ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 848/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 848/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

data de 17 ianuarie 2007, reclamanta B.R.U.G.C. Camarzana a chemat în judecată

pe pârâta B.O.R. Camarzana și a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va

pronunța, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie și să se

abțină pe viitor de la orice act de tulburare a posesiei și folosinței

imobilelor înscrise în C.F. Camarzana, cu obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin sentința

civilă nr. 1023/D din 4 decembrie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta B.G.C. Camarzana în contradictoriu cu pârâta

B.O.R. Camarzana și în consecință:

A obligat

pârâta să lase în deplină proprietate și posesie imobilul identificat în C.F.

Camarzana, înscris în urma rectificării în C.F. Camarzana.

A respins

cererea pentru restul capetelor de cerere.

Prin Decizia civilă

nr. 12/2012/A din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins, ca

nefondat, apelul formulat de pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana împotriva

sentinței civile nr. 1023/D din 4 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare.

A admis apelul

formulat de reclamanta B.R.U.G.C. Cămârzana împotriva aceleiași sentințe, pe

care a schimbat-o în parte în sensul ca:

A obligat

pârâta sâ-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie și imobilele

identificate înscrise în C.F. nou  Cămârzana, iar în privința 11 doar suprafața

identificată în schița întocmită de expertul L.F. cu S 1 134 mp. și S 2-7257

mp.

A luat act de

renunțarea reclamantei la judecată - porțiunea identificată în schița întocmită

de expertul L.F. cu S 3 și S 4 precum din C.F. Cămârzana - C.F. vechi

Cămârzana.

A respins

cererea formulată de reclamantă privind revendicarea.

A menținut

restul dispozițiilor sentinței apelate din C.F. Cămârzana.

A obligat

intimata B.O.R. Parohia Cămârzana să-i plătească apelantei reclamante suma de

4.104 lei cheltuieli de judecată în apel

Prin Decizia

civilă nr. 2552 din 25 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins excepția nulității recursului, invocată de intimata reclamanta B.G.C.

Cămârzana.

A admis

recursul declarat de pârâta B.O.R. Cămârzana împotriva Deciziei nr. 12/A din 22

februarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

A casat decizia

recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

A respins, ca

neîntemeiată, cererea de intervenție formulată în interesul recurentei pârâte

de către Asociația foștilor greco-catolici în prezent ortodocși și a urmașilor

lor Cămârzana.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul formulat de

pârâtă este fondat în următoarele limite:

privește primul motiv de recurs, dezvoltat de recurentă din perspectiva art.

304 pct. 4 C. proc. civ. (depășirea atributelor puterii judecătorești) cu

referire la prioritatea procedurii administrative de retrocedare potrivit celor

reglementate de O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte a recalificat această critică

din perspectiva ar.304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegala soluționare a

excepției de madmisibilitate a acțiunii în revendicare.

Astfel,

acțiunea de față, inițiată la 17 ianuarie 2007, este întemeiată pe dispozițiile

dreptului comun - art. 480 și urm. C. civ., fiind o cerere ulterioară și

subsecventă celei de rectificare de carte funciară prin care, constatându-se

nevalabiîitatea titlului de proprietate al recurentei pârâte, constituit în

baza Decretului-Lege nr. 177/1948 (ca urmare a neîndeplinirii cerințelor art.

37 din acest act normativ), s-a dispus rectificarea C.F. Cămârzana, cu

consecința transcrierii dreptului de proprietate al intimatei reclamante cu

privire la mai multe nr. top., astfel cum se va detalia în continuare.

Prin Decizia

civilă nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea), s-a dispus radierea înscrierii din

C.F. Cămârzana privind dreptul de proprietate al B.O.R., (cel din urmă nr. top.

reprezentând biserica și terenul aferent acesteia de 414 mp).

După

pronunțarea hotărârilor judecătorești menționate, acestea au fost puse în

executare de către intimata reclamantă care a solicitat și obținut transcrierea

dreptului său de proprietate din C.F. în C.F. (la data de 19 ianuarie 2007),

conform extrasului de C.F. de la fila 26 dosar Judecătoria Negrești Oaș.

Obiectul

acțiunii de fața a privit revendicarea (redobândirea posesiei de fapt) din C.F.

Cămârzana; însă, dată fiind restrângerea cererii de chemare în judecată de

către reclamantă în fața instanței de apel cu privire la parcele S3 și S4,

precum și în ce privește revendicarea din C.F. Cămârzana, dar și având în

vedere respingerea cererii în revendicare (și necontestarea legalității acestei

din urmă soluții de către reclamantă prin eventuala promovare a recursului

împotriva deciziei instanței de apei), rezultă că, în prezentul recurs, (mai

puțin S3 și S4, potrivit raportului de expertiză din apel).

Dintre acestea,

(lăcașul de cult și terenul aferent), acțiunea în revendicare a fost admisă

încă de la prima instanță (soluția fiind confirmată în apel), precum și (S1 în

suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp), acțiunea în revendicare a

reclamantei a fost admisă de instanța de apel, prin schimbarea soluției primei

instanțe din acest punct de vedere, în apelul reclamantei.

Din punct de

vedere al cadrului legislativ, pentru lăcașele de cult a fosî adoptat Decretul

Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R.

(greco-catolică), în timp ce pentru retrocedarea celorlalte imobile (altele

decât lăcașele de cult) ce au aparținut cultelor religioase din România, a fost

adoptată O.U.G. nr. 94/2000.

În ce privește

Decretul-Lege nr. 126/1990, acesta a fost modificat și completat prin Legea nr.

182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul

Lege nr. 126/1990 cu alin. (2)-(4), și alin. (5) care deschideau calea

acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, în circumstanțele descrise de

această normă.

Aceste

precizări prealabile sunt importante pentru stabilirea raportului dintre

dreptul comun și actele normative speciale, întrucât Decretul Lege nr.

126/1990, astfel cum a fost modificat și completat, reprezintă legea specială

în ce privește lăcașele de cult, în timp ce O.U.G. nr. 94/2000 este actul

normativ special pentru celelalte imobile ce au aparținut cultelor religioase

din România, potrivit domeniului său de reglementare.

Raportul dintre

legea generală și cea specială își găsește soluționarea în principiul specialia

generalihus derogării, ceea ce dă prioritate reglementărilor din actul normativ

special.

a. În ce

privește lăcașul de cult, la momentul soluționării cererii de rectificare de

carte funciară prin decizia civilă nr. 720/A/2004 a Curții de Apel Oradea

(irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel Oradea) era m

vigoare Decretul Lege nr. 126/1990 (completat și modificat însă prin

deschiderea accesului la dreptul comun în anul 2005, prin Legea nr. 182/2005,

așadar, pe parcursul soluționării cauzei în recurs), astfel că actul normativ

special adoptat în această materie, exista îa data soluționării litigiului

anterior, iar potrivit precizărilor solicitate de Înaltă Curte recurentei

pârâte, în acea cauză nu a fost valorificat raportul dintre legea generală și

cea specială.

În același

timp, în cauza de față, la termenul din 24 aprilie 2009, prima instanță a

respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă cu privire la lăcașul de

cult, excepție susținută prin referirea la art. 3 din Decretul Lege nr.

126/1990.

Dezlegarea dată

de tribunal acestei excepții nu a făcut obiectul criticilor formulate de pârâtă

prin motivele de apel, motiv pentru care soluționarea ei este intrată în

puterea lucrului judecat; or, dată fiind necriticarea acestei soluții, nici

instanța de apel nu o putea reitera Iară a se încălca limitele devoluțiunii

stabilite prin motivele de apel ale pârâtei, chiar dacă este vorba despre o excepție

absolută, de ordine publică, odată ce ea a primit o soluționare la prima

instanță (fie că a fost invocată de părți, fie din oficiu).

În consecință,

nici în prezentul recurs o asemenea excepție nu mai poate fi valorificată din

oficiu (recurenta pârâtă neformulând critici, chiar și omisso medio, din acest

punct de vedere), astfel că, admisibilitatea acțiunii în revendicarea lăcașului

de cult potrivit dreptului comun în cauza de față, reprezintă o chestiune ce nu

mai poate fi dezbătută, date fiind efectele puterii lucrului judecat.

Referitor ia

fondul acestei cereri, Înalta Curte a constatat că intimata reclamantă, fiind

proprietar tabular anterior formulării acțiunii de față, potrivit extrasului de

C.F. Cămârzana, din perspectiva dreptului comun, în mod legal instanța de apel

a confirmat soluția tribunalului cu privire la lăsarea acestui imobil în

deplină proprietate și posesie a intimatei, dat fiind efectul extinctiv de

proprietate pentru recurenta pârâtă, al hotărârii judecătorești definitive șl

irevocabile pronunțate cu privire la radierea dreptului său înscris în anul

1948.

Astfel art. 17

alin. (2) și (4) din Decretul - lege nr. 115/1938 prevedeau că: „ (2)

Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea

funciară, cu consimțământul titularului; (...); (4) Hotărârea judecătorească

sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deriziunea autorității

administrative, vor miocui acordul de voință sau consimțământul", cerințe

îndeplinite în speță.

Pe de alta

parte, art. 32 alin. (2) din același act normativ prevede că: „Dacă un drept

s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există."

Celelalte

aspecte dezvoltate de către recurentă prin motivele de recurs referitoare la

data edificării lăcașului de cult, în absența unei intabulări a dreptului său

de proprietate, anterioară celei din 1948, analizată în litigiul precedent și

constatată ca nevalabilă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă, reprezintă critici ce nu pot fi analizate în această cauză tară a se

încălca puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 720/A/2004 a Curții de

Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel

Oradea), după cum nici criticile de netemeinicie nu pot face obiectul cenzurii

instanței de recurs.

În consecință,

față de confirmarea soluției instanței de apel cu privire la revendicarea nr.

top. 914 din C.F. Cămârzana, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, cererea

de intervenție accesorie formulată de Asociația foștilor greco-catolici, în

prezent ortodocși, și a urmașilor lor Cămârzana, cerere care a sprijinit

apărarea recurentei referitoare la acest segment aî motivelor de recurs și,

implicit, al cererii de chemare în judecată.

b. În ce

privește celelalte imobile ce au aparținut cultelor religioase (altele decât

lăcașele de cult) pentru a căror retrocedare a fost adoptată O.U.G. nr.

94/2000, Înalta Curte a constatat că recurenta pârâtă a invocat prin motivele

de apel prioritatea reglementării speciale decurgând din actul normativ special

menționat, excepție respinsă de instanța de apel.

Astfel, curtea

de apel a stabilit că acest act normativ nu este incident în speță, apreciind

că neurmarea procedurii speciale nu atrage inadmisibilitatea acțiunii în

revendicare, formulate în temeiul art. 480 și mm C. civ., reținându-se,

totodată, că dreptul reclamantei este deja înscris în C.F.

Înalta Curte a

constatat că această soluție dată excepției de inadmisibUitate nu este

argumentată prin referirea directă la dispozițiile intrinseci ale O.U.G. nr.

94/2000 și demonstrarea inaplicabili tații acestui act normativ situației

juridice deduse judecății.

De asemenea,

instanța de apel nu a tăcut referiri nicî la domeniul de aplicare a acestui act

normativ și nici nu a învederat motivul caracterului determinant, în contextul

legii speciale, a împrejurării înscrierii dreptului de proprietate al

reclamantei în C.F. în temeiul Deciziei civile nr. 720/A/2004 a Curții de Apel

Oradea (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 a Curții de Apel

Oradea).

În consecință, Înalta

Curte a constatat că, din acest punct de vedere, nu este posibil controlul de

legalitate asupra soluției date excepției de inadmisibili late.

Astfel, art. 1

alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că „Sunt imobile, în sensul prezentei

ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile

aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre

destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate

la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la

data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 247/2005)."

În plus, din

perspectiva acestui act normativ special, pronunțarea deciziei civile anterior

amintite are semnificația stabilirii calității de proprietar al reclamantei (și

implicit a preluării abuzive, chiar, firă titlu valabil, în termenii hotărârii,

sintagmă ce se regăsește și în arti alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000), însă,

pentru obținerea posesiei asupra acestor imobile, reclamanta era ținută să

urmeze procedura legii speciale (O.U.G. nr. 94/2000); totodată, recurenta

pârâtă a invocat în mod eficient excepția inadmisibilității cererii în

revendicare, astfel încât soluționarea ei să poată fi verificată sub aspectul

legalității de instanța de recurs, fiind susținută prin motivele de apel, apoi

soluționarea excepției de către instanța de apel a fost criticată prin motivele

de recurs.

Imobilele cu

privire la care instanța de apel, în rejudecare, va trebui să analizeze

excepția inadmisibilității, din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000 potrivit celor

deja arătate, sunt cele înscrise în C.F., precum și, parțial, (S1 în suprafață

de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp); spre o atare finalitate, instanța de

apel va administra probe pertinente, concludente și utile în vederea stabilirii

categoriei de folosință a acestora pentru a se determina dacă acestea se

încadrează în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 (art. 1 alin. (1) și

(3), etc.).

Pentru acest

motiv, Înalta Curte a constatat că este întrunită cerința admiterii recursului

pe temeiul art. 304 pct. 9, cu aplicarea însă a dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., ceea ce atrage casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru stabilirea

tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei, relevante pentru soluționarea

raportului dintre dreptul comun și legea specială.

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se verifică în cauză, întrucât această ipoteză

de nelegaiitate se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecații (în sens de negotium, deci, din perspectiva dreptului substanțial),

iar nu interpretarea greșită a acțiunii cu a cărei soluționare instanța este

învestită, așadar, din perspectivă procedurală.

Pe de altă

parte, date fiind cele deja arătate în soluționarea motivului de recurs

anterior, cu detalierea regimului juridic aplicabil în raport cu obiectul

material al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte a răspuns argumentelor

recurentei susținute și în dezvoltarea acestui motiv de recurs.

arătate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

(încadrat astfel de recurentă) nu se verifică în speță.

Astfel,

recurenta critică soluția de respingere a cererii de suspendare a judecării

cauzei de față în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă

a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 720 din din 21 iunie 2004 a Curții

de Apel Oradea.

În termenii în

care a fost conceput acest motiv de recurs, s-a constatat că recurenta fie

dezvoltă critici de netemeinicie, fie face susțineri împotriva unei decizii

definitive și irevocabile, pronunțate anterior de o instanță judecătorească

independentă și imparțială într-un litigiu în cadrul căruia recurenta pârâtă a

beneficiat de toate garanțiile procesuale ale dreptului la apărare și în cadrul

căruia avea posibilitatea să invoce toate apărările pe care le considera

adecvate interesului său procesual în combaterea cererii de rectificare de

carte funciară; la acest moment însă, asemenea critici nu ar mai putea fi

analizate, întrucât se opune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ca

și limitele controlului de legalitate permis instanței de recurs.

Față de toate

aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul pârâtei, a casat decizia

recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Cauza s-a

reînregistrat la Curtea de Apei Oradea, la data de 24 iulie 2013, sub nr.

315/35/2010*.

Prin încheierea

civilă nr. 442 din 11 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 193/1/2014 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis cererea de

strămutare formulată de petenta B.O.R. - Parohia Cămârzana privind strămutarea

pricinii care face obiectul Dosarului nr. 315/35/2010* al Curții de Apel Oradea

și s-a dispus strămutarea acestei cauze la Curtea de Apel Timișoara, cu

păstrarea actelor de procedură.

Ca urmare a

încheierii mai sus menționate, cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apei

Timișoara la data de 17 martie 2014, sub nr. 315/35/2010*, în vederea

soluționării apelurilor declarate de reclamanta B.G.C. - B.R.U. Cămârzana și

pârâta B.O.R. Cămârzana împotriva sentinței civile nr. 1023 din 04 decembrie

2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 88/266/2007, având ca

obiect revendicare imobiliară.

În cursul

rejudecării apelurilor după casare, în conformitate cu dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus completarea raportului de expertiză

întocmit în cauză de domnul expert L.F., pentru a se stabili categoria de

folosință a terenurilor cu privire la care Înalta Curte de Casație și

Justiție a dispus verificarea incidenței dispozițiilor speciale ale O.U.G.

nr. 94/2000, respectiv cele înscrise în C.F. Cămârzana, (S1 în suprafață de 134

mp și S2 în suprafață de 7.257 mp), suplimentul fiind depus la filele 56-57 din

dosarul Curții de Apei Timișoara.

Prin Decizia nr.

168 din 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul formulat de apelanta pârâtă B.O.R. - Parohia Cămârzana, împotriva

sentinței civile nr. 1023/D din 4 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare.

A admis apelul

formulat de apelanta reclamantă B.R.U. Greco-Catolică Cămârzana împotriva

aceleiași sentințe.

A schimbat în

parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta să lase reclamantei în

deplină proprietate și posesie și imobilele înscrise în C.F. Cămârzana, ,

precum și suprafețele identificate în schița întocmită de expertul L.F. drept S

1 de 134 mp și S 2 de 7257 mp.

A luat act de

renunțarea reclamantei la judecata cererii privind imobilele înscrise în C.F.

Cămârzana, și suprafețele identificate în schița întocmită de expertul L.F.

drept S 3 și S 4.

A menținut în

rest dispozițiile sentinței apelate.

A obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 6.623,48 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut,conform îndrumărilor obligatorii ale

instanței de recurs, următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au

aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu

sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice

alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele

decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane

juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele

prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile

prezentei ordonanțe de urgență. Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de

urgența, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente

lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile

avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data

preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până ia data

intrării în vigoare a prezentei legi (respectiv Legea nr. 247/2005).

Conform

suplimentului la raportul de expertiză întocmit în cauză de domnul expert L.F.

depus la filele 56-57 din dosarul Curții, de Apel Timișoara, imobilele

revendicate nu au suferit nicio modificare față de raportul de expertiză

inițial, înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosință pășune, fiind

situat în locul numit C., înscrise în C.F. Cămârzana au categoria de folosință

pășune, fiind situat în locul numit S., înscris în C.F. Cămârzana are categoria

de folosință pădure, fiind situat în locul numit Cetațuia Mare, suprafața

de 134 mp - S 1 din înscris în C.F. Cămârzana are categoria de folosință

construcție, iar suprafața de 7.257 mp - S2 din C.F. Cămârzana are categoria de

folosință arabil (cu pomi fructiferi).

Anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost pronunțată de Curtea de Apel

Oradea Decizia civilă nr. 720 din 21 iunie 2004, definitiva, prin care s-a

admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei privind rectificarea C.F.

Cămârzana de radiere a dreptului de proprietate, reținându~se în considerente

că nu s-a depus niciun act încheiat cu respectarea art. 37 din Decretul nr. 177

din 4 august 1948, din care să rezulte ca bunurile reclamantei au trecut în

proprietatea pârâtei,

Prin Decizia

civilă nr. 537 din 6 aprilie 2006, prin care s-a respins recursul împotriva

Deciziei civile nr. 720/2004 a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat că titlul în baza căruia s-a

înscris dreptul pârâtei nu a fost valabil în sensul art. 34 alin. (1) din

Decretul-Lege nr. 115/1938.

Așadar, prin

hotărâre judecătorească cu autoritate de lucru judecat s-a dispus radierea

dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor menționate mai sus,

recunoscându-se deci dreptul de proprietate al reclamantei asupra acelorași

imobile.

Restituirea în

baza art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a mai multor condiții, printre care și cea ca bunul să nu fi fost restituit

anterior Legii nr. 247/2005 și cea conform căreia bunul să fie deținut în

proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public, a unei regii

autonome, a unei societăți sau companii naționale, a unei societăți comerciale

la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale

este acționar sau asociat majoritar,

Se poate

constata că imobilele înscrise în C.F., precum și, S1 în suprafață de 134 mp și

S2 în suprafață de 7.257 mp nu se află în prezent în proprietatea statului sau

a unei persoane din cele enumerate mai sus, dispunându-se anterior, așa cum s-a

arătat, radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară pentru

inexistența titlului valabil pentru înscriere.

Așadar, având

în vedere toate considerentele mai sus menționate, lipsind una dintre

condițiile expres prevăzute de actul normativ cu caracter special, excepția

inadmisibilității acțiunii reclamantei de revendicare a imobilelor înscrise în

C.F., precum și, SI în suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp, 1 nu

este întemeiată din moment ce asupra acestora a fost recunoscut anterior

dreptul de proprietate al reclamantei, în cartea funciară aceasta fiind

înscrisă în prezent în calitate de proprietar.

În plus. față

de cele mai sus arătate, trebuie avute în vedere statuările instanței de recurs

cu privire la imobil, declarația reclamantei depusă în fața Curții de Apel

Oradea - fila 83 din primul dosar de apel, precum și împrejurarea că reclamanta

nu a formulat recurs împotriva deciziei anterioare pronunțate in apel prin care

i s-a admis în parte acțiunea de revendicare.

Mpotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana, solicitând

modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei

privitoare ia imobilele înscrise în C.F. Cămârzana, ce în natură reprezintă

biserica, deci casa de cult, casa parohială și anexele.

În motivarea

recursului, pârâta a arătat următoarele:

Decizia

recurată nu a avut în vedere decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în care se reține ca raportul dintre legea specială și dispozițiile

dreptului comun trebuiau analizate pentru a se putea soluționa cauza.

Trebuia a se

avea în vedere că dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor din

litigiu în C.F. Cămârzana nu a fost niciodată înscris înaintea datei de 1949,

data înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei. Recurenta-pârâtă a avut

înscris dreptul de proprietate în 1949 în temeiul art. 37 din Decretul nr.

177/1948, la poziția 2 din coala B a C.F. Cămârzana, Prima înscrisă, la poziția

1 este „Comunitatea Izraelită Cămârzana cu titlul drept posesiune faptică"

în 1907, în baza Încheierii nr. 6637/1907.

Printr-o simplă

cerere de rectificare a colii de carte funciară, cu încălcarea art. 19 din

Decretul Lege nr. 115/1938, se găsește înscris în 2007 dreptul de proprietate

al reclamantei.

Din 1990 până

în 2007, reclamanta nu a avut înscris în cartea funciară dreptul de proprietate

asupra imobilelor din litigiu, deci nu le-a avut niciodată.

În această

situație sunt aplicabile în cauză dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, Decretului

Lege nr. 126/1990, art. 3.

Legea specială

pentru rezolvarea lăcașelor de cult nu a apărut până în 1990; de aceea, acestor

lăcașe, azi, li se impune un tratament diferit. Acest tratament decurge și din

natura lor, ele fiind bunuri sacre - sunt destinate cultului divin. Lăcașul de

cult aparține comunității religioase și este edificat pentru a servi acelei

comunități. În Cămârzana, greco-catolicii s-au înscris abia în 1996, deși

cultul a fost recunoscut în 1990. Azi, credincioși greco-catolici sunt peste

200 enoriași, iar ortodocși peste 2000. întreaga comună a participat la

edificarea bisericii pentru credincioșii greco-catolici. Ar fi imoral ca 2.000

de credincioși să nu beneficieze de casa lor de cult și 200 de credincioși să

se bucure de două case de cult.

Jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 4315 din 29 mai 2007 și

Decizia nr. 534 din 26 ianuarie 2011, precum și a Curții Constituționale nr.

1352/2008, au contribuit la soluționarea raportului dintre legea generală și

legea specială.

Cu privire la

înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilelor din litigiu, există

Decizia civilă nr. 1112 din 18 septembrie 2013, pronunțată în Dosar nr.

1588/266/2010 a secției civile a Curții de Apel Timișoara, pe care o depune

alăturat.

Lipsa unei

hotărâri judecătorești de înscriere a dreptului de proprietate al reclamantei

intimate nu putea avea loc, decât în temeiul unei hotărâri judecătorești,

potrivit art. 46 din DX. nr. 115/1938. S-ar putea reține că înscrierea în

cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei este nevalabil. Toate

acestea se raportează la Parohie ca personalitate juridică -aceasta reprezintă

enoriașii persoane fizice, ca persoane componente. Toate legile cultelor

religioase se raportează ia componența ei, astfel DX. nr. 54/1928, Decretul nr.

177/1948 și atunci trebuie analizate condițiile în care se creează cadrul

legislativ pentru rezolvarea problemei lăcașelor de cult.

Instanța de

apel nu s-a aplecat asupra acestui aspect al cauzei, de aceea a trecut la soluționarea

cauzei în baza art. 480 C. civ., fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Recursul este

nefondat, urmând a fii respins pentru următoarele considerente:

În susținerea

recursului pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă

criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. - urmând a fi analizate din această perspectivă, întrucât se invocă

nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin decizia

anterioară de recurs s-au reținut următoarele considerente care se impuneau la

rejudecarea cauzei, în lumina art. 315 C. proc. civ., cum a reținut și instanța

de apel:

- prezenta

acțiune în justiție este ulterioară și subsecventă celei, de rectificare de

carte funciară prin care, constatându-se ne valabilitatea titlului de

proprietate al recurentei-pârâîe, constituit în baza Decretului-Lege nr.

177/1948, s-a dispus radierea înscrierii de sub B3 din C.F. Cămârzana privind

dreptul de proprietate al B.O.R., (cel din urmă nr. top. reprezentând biserica

și terenul aferent acesteia de 414 mp), cu consecința transcrierii dreptului de

proprietate al intimatei reclamante din C.F. 105 în C.F. (Decizia civilă nr.

720/A/2004 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia civilă nr.

537/R/2006 a Curții de Apel Oradea).

- din

perspectiva O.U.G. nr. 94/2000, Decizia civilă nr. 720/A/2004 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537/R/2006 pronunțata

de aceeași instanță are semnificația stabilirii calității de proprietar a

reclamantei și, implicit, a preluării abuzive, chiar fără titlu în termenii

hotărârii.

- în ce

privește lăcașul de cult, respingerea excepției inarîmisibilității invocată de

pârâtă, prin referire la art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, este intrată în

puterea lucrului judecat (prin neatacarea cu apel a soluției instanței de fond

de către pârâtă), astfel că, admisibilitatea acțiunii în revendicarea lăcașului

de cult potrivit dreptului comun reprezintă o chestiune ce nu mai poate fi

dezbătută, date fiind efectele puterii lucrului judecat.

Față de

dispozițiile art. 37 alin. (2) și (4) și art. 32 alin. (2) din Decretul - Lege

nr. 115/1938, intimata reclamantă, fiind proprietar tabular anterior formulării

acțiunii de față, potrivit extrasului de C.F. Cămârzana, din perspectiva

dreptului comun, în mod legal instanțele fondului au dispus lăsarea acestui

imobil în deplină proprietate și posesie B.R.U.G.C. Cămârzana, dat fiind

efectul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate cu

privire la radierea dreptului de proprietate al B.O.R. - Parohia Cămârzana,

înscris în anul 1948.

- pentru

celelalte imobile, altele decât lacașeie de cult - excepția inadmisibilității

acțiunii nu a fost analizată de către instanțe prin prisma dispozițiilor O.U.G.

nr. 94/2000 și s-au dat îndrumări instanței de trimitere ca, în rejudecare,

după casare, să analizeze excepția din perspectiva O.U.G. nr. 94/2000 pentru

imobilele înscrise în C.F., precum și, parțial, (S1 în suprafață de 134 mp și

S2 în suprafață de 7.257 mp)., sens în care se vor administra probe pertinente,

concludente și utile în vederea stabilirii categoriei de folosință a imobilelor

menționate pentru a se determina daca acestea se încadrează în domeniul de

aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Cu respectarea

îndrumărilor și dezlegărilor date prin decizia de casare asupra problemelor de

drept deduse judecății, instanța de apel a reținut, în limitele de rejudecare,

că imobilele înscrise în C.F. (fostă C.F. Cămârzana) și, S1 în suprafață de 134

mp și S2 în suprafață de 7.257 mp, nu se afla în prezent în proprietatea

statului sau a unei persoane din cele enumerate în art. 1 din O.U.G. nr.

94/2000, lipsind una din condițiile expres prevăzute de actul normativ cu caracter

special.

În aceste

condiții, curtea de apel a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii

reclamantei de revendicare a imobilelor înscrise în C.F., precum și, S1 în

suprafață de 134 mp și S2 în suprafață de 7.257 mp nu este întemeiată.

De asemenea,

Curtea de Apel Timișoara a constatat că situația (locaș de cult) a fost.

dezlegată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (în sensul că

respingerea excepției inadmisibilității de către prima instanță nu a fost

atacată de către pârâtă și soluția a intrat în puterea lucrului judecat) -

confirmându-se și soluția pe fond cu privire la acesta.

Având în vedere

cele ce preced, în rejudecare, instanța de apel a respectat disp. art. 315 C.

proc. civ. și, contrar susținerilor recurentei-pârâte, curtea de apel a

analizat incidența prevederilor legii speciale și a soluționat cauza cu

respectarea tuturor statuărilor și indicațiilor Înaltei Curți.

Critici le

recurentei-pârâte privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei

asupra imobilelor în litigiu și nerespectarea prevederilor legilor speciale sub

acest aspect, deși formal se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu pot face obiect de analiză în prezenta acțiune în justiție, deoarece

s-ar încălca efecteie puterii de lucru judecat ale hotărârilor judecătorești

pronunțate în cererea de rectificare de carte funciară și dezlegările instanței

de recurs ce s-a pronunțat anterior în cauză.

Jurisprudența

Înaltei Curți invocată de către pârâtă în susținerea criticilor din recurs (Deciziile

nr. 4315/2007 și nr. 534/2011) nu are relevanță în pricina de față, întrucât în

cauza instanța de apel era ținută de dezlegările instanței de recurs - cu

aplicarea art. 315 C. proc. civ. -, iar situațiile premisă din acele cauze

(petitele, obiectul acțiunii, situația de fapt stabilită) sunt diferite de cea

dedusă judecății în acest litigiu,

Decizia nr.

1112/2013 a Curții de Apel Timișoara, invocată de recurentă în favoarea

înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu se referă

la alte imobile decât cele ce fac obiectul prezentei judecăți (nr. cadastrale

diferite), iar în privința dreptului de proprietate se impun dezlegările date

prin decizia anterioară de recurs.

Nici Decizia

nr. 1352/2008 a Curții Constituționale, invocată de recurentă, nu are înrâurire

în cauză, vizând texte legale inaplicabile în pricina de față.

Față de toate

considerentele reținute și limitele de rejudecare a cauzei, Înalta Curte

constată că recursul reclamantei este nefondat și urmează a fi respins, ca atare,

cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul art.

274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 2.000 lei reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii

aflată la fila 74 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta B.O.R. - Parohia Cămârzana împotriva

Deciziei nr. 168 din data de 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Obligă pe

recurentă la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intima ta-reclamantă B.G.C. Cămârzana.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 martie 2015.