1 134 mp. și S 2-7257 mp. A luat act de renunțarea reclamantei la judecată - porțiunea identificată în schița întocmită de expertul L.F. cu S 3 și S 4 precum din C.F. Cămârzana - C.F. vechi Cămârzana. A respins cererea formulată de reclamantă privind revendicarea. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate din C.F. Cămârzana. A obligat intimata B.O.R. Parohia Cămârzana să-i plătească apelantei reclamante suma de 4.104 lei cheltuieli de judecată în apel Prin Decizia civilă nr. 2552 din 25 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata reclamanta B.G.C.

Cămârzana. A admis recursul declarat de pârâta B.O.R. Cămârzana împotriva Deciziei nr. 12/A din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție formulată în interesul recurentei pârâte de către Asociația foștilor greco-catolici în prezent ortodocși și a urmașilor lor Cămârzana. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul formulat de pârâtă este fondat în următoarele limite: 1. În ce privește primul motiv de recurs, dezvoltat de recurentă din perspectiva art. 304 pct. 4 C. proc. civ. (depășirea atributelor puterii judecătorești) cu referire la prioritatea procedurii administrative de retrocedare potrivit celor reglementate de O.U.G.

nr. 94/2000, Înalta Curte a recalificat această critică din perspectiva ar.304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegala soluționare a excepției de madmisibilitate a acțiunii în revendicare. Astfel, acțiunea de față, inițiată la 17 ianuarie 2007, este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun - art. 480 și urm. C. civ., fiind o cerere ulterioară și subsecventă celei de rectificare de carte funciară prin care, constatându-se nevalabiîitatea titlului de proprietate al recurentei pârâte, constituit în baza Decretului-Lege nr. 177/1948 (ca urmare a neîndeplinirii cerințelor art. 37 din acest act normativ), s-a dispus rectificarea C.F. Cămârzana, cu consecința transcrierii dreptului de proprietate al intimatei reclamante cu privire la mai multe nr. top., astfel cum se va detalia în continuare.

Prin Decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea), s-a dispus radierea înscrierii din C.F. Cămârzana privind dreptul de proprietate al B.O.R., (cel din urmă nr. top. reprezentând biserica și terenul aferent acesteia de 414 mp). După pronunțarea hotărârilor judecătorești menționate, acestea au fost puse în executare de către intimata reclamantă care a solicitat și obținut transcrierea dreptului său de proprietate din C.F. în C.F. (la data de 19 ianuarie 2007), conform extrasului de C.F. de la fila 26 dosar Judecătoria Negrești Oaș. Obiectul acțiunii de fața a privit revendicarea (redobândirea posesiei de fapt) din C.F.

Cămârzana; însă, dată fiind restrângerea cererii de chemare în judecată de către reclamantă în fața instanței de apel cu privire la parcele S3 și S4, precum și în ce privește revendicarea din C.F. Cămârzana, dar și având în vedere respingerea cererii în revendicare (și necontestarea legalității acestei din urmă soluții de către reclamantă prin eventuala promovare a recursului împotriva deciziei instanței de apei), rezultă că, în prezentul recurs, (mai puțin S3 și S4, potrivit raportului de expertiză din apel). Dintre acestea, (lăcașul de cult și terenul aferent), acțiunea în revendicare a fost admisă încă de la prima instanță (soluția fiind confirmată în apel), precum și (S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp), acțiunea în revendicare a reclamantei a fost admisă de instanța de apel, prin schimbarea soluției primei instanțe din acest punct de vedere, în apelul reclamantei.

Din punct de vedere al cadrului legislativ, pentru lăcașele de cult a fosî adoptat Decretul Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R. (greco-catolică), în timp ce pentru retrocedarea celorlalte imobile (altele decât lăcașele de cult) ce au aparținut cultelor religioase din România, a fost adoptată O.U.G. nr. 94/2000. În ce privește Decretul-Lege nr. 126/1990, acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 cu alin. (2)-(4), și alin. (5) care deschideau calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, în circumstanțele descrise de această normă. Aceste precizări prealabile sunt importante pentru stabilirea raportului dintre dreptul comun și actele normative speciale, întrucât Decretul Lege nr. 126/1990, astfel cum a fost modificat și completat, reprezintă legea specială în ce privește lăcașele de cult, în timp ce O.U.G.

nr. 94/2000 este actul normativ special pentru celelalte imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, potrivit domeniului său de reglementare. Raportul dintre legea generală și cea specială își găsește soluționarea în principiul specialia generalihus derogării, ceea ce dă prioritate reglementărilor din actul normativ special.

a. În ce privește lăcașul de cult, la momentul soluționării cererii de rectificare de carte funciară prin decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea) era m vigoare Decretul Lege nr. 126/1990 (completat și modificat însă prin deschiderea accesului la dreptul comun în anul 2005, prin Legea nr. 182/2005, așadar, pe parcursul soluționării cauzei în recurs), astfel că actul normativ special adoptat în această materie, exista îa data soluționării litigiului anterior, iar potrivit precizărilor solicitate de Înaltă Curte recurentei pârâte, în acea cauză nu a fost valorificat raportul dintre legea generală și cea specială.

În același timp, în cauza de față, la termenul din 24 aprilie 2009, prima instanță a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă cu privire la lăcașul de cult, excepție susținută prin referirea la art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990. Dezlegarea dată de tribunal acestei excepții nu a făcut obiectul criticilor formulate de pârâtă prin motivele de apel, motiv pentru care soluționarea ei este intrată în puterea lucrului judecat; or, dată fiind necriticarea acestei soluții, nici instanța de apel nu o putea reitera Iară a se încălca limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel ale pârâtei, chiar dacă este vorba despre o excepție absolută, de ordine publică, odată ce ea a primit o soluționare la prima instanță (fie că a fost invocată de părți, fie din oficiu).

În consecință, nici în prezentul recurs o asemenea excepție nu mai poate fi valorificată din oficiu (recurenta pârâtă neformulând critici, chiar și omisso medio, din acest punct de vedere), astfel că, admisibilitatea acțiunii în revendicarea lăcașului de cult potrivit dreptului comun în cauza de față, reprezintă o chestiune ce nu mai poate fi dezbătută, date fiind efectele puterii lucrului judecat. Referitor ia fondul acestei cereri, Înalta Curte a constatat că intimata reclamantă, fiind proprietar tabular anterior formulării acțiunii de față, potrivit extrasului de C.F.

Cămârzana, din perspectiva dreptului comun, în mod legal instanța de apel a confirmat soluția tribunalului cu privire la lăsarea acestui imobil în deplină proprietate și posesie a intimatei, dat fiind efectul extinctiv de proprietate pentru recurenta pârâtă, al hotărârii judecătorești definitive șl irevocabile pronunțate cu privire la radierea dreptului său înscris în anul 1948. Astfel art. 17 alin. (2) și (4) din Decretul - lege nr. 115/1938 prevedeau că: „ (2) Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară, cu consimțământul titularului; (...); (4) Hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deriziunea autorității administrative, vor miocui acordul de voință sau consimțământul", cerințe îndeplinite în speță.

Pe de alta parte, art. 32 alin. (2) din același act normativ prevede că: „Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există." Celelalte aspecte dezvoltate de către recurentă prin motivele de recurs referitoare la data edificării lăcașului de cult, în absența unei intabulări a dreptului său de proprietate, anterioară celei din 1948, analizată în litigiul precedent și constatată ca nevalabilă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, reprezintă critici ce nu pot fi analizate în această cauză tară a se încălca puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea), după cum nici criticile de netemeinicie nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs.

În consecință, față de confirmarea soluției instanței de apel cu privire la revendicarea nr. top. 914 din C.F. Cămârzana, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația foștilor greco-catolici, în prezent ortodocși, și a urmașilor lor Cămârzana, cerere care a sprijinit apărarea recurentei referitoare la acest segment aî motivelor de recurs și, implicit, al cererii de chemare în judecată. b. În ce privește celelalte imobile ce au aparținut cultelor religioase (altele decât lăcașele de cult) pentru a căror retrocedare a fost adoptată O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte a constatat că recurenta pârâtă a invocat prin motivele de apel prioritatea reglementării speciale decurgând din actul normativ special menționat, excepție respinsă de instanța de apel.

Astfel, curtea de apel a stabilit că acest act normativ nu este incident în speță, apreciind că neurmarea procedurii speciale nu atrage inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, formulate în temeiul art. 480 și mm C. civ., reținându-se, totodată, că dreptul reclamantei este deja înscris în C.F. Înalta Curte a constatat că această soluție dată excepției de inadmisibUitate nu este argumentată prin referirea directă la dispozițiile intrinseci ale O.U.G. nr. 94/2000 și demonstrarea inaplicabili tații acestui act normativ situației juridice deduse judecății. De asemenea, instanța de apel nu a tăcut referiri nicî la domeniul de aplicare a acestui act normativ și nici nu a învederat motivul caracterului determinant, în contextul legii speciale, a împrejurării înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei în C.F.

în temeiul Deciziei civile nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea). În consecință, Înalta Curte a constatat că, din acest punct de vedere, nu este posibil controlul de legalitate asupra soluției date excepției de inadmisibili late. Astfel, art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000 prevede că „Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 247/2005)." În plus, din perspectiva acestui act normativ special, pronunțarea deciziei civile anterior amintite are semnificația stabilirii calității de proprietar al reclamantei (și implicit a preluării abuzive, chiar, firă titlu valabil, în termenii hotărârii, sintagmă ce se regăsește și în arti alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000), însă, pentru obținerea posesiei asupra acestor imobile, reclamanta era ținută să urmeze procedura legii speciale (O.U.G. nr. 94/2000); totodată, recurenta pârâtă a invocat în mod eficient excepția inadmisibilității cererii în revendicare, astfel încât soluționarea ei să poată fi verificată sub aspectul legalității de instanța de recurs, fiind susținută prin motivele de apel, apoi soluționarea excepției de către instanța de apel a fost criticată prin motivele de recurs. Imobilele cu privire la care instanța de apel, în rejudecare, va trebui să analizeze excepția inadmisibilității, din perspectiva O.U.G.

nr. 94/2000 potrivit celor deja arătate, sunt cele înscrise în C.F., precum și, parțial, (S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp); spre o atare finalitate, instanța de apel va administra probe pertinente, concludente și utile în vederea stabilirii categoriei de folosință a acestora pentru a se determina dacă acestea se încadrează în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 (art. 1 alin. (1) și (3), etc.). Pentru acest motiv, Înalta Curte a constatat că este întrunită cerința admiterii recursului pe temeiul art. 304 pct. 9, cu aplicarea însă a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei, relevante pentru soluționarea raportului dintre dreptul comun și legea specială.

2. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se verifică în cauză, întrucât această ipoteză de nelegaiitate se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecații (în sens de negotium, deci, din perspectiva dreptului substanțial), iar nu interpretarea greșită a acțiunii cu a cărei soluționare instanța este învestită, așadar, din perspectivă procedurală. Pe de altă parte, date fiind cele deja arătate în soluționarea motivului de recurs anterior, cu detalierea regimului juridic aplicabil în raport cu obiectul material al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte a răspuns argumentelor recurentei susținute și în dezvoltarea acestui motiv de recurs. 3. Nici cele arătate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 (încadrat astfel de recurentă) nu se verifică în speță.

Astfel, recurenta critică soluția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei de față în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 720 din din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea.

În termenii în care a fost conceput acest motiv de recurs, s-a constatat că recurenta fie dezvoltă critici de netemeinicie, fie face susțineri împotriva unei decizii definitive și irevocabile, pronunțate anterior de o instanță judecătorească independentă și imparțială într-un litigiu în cadrul căruia recurenta pârâtă a beneficiat de toate garanțiile procesuale ale dreptului la apărare și în cadrul căruia avea posibilitatea să invoce toate apărările pe care le considera adecvate interesului său procesual în combaterea cererii de rectificare de carte funciară; la acest moment însă, asemenea critici nu ar mai putea fi analizate, întrucât se opune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ca și limitele controlului de legalitate permis instanței de recurs.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Cauza s-a reînregistrat la Curtea de Apei Oradea, la data de 24 iulie 2013, sub nr. 315/35/2010*. Prin încheierea civilă nr. 442 din 11 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 193/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis cererea de strămutare formulată de petenta B.O.R. - Parohia Cămârzana privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 315/35/2010* al Curții de Apel Oradea și s-a dispus strămutarea acestei cauze la Curtea de Apel Timișoara, cu păstrarea actelor de procedură. Ca urmare a încheierii mai sus menționate, cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apei Timișoara la data de 17 martie 2014, sub nr. 315/35/2010*, în vederea soluționării apelurilor declarate de reclamanta B.G.C.

- B.R.U. Cămârzana și pârâta B.O.R. Cămârzana împotriva sentinței civile nr. 1023 din 04 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 88/266/2007, având ca obiect revendicare imobiliară. În cursul rejudecării apelurilor după casare, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus completarea raportului de expertiză întocmit în cauză de domnul expert L.F., pentru a se stabili categoria de folosință a terenurilor cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus verificarea incidenței dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cele înscrise în C.F. Cămârzana, (S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp), suplimentul fiind depus la filele 56-57 din dosarul Curții de Apei Timișoara.

Prin Decizia nr. 168 din 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul formulat de apelanta pârâtă B.O.R. - Parohia Cămârzana, împotriva sentinței civile nr. 1023/D din 4 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare. A admis apelul formulat de apelanta reclamantă B.R.U. Greco-Catolică Cămârzana împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie și imobilele înscrise în C.F. Cămârzana, , precum și suprafețele identificate în schița întocmită de expertul L.F. drept S 1 de 134 mp și S 2 de 7257 mp. A luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii privind imobilele înscrise în C.F.

Cămârzana, și suprafețele identificate în schița întocmită de expertul L.F. drept S 3 și S 4. A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.623,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut,conform îndrumărilor obligatorii ale instanței de recurs, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgența, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până ia data intrării în vigoare a prezentei legi (respectiv Legea nr. 247/2005). Conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit în cauză de domnul expert L.F. depus la filele 56-57 din dosarul Curții, de Apel Timișoara, imobilele revendicate nu au suferit nicio modificare față de raportul de expertiză inițial, înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosință pășune, fiind situat în locul numit C., înscrise în C.F.

Cămârzana au categoria de folosință pășune, fiind situat în locul numit S., înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosință pădure, fiind situat în locul numit Cetațuia Mare, suprafața de 134 mp - S 1 din înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosință construcție, iar suprafața de 7.257 mp - S2 din C.F. Cămârzana are categoria de folosință arabil (cu pomi fructiferi). Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea Decizia civilă nr. 720 din 21 iunie 2004, definitiva, prin care s-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei privind rectificarea C.F.

Cămârzana de radiere a dreptului de proprietate, reținându~se în considerente că nu s-a depus niciun act încheiat cu respectarea art. 37 din Decretul nr. 177 din 4 august 1948, din care să rezulte ca bunurile reclamantei au trecut în proprietatea pârâtei, Prin Decizia civilă nr. 537 din 6 aprilie 2006, prin care s-a respins recursul împotriva Deciziei civile nr. 720/2004 a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că titlul în baza căruia s-a înscris dreptul pârâtei nu a fost valabil în sensul art. 34 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938. Așadar, prin hotărâre judecătorească cu autoritate de lucru judecat s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor menționate mai sus, recunoscându-se deci dreptul de proprietate al reclamantei asupra acelorași imobile.

Restituirea în baza art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, printre care și cea ca bunul să nu fi fost restituit anterior Legii nr. 247/2005 și cea conform căreia bunul să fie deținut în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public, a unei regii autonome, a unei societăți sau companii naționale, a unei societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, Se poate constata că imobilele înscrise în C.F., precum și, S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp nu se află în prezent în proprietatea statului sau a unei persoane din cele enumerate mai sus, dispunându-se anterior, așa cum s-a arătat, radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară pentru inexistența titlului valabil pentru înscriere.

Așadar, având în vedere toate considerentele mai sus menționate, lipsind una dintre condițiile expres prevăzute de actul normativ cu caracter special, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei de revendicare a imobilelor înscrise în C.F., precum și, SI în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp, 1 nu este întemeiată din moment ce asupra acestora a fost recunoscut anterior dreptul de proprietate al reclamantei, în cartea funciară aceasta fiind înscrisă în prezent în calitate de proprietar. În plus. față de cele mai sus arătate, trebuie avute în vedere statuările instanței de recurs cu privire la imobil, declarația reclamantei depusă în fața Curții de Apel Oradea - fila 83 din primul dosar de apel, precum și împrejurarea că reclamanta nu a formulat recurs împotriva deciziei anterioare pronunțate in apel prin care i s-a admis în parte acțiunea de revendicare.

Mpotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei privitoare ia imobilele înscrise în C.F. Cămârzana, ce în natură reprezintă biserica, deci casa de cult, casa parohială și anexele. În motivarea recursului, pârâta a arătat următoarele: Decizia recurată nu a avut în vedere decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se reține ca raportul dintre legea specială și dispozițiile dreptului comun trebuiau analizate pentru a se putea soluționa cauza. Trebuia a se avea în vedere că dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor din litigiu în C.F. Cămârzana nu a fost niciodată înscris înaintea datei de 1949, data înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei.

Recurenta-pârâtă a avut înscris dreptul de proprietate în 1949 în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, la poziția 2 din coala B a C.F. Cămârzana, Prima înscrisă, la poziția 1 este „Comunitatea Izraelită Cămârzana cu titlul drept posesiune faptică" în 1907, în baza Încheierii nr. 6637/1907. Printr-o simplă cerere de rectificare a colii de carte funciară, cu încălcarea art. 19 din Decretul Lege nr. 115/1938, se găsește înscris în 2007 dreptul de proprietate al reclamantei. Din 1990 până în 2007, reclamanta nu a avut înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu, deci nu le-a avut niciodată. În această situație sunt aplicabile în cauză dispozițiile O.U.G.

nr. 94/2000, Decretului Lege nr. 126/1990, art. 3. Legea specială pentru rezolvarea lăcașelor de cult nu a apărut până în 1990; de aceea, acestor lăcașe, azi, li se impune un tratament diferit. Acest tratament decurge și din natura lor, ele fiind bunuri sacre - sunt destinate cultului divin. Lăcașul de cult aparține comunității religioase și este edificat pentru a servi acelei comunități. În Cămârzana, greco-catolicii s-au înscris abia în 1996, deși cultul a fost recunoscut în 1990. Azi, credincioși greco-catolici sunt peste 200 enoriași, iar ortodocși peste 2000. întreaga comună a participat la edificarea bisericii pentru credincioșii greco-catolici. Ar fi imoral ca 2.000 de credincioși să nu beneficieze de casa lor de cult și 200 de credincioși să se bucure de două case de cult.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 4315 din 29 mai 2007 și Decizia nr. 534 din 26 ianuarie 2011, precum și a Curții Constituționale nr. 1352/2008, au contribuit la soluționarea raportului dintre legea generală și legea specială. Cu privire la înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilelor din litigiu, există Decizia civilă nr. 1112 din 18 septembrie 2013, pronunțată în Dosar nr. 1588/266/2010 a secției civile a Curții de Apel Timișoara, pe care o depune alăturat. Lipsa unei hotărâri judecătorești de înscriere a dreptului de proprietate al reclamantei intimate nu putea avea loc, decât în temeiul unei hotărâri judecătorești, potrivit art. 46 din DX. nr. 115/1938.

S-ar putea reține că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei este nevalabil. Toate acestea se raportează la Parohie ca personalitate juridică -aceasta reprezintă enoriașii persoane fizice, ca persoane componente. Toate legile cultelor religioase se raportează ia componența ei, astfel DX. nr. 54/1928, Decretul nr. 177/1948 și atunci trebuie analizate condițiile în care se creează cadrul legislativ pentru rezolvarea problemei lăcașelor de cult. Instanța de apel nu s-a aplecat asupra acestui aspect al cauzei, de aceea a trecut la soluționarea cauzei în baza art. 480 C. civ., fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recursul este nefondat, urmând a fii respins pentru următoarele considerente: În susținerea recursului pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., însă criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - urmând a fi analizate din această perspectivă, întrucât se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin decizia anterioară de recurs s-au reținut următoarele considerente care se impuneau la rejudecarea cauzei, în lumina art. 315 C. proc. civ., cum a reținut și instanța de apel: - prezenta acțiune în justiție este ulterioară și subsecventă celei, de rectificare de carte funciară prin care, constatându-se ne valabilitatea titlului de proprietate al recurentei-pârâîe, constituit în baza Decretului-Lege nr. 177/1948, s-a dispus radierea înscrierii de sub B3 din C.F.

Cămârzana privind dreptul de proprietate al B.O.R., (cel din urmă nr. top. reprezentând biserica și terenul aferent acesteia de 414 mp), cu consecința transcrierii dreptului de proprietate al intimatei reclamante din C.F. 105 în C.F. (Decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea). - din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000, Decizia civilă nr. 720/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 pronunțata de aceeași instanță are semnificația stabilirii calității de proprietar a reclamantei și, implicit, a preluării abuzive, chiar fără titlu în termenii hotărârii.

- în ce privește lăcașul de cult, respingerea excepției inarîmisibilității invocată de pârâtă, prin referire la art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, este intrată în puterea lucrului judecat (prin neatacarea cu apel a soluției instanței de fond de către pârâtă), astfel că, admisibilitatea acțiunii în revendicarea lăcașului de cult potrivit dreptului comun reprezintă o chestiune ce nu mai poate fi dezbătută, date fiind efectele puterii lucrului judecat. Față de dispozițiile art. 37 alin. (2) și (4) și art. 32 alin. (2) din Decretul - Lege nr. 115/1938, intimata reclamantă, fiind proprietar tabular anterior formulării acțiunii de față, potrivit extrasului de C.F. Cămârzana, din perspectiva dreptului comun, în mod legal instanțele fondului au dispus lăsarea acestui imobil în deplină proprietate și posesie B.R.U.G.C.

Cămârzana, dat fiind efectul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate cu privire la radierea dreptului de proprietate al B.O.R. - Parohia Cămârzana, înscris în anul 1948. - pentru celelalte imobile, altele decât lacașeie de cult - excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost analizată de către instanțe prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 și s-au dat îndrumări instanței de trimitere ca, în rejudecare, după casare, să analizeze excepția din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilele înscrise în C.F., precum și, parțial, (S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp)., sens în care se vor administra probe pertinente, concludente și utile în vederea stabilirii categoriei de folosință a imobilelor menționate pentru a se determina daca acestea se încadrează în domeniul de aplicare a O.U.G.

nr. 94/2000. Cu respectarea îndrumărilor și dezlegărilor date prin decizia de casare asupra problemelor de drept deduse judecății, instanța de apel a reținut, în limitele de rejudecare, că imobilele înscrise în C.F. (fostă C.F. Cămârzana) și, S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp, nu se afla în prezent în proprietatea statului sau a unei persoane din cele enumerate în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, lipsind una din condițiile expres prevăzute de actul normativ cu caracter special. În aceste condiții, curtea de apel a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei de revendicare a imobilelor înscrise în C.F., precum și, S1 în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp nu este întemeiată.

De asemenea, Curtea de Apel Timișoara a constatat că situația (locaș de cult) a fost. dezlegată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (în sensul că respingerea excepției inadmisibilității de către prima instanță nu a fost atacată de către pârâtă și soluția a intrat în puterea lucrului judecat) - confirmându-se și soluția pe fond cu privire la acesta. Având în vedere cele ce preced, în rejudecare, instanța de apel a respectat disp. art. 315 C. proc. civ. și, contrar susținerilor recurentei-pârâte, curtea de apel a analizat incidența prevederilor legii speciale și a soluționat cauza cu respectarea tuturor statuărilor și indicațiilor Înaltei Curți. Critici le recurentei-pârâte privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor în litigiu și nerespectarea prevederilor legilor speciale sub acest aspect, deși formal se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu pot face obiect de analiză în prezenta acțiune în justiție, deoarece s-ar încălca efecteie puterii de lucru judecat ale hotărârilor judecătorești pronunțate în cererea de rectificare de carte funciară și dezlegările instanței de recurs ce s-a pronunțat anterior în cauză. Jurisprudența Înaltei Curți invocată de către pârâtă în susținerea criticilor din recurs (Deciziile nr. 4315/2007 și nr. 534/2011) nu are relevanță în pricina de față, întrucât în cauza instanța de apel era ținută de dezlegările instanței de recurs - cu aplicarea art. 315 C. proc. civ.

-, iar situațiile premisă din acele cauze (petitele, obiectul acțiunii, situația de fapt stabilită) sunt diferite de cea dedusă judecății în acest litigiu, Decizia nr. 1112/2013 a Curții de Apel Timișoara, invocată de recurentă în favoarea înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu se referă la alte imobile decât cele ce fac obiectul prezentei judecăți (nr. cadastrale diferite), iar în privința dreptului de proprietate se impun dezlegările date prin decizia anterioară de recurs. Nici Decizia nr. 1352/2008 a Curții Constituționale, invocată de recurentă, nu are înrâurire în cauză, vizând texte legale inaplicabile în pricina de față. Față de toate considerentele reținute și limitele de rejudecare a cauzei, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și urmează a fi respins, ca atare, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii aflată la fila 74 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana împotriva Deciziei nr. 168 din data de 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intima ta-reclamantă B.G.C. Cămârzana. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.